2,720 matches
-
pe-aici, mi-a arătat el o ușă mică, duce în tipografie și acolo e un birou al corectorilor... Am coborât și am intrat în sala linotipurilor. Zumzetul mașinilor și mirosul de plumb topit mi-erau familiare, totuși m-au amețit. În sfârșit, gândeam, eram angajat de astă dată în mod sigur, căci nu era nici o îndoială, Geo Dumitrescu i-a prevenit pe șefii acestui ziar că nu cunosc meseria de corector și dacă totuși mă angajează însemna că se va
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Auzi! Cum să nu! Pe urmă ne-a adus coniac și ne-au prins zorile. De o rară discreție, Orleanu nu mi-a spus nimic de proiectele sale literare, deși mă așteptam, ce nu era ca genialul Mitică!, să ne amețim amândoi cu vorbe și pahare reînnoite. Deși am stat mult, am băut și am vorbit puțin... Despre colegii noștri, ciudatul domn Ecovescu, cu care el, Orleanu, ducea un duel de prioritate, când pe față când înăbușit de autoritatea lui Grigorescu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
creatorului ei ca și în cazul lui Kuraghin, când doar războiul îi taie picioarele... Dubla natură a eroilor tolstoieni, prinși între instincte și în același timp detașare fatalistă de ele, mi se părea o sfâșiere a naturii umane care mă amețea și în același timp mă revolta. Homeric, cu forța cataclismului, simțeam că țâșnise din firea omului acel te omor și penibilă experiența morală alături de Platon Karataev. Teren al acestei dedublări aflam că a fost însuși Tostoi, care în clipa când
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
stăpân pe mine ca un bărbat (și dacă puteam fi bărbat!) atunci nu trebuia s-o mai văd, fiindcă astfel de efuziuni, dacă nu erau stăpânite, însemna că erau întîmplătoare, turburări ale vârstei, care pe o femeie împlinită o puteau ameți doar pentru o clipă... Ca să-i spulber acest gând m-am înclinat rece, am plecat și am pus o lună distanță între dorința mea de a o vedea și ironia ei afectuoasă. Când am revenit, posomorât, distant, absent, mi-a
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
seamănă cu niște Îngeri minusculi care vin spre pământ, Însoțiți de o muzică divină. Simt mâinile tale cum mă cuprind Într-o Îmbrățișare tandră și Începem să dansăm după muzica pe care o percepem În cădere, a fulgilor de nea. Amețim de atâta fericire și cădem În zăpadă. Ne rostogolim râzând ca niște copii, ne sărutăm și ne spălăm reciproc, pe față, cu zăpada pufoasă. Ne Întoarcem În cabană. Este o atmosferă de sărbătoare. Lumânările parfumate, aprinse, În formă de inimă
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Si iar se încheie un an cu șampanie, pocnitori și artificii... De la un timp bucuriile au devenit ca timpul: trec repede. Tot așa se încheie un ciclu de 4 ani în care trebuie să votăm... Simțim doar schimbarea în noi, amețiți de promisiuni, apăsați de nevoi, nu mai avem timp să tragem linie și să ne contabilizăm realizările. Cum a trecut viața? ne întrebăm când ajungem să încheiem socotelile cu ea. Ce tristețe ne apasă când visele ne-au fost înăbușite
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
cinstea ei, aproape bolnăvicioasă. Retrasă, modestă, mută, cu nervii fărâmați. Susținea că posedă o grozavă intuiție artistică. Dar talentul cred că n-a fost decât modest, fără anvergură... Neagu mă plictisește, vorbește prea mult, cum i se întâmplă când se amețește și nu mai e perfect stăpân pe sine. — La ședința aceea se dezlănțuiseră toți. Resentimente îndelung adunate împotriva ei, din perioada când încă nu aveau curaj să le afișeze. S-a relatat că în fiecare dimineață cobora cele trei etaje
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fuma țigară după țigară, fără a se putea odihni, dar neizbutind nici să apuce pensula și nici măcar să vadă chipul tinerei care îi sorbea cuvintele, Sia Strihan vorbise doar despre florentin... Încât studenta istovită și vrăjită de frazele care o amețeau se întreba, în zori, dacă existase vreodată altundeva decât în halucinațiile Siei un pictor cu numele de Piero di Cosimo... poate doar umbra infinit extinsă a iubitului tinereții ? Doamna Hariga nu amintea niciodată și respingea orice întrebare despre bărbatul devenit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vremurile bune ale lumii bune. Să simtă, copleșită, simpatia lumii... Să redevină calmă, îmblânzită, aproximativă, idioată. Calculaseră bine. Nu va avea de-a face, prin urmare, cu aceiași imbecili. Îi slăbise, în ultimele ore, îndârjirea. Leșinul, vinul dulceag, aromat