17,219 matches
-
se preface, că de fapt este foarte furios și de aceea se străduie să se stăpînească, să nu-și dea în petic. În cîteva minute Leonard Bîlbîie a bătut ușurel cu degetul în ușă, a intrat, roșu la față, ori alergase, ori era emoționat. I-a făcut semn să ia loc pe scaunul din fața biroului fără să-i adreseze nici un cuvînt. Aștepta să vină cafeaua pentru a nu mai fi deranjat și, mai ales, pentru a nu fi ascultat în ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Încăpere), că fiecare sală conținea o singură literă din Enciclopedie. Aceea era a treia. Într‑adevăr, În cea de‑a patra Încăpere toate volumele aveau pe ele Însemnul literei „D“. Dintr‑odată, Împinsă parcă de un presentiment, am Început să alerg. Îmi auzeam pașii cum răsunau În ecouri difuze ce se pierdeau În bezna adâncă. Tulburată și abia trăgându‑mi sufletul, am dat de litera „M“ și, cu bună știință, am căutat să deschid un volum. Înțelesesem, amintindu‑mi poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
spasm agonizant. Doamna Brener se așeză pe pat, Înălțând lumânarea pâlpâitoare. În lumina tulbure a flăcării văzu pentru o clipă, doar pentru o clipă, În oglindă, privirea Înspăimântată a fiicei celei mici. (Daca nu erau chiar ochii ei Înspăimântați.) Atunci alergă la dulap. Se auzi clinchetul cristalului. După care, zgomot de sticlă spartă. Doamna Brener se Întoarse ținând În mână o sticluță cu oțet sau apă de colonie ori săruri. Fetița ședea pe pat, trupșorul ei era convulsionat de spasme, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
tremure genunchii și îl împiedică să respire, isi păstra suficientă luciditate cât să rămână ghemuit, în așteptarea unui nou atac, să-l evite și pe acesta și să o ia la fugă spre poalele dealului, pe poteca îngustă pe care alergase de atâtea ori până atunci. Matahala îl urmă cu un nou răcnet și era surprinzător și descurajant faptul că un om atât de mare și de greu putea să alerge totuși aproape la fel de repede că și victima să. Însă panică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la fugă spre poalele dealului, pe poteca îngustă pe care alergase de atâtea ori până atunci. Matahala îl urmă cu un nou răcnet și era surprinzător și descurajant faptul că un om atât de mare și de greu putea să alerge totuși aproape la fel de repede că și victima să. Însă panică îi dăduse aripi tânărului, care își dădea seama că doar prin viteza putea să scape cu viața, dar cu toate ca Tapú Tetuanúi cunoștea foarte bine locul pe unde fugea, nu reușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-i tresară din nou inima în piept. Marea și muntele erau luminate deopotrivă de uriașul incendiu care cuprinsese peste douăsprezece locuințe, iar marile pirogi trase pe nisip ardeau și ele ca niște torțe, servind drept fundal unor umbre omenești care alergau de colo colo, încercând să împiedice răspândirea flacărilor. În depărtare, patru uriașe catamarane1cu punți înalte se depărtau spre largul mării, iar Tapú Tetuanúi înțelese îndată, uimit, ca cel care încercase să-l omoare nu era o ființă de pe o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Tetuanúi înțelese îndată, uimit, ca cel care încercase să-l omoare nu era o ființă de pe o altă lume sau vreun monstru apocaliptic, ci, după cum se părea, făcea parte din grupul de sălbatici care atacaseră prin surprindere pașnică lor insula. Alerga pe plajă, ajutându-i pe ceilalți să arunce apă pe pirogile care mai puteau fi salvate, încercând cu disperare să stingă focul. Apoi se alătură grupului celor care se luptau cu flăcările ce cuprinseseră acoperișul marelui Marae și care erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
povestiseră despre mișcările astrelor pe cer, dar nu erau în stare să deosebească Racul de Cei Trei Palmieri, pe când el, Tapú Tetuanúi, cunoștea fiecare constelație aproape la fel de bine ca si sfârcurile Maianei. I-ar fi plăcut atât de mult să alerge până la Punta Rofau și să-i povestească, cuvânt cu cuvânt, discuția pe care-a avut-o cu Navigatorul-Căpitan!... Pentru o clipă, intenționa să pornească într-acolo, dar își aminti că făcuseră dragoste cu numai două zile în urmă și riscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și, în tot restul zilei, nu făcură altceva decât să cânte, să danseze, să mănânce și să urmărească evoluțiile Mararei, pe care căpitanul ei o supunea la tot felul de probe. Cât