KorAP: Find »[drukola/base=apăsa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...80 81 82 ...399 >

9,963 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

care încă nu băuse nimeni, iar alături - un pachet cu țigări; tânăra femeie fumează de când a venit în grădină, aprinde țigară de la țigară. Când o stinge în scrumiera așezată la mijlocul mesei, acolo de unde meșterul a început împletitul firelor de salcie, apasă cu forță, împinge țigara fără nici o emoție, scurt și cu scârbă, strivind milimetrul de tutun rămas ca pe un gândac împuțit. Fata asta nu se înfioară deloc!, gândește grădinăreasa, e brici, te taie din priviri! Frumoasa Neli începuse să împletească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
lins-o mirat, era bună și caldă, gemea, mi s-a părut că se transformase într-o femeie verde-argintie și că eu sug la țâța pădurii. Dacă auzeam vreun strigăt subțire, de căpriță, și încercam să ridic capul, ea mă apăsa înapoi înjurându-mă, mușcă, mă! Cu mici întreruperi, așa am ținut-o până la apus. Știi ce ziceau păsările în jurul nostru?, cântau ca la nuntă, era o slujbă, una zicea că m-am născut atunci, înțelegeam și nu înțelegeam... — Mâine este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Bat, intră!, îi aud vocea, intru și o găsesc în pat, sub plapumă, se vedea doar capul tânăr și frumos, noi, la școală, o iubeam toți, nu era nevoie să facă nimic pentru strălucirea aia a ei... Uite-acolo microfonul, apeși pe butonul albastru, știu să mânuiesc un magnetofon!!!, mă cocoșesc eu, păi, dă-i drumul dacă știi, zice profa pisicindu-se, am simțit asta. Pân la buzișoare Pân la țâțișoare... Recitam și mă uitam pe plapumă, îmi plimbam ochii pe mătasea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
nu știu ce post, extrem de convins: dacă Van Gogh ar fi avut cele 200 de milioane de lire sterline - valoarea de astăzi, 6 octombrie 2005, a lui Damien Hirst - pe când se afla în lanul de secară cu pistolul la tâmplă, ar fi apăsat și mai tare pe trăgaci... Zice și ăsta așa, un nebun!, își spune Maestrul, închide trist radioul și fredonează iar, tot Ană, zorile... îi face bine melodia. Am făcut-o de oaie cu Tina și cu mesajul meu, și-acuma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

fizic, dragul meu, și Înmormântat - Înmormântat demult. Amory a făcut o grimasă, Întrebându-se cum i-ar fi sunat o asemenea laudă lui Froggy Parker. — Da, a continuat Beatrice pe tonul acela tragic, am avut vise, viziuni uluitoare. Și-a apăsat ochii cu palmele. Am văzut râuri de bronz lingând maluri de marmură, păsări gigantice Înălțându-se În eter, zburătoare pestrițe cu penaj fosforescent. Am auzit o muzică nepământeană și o izbucnire de trompete barbare... Cum? Amory chicotise. — Ce-ai spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
o să ne mai vedem niciodată ca acum... Uneori am un ghinion teribil. Se Înclinase spre celălalt capăt al canapelei, mai departe de ea, dar Isabelle Îi distingea bine ochii În Întuneric. — Ba ai să mă mai vezi, prostuțule. Ea a apăsat imperceptibil pe ultimul cuvânt, făcând din el aproape o alintare. Amory, ușor răgușit, a continuat: — Am fost atras de o mulțime de oameni - de fete - și cred că și tu ai fost... de băieți, vreau să spun, dar tu... Întrerupându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
scoate de pe deget inelul primit de la el și i-l Întinde. Ochii amândurora se umplu iar de lacrimi.) AMORY (cu buzele lipite de obrazul ei umed): Nu mi-l da! Păstrează-l, te rog! Nu-mi rupe inima! (Ea Îi apasă Încet inelul În palmă.) ROSALIND (cu vocea Întretăiată): Te rog, pleacă. AMORY: Adio... (Ea Îl mai privește o dată, cu dor infinit, cu infinită tristețe.) ROSALIND: Să nu mă uiți niciodată, Amory... AMORY: Adio... (Se Îndreaptă spre ușă, caută neîndemânatic clanța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
distilarea lor, reacțiile Împotriva lor... S-a oprit, dar numai ca să-și tragă răsuflarea. - Iată de ce am jurat să nu mai pun condeiul pe hârtie până când ideile mi se clarifică ori Îmi zboară din cap. Suficient de multe păcate Îmi apasă cugetul ca să le mai vâr oamenilor În minte lozinci periculoase și găunoase. L-aș putea determina pe vreun sărman capitalist inofensiv să aibă o legătură vulgară cu vreo bombă sau pe vreun amărât de bolșevic inocent să prindă din zbor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
unesc tot mai strâns cu alte civilizații, apar interdependența economică și problemele rasiale - iar noi, leneși, ne lăsăm purtați de curent. Ideea mea este că trebuie să mărim considerabil viteza. Rostise ultimele cuvinte ceva mai Înfocat și, involuntar, șoferul a apăsat pe accelerație. Amory și bărbatul cel voinic au râs. După o vreme a râs și bărbatul mai sfrijit. - Toți copiii, a continuat Amory, trebuie să pornească În viață cu șanse egale. Dacă tatăl unuia Îl Înzestrează cu un fizic bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296

