KorAP: Find »[drukola/base=acuma & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...80 81 82 ...339 >

8,468 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

place, nu prea poți spune de ce, doar că „îmi place muntele ăsta...” Lumea întreagă... Maică-mea cânta și ea ca o zeiță, cred că s-au unit mai multe femei în ea, Thalia și Melpomene, poate Calliope, nu știu bine acuma, toate zeițele astea au dat-o pe mama, juca teatru era o soprană desăvârșită, parcă venită de pe scena Operei, făcea niște serbări grozave la școala unde lucra, copiii și părinții o divinizau, erau mândri de ea, când mergea printre rândurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
luminează o emoție veche, de tinerețe, și îi dictează o replică din Apus de soare: O, Moldovă... După Paștele ăla plin de gafe, n-am uitat ce mi-a făcut Căpșuna cu vânzarea și cumpărarea casei de lângă noi, aveau proprietate acuma și o făceau pe nebunii?, ce, degeaba a muncit Maestrul?, nu l-am uitat pe babalâcul, mitocanul Cezarinei, câte beri?, una pe zi sau una pe an?, a întrebat ăla, ce viață duceți voi aici, la Snagov! Dar le-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
la ea, și la relația noastră. Norocul meu a fost că te-am găsit pe tine sau tu m-ai găsit pe mine, nu contează. Sălbăticiune ce ești!... Poți să-mi scrii oricât de mult, îmi place să te citesc, acuma, eu trec strada la o firmă, merg la o petrecereeee!!!, stau până la zece și mă întorc la școală să... te citesc și să-mi amintesc parfumul tău ciudat, pa... O. sau Octavă, cum îmi spune maică-mea, încă din școala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
patul, în loc să țip de durere, am râs și-am exclamat: am scăpat de mama! El s-a uitat ca un tâmpit la mine, n-a înțeles nimic. Nu știa el pe atunci cât de puternică e mama, mai află câte ceva acuma, de când suntem însurați, că maică-mea vine mereu, lunar aproape, și ne vizitează aici, mai stă la aer, mai pleacă și cu alimente, înainte de a veni geme frigiderul de mâncare, după ce pleacă ea, e gol. Nu mai are nevoie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
spre gură, coborau, tipăreau vizibil o oboseală ciudată. E rândul ascultătoarei să-și cântărească stăpâna, să mai împletească în funie o altă ceapă coaptă și grasă, strălucind în soarele de octombrie, care prevestea, așa cum scria T.S. Eliot, the cruelest months... — Acuma, doamna Neli, mai lăsați-mă-n durerea mea, vorbesc așa cum pot și cum a fost, ca să înțelegeți mai bine, dacă nici cu Căpșuna nu pot vorbi, cu Papa de la Roma, cu cine? E o prietenă încercată de timp, ne mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
zbăteau artistic, erau deschise ambele geamuri la portiere, țineam capul înclinat puțin, ca o icoană, știam că tinerețea iese biruitoare și nu mă grăbeam, am patetizat puțin, ploua, era cam frig, dar eu îmi scosesem haina de piele cu ținte, acuma nu mai eram în hainele tricotate ale mamei, îmi pusesem, fustă extrem de... scurtă, deși e foarte comod în pantaloni, un tricou simplu, dar decoltat, pentru că era aproape toamnă, seară, luasem la mine haina de piele, să nu-mi fie frig

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
pe spate, l-am descheiat la pantaloni și-am intrat ușor, îmi spunea versuri la ureche, Bună seara, iubită bună și rea/ Am să intru în tine ca piciorul în nea sau ceva în genul ăsta, nu-mi mai amintesc acuma, l-am futut acolo în toate felurile, eu pe el, gemea de plăcere, e senzual și ăsta a devenit punctul lui slab, din calitate, defect, credeam pe atunci că numai eu știu... Era atât de frumoasă în lumina serii, atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
cum ești?, pe unde ești?, încerc să te sun pe fix, dar sună încontinuu ocupat, ești pe Internet, Tină iubită?... și eu care vroiam să te sărut pe gâtul lung, de balerină, și să-ți mai aud glasul unic. O. — Acuma, adică atunci, după ce ne-am împăcat, ne întâlneam într-o garsonieră din Pantelimon, mergeam mai rar la ei acasă, se păzea de nevastă, probabil, atenție la mesaje, la telefoane, nu vreau să ne prindă, dar îmi povestește într-o zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
