KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...80 81 82 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

familiar. Cortina s-a ridicat și el a privit detașat cum În scenă intră o fată. Câteva replici, intrându-i În urechi, i-au ciupit o cordă discretă a memoriei. Unde...? Când...? Pe urmă parcă a auzit alături o voce șoptind, o voce dulce, vibrândă: „Of, ce prostuță mai sunt! Te rog, atrage-mi atenția când greșesc“. Răspunsul a venit instantaneu sub forma unei imagini vii, radioase, a Isabellei. A găsit un spațiu alb pe programul de sală și a Început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
băieților cunoscuți. — Mișună stafiile prin iarbă În seara asta. — Tot campusul e viu din cauza lor. S-au oprit lângă Little ca să admire răsăritul lunii, care colora În argintiu acoperișul de ardezie de la Dodd și În vinețiu arborii foșnitori. — Știi, a șoptit Tom, ceea ce simțim noi acum este senzația tuturor tinerilor splendizi care au trăit aici cu pasiune timp de două sute de ani. Dinspre Blair Arch s-a auzit o ultimă rafală de cântec - vocile poticnite de la o petrecere de adio. — Iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
acoperișuri de ardezie... Parcă te doare. — La revedere, Aaron Burr! a strigat Amory Înspre pustiul Nassau Hall. Tu și cu mine am cunoscut niște zone stranii ale vieții. În liniștea profundă i-a răspuns ecoul. — Au ieșit cu torțele, a șoptit Tom. Ah, Messalina! Umbrele lungi construiesc minarete pe stadion... Pentru câteva clipe vocile studenților din primul an i-au Învăluit și apoi s-au uitat unul la altul, cu lacrimi ușoare În ochi. — La naiba. — La naiba. Ultima geană de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Dinspre fereastră s-a auzit Încă un oftat - unul resemnat. — Ea este, viața, speranța, fericirea mea... toată viața mea de acum. A simțit că-i tremură o lacrimă pe geană. — O, Doamne, Tom! DULCE-AMAR — Șezi așa cum ședem noi, i-a șoptit ea. El s-a instalat În fotoliu și și-a deschis brațele, așa Încât ea să se cuibărească În ele. Știam că vei veni În seara asta, a spus ea Încet. Ca primăvara, exact când aveam mai mare nevoie de tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
de tine... dragul meu... dragul meu... Buzele lui s-au mișcat Încet pe obrazul ei. — Ai un gust atât de plăcut, a suspinat Amory. — Cum adică, scumpule? — Oh, dulce, dulce... A strâns-o și mai tare la piept. — Amory, a șoptit Rosalind, mă mărit cu tine când ești gata s-o faci. — La Început nu vom avea mare lucru. — Nu vorbi așa!, a strigat ea. Mă doare când Îți reproșezi că nu-mi poți dărui mai mult. Comoara pe care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
și și-a Îndreptat iar atenția spre fată. — Dragoste la prima vedere, i-a propus acesteia. — Te iubesc, a zis ea, cuibărindu-se și mai bine lângă el. Chiar că avea ochi splendizi. Careva, aplecându-se spre Amory, i-a șoptit În ureche: — Nu-i decât Margaret Diamond. E magnetizată, iar de adus a adus-o domnul ăla. Mai bine o lași să plece. Atunci să aibă el grijă de ea! a strigat furios Amory. Nu sunt de la W. Y. C.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
fără tresăriri, devreme acasă... - Dar e obligatoriu să am un suflet, a protestat Amory. Nu pot fi rațional... și nu doresc să fiu molecular. Ea s-a aplecat Înspre el, cu ochii arzători nedezlipiți de ochii lui, și i-a șoptit, cu un fel de implacabilitate romantică: - E așa cum m-am gândit, Juan, așa cum m-am temut: ești sentimental. Nu semeni cu mine. Eu sunt o micuță materialistă romantică. - Nu sunt sentimental - sunt la fel de romantic ca și tine. Înțelege, ideea e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
eternă prin stranii șoapte de elfi Îndrăgostiți. Apoi au lăsat În urmă clarul de lună, intrând În umbra vârstată a unei pagode năpădite de viță cățărătoare, unde miresmele erau atât de dulci, Încât deveneau aproape muzicale. - Aprinde un chibrit, a șoptit ea.Vreau să te văd. Scăpărare! Flacără! Noaptea și copacii vârstați de umbre erau ca un decor de teatru, iar faptul că se afla acolo cu Eleanor, o umbră ireală, i se părea ceva deja trăit. Amory și-a spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