de jur împrejurul ei, mobilierul uzat stă să cadă, un semnal care‑i dă de știre că n‑a realizat nimic și că e vinovată de asta. Toți vinovații sunt, de fapt, făptași și toți făptașii sunt vinovați. În plus o mai apasă și această țesătură umană - ca un înveliș făcut să mențină căldura din ceainic - formată din asasinați, spânzurați, gazați, împușcați, oameni cu dinții de aur smulși. Servus, Hansi, somn ușor (așa‑l chema pe bărbatul ei, iar fiul poartă același nume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
născut, oricum nu contează dacă trăiesc sau nu. Sophie se gândește foarte rar la dragoste, în schimb se gândește adesea la sport. O fată sportivă trebuie să se gândească la altceva. Rainer are în el prea multe lucruri urâte. Acestea apasă îngrozitor asupra copilului, iar apoi adolescentul nu mai poate să scape de ele așa ușor. Prea des și‑a văzut copilul mama încovoindu‑se sub loviturile tatălui asemenea unui cal bătrân. În scopul ăsta erau folosiți papuci vechi care puteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
în evidență prin albeață. Mestecă nici mai mult nici mai puțin decât o prăjitură cu ciocolată adusă de menajeră. Au nu numai prilejul să mestece, ci și motive s‑o facă. Sophie iese mereu din cadru, până să apuci să apeși pe declanșator. Sophie e un spiriduș neobosit. Fata în casă a adus și o tavă cu pahare de whisky. Clica cunoaște această băutură din filme, unde lumea se hrănește cu așa ceva. În filmele noi se vede deja că structura socială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
oameni de față, care se uită la ei. Anna și Rainer erau sus, Hans era (încă) jos, dar această situație n‑avea să mai dureze mult. Dacă nu e curentul provocat de viteza de deplasare a tramvaiului cel care‑i apasă Annei sânii, atunci cine o înghesuie așa deodată? E un ins rotofei, cu mutră de funcționar în drum spre nevastă și copii care, pe cât se vede, vrea să se servească, așa în treacăt, cu ceva ce nu‑i de nasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
mutră de funcționar în drum spre nevastă și copii care, pe cât se vede, vrea să se servească, așa în treacăt, cu ceva ce nu‑i de nasul lui: Anni. O fată tânără și proaspătă care i‑a plăcut. Ceva moale apasă dintr‑odată pe fundul Annei, e omul acesta care profită de ocazia (ce nu le e dată prea des celor de teapa lui!) de a se da la ființa asta tânără și cu siguranță neexperimentată și de a se folosi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Anna, cerșind un pic de dragoste și toleranță, ceea ce nevastă‑sa îi refuză mereu sub cele mai stupide pretexte. Așa un funduleț de fată, sigur neînceput, e un deliciu! Cred că visez, face Anna către camarazii ei. Iar greutatea funcționarului apasă și mai tare asupra ei. A prins curaj și pătrunde un pic mai adânc, mulțimea de oameni crește pe măsură ce tramvaiul se apropie de întinderile urbane, înghesuiala înlesnește comunicarea între tineri și bătrâni. Între cei de sus și cei de jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
în cazul dreptacilor - în buzunarul din stânga de la piept. Ăsta n‑ar observa nimic nici dacă i‑ai pune o bombă. Nu par a fi mulți, dar oricum e o bucurie, îți poți lua destule cărți cu banii ăștia. Te rog, apasă puțin, fetițo, freacă un pic, strânge, mângâie, fii drăguță, îți mulțumesc, soția de acasă nu‑mi mai face deloc așa ceva, dar eu sunt recunoscător orice‑ar fi. Îmi permiteți să vă revăd, frumoasă domnișoară? Un picuț mai sus, așa‑i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
februarie ’34, când încă era aproape un copil. Și‑a văzut numeroși colegi, care voiseră să‑și îmbunătățească nivelul de trai, zăcând morți și însângerați pe stradă. Fascismul folosea obuzele și artileria grea care‑i stătea la dispoziție, cei ce apăsau pe trăgaci erau, ca și victimele, tot fii de muncitori aflați la dispoziția fascismului. Cele două valuri de fii ai dezmoșteniților (își căutau moștenirea în noroi, dar n‑o găseau, evident, pentru că o luaseră alții) se revărsau unul asupra celuilalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
stăpânește el mare lucru. S‑ar mulțumi însă doar cu Sophie. Un alt loc al desfășurării acțiunii este clubul de jazz. Rainer vrea ca alții să comită infracțiuni. Când muzicienii fac o pauză, el se îndreaptă agale spre saxofon și apasă de câteva ori pe clape, cu o digitație pe care o consideră corectă. Dar poate că nu s‑ar auzi nici un sunet dacă ar și sufla. E de‑ajuns însă că toți cei care‑l văd cred că știe să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Scapă cine poate, asta se știe și nimeni nu vrea să plătească el oalele sparte, când unui idiot îi vine să se sinucidă. Copacii șoptesc ca un singur om. Acum o vom sfârși amândoi, împreună, oribil, se gândește Rainer și apasă pe accelerație, încât motorul destul de slab, dar totuși suficient de puternic, se ambalează imediat. Te‑ai tâmpit, băiete?! Oglinda apei le face semne și se aruncă bucuroasă înaintea lor, ca să‑i îmbrățișeze, în sfârșit ceva nou în anotimpul ăsta plictisitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
nu investească. E o afacere prea nesigură. De ce trebuie să stea ăla acolo sus și nu aici, jos, unde stă și puța, pe care - dacă e să‑l credem pe Iisus - n‑ai voie s‑o freci, nici s‑o apeși sau s‑o strângi, nici pe a ta și, desigur, nici pe a altuia. Între timp, Rainer știe că puța, de fapt, nu există, pentru simplul motiv că și tata are una, iar ceea ce nu există nu poate nici s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
fac, la un pupitru unde atârnă cheile multor camere în care pot să intru când vreau. Rainer își arată colții ca un câine turbat. Mântuitorul de pe crucea rustică de lemn, produsă în serie, se holbează îngrijorat. Coroana de spini îl apasă foarte tare, fiindcă barometrul indică furtună, iar barometrul stărilor de spirit la fel. Fărădelegile noastre vor fi însoțite de violență, Anni, nu crezi? Dar nu trebuie să le comitem într‑o stare de surescitare, ideea nu e să‑ți descarci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
așa încât ea să vadă și, dacă‑i nevoie, să aprindă și lumina electrică la care se pricepe. O fac doar din iubire, spune Hans și începe, cam stângaci, să‑și tragă, să‑și întindă, să‑și frece și să‑și apese puța, care de frică s‑a chircit și a ajuns de mărimea unei petarde. E un conflict între forțele cele mai diferite, în centrul cărora se află Hans, care momentan pare cam lipsit de forță. Asta‑i tot, întreabă Sophie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

