KorAP: Find »[drukola/base=ameți & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...80 81 82 ...111 >

2,758 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

gândul acesta e ca o sclipire, ca o strălucire orbitoare, mai grea chiar decât durerea ce-i zdrobește trupul; n-a rămas pe masa de operație și este încă în viață, chiar dacă nu-i în stare să se bucure, prea amețită de anestezice și prea neîndurător simțind cum i se sfâșie mușchii, măruntaiele, creierii. O clipă își zice că poate fi foarte bine și dincolo, de asta n-are cum să-și dea seama, nimeni nu știe cum și ce e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
se lase impresionată de ce s-ar putea afla în față. Între câte căi avea de ales, se oprise asupra celei mai nimerite: să se desfete de însănătoșirea în care nu credea, dar să nu-și lase gândul s-o mai amețească cu îndoieli. S-a obișnuit repede. Oamenii o întrebau: cum te mai simți? te mai doare? te-ai refăcut? și alte prostii cărora n-ai cum să le răspunzi nici cât se poate de exact, nici cât se poate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de bici răzbătea până la ele, apelând la pilde și continuând să le spună și pe acestea cu același timbru ușor voalat, încât au crezut și au fost convinse că nu sunt numai vorbe de dragul vorbelor și nici nu urmărea ceva amețindu-le cu cuvinte ce izbucneau dintr-o vigoare stăpânită și nici nu era o boală, ci ar fi putut fi și ele, vorbele, parte dintr-o mască de care brusc și-au dat seama, dar n-au stăruit asupra gândului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să facă a fost să se învârtă în cerc, cu brațele întinse în lături, să i se arunce de gât șoptind, printre murmure care aduceau cu o melodie cunoscută, „Doamne, cât te iubesc!“, ca amețită, deși nu băuse cât să amețească, și tot ce a mai știut să facă a fost să stingă luminile, să-și smulgă hainele și să se vâre în pat goală, ușor înfiorată de răcoarea nopții, chemându-l alături, urmărindu-i mișcările nu atât de repezi pe cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
tot acel timp în care nu mai scotea nici o vorbă, se uita la ceilalți, pe rând, cu mare atenție, nevăzut, neluat în seamă, netulburat de nimeni, ca și cum le-ar fi văzut gândurile, îi simțea cum se pierd cu încetul, ușor amețiți de băutură, la început numai activi și dornici să se amuze, apoi veseli, stângaci, obosiți, țâfnoși, încrezuți, nedumeriți de câte li se întâmplă, gălăgioși, aproape goi. De fapt, el numai asta spunea: sunt în acele clipe aproape goi și pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Roman. „Nu-nțeleg nimic. Nu-nțeleg ce s-a petrecut. Nu-nțeleg ce-a fost cu mine, de ce n-am reacționat, numai din teamă? Nu-nțeleg ce aveau de împărțit, dacă am greșit undeva mai înainte sau numai atunci. Mă amețește gândul că trebuia să fac ceva și m-am lăsat prostită, i-am lăsat să-și bată joc de mine și să facă ce vor. Măcar să fi schițat și eu un gest de împotrivire, nu să stau ca moaca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de criză ce se poate ivi în viața fiecărui om, dacă nu este ajutat. Or, noi nu l-am ajutat exact când trebuia. Nici noi, nici alții. Dar acum e vorba de noi. „Ascultă, Andrei Vlădescu, chiar vrei să mă amețești cu chestiile astea? Nu vezi că bate apa în piuă?“ Ai spus că vrei să-ți amintești tot ce-a fost, nu-i pot schimba vorbele. „Și trebuie să mă agasezi cu... Nu vezi că nu spune nimic din ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
sub cap, privind geana de lumină strecurată pe sub ușă din încăperile celelalte, unde răsunau vocile și muzica. O auzea pe Ioana Sandi râzând gâlgâit, probabil se învârtea în ritmuri avântate, fericită, în rochia ei lungă, cu spatele și umerii goi, amețită de vin și de viață, povestindu-le celorlalți lucrurile pe care le știa de la el, dar care acum țâșneau din mintea ei, erau proaspete, erau ale ei, gândite și inventate de ea în acea clipă, Monica Elefteriade, într-o rochie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
la alta. Imaginează-ți că ai vrea să scrii ceva despre tot ce gândește omul la un moment dat. Ar fi un calvar“. „Ce drum?“, l-a întrebat din nou. „Un drum.“ Și-a așezat firele de păr zbârlite și amețit de adierea gravă care răbufnea la răstimpuri, ca o răsuflare de uriaș. „O prostie“, a mai zis. Un corb croncănea foarte aproape deasupra lor și liniștea s-a fărâmat în mulțime de cioburi. „E înfiorător“, a zis Ioana Sandi, prinzându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