despre Tapú Tetuanúi, Chimé și Vetéa Pitó, aceștia alergară până la Punta Tereía, se aruncară în apă și traversară înot cei cinci sute de metri care îi separau de insulița Tevairoa, de unde ajunseră pe marea barieră de recife coralifere care înconjura insula, de pe care putură urmări foarte de aproape evoluțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din spatele navei. La ce s-o gândi? Miti Matái o privea și el, iar băiatul citi pe chipul eroului sau aceeași întrebare, ca și cum și lui i-ar fi fost imposibil să accepte gândul că fetița pe care o văzuse crescând, alergând printre picioarele lui, a putut să cadă victima unei pasiuni atât de bolnave. A trebuit s-o calc! murmura el dintr-odată. Tané să mă ierte! Am călcat pe regina mea!... Se întoarse către discipolul sau, care simți, cât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se potolea niciodată. — Pentru că Te-Onó să meargă după ea, răspunse. Și ca să-i facem să vâslească până li se rup spinările! adaugă distrat. La cât de bine plutește, si daca mai luăm în considerare și viteza curentului, vasul asta o să alerge că un nebun, si, când au să-l ajungă, dacă vor reuși să-l ajungă, o să fie morți de oboseală. Și la ce servește uleiul de cocos? întreba iarăși Tapú Tetuanúi. Uleiul, scurgându-se încet de-a lungul acului, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Dacă te uiți în agenda mea, vezi doar nume pe care le știi de pe posterele filmelor. Staruri rock. Autori de succes. Tot ce ating devine Celebru. Mă mut din apartament într-o casă cu o curte în care Skip poate alerga în voie. Avem o grădină și o piscină. Un teren de tenis. Cablu TV. Plătim mia aia și mai bine de parale pe care o datorăm pentru radiografii și pentru cărbunele activat. Sigur, încă mai poți da pe câte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
din orașul în care se născuse. În ceață, apoi din ce în ce mai clar, îl vedea de undeva de sus, din zborul unui fluture ori, cine știe, din ghearele unei păsări de pradă, cu băncile aliniate lucind în soare proaspăt vopsite, vedea copii alergând pe alei, lacul, cu sălciile aplecate în chip de rugăciune, imaginea îi tremură pe pleoape și văzu strada principală, magistrala, cum îi spuneau localnicii, îi apăru în fața ochilor ea, Luana Leon, trecând pe bicicletă cu viteza vântului, mândră că nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pentru a pune în practică orice dorință. Singura stare cu adevărat valoroasă era libertatea și nimeni nu îndrăznea să i-o îngrădească. I se permitea orice. Să se cațere în copacii din grădină și pe toate gardurile de pe stradă. Să alerge, inepuizabilă, de dimineață până seara, să joace fotbal, să cânte și să danseze în fața oglinzii. Nimic nu-i era interzis. Locuia într-o casă mare, cu mai multe încăperi. În tinerețe, bunica, femeie văduvă cu trei copii, se retrăsese într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
spunea povești. Cele mai îndrăgite erau acelea pe care ea le inventa și în care rolul personajului principal îl întruchipa câinele lup al vecinei de peste drum. Nepoții se înfiorau și se zbârleau de groază când și-l imaginau pe Lup alergând după copiii care nu mâncau, nu dormeau la prânz sau nu ascultau de părinți. În urma teribilei impresii lăsate de poveste, se cumințeau preț de o clipă și digerau în liniște senzațiile terifiante pe care le încercau. Cea care întrerupea momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
părea destul de consistentă. Inspirată și perseverentă, fetița apelă la ajutorul bunicii în "afacerea bicicleta". Întotdeauna găsea la ea rezerva necesară. Ca și altă dată, pe bătrână n-o lăsă inima s-o refuze. Întinse Luanei pumnul de bani și aceasta alergă fericită să ducă mamei averea. În ziua următoare, se trezi mai târziu ca de obicei. Adormise cu greu, nerăbdătoare să vadă zorile luminându-i fereastra. În loc să dea năvală afară, izbind ușa de perete, gata s-o scoată din țâțâni, Luana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
