25,860 matches
-
Tu ești? Vai, Doamne, tu ești. Nu eram sigură că ești tu. Ce faci aici? Își trăsese părul pe spate, ochii Îi erau conturați cu negru și umbriți cu turquoise sumbru, buzele Îi erau trandafirii și lucioase. Purta o kebaya albastră cu roșu și pantofi roșii. E ca o actriță de cinema, și-a zis Adam. Sunt eu, Zubaidah, a zis ea, știi tu, Z. Ce surpriză să te văd! I-a luat o mână Într-ale ei și a strâns
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
un model de frunziș În basorelief. Alături erau plăcuțe negre cu numele locatarilor scrise cu litere aurii, iar pe una dintre ele scria Cabinet Médical. Au urcat Într-o cameră unde erau două fotolii, o canapeluță acoperită cu o pânză albastră brodată cu albine aurii și o masă de scris cu un teanc bine rânduit de hârtie gălbuie. El a făcut focul, iar când ea s-a mai Încălzit, au trecut Într-o Încăpere mai mică unde nu era decât un
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
de la ambele mâini aveau, de la atâta fum, o culoare galben-arămie, la fel și buza de sus și nările, încrâncenarea săpase în el ca într-o marmură. Ședeau unul în fața altuia pe terasa cafenelei, ea mesteca mecanic în ceașca cu smalțul albastru, privea în gol, lichidul maroniu se rotea alene, împins de căușul linguriței. Vântul mâna pe asfalt câteva frunze. Cafeaua avea un gust sălciu, Carmina împinse dezgustată ceașca către mijlocul mesei după prima înghițitură. Pentru o cafea ca asta, gândi Carmina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
El făcu un gest aproape nepoliticos cu mâna, mă, n-au rost justificările, parcă ar fi spus, du-te, ce mai, fără să se urnească din loc, apoi, în timp ce femeia își închidea poșeta, o privi câteva secunde cu ochii lui albaștri, absolut nevinovați. Porni de-a lungul trotuarului, își ridică din mers gulerul pardesiului. Imaginar îl întrebă pe Alexe: Ce mai face Nina? Și bărbatul îi răspunse ca un automat: Întrebare de gradul zero, absolut idioată. Și madam Olguța o întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în viață nu se știe niciodată cum se întoarce roata și munte cu munte se poate întâlni, dar om cu om! Ei, bine, asta e, concluzionă în sinea ei Carmina înainte de a se scula de pe scaun. Strecură foile în mapa albastră. Ce dacă n-a reușit s-o impresioneze pe Viorica? În definitiv, o secretară nu trebuie să aibă păreri personale, dar putea și ea să spună, acolo, o vorbă, în fine. Știi care e diferența dintre o secretară bună și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
e diferența dintre o secretară bună și una foarte bună? O întrebă și, la negarea ei politicoasă, continuă: o secretară bună spune bună dimineața, domnule director! Cealaltă, foarte bună, spune: s-a făcut dimineață, domnule director! Carmina plecă ținând mapa albastră sub braț. Viorica zâmbise și aplecase de câteva ori capul în semn că înțelesese bine care era diferența dintre cele două secretare. Dacă știa bancul de mai multă vreme mimase foarte bine surpriza. O secretară care încearcă să obțină perfecțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să creadă, hă,hă, ce absurditate, hă, hă, hă! Obrajii deveniseră rozalii de atâta haz. Iritat de manifestările ludice ale femeii și de zâmbetul sarcastic al profesorului ce urmărea, printre norii de fum proiectați spre tavan, discuția, în timp ce ochii bulbucați, albaștri, se îngustau într-un zâmbet indulgent, poetul le reproșă fixitatea opiniilor și neputința lor de a privi lumea așa cum este de fapt. Spuneți-mi, concret, ce-i puteți reproșa acestui om? Multe, răspunse vag profesorul și trase adânc din mucul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să mai dea de vreun obiect interesant, bun de expus. Urma să-i mai întrebe dacă auziseră că soția nu știu cărui doctor fusese lovită de o mașină pe trecere de pietoni, în față la...Era pierdut, pierdut, Alexe clipea egal și albastru de la biroul său. Nu-și aprinsese nici o țigară. Culoarea ochilor devenise din nou albastru-cer, inexpresiv. Ce-a trecut timpul, murmură oaspetele, consultându-și îngrijorat ceasul. Fantastic, domnule. Am uitat cu totul de antrenament. Se bătu peste frunte, nu reușea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
