KorAP: Find »[drukola/base=absență & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...80 81 82 ...1726 >

43,150 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

bătăi de inimă cât să-și numere singurătățile, la o margine de așteptare asculta ecoul trecerii, în urma lui Dumnezeu creștea iarbă de coasă. Libertate lui Petru lașitate și frică deopotrivă: se ascundea în gânduri parcă pentru a-și justifica negândirea, absența, obscuritatea; se înnopta în sânge ca într-un joc de-a v-ați ascunselea; se abandona în inimă ca într-o gară uitată de tren: Doamne, mă dor gratiile acestea ce cresc între noi; pădure de gratii până la cer, pădure

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în piele de arici, îngropată în stâncă, topită în crematoriu, semănată sub brazdă, despicată de copitele cailor, stropită pe tocuri de ușă, pironită pe cruce. Măști pentru toate nefericirile lumii și nici un ciob de lumină. Chipul lui Petru schimonosit de absență: Doamne, cu ce frunze pot împodobi un catarg putred? Au înmugurit vâslele, bube negre puroiază albastrul din carnea corăbiei, se desprind viermi din pânze, necuprinsul, într-un cocoloș de mătase, cade pe gânduri. Durerea fecunda stropii de ploaie; Cibinul, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nisipul. Moartea, ca o clepsidră înfundată. Firișoare subțiri de nelocuire în burțile scoicilor. Cibinul, chemare în oglindă. "Vino! Aici încape toată înstrăinarea pustiului. Nu fi trist, singurătatea spală sângele, depărtările înșiră gândurile ca pe niște cămăși curate pe funia memoriei, absența umple formele. Nu ești singur, Petre, descalță-te și intră!" S-a desfăcut luna și a căzut moartea ca o rugăciune a inimii, sângele număra monosilabic trecerea. 35. Nefericiții definesc fericirea ca asceză a spiritului. Unii motivează abstractizarea lui "nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Se privea Petru în propria zidire, Dumnezeu clipea precum un bliț de aparat foto în miez de zi. S-au locuit câțiva ani, se vor aparține o eternitate: Dincolo de contur și de formă, Doamne, oare ce formă a pământului îmbracă absența și în ce pântece de lut se desface lutul? Exiști atâta timp cât portretul ce-l port în inimă nu-ți uită numele. Petru săpa fântână în oglindă; la miezul nopții, un duh senin usca izvorul. Pe cealaltă lume, setea nu este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
se trezesc în oglindă. Terapeutul deschide ușa, terapeutul împarte icoana în trei părți simetrice: cel ce este, cel ce se simte a fi, cel ce se vrea; fiecare segment revendică iluzia celuilalt, terapeutul leagă noduri între două sau mai multe absențe; terapeutul aliniază borduri. Coborâtul în oglindă este o radiografiere a sufletului, privitul, un instantaneu alb-negru al memoriei. Insiști în fața ușii închise, fiecare clipă o multiplicare a e ceea ce ai rămas. Oglinda clonează fericirea de a fi în egală măsură cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
te confunzi cu el. Faci câțiva pași, însă nu-ți amintești cum își urzea păianjenul firul. Ai vrea să adormi încă un ceas, o noapte sau chiar o viață pentru a-ți continua visul, dar visul este o prelungire a absenței și nimeni nu-ți spune asta. Cristale înghețate sparte în palmă. Trezirea primul instantaneu vegetal al zilei, apa miroase a iarbă de munte. Gustul ierbii resuscită primăvara-n oglindă. La 4 dimineața, Petru, fără ordin de servici, abandona cazarma, deschidea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
exfoliere a amintirilor, părinții culegeau viță de vie în cer. Încă unul: prin inimă, se trecea o singură dată, ce era mai mult fotografii suprapuse. Și iarăși doi: se poticnea într-un punct ispitirea adâncului nu era sete sau foame, absența creștea rădăcini în cer. Ultimul: lecțiile acestea le știa ca pe o rugăciune, șotronul se închidea odată cu umbra. Pășește, Petru, pășește! Doooooooooooooooi! Carul mare a tăiat șotronul în două, roțile de fier i-au retezat venele, oiștea i-a desfăcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sechestrau intenții. Libertățile se distribuiau pe rețetă, cei nemulțumiți strigau lozinci în perfuzia de 0.500, fericiții desenau pe asfalt cuiburi de păsări, apoi exersau zborul. "Gratiile sunt pentru îngeri", spunea poetul. Gratiile pot fi împletite pulover, gratiile pot suprapune absențe în colivii, gratiile despart ziua de noapte fără intervenția soarelui sau a lunii. Lanțuri, lacăte, zăvoare, ziduri, betoane, sârmă, siringi, praf de pușcă rețele de drumuri suprapuse, îngerii circulau într-un singur sens; Dumnezeu, câte puțin, în fiecare intersecție