3,016 matches
-
corpului. Uneori este util să Închideți ochii la Început, pentru a vă aduce mai ușor „În ton” cu orice senzație din mîini. Probabil vă veți da seama că există o senzație „de fundal” de ușoară căldură, furnicături sau chiar de adiere rece, atunci cînd vă treceți mîinile peste chakrele majore. Totuși, În anumite zone veți simți altceva, acestea fiind cele cu Byosen. Cu cît exersați mai mult, cu atît vă va fi mai ușor să identificați diferențele subtile, Însă fiți atenți
Reiki pentru o viață by Penelope Quest () [Corola-publishinghouse/Science/2150_a_3475]
-
măiastra cu trupușoru-n fum” (Măiastra) ori de Elisafta. Ivită din nou, certitudinea dispariției brutale ( Nu cules ci smuls) se împletește și cu o încuviințare fatalistă, mioritică (Dintr-o iarnă). Cu toate acestea, eludând „otrăvurile amurgului”, sufletul „se visează nemuritor” (Veniți, adieri) sau „tânăr, iluminat, fericit” (Descrescendo). Concomitent, se produce o erupție a religiozității, căci sublimul naturii este interpretat ca „o gură de rai”, adică adeverire a divinității și posibilitate de mântuire. E parcursă întreaga scară de reacții, de la nerăbdarea frenetică (Psyche
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
de front. Revine în 1943 cu o culegere retrospectivă, Versurile mele. Evadările în trecut, eden pierdut și recucerit prin rememorare, inspiră stampe nostalgice (Brateșul, luntrea cu vântrele, masa de scris a tatei, poeme spuse din Verlaine, Verhaeren). Pastișele (uneori alarmante), adieri mistice, apăsarea și tânga, neliniștea interogând misterul și neantul conferă plachetelor următoare aspect compozit, distonant. SCRIERI: Chenar pe marginea războiului, Brașov, 1942; Versurile mele, Brașov, 1943; Poeme pentru Dumnezeu și pentru oameni, Brașov, 1946; Invocări, Brașov, 1947. Repere bibliografice: Iorga
BUZDUGAN-HASEGANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285971_a_287300]
-
finalitate autoscopică. Efluviile naturiste, captate de energiile puberale, stau alături de motivul romantic-baroc al „marelui mim îndoială”, dar măștile și tentațiile de cuprindere a ordinii terestre într-o viziune carnavalescă sunt părăsite în numele rigorii sapiențiale. Lirismul sărbătoresc, încărcând versul cu lumini, adieri, șoapte și polenuri, este practicat cu aceeași plinătate a emoției și rostirii cu care angoasa, tremendum-ul traversează planul poematic, fie în cadențe strident-demonstrative, fie în sonorități cvasiliturgice, drapând melancolia în prozodii de descântec. Nu altfel se întâmplă în registrul erotic
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
definiția realismului socialist. (...) Literatura sovietică reflectă azi și în același timp deschide perspectiva înmuguririi vârstei de aur a comunismului. Opere ca Secerișul a scriitoarei Galina Nicolaeva sau Primăvara în colhozul „Pobeda” a lui N. Gribaciov, oferă de pe acum cititorului încântat, adieri înmiresmate din acea «primăvară a omenirii». - Ziua muncii și a păcii: În: Contemporanul, nr. 18 (291), 2 mai, 1952 - Necunoscut. Nuvelă; fragment. Idem, nr.43 (316), 24 oct., 1952 - O sărbătoare a culturii române. Cu prilejul Săptămânii Cărții. Ibidem, nr.