curiozitate. Ce muncă de iad! Regretă că refuzase să citească tăieturile din blestematul acela de plic. Toată după amiaza și-o petrecu prin magazine. Evita să se contemple în oglinzile mari, luminate din plin. Își cumpără un pulover din lână albastră mai mult pentru faptul că atunci când îl cercetase îi rupsese fără să vrea eticheta și vânzătoarea începuse să mormăie supărată, să spună că o să aibă necazuri din partea clienților dacă le va expune marfa fără etichetă. Se uită la fața femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pereții căzii atunci când le storcea în timp ce pielea mâinilor se irita de detergent și obrazul căpăta o coloratură vineție, apoasă, o, nu, era absurd, pe Nina o vedea stând pe colțul din stânga al canapelei, cu picioarele încrucișate sub ea, în tricou albastru pus peste sânii goi și foarfecul mare, bine ascuțit din mâna ei, să clămpănească la intervale egale, secerând liniștea odăii, o vedea cum face decupaje cu multă măiestrie, cum le recitește încântată, hohotind uneori grotesc, hî,hîî,hîîîî, auzi Nik
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Răsufla greu dar părea încântată de postura în care o surprinsese Carmina. Un lucru foarte neplăcut dar absolut necesar din când în când, decretă ea. Observă ceva ieșit de sub învelitoarea de sac, înnădită cu ace, părea a fi un plic albastru, unul dintre plicurile lor, scos cine știe cum din sertare, poate chiar plicul pe care ea refuzase să-l citească, se aplecă apoi renunță să-și mai ducă gestul până la capăt și împinse plicul cu piciorul dedesubt. O igienizare periodică este mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
timp să-ți revii. Ei, lasă, Nik, o să trecem și prin asta cu bine, ai să vezi. Principalul e să nu ne pierdem umorul. Îi mângâie cotul, își lipi tâmpla de pieptul lui. Impasibil, el nici nu clipi din ochii albaștri, ca de gheață. Rămase nemișcat cât timp ea se alintă frecându-și obrazul de pieptul lui. Nici o reacție, nimic! Scos din ritm, devastat, lipsit de cadrul obișnuit, Alexe era cu totul altul, pierduse din siguranță nu mai avea acel aplomb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ritm, devastat, lipsit de cadrul obișnuit, Alexe era cu totul altul, pierduse din siguranță nu mai avea acel aplomb asupra celorlalți. Părea și el acum un om oarecare, vulnerabil, în voia valurilor. Cine ar fi fost Alexe fără plicurile lui albastre? se întrebă Carmina. Un cârtitor de duzină, un înrăit sadea, un suflu distrugător și veninos care trece vijelios și nu lasă în jur cadavre, ci doar nesiguranță și silă. Puterea lui stătea în plicurile albastre. Carmina se gândi să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fost Alexe fără plicurile lui albastre? se întrebă Carmina. Un cârtitor de duzină, un înrăit sadea, un suflu distrugător și veninos care trece vijelios și nu lasă în jur cadavre, ci doar nesiguranță și silă. Puterea lui stătea în plicurile albastre. Carmina se gândi să plece, simțea din nou că i se șubrezește încrederea... se temea de stările de amorțire, când se alarma de inutilitatea și delăsarea sa, când cădea într-o trasă de apatie imediat după o exaltare de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
umerilor, un fel de răzvrătire. Pe urmă o privi pe Carmina, pe Nina și zâmbi cu adevărat relaxată. Așa e bine, aprecie expert Alexe. E foarte, foarte bine, mă. Poți pleca, adăugă mai apoi rece, clipind din ochii lui clar albaștri. La revedere, pe vineri, rosti fata și vocea îi suna senină. Se întoarse pe călcâie și-i părăsi. Plecă și Carmina după câteva minute. Despărțirea de soții Alexe fu de ambele părți glacială. Poate citiseră pe figura ei vreun dram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din ziua de azi îs grăbiți, ce să facem, de acum trebuie să ne luăm după dânșii. Fusese probabil, în tinerețe un bărbat frumos, avea în el ceva falnic, era voinic, cu părul albit tot, cu ten roșiatic și ochii albaștri. Avea un dinte lipsă într-o parte și la unele sunete scotea câte un șuierat caraghios. Femeia lui era lată în șolduri, aproape deformată cu picioarele groase, umflate de varice dar mijlocul îi era subțire și bustul frumos, aproape tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