verifica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lui, preocupat de toate nimicurile; Dumnezeu, cel mai atipic ignorant, se întorcea cu spatele la icoană, nerecunoscându-și portretul. Umbra rămânea în urmă, Petru o căra în spate ca pe o cruce; umbra grăbea pasul, Petru fura la start cât să întregească absența umbra alături de contur, umăr la umăr, Petru regla cadența după o singură bătaie de inimă. Petru stătea cu umbra la masă, adormea și se trezea cu absența sa, o lua la rost, mergea ținând-o de mână, o strângea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pe o cruce; umbra grăbea pasul, Petru fura la start cât să întregească absența umbra alături de contur, umăr la umăr, Petru regla cadența după o singură bătaie de inimă. Petru stătea cu umbra la masă, adormea și se trezea cu absența sa, o lua la rost, mergea ținând-o de mână, o strângea în brațe. Petru locuia în umbră ca într-o cămașă de împrumut. 40. O ședință de terapie ținea două ore. Cabinetul era luminat de un neon, 200 de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
inimă. Iubirea trebuie să pulseze, să urle, să sfâșie, iubirea este sânge în sânge, copile. Iubești? Pe cine iubești ? Tu nu deosebești umbra de om, cum să deosebești iubirea de închipuire? Uite ce ochi tulburi ai! Te deconspiră, te trădează absența. Nu dragostea lucește în ei, ci nebunia. S-au aruncat umbrele peste tine în haită și se hrănesc din inima ta. Ești o metamorfoză. Nu poți umbla toată viața de mână cu o fantasmă, deschide ochii! Vei deveni și tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
după ea. 41. Freud spunea că nebunia este cea mai suportabilă boală; nebunul este ca un melc ce-și cară cochilia în spate, roua descuie ușa, soarele trage zăvorul, fereastră în firul de iarbă. Nevertebrata, ermetic, golește fiecare ungher de absență ca pe o ulcică umplută cu vin, nevertebrata își leapădă casa (piele strâmtă în care marea zornăie a bulgări de sare uscată), apoi se ascunde sub o frunză de brusture, ca într-o cabină de probă (umbra înfășoară golul). Nebunia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în foc înfrângerile (sânii fecioarelor s-au copt pe când fii împăratului dormeau în grădinile cerului). Inutilă lupta în unul singur: leagă un ștergar alb în vârful iluziei și te dă învins, decorul; pe fața nevăzută a lunii, trece ca o absență pe jumătate sâmbure, pe jumătate piatră. La ce bun să numeri leșurile, dacă după tine vin corbii și le mănâncă? La 15 ani, Petru era precum o bucata de puzzle ce întregea decorul; pe partea întunecată a oglinzii creștea șotronul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
tine vin corbii și le mănâncă? La 15 ani, Petru era precum o bucata de puzzle ce întregea decorul; pe partea întunecată a oglinzii creștea șotronul. Decupajul inimii avea muchiile tocite, piesa se desprindea din întreg, celelalte piese, lacome, împărțeau absența în părți inegale. A zburat pasărea, au rămas pe ramură amprentele cuibului. Văzduhul păstra zborul ca pe o urmă de înger. Deasupra pământului, catapetesme fără sfinți; dedesubt, frânturile de nimic râvneau nimicul: Dumnezeu împărțea vouchere în icoană. Petru era piesa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
implantează elanuri convergente spre o trezire lucidă, scurtcircuitând memoria; subconștientul înrourează gândirea cât să amăgească diminețile. Memoria trage cortina după fiecare infuzie de lumină. (Se face noapte.) Petru trăia într-un prezent infinit. În jurul patriei sale, creștea zidul. Starea de absență fecunda absolutul între două maxime. Petru, un zero irecuperabil. 42. Intră, te rog, te așteptam, ia loc. Ana, două cești de cafea, una pentru domnul și una pentru umbra domnului. Ce te holbezi la mine? Am spus: două cești de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
promisiunea lozului în plic întuneca oglinda, roua dimineții de mai pe limbile ceasului. Într-o fotografie alb-negru, se făcea zi, se făcea noapte: năvodul cu stele stinse fericea cimitirul, Petru cel mai neîndemânatic pescar. Petru număra iluziile, cântărea nimicul, aproxima absența și o lua de la capăt. Promisiune, amăgire, deznădejde și lepădare deopotrivă, înainte de cântatul cocoșului. "Saule, tu ești cel dintâi chemat, de azi înainte vei fi pescar de oameni, te vei numi Petru și pe această piatră voi zidi biserică." "Saule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
