85,475 matches
-
era acum 40 de ani - dar nu pot uita, și mi-au dat lacrimile. Prima mea nevastă m-a întrebat ce s-a întâmplat. Daniel, care avea șase luni, era în leagăn în odaie. Habar n-aveam ce s-a întâmplat sau cum să explic ce se întâmplă cu mine. Mi-am dat seama ce se întâmplă cam după jumătate de oră. Pur și simplu mă durea sufletul când mă gândeam la viața care îl așteaptă. Mă gândeam că doarme liniștit
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
pot uita, și mi-au dat lacrimile. Prima mea nevastă m-a întrebat ce s-a întâmplat. Daniel, care avea șase luni, era în leagăn în odaie. Habar n-aveam ce s-a întâmplat sau cum să explic ce se întâmplă cu mine. Mi-am dat seama ce se întâmplă cam după jumătate de oră. Pur și simplu mă durea sufletul când mă gândeam la viața care îl așteaptă. Mă gândeam că doarme liniștit...dar de fapt priveam mai departe și
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
nevastă m-a întrebat ce s-a întâmplat. Daniel, care avea șase luni, era în leagăn în odaie. Habar n-aveam ce s-a întâmplat sau cum să explic ce se întâmplă cu mine. Mi-am dat seama ce se întâmplă cam după jumătate de oră. Pur și simplu mă durea sufletul când mă gândeam la viața care îl așteaptă. Mă gândeam că doarme liniștit...dar de fapt priveam mai departe și mă gândeam ,Sfinte Dumnezeule, oare ce îl așteaptă?"' În
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
să rostească măcar vorba îsuflet.' Faptul că piesele lui sunt aprige și folosesc vorbe neiertătoare, agresive, ucigătoare adesea e explicat de o frază ca următoarea: îDai de necaz foarte ușor dacă vrei să pui într-o ecuație lirică ce se întâmplă oamenilor în viața lor reală.' David Hare, în Harold Pinter: A Celebration (Faber and Faber, 2000, p. 21) afirmă un lucru esențial pentru Pinter: îPinter a făcut ceea ce spunea Auden că trebuie să facă poetul. A curățat rigolele limbii, așa încât
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
înhămat la disciplina rigidă a formei, în costum negru... Esența forței lui de a impresiona este că te apropii de fiecare piesă nouă pe care o scrie așteptând ceva neașteptat. (...) E peste puterile tale să bănui ce se va mai întâmpla.' Ca și Samuel Beckett, Harold Pinter refuză să explice rațional comportamentul personajelor sale. Un trecut nedezvăluit bântuie personajele, piesele recreează o lume pierdută și care nu va putea fi cunoscută niciodată. Actoria i-a furnizat lui Pinter o bună cunoaștere
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
altundeva: î...Ca scriitor dispui de o lesă. }ii în ea un câine. Lași câinele să alerge de colo-colo. Dar vine momentul când tragi de lesă. În cele din urmă de tine depinde. Marea bucurie este să vezi ce se întâmplă dacă lași lesa din mână. Câinele sau personajele fug pe unde apucă, mușcă pe cine pot, sar în copaci, cad în lacuri, se udă și tu îi lași. Asta-i bucuria când scrii o piesă - s-o lași liberă și
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
din răsputeri. La sfârșitul serii, publicul a fost înfrânt. Toți bărbații aceia în frac și femeile erau oripilați. A fost o seară extraordinară. Un exemplu de luptă între piesă și public. În acel moment piesa a învins, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna.' Opera lui Pinter e împărțită de unii critici în etape, evoluând de la lirism spre politic, de la calitate dramatică la calitate polemică. În 1966 Pinter însuși declară că nu-l interesează să facă politică și nu scrie teatru politic. În
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
ușor, sau poate mai mult, bolnav. A fi înțeles de cineva, ce lucru minunat! M-am aruncat disperat în corespondența asta, nu bănuiam ce noi încercări mă așteaptă. Să pot, să pot măcar consemna aici, pe scurt, ce mi se întîmplă... Cu stimă, Emil Brumaru 1980
Scrisoare neexpediată by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12178_a_13503]
-
d șumneațta: vorbești de liniște, și îmi pare că vorbești din toată inima. Scrisoarea d șumițtale. precedentă era încă tristă și amară. într-un roman nemțesc este unul care, după fiecare poznă pe care o face sau care i se întâmplă, zice: Nichts berenen - besser machen (Nu regreta - fă mai bine). în adevăr. Altfel nici n-ai încotro. Cu cele mai calde salutări, P. Zarifopol [P.S.] Ce faci cu scrisul? Nu-l lăsa. Era în Italia un prinț care îmbălsăma pe
O scrisoare necunoscută a lui Paul Zarifopol by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Imaginative/12048_a_13373]
-