părea dezarmant. Bine hrăniți, o dată ieșiți afară copiii se mișcau cu greutate. Nu puteau ține pasul cu Luana și oboseau supărător de repede. Dar jocul de fotbal nu era una din pasiunile lor. Ema îl ignora cu desăvârșire iar Dan alerga după minge în silă, doar de gura furtunii inelate. Emanuela prefera să cânte la vioară, să privească agitația celorlalți și să doarmă la prânz. Uneori, seara, înaintea celor zece minute de desene animate, puii de om adunați în stradă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fugărea din fața ușii, reproșându-le că nu-i luau odorul în seamă decât atunci când îi înghesuia nevoia. Copiii se lansau într-un șir de explicații agitate. Ema nu știe jocul, nu vrea să învețe, nu prinde mingea, nu poate să alerge, se supără din orice și obosește prea repede. Vanda se înnegrea de indignare. Cum pot spune așa ceva? Chiar dacă e puțin mai grăsuță, asta nu înseamnă că nu e în stare să țină pasul cu toți ceilalți. Luana continua să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mai umple vreodată. Cu ochii umezi, împinse bicicleta spre grădină. Acolo terenul era denivelat și forma un delușor destul de abrupt. Cocoță bicicleta în vârful colinei, încălecă și își dădu drumul la vale. Copiii începură să țipe. Ema, albă de spaimă, alergă spre cămăruța bunicii. Luana ajunse la poalele dealului cu inima cât un purice. Nu știa cum de avusese curajul să facă un așa gest nebunesc, cum de aterizase vie și nevătămată, era conștientă, doar, că nu avea cine s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fetei îi făcea să se întrebe dacă nu cumva își bate joc de ei. În absența vijeliei blonde totul părea pustiu. Nu mai avea cine să strige, să te surzească, să te sâcâie cu vocea stridentă veșnic prezentă. Nu mai alerga nimeni cu o viteză amețitoare, încontinuu, zăpăcitor, luând înainte frunzele, bulgării de pământ, spre jalea Bicii, florile din straturi. Bunica, senină, cosea făcându-și în gând rozariul pe băncuța din fața casei. Nimeni nu o mai deranja de la treburile ei. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pricepere care, hai să recunoaștem, ne umplu sufletele de invidie. Dacă am înceta să le comparăm pe cele două fetițe din ograda asta, probabil că ne-am simți și noi ceva mai fericiți. Nu e vina Luanei că poate să alerge de dimineață până în seară, fără să se îmbolnăvească sau măcar să-i curgă nasul. Nici biata noastră copilă nu poate fi trasă la răspundere că, strănutând, se trezește închisă trei zile în casă și îndopată cu medicamente... După cum spuneam, mă îndoiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
dinți puternici iar cele mai fericite vise închipuiau o Emanuela zveltă, atârnată de creanga mărului de la poartă, așa cum o descoperea în fiecare dimineață pe verișoara ei. Visă, într-o noapte, că juca fotbal. Unul din coechipieri îi pasase și ea alerga sprintenă, surâzând, spre poartă. Mingea îi stătea la picioare mică și docilă iar Ema, cu simplitate, o arunca în poartă. Copiii o aclamau, Vanda venea în fugă spre ea, fericită și mândră, aducându-i drept răsplată o cutie mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lemne. Copiii nu se apropiau nici măcar de ușa acesteia. Unele din istorioarele Bicii povesteau că acolo își are casa Baba-Cloanța, vrăjitoarea din poveste. Luana epuizase orice locușor în care se putea ascunde. Ema și Dan îi cunoșteau toate vizuinile. În timp ce alerga nebunește se întreba: Unde nu mi-a trecut prin cap să mă pitesc vreodată?" Deschise portița de la grădină și văzu magazia. Se opri o secundă, respiră adânc și fără să stea prea mult pe gânduri trase zăvorul. În bezna din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în picioare, stârnind un vacarm și o înghesuială de proporții alarmante. Sanda trase fetițele spre ea și le ordonă în grabă: Stați cuminți aici, mă duc să prind un covor. Luana o privi nedumerită, întrebându-se de ce trebuia mama să alerge după un obiect nemișcător, lipsit de picioare. O văzu străduindu-se să-și facă loc, luptându-se din răsputeri să străbată mulțimea compactă. Oamenii strigau, se împingeau, amenințau cu pumnii vânzătoarele care, ceva mai înainte, moțăiseră pe scaune, lipsite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu apa. Mai apoi, se trezea câte unul că e prea fierbinte. Femeia înhăța gălețile și da fuga la pompă să le umple. În momentul în care le răsturna, urla un altul că apa s-a răcit prea tare. Bătrâna alerga spre aragazuri. Când, în sfârșit, se declarau mulțumiți, începea săpuneala. Una smintită, o nebunie generală al cărei produs, clăbucul, se înălța amenințător, gata să acopere întreaga ogradă ca o zăpadă prea timpurie. Săpunul țâșnea din mâinile copiilor și ateriza, invariabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]