rană în zid. Pese chipul lui Matei, cu fiecare proiecție, se suprapuneau mereu alte chipuri, la fiecare 10 secunde altă mască. Imagini resuscitate în oglinda retrovizoare. Un amestec eterogen întregea nedefinitul. Jocul de-a v-ați ascunselea justifica o posibilă absența. Este, nu este, este... Jocul argumenta prioritățile. "Mâine o să le iubesc pe toate, fetele tatii!" La 4 dimineața, umbra portarului atârna de o funie sub tocul ușii. Un clovn trist a coborât de pe scenă, noaptea a tras cortina cât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
toate gusturile: rețete cu miros verde a iarbă de coasă cimbrul îmbiba memoria ceaiului fără zahăr; rețete alb-negru fotografie de bun rămas înrămată pe cruce; rețete în doză unică atârni somnul de grindă, la celălalt capăt, din câteva petice, reconstitui absența. La 22, se închideau ușile, se trăgeau obloanele, se lua lumina. Ana, mai mult actriță decât asistentă, dansatoare de cabaret, jucătoare de baschet, contabilă S.A. Ladorna, menajeră hotel 5***** , director de bancă, stewardesă, curvă de lux, poetă, îl descânta pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Povestea asta despre viață nu a încăput niciodată într-un contur de șotron, iar când în poveste nu mai este loc, iluzia sapă galerii în inimă, precum caria în scândura sicriului. Petru se lua la rost în fața icoanei, Dumnezeu motiva absențe. Mitul că exiști leagă strâns, precum o pădure de liane. Tot ce este anonim în jurul tău devine comun și inevitabil personal. Apoi, ca o dependență hibridă, devii prizonierul propriei inutilități, pentru că tot ce-ți aparține al nimănui este. Exiști ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
te rog, paharul acesta plin de furtună! Dumnezeule, dă-mi putere să-l beau ca pe o furtună până la capăt! Genia, sufletele care nu-și mor moartea se pot locui fără să-și deschidă. Te rog să mă ierți! O absență justifica altă absență. Noaptea, fitilul ardea uleiul rânced de pe fundul paharului, ceața mânca zăpezile, soba ronțăia inima stejarului, luna trăgea o dungă pe cer, semn de ultimă trecere. Noaptea, uleiul mirosea a aripi arse, zăpada a rochie de mireasă, cenușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
acesta plin de furtună! Dumnezeule, dă-mi putere să-l beau ca pe o furtună până la capăt! Genia, sufletele care nu-și mor moartea se pot locui fără să-și deschidă. Te rog să mă ierți! O absență justifica altă absență. Noaptea, fitilul ardea uleiul rânced de pe fundul paharului, ceața mânca zăpezile, soba ronțăia inima stejarului, luna trăgea o dungă pe cer, semn de ultimă trecere. Noaptea, uleiul mirosea a aripi arse, zăpada a rochie de mireasă, cenușa a muguri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
o să te găsesc, când voi fi mare. Te rătăcesc, Dumnezeule, mereu te rătăcesc. Ieri te-am pierdut în coșul cu rufe murdare, astăzi m-am tăiat la un deget, primul strop avea culoarea vinului răsuflat. Petru în fiecare seară justifica absențele: Este atât de simplu să ți-l faci pe Dumnezeu martor în lipsa sa, avocat, judecător, cioclu, gropar, atât de simplu să pui pe seama lui aparențele, să ta scunzi după Dumnezeul-cortină și să tragi sforile, să te folosești de numele lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
plafar pentru suferințele Edenului), a desenat-o după o umbră impregnată pe o vitrină (vernisaj cu îngeri în albumul lui Dumnezeu), a decupat-o cu un foarfece de lumină dintr-o frescă cu gâze și fluturi (strada, un decor al absențelor, Dumnezeu a furat mireasa, lăutarii cântă cu ochii închiși). Este păcat să-mi caut toamna în icoană, părinte? Dimineața, la 4, înainte de binecuvântarea Utreniei, mă găsesc ramură ostenită în brațele ei; îi simt umărul, bărbia, pântecele, sânul, respirația, lacrima, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Nu mă căuta părinte! Astăzi este ultima mea zi din moarte, 18 ani m-a îngăduit Dumnezeu lumii, 18 ani m-a abandonat în afara ei. A înjumătățit Mântuitorul paharul preaplin, ceea ce nu am primit avea gustul însetărilor setea, precum o absență de mamă necunoscută. De mâine, nu voi mai fi strigată pe nume și nici după urmă sau după păcat nu o să mă identifice cerul. De mâine, timpul meu se va șterge precum amprenta desenată cu cretă pe asfalt. Știu, cărțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă, lacrimile înverzesc buchiile, suspinele împletesc scară până sub barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire a putreziciunii și atât. Dorul, prelungire a pustiei, sufletul se dilată pe măsura așteptărilor, depărtările se adâncesc, absența sfredelește inima. Mi-e dor de tine, aproapele meu îndepărtat. Durerea monahului este alint, dorul umple pântecele pământului cu pământ: Retează-mi, Doamne, un deget din cele ce te întregesc în treime și ajută-mă să înțeleg durerea mădularului desprins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]