tăiem prin crâng, În căutarea iazurilor tainice. - E trecut de unu și o să intre diavolul În tine, a obiectat el, iar eu nu știu destule despre cai ca să mân unul În Întunericul ăsta ca smoala. - Taci din gură, prostule! a șoptit ea, parcă fără nici o legătură și, Înclinându-se, l-a bătut ușor cu cravașa. Poți să-ți lași gloaba bătrână În grajd și am să ți-o trimit eu mâine. - Dar unchiul trebuie să mă conducă la gară la ora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
un șuierat cum nici o altă fată n-ar fi putut emite. Pe urmă au pornit să urce pe Harper’s Hill, ținându-și de dârlogi bidiviii obosiți. - Dumnezeule! Ce liniște-i aici! Un loc mult mai singuratic decât pădurea, a șoptit Eleanor. - Urăsc codrii, a declarat Amory, cutremurându-se. Urăsc orice frunziș sau lăstăriș pe Întuneric. Aici, afară, spațiul este atât de vast, atât de mângâietor pentru spirit... - Panta lungă a unui deal lung. - Și luna rece rostogolind pe ea lumină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
de ele pe sol aruncat, Tapițerii mistice, abia vizibile În aerul neclintit. Aceea fu ziua... și noaptea unei alte istorii, Palidă ca un vis și umbrită de pomi ca trași cu creionul; Strigoi de stele treceau, căutătoare de glorii Ne șopteau despre pace, tânguielile brizei ținându-le isonul; Ne șopteau despre vechi credințe moarte, spulberate de zi, Tinerețea fiind banul cu care am cumpărat Încântare din lună, Acela era impulsul de noi cunoscut, limbajul care ar fi, Datoria ce-n punga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
În aerul neclintit. Aceea fu ziua... și noaptea unei alte istorii, Palidă ca un vis și umbrită de pomi ca trași cu creionul; Strigoi de stele treceau, căutătoare de glorii Ne șopteau despre pace, tânguielile brizei ținându-le isonul; Ne șopteau despre vechi credințe moarte, spulberate de zi, Tinerețea fiind banul cu care am cumpărat Încântare din lună, Acela era impulsul de noi cunoscut, limbajul care ar fi, Datoria ce-n punga avarului Iunie sună. Aici, În visul cel mai profund

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Născut pe Pământ, neobositul, de tot ostenit, s-a-ntins lângă apă, Aici, lângă mine, neînțelesul copil regăsit. Teama-i ecoul pe care l-am urmărit până la fiica securității, Acum suntem fețe și voci... prea curând și asta o să apună, Șoptind vorbe de-alint peste susurul eternității... Tinerețea fiind banul cu care am cumpărat Încântare din lună.“ O POEZIE TRIMISĂ DE AMORY LUI ELEANOR, INTITULATĂ DE EL FURTUNĂ DE VARĂ „Vânturi subțiri, un cântec pierit și frunze căzând, Vânturi subțiri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
sfârșitul zilei, Amory se plimba pe promenada de scânduri, calmat de necontenita tălăzuire a mării, adulmecând mirosul pe jumătate funebru al brizei sărate. Marea, se gândea el, Își păstrează amintirile mai profund decât pământul lipsit de credință. Parcă și acum șoptea despre galerele norvegiene ce brăzdaseră lumea apelor, sub stindardul cu figuri de corbi, despre navele de linie britanice, bastioane gri ale civilizației, ieșind cu toată forța aburului din cețurile unui iunie Întunecat În largul Mării Nordului. - Ia te uită! Amory Blaine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
omul acela sau decât celălalt. Știa că, În ultimă instanță, putea să ajungă la constatarea sofisticată că propria-i slăbiciune nu era decât produsul Împrejurărilor și al mediului; că adesea, când se enerva pe sine fiindcă era egoist, ceva Îi șoptea liniștitor: „Nu. Geniu“. Tocmai asta era o manifestare a fricii, acea voce ce-i șoptea că nu putea fi În același timp magnific și bun, că geniul Însemna exact combinarea acelor șanțuri și răsuciri inexplicabile din creierul său, că orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
sofisticată că propria-i slăbiciune nu era decât produsul Împrejurărilor și al mediului; că adesea, când se enerva pe sine fiindcă era egoist, ceva Îi șoptea liniștitor: „Nu. Geniu“. Tocmai asta era o manifestare a fricii, acea voce ce-i șoptea că nu putea fi În același timp magnific și bun, că geniul Însemna exact combinarea acelor șanțuri și răsuciri inexplicabile din creierul său, că orice fel de disciplină l-ar reduce la mediocritate. Probabil mai mult decât orice viciu sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