încet și convins, dar fără să-l mai asculte, învelindu-se numai în glasul lui moale, gândindu-se: sunt mai mult de doi ani de când îl cunosc și doi ani de când m-a sărutat prima oară, mult de tot, încât amețisem, și aproape doi ani de când am știut că-l iubesc și i-am spus-o și încă nu știu nimic despre el; și încă nu știu ce vrea și simt că-mi pierd răbdarea, ca atunci când îmi spune că sunt liberă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
puțin pe unii, plecând să se plimbe cu fete în parc, ținându-le de mână și de după mijloc, își imagina ce se petrecea acolo, apropieri ale trupurilor până la a simți răsuflarea și căldura îmbătătoare a celuilalt, mângâieri și săruturi care amețeau și care îl amețeau și pe el numai gândindu-le și încă nefiind convins că așa se întâmplă ori că asta e totul. În permanență gândea că plimbările și săruturile acestea după care tânjea și el și la care n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să se plimbe cu fete în parc, ținându-le de mână și de după mijloc, își imagina ce se petrecea acolo, apropieri ale trupurilor până la a simți răsuflarea și căldura îmbătătoare a celuilalt, mângâieri și săruturi care amețeau și care îl amețeau și pe el numai gândindu-le și încă nefiind convins că așa se întâmplă ori că asta e totul. În permanență gândea că plimbările și săruturile acestea după care tânjea și el și la care n-avea curajul să treacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
fi răbdate ca oricare alt lucru. Asta cred și poate și el credea, în orice caz mie îmi place să cred că el credea. După vreo câteva zile s-a simțit rău și au reînceput durerile, i se tulbura privirea, amețea și își pierdea echilibrul. Nu s-a mai dus la serviciu, dar acum știa că n-o să se mai ducă niciodată, n-o spunea, dar eu știu că știa asta, și încă mai demult, chiar dinainte de-a ne fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
începea să încălzească și capetele verzi ale firelor de iarbă colorau pământul negru și reavăn. Arborii își legănau în vântul rece crengile bolnave de pui de frunze de un verde palid. Andrei simțea renașterea lumii în drumurile scurte prin orașul amețit de zgomote, ca un bolnav în convalescență, pregătindu-se să redevină colcăitor, amețitor, tumultuos, enervant, obsedant. Pe trotuare reapăreau desenele stângace ale șotroanelor. După prânz, copiii chiuiau. La colțuri de stradă, țigăncile vindeau flori proaspete, de câmp, nu de seră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335

efortul de război (ca pe toți copiii, pe Jim Îl intriga alcoolul, dar Îl dezaproba vag) produseseră curînd suficienți bani pentru cumpărarea unui avion Spitfire - probabil, se gîndise Jim, unul dintre acelea care fusese doborît la primul zbor, pilotul fiind amețit din cauza mirosului de Johnnie Walker. De obicei, Jim devora jurnalele de actualități, care făceau parte din efortul de propagandă inițiat de ambasada britanică pentru a contracara filmele de război germane și italiene prezentate În teatrele publice și În cluburile Axei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
din nordul Shanghai-ului. — Frank, mergi În direcția greșită, Încercă Jim să-i spună. Dar Basie Își apăsă dosul mîinii lui pudrate peste gura lui Jim. Liniște, Jim. Tăcerea e un prieten bun pentru un băiat. Jim Își sprijini capul amețit de umărul lui Basie. Dădură o raită pe străzile Întortocheate. Sute de fețe chineze se lipeau de ferestre, În timp ce-și croiau drum printre ricșe și căruțe trase de bivoli. Lui Jim Îi era din nou foame, iar continua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
Întortocheate. Sute de fețe chineze se lipeau de ferestre, În timp ce-și croiau drum printre ricșe și căruțe trase de bivoli. Lui Jim Îi era din nou foame, iar continua hurducare a roților peste liniile de tramvai nefolosite să amețea. Ar fi vrut să se Întoarcă la Nantao, la sobița pe cărbuni și tigaia de orez. O oră mai tîrziu, Jim se trezi și văzu că ajunseseră În suburbiile de vest ale Shanghai-ului. Ultimele raze de soare atingeau acoperișurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
