5,079 matches
-
pe tata, am să plec în California să-l văd pe Rozanov. — Ai să... ce? — S-ar putea. Mi-ar făcea plăcere să-l văd. M-am ținut deoparte numai din cauza ta. Sau mai e încă aici? George sări ca ars. — Ai să discuți cu el despre mine... Cred că n-ar fi posibil să evit menționarea numelui tău, dar n-am să discut despre tine. Știi bine cât sunt de rezervată în asemenea chestiuni. — Rezervată! Alt cuvânt al tău. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
12,8, cf. 34,25) pe care textul le prescrie ca aliment pentru toată săptămâna următoare. Era interzisă hrana crudă sau fiartă (Ex 12,8b). Din carne nu trebuia să rămână nimic pentru ziua următoare și de aceea resturile trebuiau arse. Participanții la rit, toți în stare de alertă, gata de plecare (Ex 12,11), trebuiau ca înainte de venirea luminii zilei să-și abandoneze în mare grabă locuințele din Egipt (Ex 12,33 ș.u.). Prin urmare, din toate textele decurge
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
corzile. Într-o duminică i-am vizitat, mulți ani după povestea cu ceasul de argint. Nu era acasă decât văru-meu Amedeo, croitorul. Am dat, la plecare, să iau chitara din cui și să plec cu ea. Văru-meu a sărit ca ars. Las-o acolo! s-a răstit la mine. Mi-am ieșit și eu din fire. Am ridicat tonul: De ce? Tot în contul paltonului? Las-o acolo! a repetat el amenințător. Lucrurile nu-s lămurite. Sau în contul taximetristului? Care taximetrist
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
asupra întinderii de cenușă... Parcă pe acolo a fost coliba calului. Uite că se mai vede un răzlog arzând - a vorbit Toaibă, pornind înainte. După câțiva pași, s-a oprit cu nasul în vânt. Parcă adie a miros de carne arsă - a scâncit Toaibă. 107 Maranda, care îl urma îndeaproape, s-a oprit și ea, adulmecând aerul... Poate ai dreptate, Toadere. Și mie mi se pare... Au pornit mai departe înotând prin cenușa încă caldă. Cu ultimele puteri, au ajuns la
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pare... Au pornit mai departe înotând prin cenușa încă caldă. Cu ultimele puteri, au ajuns la răzlogul care încă mai ardea. Au privit în jur cu înfrigurare. Toaibă s-a apucat să scormonească în mormanul de cenușă rămasă din coliba arsă. A aruncat bastonul, s-a așezat în genunchi răscolind cenușa. La început, Maranda a privit aproape absentă la Toaibă. Apoi s-a lăsat să cadă în genunchi și a prins și ea să vânture cenușa în neștire. Au scormonit așa
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Ei! Până să ajung în fața listei, m-am luptat pe viață și pe moarte cu cei ce erau deja în față... Până la urmă ai ajuns? - au sărit amândoi cu disperare. Am ajuns... dar... Dar ce? - a venit întrebarea din gura arsă a Marandei. Dar numai nu mă găseam pe listă. Cum așa? - a izbucnit din nou Maranda. Am citit lista de sus în jos, apoi de jos în sus și... și ultimul cine credeți că era? Cine? - au răsunat cele două
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
sufletele voastre. Și trupurile voastre devin ceea ce este hrana voastră, așa cum sufletele voastre devin ceea ce sunt gândurile voastre. De aceea, este foarte bine să nu mâncați nici un aliment pe care focul, frigul sau apa l-au distrus. Pentru că totdeauna hrana arsă, înghețată sau putrezită vă va arde, îngheța și putrezi corpurile voastre, într-un mod asemănător. Nu fiți asemeni gospodarului prost care a însămânțat în ogorul său semințe coapte, înghețate și putrezite. Iar când toamna a venit, singur ogorul său nu
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