urmare, ne petreceam vremea de dimineață până seara În Bowery, Însoțiți de doi bodyguarzi pe fața cărora se citea neîncrederea În privința motivelor care ne aduseseră Într-un asemenea loc. Toată ziua nu făceam decât să sucim camerele video și să apăsăm pe butoanele aparatelor de fotografiat Îndreptate către vagabonzii care puțeau teribil a băutură și a jeg. După patru zile de lucru În mijlocul lor, am ajuns să distingem mai multe tipuri de vagabonzi. Noi Îi Împărțeam În patru categorii: veteranii, copilașii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
fixată pe perete indica numele biroului a cărui adresă mi-o dăduse femeia. Imobilul se afla pe o străduță care dădea În bulevardul Aoyama și pornea din unghiul format cu o clădire sinistră ce adăpostea o firmă de construcții. Am apăsat pe butonul de lângă plăcuța pe care scria „Staggio Heaven“ și o voce care părea să fie a unui moșneag urâcios sau a unui copil răgușit Întrebă pe un ton pițigăiat: „Cine-i acolo?“. „Mă numesc Miyashita.“ Un sunet metalic mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
prostuț care citește o carte de benzi desenate, dând din mâini și din picioare, agitându-se În toate părțile. Era un râs convulsiv, care părea să facă abstracție de prezența mea. Era cât pe ce să țâșnesc de pe locul meu, apăsându-mă cu mâna pe piept, În dreptul inimii. Personalitatea ei se schimbase brusc, ca și cum o cântăreață care până atunci interpretase cântece de leagăn clasice ar fi Început să cânte dintr-odată melodii populare enka. Am fost foarte surprins și a durat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]