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
lent, permițând turiștilor să contemple marea, forfota multicoloră din piață, siluetele cenușii ale munților. Acum, sala rămânea nemișcată și, în lipsa aerului condiționat, te simțeai aici ca într-o cușcă de sticlă. Șirul dublu de geamuri nu lăsa să pătrundă nici o adiere, amortizând până și zgomotul împușcăturilor. Mesele erau aranjate, șervetele se înălțau ca niște mici piramide apretate. Liniștea și aerul închis aminteau de un muzeu pustiu, într-o după-amiază de iulie. O spadă mare, fixată pe perete, deasupra barului, sporea senzația
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
prin geamurile fără perdele, siluetele noastre ar fi fost vizibile în tot orașul. Dar magnetofonul, ascuns în spatele barului, a rămas în priză, așa că ascultam în întuneric fluxul și refluxul unui saxofon, a cărui melodie nu avea nimic agresiv. Era o adiere de note ostenite, care aluneca uneori, ca pe o lamă de ras, la marginea unei căderi, a unui țipăt, a unui suspin, revenind apoi spre o respirație ritmică și profundă care schița, în beznă, sfârșitul unei lupte, osteneala unui bărbat
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
despre acea lungă zi însorită, o zi frumoasă de martie, a anului l945. Asta se petrecuse pe același drum, mai îngust pe atunci și desfundat de șenilele tancurilor. Aburul călduț, care urca din câmpurile scăldate în soare, se contopea cu adierile scurte, ce veneau dinspre locurile acoperite încă de zăpada îngrămădită la adăpostul hățișurilor. Locul era gol: nemții se retrăseseră, noaptea, grosul trupelor rusești era reținut de lupte mai la nord și avea să-și facă apariția pe drumul acela abia
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
să plec în curând. Dar înainte să plec, voi avea timp să-ți spun esențialul. Ziua aceea de iarnă, pe care o văd și pe care o parte din mine începe deja s-o trăiască. O zi stinsă, străbătută de adierea înceată a fulgilor de zăpadă. Totul are să fie într-o bună zi la fel ca în clipa aceea de iarnă. Tu ai să te ivești din somnul înzăpezit al copacilor, la malul unui lac încremenit. Și ai să începi să
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
în viziune nouă, un spațiu de vis eminescian (Dacia din Memento mori) și de închipuire blagiană. Pământ, pentru Blaga, ce „vindecă setea de mântuire”, „spațiul mioritic” este pentru B. un tărâm euthanasic, în care extincția e o dulce topire, în adieri de miresme și zumzet de albine. Dar nu numai aici, ci în întreaga operă a poetei, motivul fundamental e somnul. Somnul ca succedaneu al morții sau, spus invers, moartea ca somn. „Somn” și „moarte” sunt metafore ale stării de poezie
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
cavaleresc. Misterul unei trecătoare captează fulgurant, ca în sonetul baudelairean. Frăgezimi de penel, cu reflex bizantin, ca la Adrian Maniu, povestesc despre o inocentă iubită. În fine, iubirea apare ca dar neorgolios și jertfă de sine, într-un poem cu adieri de franciscanism. Cu „un accent frumos” (G. Călinescu), tradiționalismul lui B. denotă și o fericită petrecere pe la școala modernă. SCRIERI: Darul voievozilor, Craiova, 1925; Prour pentru porți uitate, Craiova, 1934. Traduceri: Elena Văcărescu, Contesa de Noailles, Miresme de departe, Câmpulung
BALCESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285582_a_286911]
-
de o toropeală amenințătoare care îl cuprinde pe bărbatul ce va rămâne gol, mic și flasc. La Albala, Antipa asistă neputincios la prăbușirea lui în nonsens: „Sunt apa din ceașca asta care este tot eu, dar o clătinare, uite, o adiere face să-mi scape sensul, apare, se scufundă, nu este.” Haosul agitat de moartea intempestivă anunțată - și, în sens performativ, înfăptuită - de Antipa este înlocuit de o confuzie moleșită. Din agresiv, cum e în cealaltă postură, personajul ajunge „un leneș
BALAIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
rockului ?!” Uite-l pe Moțatu’ cum se împăunează, se crede chiar vultur cu voce de privighetoare?! (râs sarcastic) Ana: Atunci, să cântăm ! Cocoșul: Atenție la mine : doi, trei și ! Soarele se-nalță/ Norii nu mai sunt pe cer/ Dintr-o adiere/Pică-un strop stingher/Azi pădurea cântă/Păsările-n zbor/ În văzduh se- avântă/ Și cântă în cor...(toată lumea aplaudă ; se repetă; cântă și Raluca) Miki: Vai, Raluca, ce rockeriță ești! Parcă ești de la Operă, am văzut la televizor, în
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
venit? (către ceilalți) Nu? Soarele: (râde tunător) Să apărați Pământul? Gigel: Pentru Pământ ne dăm și viața! (către Radu și cosmonaut) Nu? (cei doi aprobă. Planetele râd zgomotos) Venus: Voi, care sunteți ca firele de praf în Cosmos, unde orice adiere vă poate strivi într-o clipă!? Cosmon: Venus, tu căreia oamenii i-au dedicat versuri și cântece nemuritoare și-ți spun „Luceafăr”, Selenei și Soarelui i s-au închinat versuri și cântece nemuritoare...(liniște) Marte (cu o voce aparte): Vorbe
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