o amețiseră. Se trezise moale, anihilată. Ar fi dormit săptămâni în șir, într-un pat mare, curat, într-o cameră largă, liniștită. Să nu se trezească decât după lungi intervale, într-o baie caldă, parfumată, cum fusese cea de după-amiază. Băuturi colorate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Mai greu după aceea. Cu puterea în mână toate se complică. Eu am fost în toate taberele, știu. Zâmbise ca un ștrengar, făcea și cu ochiul ? Arăta cu brațul, de parcă s-ar fi ferit de iscoade din camera vecină. Se amețise, se pare, sau se apropia, poate, momentul să schimbe tactica. Nu ești cazul cel mai interesant, ți-ai dat seama. Deținuta aștepta ; încerca să-și dea seama dacă a hotărât s-o tutuiască sau fusese o scăpare, pe care nici
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
toate mucoasele. Icnea, purificat. Întinerit, golit. Nu se mai putea liniști, sleit de puteri. Căzu într-un târziu peste birou, zdrobit. Palma luneca pe sticlă tremurând, bâjbâind. Căuta butonul lămpii, s-o stingă. În întuneric, vocea reveni sfioasă, obsedantă. Se amețise din ce în ce mai rău ?... — Jocul meu e mai periculos decât crezi, fetițo. Mult mai crud decât bănuiești... un joc al minții, calcul și fantezie. O minte mobilă, cu circuite fine, delicate. Îmi lipsește, e-adevărat, caracterul. Egoismul și orgoliul și securitatea umilei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
timp să se așeze, lumina se stinge. Spectatorii se ridică, plictisiți. Film fără intrigă și final ! Noroc că a fost scurt... spune cineva, aprinzându-și țigara. În hol, câțiva amatori pentru spectacolul următor. Strada e la ora indecisă a zilei, amețită de căldura care a tot umflat-o, ca în ulei încins, până să devină acum, aproape de ceasul amurgului, o gogoașă uriașă și grea, pântecul unei dihănii diforme, întinsă peste lume, cuprinzându-i și stingându-i nervii, nerăbdarea, neliniștile. Aburii transpirației
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
batjocoritor, strident, dezlănțuit. N-avea curaj să coboare, nici să iasă la suprafață. Încremeni, fără a se putea urni. Se prinse, târziu, cu ambele mâini, de bara îngustă. Trase cu toate puterile, săltă la lumină. Reuși să se depărteze repede. Amețită de somn, strivită între trupurile balansând în ritmul autobuzului care frânează și iar pornește, se trezește pe trotuar, în fața magazinului de încălțăminte, unde și coboară, de obicei. Traversează, ajunge în dreptul croitoriei, la atelierul de lăcătușerie, la magazinul de mobilă. Își
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
recapătă contur, își restrânge marginile ascuțite, se ridică, vie. Arcul se aude, scrâșnind undeva, departe. Ziua își dezvăluie, din nou, pentru o fracțiune, înfățișările, forțele obscure, care așteaptă miraculoasa atingere, gândul care recheamă și ordonează. ...Aproape ora cinci după-amiază, vineri. Amețit de greutatea zilei toride, se apropie de ușa de sticlă a bibliotecii publice. Palid, blond, cu părul netuns, prelins în lungi bucle albicioase peste urechi și peste frunte. Nasul puternic, cu nările delicate subțiri. Se văd acum și ochii, treziți
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cotidianului. Nasul drept și subțire, buza de jos împinsă ușor înainte. Mâinile lungi până la genunchi ar caracteriza pe cei curajoși și cinstiți ? Părul crescut și zburlit ar fi semnul fricosului ? Solitar avid de comunicare și acord ? Apatic sau abrupt sau amețit în pustiul din jur și în bătălia cu sine, interceptând excesiv apelurile și replica celor de care nu se deosebește poate decât pentru că el încă își caută locul ? Inoportun și stângaci pribeag, pendulând încă pe acel prag de erori și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
doar pentru a tutela schimbările sufletului nostru slab. Capul alb al asinului nu mai luminează cerul. Se aud totuși sfintele copite... Calcă în străchini, calcă în străchini, repetă somnambulul, bolborosind, cu privirea între des chisă, sau doar ascultându-și gândurile, amețit de legănarea nopții în care cutreieră, din nou, întinerit, țărmul asediat de furtuna mării. Se bucură : sihastrul a răspuns chemării, a revenit, îi regăsește tăcerea, supremația. Calcă în străchini înțeleptul, se împiedică, ba în copitele din față, ba în cele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca în fața unor stafii. Se stăpâni totuși în curând și, scuipând cu scârbă, murmură: ― Ce viață mai e și asta... Încotro te uiți, numai moarte și morminte și morți... Un vânt tomnatic, umed și trist, începu să bată dinspre satul amețit de ceață, aducând pe aripi zvonuri de gemete înăbușite. Din văzduhul cenușiu picură atâta pustietate, că, simțindu-și sufletul împovărat, caporalul încremeni cu fața spre turnul bisericii, cu privirea pierdută, fără să bage de seamă că pe cărarea cimitirului se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