puțini copiii pământului încins de soare, uscat de vânt înzăpezit sub tălpică de sanie azi voi căutați în dicționar cuvinte-ncălzite la obrazul nenumăratelor generații mulțimi de cuvinte neinteligibile, scoici uscate rostogolite în joacă - din risipa lor, dincolo de orice sentință, se întâmplă încă sub ochii noștri tot mai miopi să crească o nouă viață Seminar de traducere "Oho, cât de departe vrei tu s-ajungi în poem ...la vremea când lumea-ncepea și-i luau întâia măsură..." spui: și te privesc difuz
Poezie by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12179_a_13504]
-
Vona în mijlocul a ceea ce lumescul numește glorie, mai întâi pe tânărul ce-l scrisese cândva dintr-o răsuflare, apoi pe bărbatul sceptic, cel ce nu-și mai făcea iluzii, care nu mai avea puterea să creadă că i se poate întâmpla una ca asta, că Dumnezeu îl veghea și-i pregătea o surpriză. Mereu elegant, un domn, niciodată altfel, chiar dacă un pic old fashioned, Alexandru Vona a primit gloria cărții, surpriza pe care viața i-o rezervase pentru ultimii ani din
In memoriam Al. Vona – Marele invizibil by Elena Ghirvu Călin () [Corola-journal/Imaginative/12334_a_13659]
-
poezie să nu fie și eu nu mai văd altceva *** Citeam o carte, cu fața către lumina soarelui, plină de forță, ca abdomenul plat al celui ce poate să se hrănească numai cu aer. în timp ce citeam, cu fața s-a întîmplat ceva. a coborît, treptat, ca și pînza unei corăbii, pînă la rădăcina ei. s-a întunecat. a primit o culoare pămîntie. mi-a alunecat mîna de pe carte și nimic nu a mai fost ca pînă atunci. mi-a căzut mîna
Întîmplări derizorii de sfîrșit by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/12279_a_13604]
-
afla, departe de oameni, într-un "turn de fildeș". Căci nu e nici în turn de fildeș, - ci în mocirle de indiferență. Mă uimește lipsa lui de sensibilitate, de ecouri interioare, de răspuns, - la covîrșitoarele evenimente ce începeau să se întîmple, atunci, în lume. Și continuă la fel: la 15 Iulie, descrie străzi, un circ, o cafenea, un luptător etc. La 16 Iulie: "corrigé mes épreuves" etc. Apoi, vorbeste despre păsărici. La 17 Iulie, - se ocupă de carieră lui K. sfătuindu
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
Debutează brusc, de la prima confruntare a partenerilor, legați pentru totdeauna printr-o repulsie inventivă în explicații imaginare, de ochii lumii, dar care au rădăcini întortocheate împlântate insidios într-un sol ignorat cu bună știință ca prea prozaic. Așa s-a întâmplat în atitudinea lui E. Lovinescu față de Gala Galaction, de la început violent repulsivă. Totuși, această antipatie a avut o istorie, într-un regim special, cum prea rar se întâmplă. A debutat cu episoade de negație furtunoasă, aproape inexplicabilă, și a sfârșit
Istoria unei antipatii – E. Lovinescu și Gala Galaction by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/12260_a_13585]
-
un sol ignorat cu bună știință ca prea prozaic. Așa s-a întâmplat în atitudinea lui E. Lovinescu față de Gala Galaction, de la început violent repulsivă. Totuși, această antipatie a avut o istorie, într-un regim special, cum prea rar se întâmplă. A debutat cu episoade de negație furtunoasă, aproape inexplicabilă, și a sfârșit înțelept în Istoria... din 1937 printr-o toleranță în care abia se mai văd urmele maligne ale vechii și devastatoarei intoleranțe. Pe cât sunt de firești și de previzibile
Istoria unei antipatii – E. Lovinescu și Gala Galaction by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/12260_a_13585]
-
în silă Glasul tău iluzoriu, mi se cerne-n urechi ca nisipul. La fel de iluzoriu, memoria îți dizolvă-n acidul ei, chipul. Așadar, ți-a reușit dispariția, atât de îndelung exersată, încât eu, proasta de mine, credeam că n-o să se întâmple niciodată. Și acum ce să fac? Și acum ce să fac? Să mă cobor la Atlantic, fluturându-mi mâna în chip de adio? Să-l înot, așa cum aș vrea, spintecându-l, ca să te mai văd înainte să te îngroape? Să
lui Geo by Anca Pedvis () [Corola-journal/Imaginative/12372_a_13697]
-
este prezent.Deci, din cripte adînci, renasc , de fiecare dată, arătări uluite, martorule, că iar te apuci să vorbești, ca și cum fără vorbire ele n-ar putea să apară, ca și cum doar vorbirea ar vedea criptele deschizîndu-se, și, de fapt, altceva se întîmplă, ceva destinat unei priviri din noi înșine, înmugurită, tot timpul pe cale să se nască Ceva din noi tot timpul se scuză, tot timpul, pe de altă parte, ceva din noi este înarmat pentru a reproșa, și-așa vine crepusculul, vin
Poezie by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/12154_a_13479]
-