atâția ani mai mare ca tine, iubito, să știi și tu cu cine te-ai cuplat, să-i cunoști mai bine pe ai mei, să vezi de unde vin, e doar o poveste, ia-o ca pe o poveste, una spusă acuma, în toamna lui 1990, fuse și decembrie ’89, am stat numai în stradă și eu, și Vichi, pe urmă la televizor, acuma, m-am liniștit. Mai bine trăiesc. Și spui povești. Prima poveste, cum am s-o numesc eu, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ai mei, să vezi de unde vin, e doar o poveste, ia-o ca pe o poveste, una spusă acuma, în toamna lui 1990, fuse și decembrie ’89, am stat numai în stradă și eu, și Vichi, pe urmă la televizor, acuma, m-am liniștit. Mai bine trăiesc. Și spui povești. Prima poveste, cum am s-o numesc eu, poate că o să îmi mai spui și altele, dacă începi, poate o să povestesc și eu altădată, cine știe?, că poveștile astea... Loredana e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
lumină din cap până-n tălpi, de tremurai de focul ăla, și ghiuleaua se lovi singură în inima mea, din palmă în inimă, maicăăă, ce putere avea și ce căldură, mi se desfăcu pieptul și intră acolo ghiuleaua, e acolo și-acuma, măicuțăăă!!! O să fiu puternic și cald ca ea, nu? — După miracolul ghiulelei de foc, tata a început să se ascundă de ceilalți și să studieze cu interes mitologia, nu numai pe cea românească, ci toată mitologia, de la cea grecească la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
am căutat mai bine, l-am găsit, se dusese pe afară, se juca și el cu alți copii... Pentru mine, a fost numai spectacolul. Teatrul?, ce e teatrul? Să ți se rupă sufletul de frumos, aia e Teatrul. Sunt bătrână acuma, dar tot mă duc la premiere, să văd și să mă bucur, să nu mai vorbesc despre moarte, să nu îmi mai fie frică, te sfâșie o durere ca un burghiu când te gândești la moartea asta... mi-e frică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
s-au întors, în dorința lor de nou, spre africani, explozia formei a venit de la Africa, noutatea de acolo a venit, de la cea mai îndepărtată civilizație. Peste ani, orașul îl adoptase și se mândrea cu el, lumea orașelor îl venera). Acuma, în liceu, afară de mitologia pe care i-o dădea preotul să o devoreze, citea romancierii ruși, poeții îl preocupau mai ales, știa poezie cât să recite șase zile fără întrerupere, se cronometrase singur, băietul învățătoarei îți putea recita pe teme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Oltul mai mare, m-o trece mândra-n spinare, nene Marinică, au luat comuniștii tot, și pământuri, și vite, și case, nouă ne-au luat și cazanul de țuică, știi mata, luară averile oamenilor, nene, cât mai poate aștepta românul acuma, în 1965, cum, nu se ridică Oltul?, cum de nu își înalță apele până la cer, să cuprindă satul ăsta și toată România, neică, ne luară ăștia tot, vorbesc cu dumneata, că afară, cu lumea, nu pot vorbi, mi-e frică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
masculină, caldă și clară, avea o dicție bună, glasul ăla i se lipește femeii de inimă și de creier. — Sufletul mi l-aș vinde să aibă băiatul meu vocea asta! Bine, nene Marinică, cine-o fi, frate, ăsta care recită acuma? Păi, uite, ascultai și eu, dar nu-mi dădui seama. Păi, dacă ar fi al meu băiat!!!, nu, nu e el, nu recită el așa de bine!, cine o fi, nene?, că recită așa de frumos!!! Auzi ce voce, nene

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Ce-ai, copile? — Păi, am recitat din Coșbuc. — Păi, bine, copile, și eu, și nenea Marin am rămas zăpăciți, am crezut că nu ești tu, mamă. Păi, mi s-a schimbat vocea, sunt și eu bărbat! Tânărul se întristează el acuma, nu mă recunoaște mama mea, păi, cum, mamă, să nu mă recunoști tu pe mine? Păi, nu sunt rezultatul muncii tale? — Doamne, băiete, mă tot întrebam cine-o fi ăsta de recită așa bine, mai bine ca băiatul meu?!!! Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
de vânzător, delatorul pentru mămăligă, îi zicea mama, au apărut trădătorii lui ’48, Justiția, Securitatea, Învățământul, Cultele, toate erau după model rusesc, la 11 iunie s-a decretat naționalizarea, pe urmă, țăranii au fost împărțiți în săraci, mijlocași și chiaburi, acuma mama era „tovarășa învățătoare”, nu mai era „doamna”, de la biserică au dispărut icoanele și au fost înlocuite cu tablourile membrilor Secretariatului Partidului Muncitoresc Român, se închinau copiii la niște analfabeți, cam așa în tot lagărul socialist, în Albania, Bulgaria, Cehoslovacia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