era mai important pentru el decît confirmarea că Basie trăgea cu urechea la aparatul secret de radio din lagăr. Era flămînd de nume noi. Jim se Împiedică pe cărarea bătătorită, nesigur pe picioare În pantofii de golf. În ultima vreme, amețea foarte des. Doctorul Ransome Îl atenționase să nu alerge, dar atacurile aeriene americane și perspectiva iminentă a sfîrșitului războiului Îl făceau prea nerăbdător ca să meargă Încet. Încercînd să protejeze broasca țestoasă, Își juli genunchiul sting. Traversă șchiopătînd pista de zgură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
i-l arătase domnului Maxted la cîteva clipe după ce părăsiseră bucătăria. Întorcîndu-se la priciul lui, Jim se relaxă În sfîrșit. Trase perdeaua și se Întinse, cu farfuria caldă ca un soare pe pieptul lui. Era somnoros, dar, În același timp, amețit de foame. Se Însufleți la gîndul că ar putea avea loc un raid aerian american În după-amiaza aceea - cine voia el, oare, să cîștige? Era o Întrebare importantă. Jim luă În mîini cartoful dulce. Era mult prea flămînd ca să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
discuție teologică. Urmări privirea femeii. — Vreți să spuneți că Dumnezeu e chiar aici deasupra noastră? — Desigur, Jim. — Deasupra paralelei 31? Doamnă Philips, Dumnezeu n-ar trebui să fie deasupra polului magnetic? Ar trebui să vă uitați spre pămînt, sub Shanghai... Amețit de cartoful care Începuse să-i fermenteze În stomac, Jim chicoti la gîndul divinității prinse În măruntaiele pămîntului sub Shanghai, poate În subsolul magazinului universal al Sincere Company. Doamna Philips Îi ținu mîna Încercînd să-l Îmbărbăteze. Încă privind spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
soților lor. — Digby... Digby... — Scotty... — Jare... — Bunty... O femeie cu un copil adormit pe umăr Îl apucă pe Jim de braț, dar el o Împinse deoparte și Încercă să-l țină drept pe domnul Maxted. Întunericul și rîul vîscos Îi amețise pe amîndoi și, În orice moment, puteau cădea peste șine. Conduși de cele trei camioane, prizonierii părăsiră calea ferată și se adunară pe chei, lîngă magaziile În ruină. O sută de prizonieri rămăseseră În urmă, pe drumul pietruit prea obosiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
vine lîngă domnul Maxted, gonind muștele de pe fața lui. Mai putea simți Încă limba doamnei Vincent pe degetele sale. — Jamie... Altcineva Îl chema, ca și cînd ar fi fost un hamal chinez care aleargă la comanda stăpînilor săi europeni. Prea amețit ca să stea În capul oaselor, Jim se Întinse lîngă domnul Maxted. Era momentul să nu mai facă servicii pentru nimeni. Avea mîinile Înghețate de la apa de pe pista de zgură. Războiul durase prea mult. La centrul de detenție și la Lunghua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
un patetism intens, cu niturile bătute În metal de vreo japoneză necunoscută de la linia de asamblare Mitsubishi. Jim se Învîrti printre avioanele doborîte, care păreau că plutesc pe tufele verzi de urzici, lăsîndu-le să zboare din nou În mintea lui. Amețit de frumusețea lor desuetă, se așeză să se odihnească pe coada unui avion de luptă Hayate. Se uită la cerul de deasupra Shanghai-ului, așteptînd ca americanii să vină la aeroportul Lunghua. Deși nu mîncase nimic de două zile, avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
ca zăpada, Întrebîndu-se dacă va muri de foame pentru că a uitat cum să mănînce. Citi instrucțiunile și prepară o jumătate de litru de lapte atît de consistent Încît grăsimea plutea În soare ca petrolul În golfulețele și canalele din Împrejurimi. Amețit de mîncare, Jim se culcă În iarba fierbinte și supse mulțumit un baton de ciocolată, tare și dulce. Luase masa cea mai copioasă din viața lui, iar stomacul Îi era umflat pe sub coaste ca o minge de fotbal. LÎngă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
citească exemplarele aruncate din Life și Saturday Evening Post. De data asta, reclamele generoase, titlurile și lozincile - „CÎnd se vor construi mașini mai bune, Buick le va construi!“ - nu-l mai emoționară. În ciuda alimentelor pe care le mîncase, se simțea amețit că trebuia să găsească o cale spre Shanghai și din pricina tuturor confuziilor păcii arbitrare impuse peisajului așezat și sigur al războiului. Venise pacea, dar lucrurile nu erau În regulă. Prin ferestrele sparte, Jim urmări un B-29 traversînd rîul, la vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]