rece, leneș, monoton. Săgețile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, cu luciri de oțel. Lutul ud, frământat de ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pământul amețit de întunericul fără margini. Apostol Bologa, cu casca de fier înfundată pe cap, strâns în ulancă blăniță, cu gulerul ridicat, înainta cu băgare de seamă, ferindu-se de băltoace, cu barba în piept. Inima îi bătea atât de năvalnic, că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care îl îmbrățișa fără voia lui. Dar când vru să rostească două cuvinte în telefon, ca să corecteze tragerea tunurilor, nu-și mai putu întoarce privirea. Dezmierdarea razelor tremurătoare începea să i se pară dulce ca o sărutare de fecioară îndrăgostită, amețindu-l încît nici bubuiturile nu le mai auzea. În neștire, ca un copil lacom, întinse amândouă mâinile spre lumină, murmurând cu gâtul uscat: ― Lumina!... Lumina!... Chiar în clipa aceea însă, parcă le-ar fi retezat un paloș de călău, razele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nimic, sunt cu patriotismul la purtător. Pământul are o piele; iar această piele are boli. De exemplu, una dintre aceste boli se numește om. Asta o dată. Una la mână. Că omu’ e o boală incurabilă pentru această planetă care a amețit de la mișcarea de rotație. Și a mai zis Încă una Nice, a zis el mai multe, zicea de superman sau supraomul, habar nu am acum, mă voi documenta. Ceva bestial. Fiți atenți, nu citesc de două ori... Pe cine urăsc
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
pe nesimțite cade? Oceanele-nfinirei o cîntare-mi par-c-ascult-. Nu simțim lumea pătrunsă de-o durere lungă, vană? Poate-urmează-a arfe-antice suspinare-aeriană, Poate că în văi de chaos ne-am pierdut de mult... de mult. {EminescuOpIV 122} Pe sub arcuri triumfale trece mîndru-nvingătorul Și-amețit abia aude cum vuiește surd poporul, Cum a mărei glasuri multe se repetă, gem și fug; Iar la carul lui de aur, cu coroane pe-a lor frunte Și înfrînți de umilire, cu priviri stinse și crunte, Regii țărilor învinse
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
alerg Neștiind pe unde merg. Când în zori de dimineață, Mă visez cu tine-n brață, Când te strâng să nu te pierd Și te chem și te desmierd, Ars deodată sar din pat, Singurel m-am deșteptat, 15Suspinînd și amețit Mă simt mai nenorocit. Sunt de carne, nu-s de fier! Ce să fac ca să nu pier, Căci rănit sunt de amor, 20De nici trăesc, nici nu mor: Somnul meu nu este somn, Nici pe mine nu sunt domn. A
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
piatră seacă Auzi plâns de cucuvaiu, Țipând noaptea tristu-i vai! Când în nouri se înneacă Chipul lunei cel bălaiu. Vraja trece peste lume, Vraja... cântec amorțit, Ca un vis îngălbenit, Pe-a ei buze vineți spume, Capu-i alb e amețit. Fuge, trece, fuge, sboară, Buza-i tremură spunând, Ochi-i joacă schinteind, Sub nebuna ei cântare Lumea doarme în descânt. Este daina cea nebună, Care cântă noaptea-n crâng, Pe când stelele se sting, Pe când frunzele-abia sună, Pe când apele-abia plâng. Vezi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca până acasă să mergem ca muții? Nici pomeneală. Atunci, să ne gândim cum am putea vorbi despre cele vii? Luând documentele în ordinea în care au fost emise sau?... Dacă am lua-o în ordinea emiterii lor, am cam ameți sărind de la un loc cu vii la altul. Atunci, cum crezi că e mai nimerit? S-o luăm pe căprării, cum e și firesc. Adică cum „pe căprării”? Mergem pe locurile unde s-au găsit viile despre care vom vorbi
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
au scos măselele din gură Să nu mai tragă la măsea!” (D.C. Mazilu) „Sens interzis” sau când vinul voiajează cu șoferii „ Când respect regulele de circulație, nu mă vede nici un milițian!...” (Petre Bokor) „Vă rog frumos - se adresează un șofer amețit de băutură unui pieton - unde mă aflu? La intersecția dintre strada Crizantemelor și bulevardul Eroilor. Nu mă interesează amănuntele, domnule, în ce oraș mă aflu?...” (Ion Arcaș). „Du-mă, te rog, la gară, spune un chefliu șoferului de taxi. Dar
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]