masa pleoapele, îl gâdilau, îl gâdilau până la excitație, înșuruba capacul sticluței pe eticheta căreia era desenat un cap de mort, o așeza în trăistuță, în cealaltă despărțitura introducea pipeta. Înainte de a ațipi, în locul treptelor, a piscului, a oxigenului apăreau diplome albastre, roze, albe, distincții de orice fel, măriri. Tot el, tatăl era acela care a doua zi sau numai câteva ore mai târziu, privind la femeia care spăla în fața ferestrei, ieșea din odaie, se oprea n prag, se uita cu atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fapt nu crease, arătând acuzator peste copertele cărților răvășite pe birou, cu degetul maroniu de la atâta fum de țigară, niște omuleți ce existau acolo, pe covorul persan, descriind în aer cu un gest foarte sugestiv semnul desființării, scăpărând din ochii albaștri fulgere de oțel, el, Alexe, cu bustul ieșit deasupra biroului masiv, dirijând un întreg arsenal de calomnii și injurii, un adevărat cataclism, un puhoi înverșunat care lua la vale tot ce întâlnea, piatră sau frunză, o lavă grea, clocotitoare, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și o privise parcă de undeva de sus, albastru, rece ca gheața. Iar ea înțelese, prezența lui Ovidiu însemna încă o punte ce o separa de profesorii Alexe, ei se îndepărtau tot mai mult, cu idealurile lor neobișnuite, cu plicurile albastre pline de tipărituri și venin. Mult timp Carmina s-a gândit la vorbele lui Alexe, "mica lichea sictirită", a rememorat întregul dialog, de zeci de ori, e drept, Ovidiu fusese foarte distant și morocănos, nerăbdător să se încheie conversația, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din luncă aveau o culoare gălbui-cenușie. Pe Fana au găsit-o în curte, citea o carte sub un umbrar de vie. A sărit din șezlong sprintenă, toată numai zâmbete. Ce surpriză, ce surpriză, tu aici, Carmina, exclamă! Avea o rochie albastră cu guleraș alb încheiată în capse. Soarele îi rumenise obrajii arăta foarte bine. Îi sărută pe amândoi. Nici tu, Ovidiu nu ai mai venit de mult pe la mine, mă bucur așa de mult să te văd! Ovidiu rămăsese pe loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
prin filtrul gândirii totul și-ți explică în felul ei, foarte clar, cu multă seriozitate problema. Dar haideți în casă să vă dau de mâncare, să vă fac o cafea. I-a invitat într-un hol larg acoperit cu persan albastru, având un chenar complicat la mijloc, i-a poftit să șadă și a dispărut pe una dintre ușile de stejar masiv. Carmina s-a așezat într-un fotoliu, Ovidiu pe canapea. Biblioteca aflată între uși era înaltă până în tavan, plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
luciul ei se scuturaseră câteva petale mici, movulii. Am să-i spun Sidoniei, gândi Carmina, despre aerul prea sever din holul de primire, despre florile de câmp și despre funda lucioasă ce ține trasă într-o parte draperia de pluș albastru, despre părul blond al Elei și despre mirosul plăcut ce plutește prin aer. Carmina tresări surprinsă de privirile lui Ovidiu. Unde erai cu gândul? o întrebă el și se lăsă să alunece într-o parte pe canapea până ce cotul i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
niște făpturi sfinte, nu ai voie să le omori și pe când eram mic... da, sunt niște ființe firave. Și inteligente, desigur. Cineva a legat de piciorul unei rândunici care-și făcuse cuib sub streașina casei lui un fir de ață albastră și în anul următor aceeași făptură a venit la cuib. Avea ața? Sigur c-o avea. Pe același picior? Ha, ha, ha, bună. Farfurioara cu orez era pătrată, cu două dungi verzui pe margini. Lingurița o fi inoxidabilă? Da de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o amintire nu însemna un pericol, ea se temea de cei vii, fiecare femeie însemna pentru ea o rivală posibilă, avea un simț al proprietății acut. Carmina și-o imagină pe cealaltă soție a lui Dimitrie, dimineața, cum deschide ochii albaștri cu un fel de greutate, cum coboară din pat și înaintează precaut spre fereastră, înlătură draperia și se sperie singură de vaierul inelelor pe vergeaua metalică. La ora aceea, Dimitrie era de multă vreme pe câmp, ea rămânea acasă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-o pe femeia aceea într-unul din grajduri, avea un șorț mare, alb în față, mi s-a părut dintr-odată inofensivă și bună, mi-a dat să beau lapte abia muls, cald încă, înspumat, într-o cană cu smalțul albastru, bea drăguță, mi-a zis, bea cu încredere, vaca-i curată, o știu eu. Am băut cu ochii la fața ei, credeam că laptele se va răspândi dintr-odată în tot organismul meu, va năvăli și în porii mei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]