Cișmigiu (eram vecini). Intrăm în curtea urâtă din Cobălcescu. Ne oprim să vorbim cu un vecin. Când mă uit înspre poartă o văd venind, alergând aproape, pe Mamici (așa-i plăcea să-i spunem). O întreb speriată ce s-a întâmplat. Mă ia deoparte și mă roagă să nu mă supăr, dar să-i înapoiez cartea lui Blecher. Le e frică să nu pățească vreun necaz: Nu e voie de citit așa ceva! Nici de împrumutat o asemenea carte interzisă." Am rămas
Un poem inedit by Sanda Movilă () [Corola-journal/Imaginative/12160_a_13485]
-
în posibilitatea de-a trece pe lîngă ele și, astfel, de-a alege, fără să-ți dai măcar seama, cochetînd mereu cu fleacurile și pierzînd întregul în atîtea frumuseți de prisos, intermediare: "e de mirare cum zilele în care se întîmplă ceva definitiv în viață nu au nimic deosebit de celelalte, în care nu se întîmplă nimic." Se simte, în rîndurile acestea, o adiere de "hipermodernitate", o ascuțire extremă și-a simțurilor, și-a stilului. Pasiv-estetizată, și totuși instrumentul unei subtile constrîngeri
Case de vacanță by Simona Vasilache () [Corola-journal/Imaginative/12354_a_13679]
-
să-ți dai măcar seama, cochetînd mereu cu fleacurile și pierzînd întregul în atîtea frumuseți de prisos, intermediare: "e de mirare cum zilele în care se întîmplă ceva definitiv în viață nu au nimic deosebit de celelalte, în care nu se întîmplă nimic." Se simte, în rîndurile acestea, o adiere de "hipermodernitate", o ascuțire extremă și-a simțurilor, și-a stilului. Pasiv-estetizată, și totuși instrumentul unei subtile constrîngeri, formula cărții lui Sebastian e un amestec de implicare și de lehamite, de simplitate
Case de vacanță by Simona Vasilache () [Corola-journal/Imaginative/12354_a_13679]
-
Nu este o proză pe teme mari, sau, în orice caz, nu pe teme mari tratate solemn, venind iarăși mai aproape de anii noștri decît de marotele modernismului. În Femei, moartea nu sperie și dragostea nu obligă. Sînt lucruri care se întîmplă, în viață, și nu trebuie să te ostenești prea mult să le înțelegi și, cu atît mai puțin, să faci din ele prilej de teorii indigeste. Prin povestirea, sfîrșită rău, despre Irimia C. Irimia, trece, de altfel, o dungă de
Case de vacanță by Simona Vasilache () [Corola-journal/Imaginative/12354_a_13679]
-
Cu mintea goală Am redeschis televizorul Dar pe ecran, în loc de filme Se legăna uriaș un clopot. Am comutat atunci pe radio Pe toate posturile însă Se auzea dangăt de clopot. Am luat în mână telefonul Să-ntreb vecinii ce se-ntâmplă, în loc de ton cânta un clopot. M-am repezit năucă-n stradă, Era-ntuneric, totuși lumea Stătea-mpietrită-n intersecție; în aerul vibrând de sunet Vedeam deodată mâna tatei, Mersul bunicii, casa veche înconjurată de castanii Ce pendulau în ritm de
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/12488_a_13813]
-
mari (sîrmă-gîlmă), sintaxă cutezătoare ("Șaltăr poate-și face..."), plus folosirea lui "gîlmă" cu sensul de "copil". Locuința din Dionisie Lupu 2 prezenta un avantaj inestimabil: era la doi pași de facultate. "Tocmai de aceea, deși punctual din fire, mi se întîmpla uneori să întîrziu. Drumul meu trecea prin curtea Circului de stat, acolo unde se răsfață astăzi clădirea Teatrului Național, despre care părerile rămîn împărțite: unii susțin că e cea mai urîtă din București; alții - că e cea mai urîtă din
Rîsete în amfiteatru by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12408_a_13733]
-
cu toate că se culcase seara frânt de oboseală. Se trezi ca de obicei, cu capul la marginea căpătâiului și în locul unde trebuia să fie capul lui, era capul muierii." Procesul viitorizării rămâne central în toate cărțile lui Preda. Ce se va întâmpla astăzi, după trezire? Dar mâine? Cum va arăta lumea de mâine? În Ana Roșculeț, în textele anilor cincizeci, chiar în Risipitorii și Moromeții II întrebarea funcționează cu neobișnuită energie. Ea rămâne și în Marele singuratic și în Delirul. În Desfășurarea
Desfășurarea între Ana Pauker și Gheorghiu-Dej by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Imaginative/12088_a_13413]
-
băga în seamă și se vor împrieteni nu după câte pogoane are fiecare, după câți cai, boi sau porci au în bătătură, ci după cum au să muncească și să se poarte în viața nouă care începea." (s.n.) Ce se va întâmpla mâine, iată întrebarea fundamentală a operei sale de tinerețe. În edițiile definitive, Ilie Barbu visează: "Ilie închise ochii și, pe jumătate ad ormit, visă lumina zilei și o întindere nesfârșită de pământ. I se părea, vedea cum gospodăria treiera prima
Desfășurarea între Ana Pauker și Gheorghiu-Dej by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Imaginative/12088_a_13413]