a făcut uneori fericit, când am venit în București, că mă însurasem și am dat concurs să intru în Capitală, am început să joc aici, făceam Steaua fără nume, eram foarte bun în spectacol, aveam siluetă, eram subțire, nu ca acuma, parcă sunt Maurice Béjart la bătrânețe, când am dat la facultate, cu Miroiu am vrut să intru, că mi se potrivea, pe urmă m-am răzgândit și am dat admiterea cu Rică Venturiano, dar cu Miroiu, pe care l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
îi zice povești sultanului ca să o ierte, povestești ca să te ierte cineva?, se poate și asta?, ca să păcălești mai bine?, dacă minciuna e mare, povestea e mare?, povestești ca să câștigi timp? Am să mă gândesc la asta, își spusese tânăra, acuma, n-am timp de cărți. Loredana nu prea citise în viața ei de până acum, dar asta n-o împiedica să se uite liniștită la lume, cu o senină nepăsare, privea în ochii tăi fără să clipească, fără vină și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
de-aia trebuie să mai citești câte ceva, să ții minte asta, cărțile, fetițo!, știi tu că toți comuniștii ăia au ars cărți?, așa, ca în Fahrenheit 451, al lui Truffaut, o națiune care a dat Călușarii, dansul ăsta oltenesc protejat acuma de UNESCO, minunea cu Mutul și Vătaful, cu mișcarea, coregrafia, costumele, muzica, cu usturoiul și pelinul, cu jocul lor solar, ei bine, națiunea asta n-a reușit să tămăduiască Răul, au venit comuniștii și au stricat sufletul unui popor, psihologia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
oțel, își lasă pleoapele în jos, tocmai ca să ascundă privirea ei celebră, expresia izbitoare de vultur, puterea. Loredana are intuiția omului din fața ei și răbdarea de a-l învinge sau de a-l cuceri, depinde de scop. — Nu înțelegerea contează acuma între noi. Contează să știi cine sunt eu... V. NEVESTE — M-am însurat cu Rita, prima nevastă, că întâi a fost Rita, și apoi Vichi... Și asta e a doua poveste... — A doua, dacă vrei tu să le numeri, m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
cercetătoare a naturii. Era o femeie practică. Doar că Anita mea nu era practică deloc... Povestea ei e secretul meu, deocamdată. Despre Anita o să-ți spun altădată, ți-am mai zis că o să-ți povestesc despre ea, dacă meriți, nu acuma, aproape nimeni nu mai știe de ea - sunt povești care nu se spun decât la cine le merită -, doar mama mea a știut totul, eu sunt un om sensibil, am aici, și își mângâie inima, de aceea povestea Anitei o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
și altfel, fericirea aia mi-a dat puteri unice, neștiute, mereu eram cu fata aia, de nu știau ai mei ce m-a apucat de plec în fiecare zi cu iezii, mă sculam cu noaptea-n cap, eu plec de-acuma cu iezii, ce-i cu tine, copile?, mă-ntreba maica-mare, păi, să crească și iada, și iezii, mă duc să îi cânt pădurii... Bineînțeles că nu pricepeau echivocul vorbelor ce-mi ieșeau pe gură, doar că zburam pe drumul spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
de ani, actrița cu bretonul în formă de V și corpul durduliu, am sunat-o o dată și i-am zis că sunt bolnav, că am contractat o micoză, era un banc, n-aveam nimic, dar vroiam să scap de ea. Acuma îmi plăcea fata-ca-un-măr, tinerețea ei. Din nefericire, n-avea orgasm, dar încerca mereu, chiar singură, când se așeza pe-un scaun, își mișca aproape invizibil curuțul ăla mare și-și freca labiile, lindicul, doar-doar. Mergeam la vreo petrecere, că începuserăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
vreo femeie. Și cunoscusem destule. Femeia mea ca un măr abia copt a rămas însărcinată. Îmi făcea un copil, iar eu știam pe atunci că, dacă o femeie rămâne însărcinată, trebuie s-o iei de nevastă, n-aveam mintea de acuma: să facă ea copilul, vedem dacă e al meu și, dacă e, plătim pensie alimentară. Am chemat-o în garsoniera mea: Rito, fată (era mai mică decât mine cu vreo opt ani), spune-mi tu, câți bărbați au fost înaintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]