Mircea mult mai tânăr în fața unei table negre pe care era desenat ceva, l-am văzut pe Orande jucându-se cu tatăl său și o siluetă într-un minunat costum negru ce atingea elegant pământul, asemeni unui fulg plimbat de adierea rece a vântului... Durere! O durere m-a săgetat în acel moment în frunte. M-am dat câțiva pași în spate. Noaptea răcoroasă mi se dezvălui în toată măreția sa, iar mirosul îmbătător al florilor de seară mă cuprinse iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ci ca o mântuire. O scăpare din starea în care mă aflam! Era ciudat spațiul în care mă găseam. Gravitația nu avea nici o putere aici. Eu, cel puțin, nu-i simțeam efectele. Totul era negru în jurul meu. Nici o lumină, nici o adiere de vânt, nici o șoaptă! Izolare totală. Îmi vedeam mâinile și picioarele, corpul în general, sau ideea lui, cel puțin. Abia începeam să observ locul în care mă aflam. Apoi a început să mă strângă. Giulgiul de pretutindeni se înfășura în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Nu te preface că n-ai băgat de seamă! Ți-am văzut ochii cum erau înfricoșați! Eram foarte speriat. Vântul ce se întețea îi zburlea părul și i-l deranja, făcându-l să semene cu o stafie ce joacă pe adierile aerului. Tu, într-un fel, ești conștient de tot ce e în jurul tău acum. Nu vezi mai bine, doar... știi ce-i acolo și în mintea ta, vezi. Nu am cum să-ți explic mai bine. Vizualizezi, în cele mai multe cazuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
somn și urmăreau absolut orice. Dând un colț al străzii, au văzut lumina albă a stației feroviare. S-au grăbit spre ea. Pe străzi nu era nici o țipenie de om și doar vârfurile înghețate ale copacilor se mai mișcau sub adierea vântului și sub greutatea zăpezii. Ajunși în fața gării, dăduseră de un mecanic. Helur ieși în față și din faldurile mantiei sale scoase un document ce era ornat cu Rombul Argintiu al Elitelor. Doresc să vorbesc cu șeful de stație! Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
învăluie din toate părțile. Se lasă încetul cu încetul purtat pe valul unei succesiuni de imagini neclare. Pe negru nu prinde nici o altă culoare, îi tulbură amorțeala un gând hoinar. Neagră e și perdeaua de pâslă ce se agită în adierea vântului... Iar dincolo de ea zărește nedeslușit cămăruța cu arme. Iată și caii! Nechează sub streașina porticului. Și dincolo de corturi, între munți și mlaștini, un codru întunecos vuiește sinistru. Îl recunoaște imediat după desimea co pacilor înalți. Pădurea Hercynia! Acoperă tot
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
artă a haruspiciilor și augurilor, încât romanii ăștia înfumurați se înjosesc până la a cere ajutorul chaldeilor disprețuiți? Nu sunt eu omul care să dea dovadă de astfel de slăbiciuni, încearcă neîndemânatic Germanicus să se disculpe. Tonul scade în intensitate până la adierea unei șoapte: — Dar Mariamne chiar mi-a apărut în vis... Deși nu chipul Mariamnei îl bântuie de când s-a trezit, ci cel al lui Varus. Dar asta nu i-o poate mărturisi evreului... Pleacă ostenit pleoapele. Instantaneu, în întunericul minții
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
linoleum și pe argintari: îmi cer scuze că le răpesc timpul și le cer răspunsuri. Așa fac eu jurnalism. Când și când, trebuie să mai scriu câte un articol de fond, de obicei vreun preamărit comunicat de presă, o mică adiere de PR ce trebuie folosită pentru a umple niște spațiu, și vai, cât mă pot distra la această treabă aparent neinteresantă! Împart comunicatul de presă pe părți și o iau de la capăt. Dacă unii dintre colegii mei care roiesc pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
canapea maro din piele, plină de crăpături, situată imediat sub fereastră, după care se trage într-o parte ca să-i facă loc Jemimei; ea se așază în fotoliul de lângă canapea. Jemima se stercoară pe lângă Ben, simțind mai mult decât o adiere de leșin la o așa apropiere, și-și toarnă bere într-un pahar; deși știm cu toții că e mult mai tare să bei berea direct din sticlă, Jemima nu se simte în stare să se încumete la asta. ― Ce zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ceva, spuse și soția lui Macomber. Da, cred că ne-ar prinde bine tuturor, aprobă Macomber. Spune-i să ne facă trei. Băiatul se și apucase de ele după ce scosese sticlele din gențile frigorifice de pânză, picurând de umezeală În adierea vântului de sub copacii ce-și aruncau umbra asupra corturilor. — Cât ar trebui oare să le dau? Întrebă Macomber. — O liră e prea de-ajuns, zise Wilson. Nu vrem să-i răsfățăm. — O să le-o Împartă șefu’ lor? — Clar. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cât de moale și păroasă e Învelitoarea din pâslă. Ridică plosca să bea și privi În față la ierburile Înalte, dincolo de care se aflau copaci cu coroanele turtite. O briză ușoară le sufla În față și ierburile unduiau leneș În adierea vântului. Se uită la băiat și văzu că și acesta era Înspăimântat. La vreo treișcinci de metri, Între ierburi, marele leu zăcea lipit de pământ. Își ținea urechile ciulite, stătea nemișcat și numai coada lungă, terminată-ntrun smoc de păr negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ăia frumoși și coapsele vrednice și mâinile cu palmele mici, ușoare și mângâietoare, și cum se uita la zâmbetul ei faimos, simți moartea apropiindu-se din nou. De data asta nu mai fu ca o rafală. Fu mai degrabă o adiere, ca atunci când vântul face flacăra unei lumânări să tremure și să se Înalțe. — Mai târziu să le zici să-mi aducă plasa aici, s-o lege de copac și să facă focu’. Nu mă duc În cort În noaptea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]