a cutremurat. Dar dacă Într-o bună zi echilibrul avea să fie răsturnat, iar el va deveni o creatură bună de speriat copiii, care se va strecura În dormitoare pe Întuneric și va stabili o neagră comuniune cu stafiile care șoptesc secrete sumbre nebunilor din continentul acela negru de pe Lună...? Amory a zâmbit ușor. - Te cufunzi prea tare În tine Însuți, a auzit pe cineva șoptind. Iar apoi: - Ieși În lume și lucrează ceva. - Nu-ți mai bate capul... Își imagină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
va strecura În dormitoare pe Întuneric și va stabili o neagră comuniune cu stafiile care șoptesc secrete sumbre nebunilor din continentul acela negru de pe Lună...? Amory a zâmbit ușor. - Te cufunzi prea tare În tine Însuți, a auzit pe cineva șoptind. Iar apoi: - Ieși În lume și lucrează ceva. - Nu-ți mai bate capul... Își imagină un posibil comentariu viitor despre sine: - Da, da. Probabil că am fost egoist În tinerețe, dar am aflat repede că o prea intensă preocupare față de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

rău cu blană! Cu atât mai puțin unei femei mult mai frumoase decât Mariana! Ciocănitul firav din ușă nu-l întrerupse pe Mișu din gândurile sale. Mariana în schimb, cu simțurile la pândă, se așteptase la una ca asta. - Mișule! șopti ea. Mișule, nu te mișca! Au venit după tine! - Cine? - Cred că sunt ăia care l-au răpit pe Popa. Poate vor să ne jefuiască. Sau să te răpească și pe tine. - Fugi de-aici, o fi chiar Popa, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489

femeie sau, mai exact, nu mai era activista de la centru. ― Du-te la Paris și, înainte de a lua o hotărâre, să te gândești că mă nenorocești. Hai, la revedere și nu uita să treci și pe la tovarășa ministru. ― Sărut mâna, șoptesc în culmea fericirii, iar Tamara Dobrin, femeia de fier a activismului în spațiul cultural, îmi face un semn cu mâna aproape duios. A doua zi mă duc la Suzana Gâdea cu un buchet mare de trandafiri. Bat la ușă, intru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
dorea să-și bată joc de mine, mă pomenesc spunând: ― Maître, je m’apelle Mălaimare. Marceau ridică ochii către mine, fața lui era un adevărat pergament, ochii priveau de undeva de foarte departe, zâmbește ușor, îmi întinde mâna și, aproape șoptind, spune: ― Tu ești cel care a montat Mantaua? Asta e bine. Asta a fost tot. I-am ținut mâna într-a mea cât am putut mai mult, voiam să-i fur energia, să-i simt forța și să mă bucur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
hău de nepătruns. Sus pe cer erau stelele, dar, din cauza iluminației, abia dacă se zăreau. Mă întorceam de la masa prezidiului cu diploma în brațe și din primul rând s-a ridicat un omuleț care m-a îmbrățișat și mi-a șoptit - cred că în engleză: ― Bravo! Mă bucur că te-am văzut jucând și că ți-am văzut trupa. Eram tare emoționat; i-am mulțumit și abia când am ajuns la locul meu, după ce m-am sărutat cu actorii, mi-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
mi-au onorat viața. Târziu, după ce aproape toată lumea plecase, Szajna și-a luat buchetul de flori, bastonul și pălăria pe care i le atribuisem ca trofeu pentru prezența la București, m-a îmbrățișat ca atunci la Cairo și mi-a șoptit: ― Mulțumesc. A fost o mare plăcere să stau cu tine aici. Ai grijă de tine! S-a urcat în mașină și și-a trimis gândurile cine știe pe unde, în timp ce flutura din mână în semn de adio sau de la revedere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
ține să-și așeze globul în brad, să știe că bradul poartă podoaba hărniciei și generozității sale. Părinții stau, beau câte un pahar de vin fiert și cântă. Hrușcă viersuiește cum știe el, cu o anume tristă bucurie, și oamenii șoptesc și ei, care mai cu glas, care mai fără, dar fiecare cu aceeași tristă bucurie a nașterii întru moarte. De sus cad niște picături de ploaie care se transformă în ninsoare, copiii râd cu gura până la urechi, bomboanele se sfarmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
începeau. În amfiteatru pogorâse tocmai duhul de care tot pomenesc cocoșații ăștia ca la un prohod și nimeni nu a scris despre asta, că nu ești jurnalist dacă scrii despre minuni adevărate. Iisus s-a născut în sara de Crăciun, șoptesc oamenii, confundându-și glasurile cu trista bucurie a oșanului cântăreț, iar melcii băloși se lăfăie la televizor ca niște irozi plini de bube căutând și omorând prunci născuți și nenăscuți, așa fel ca România asta necăjită să nu aibă nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]