să vă spun că firele sânt rupte și telefonul mut. O singură dată... dar asta s-a întîmplat mai târziu, când a plecat Eleonora. Tot acolo se află o masă, iar pe ea un sfeșnic cu două lumânări, pe jumătate arse, în fața unui jilț de piele. Jilțul e ros și arată destul de mizerabil, în schimb sfeșnicul, chiar pătat de funingine, îmi place mult. Întâi am vrut să-mi fixez acolo confesionalul. Să mă așez în jilț la masă, cu foile dinaintea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
împrăștiau pe jos un fel de nisip negru. Distanța până la pădure se dovedea mult mai mare decât bănuisem noi, în gară, privind în linie dreaptă. Valea în care coboram acum era destul de adâncă. Și parcă nu se mai sfârșea iarba arsă. Ne-a însoțit până într-o albie săpată de torente, unde nu curgea nici un fir de apă. Pământul, argilos și uscat, crăpase acolo în toate direcțiile. De cealaltă parte a văii, începea un povârniș unde locul mărăcinilor era luat de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în tablou. Și copacul și zarea pe care se profila el se scăldau în aceeași ariditate. Undeva între ramurile goale și aproape scheletice se afla o scorbură care putea fi și cuib de pasăre și culcuș de șarpe. Totul părea ars, existând într-un timp de cenușă, întocmai ca în locul unde mă găseam acum. Vă imaginați, prin urmare, uimirea cu care am auzit deodată un cuc strigîndu-și numele. Ca în copilărie, am început să număr. Cucul și-a strigat numele de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nou prin mlaștină, să caut coliba, dar în zadar. De fapt, nici eu nu știu ce să cred despre povestea asta cu coliba și îmblînzitorii. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun sigur e că, ajungând în gară, aveam sprâncenele arse. 19. Imaginea acelei femei îmi tulbura acum nopțile. O visam cum sta goală în iarbă la doi pași de mine, cum mângâia floarea și mă privea cu nerușinare. Într-o noapte, ducîndu-mă în mlaștină, am văzut-o la lumina lunii
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
m-am lămurit. În fața noastră era un deșert. Pădurea se termina brusc, ca un picior amputat, retezat de șacali. Și cât vedeai cu ochii se întindea un pustiu nesfârșit în care nu se zărea nici un arbust, nici o umbră. Doar galbenul ars și obositor al nisipului abrutizat de soare. Aproape mașinal, m-am aplecat, am luat un pumn de nisip și l-am lăsat să curgă printre degete încet. Îl simțeam fierbinte și ostil. Undeva în depărtare, mi se păru că zăresc
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
va ține în seamă celui ce a adus-o: ci va fi un lucru urîcios; și oricine va mînca din ea își va purta vina. 19. Nici carnea care s-a atins de ceva necurat nu trebuie mîncată: ci trebuie arsă în foc. Orice om curat poate să mănînce carne; 20. dar acela care, găsindu-se în stare de necurățenie, va mînca din carnea jertfei de mulțumire care este a Domnului, să fie nimicit din poporul său. 21. Și cine se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85110_a_85897]
-
n-o potoleau, era nevoie de o forță mai mare decât a lor. Plângea tot mai amarnic scuturată de sughițuri. Văzând așa, am cuprins-o în brațe și am acoperit-o de sărutări pe fața răvășită de lacrimi, pe gura arsă. Surprinsă de această neașteptată atitudine surise palid a bucurie și se lăsă copleșită de mângâieri. Nu-mi trebuia mai mult. Am ridicat-o pe sus ca pe un trofeu și deschizând ușa dormitorului cu piciorul am depus-o pe pat
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mine, că nădejdea într-o întoarcere e o nebunie curată. Am vrut atunci să te îmbrățișez cu de-a sila, așa cum făcuseși și tu cu mine odinioară, pe scara mansardei, ca să mă aleg măcar cu atâta, să-mi potolesc gura arsă. Ce slabă m-am arătat! Mi s-a tăiat dintr-o dată curajul și m-am pomenit că-ți aranjez cravata. Tot era ceva. Stăteai așa de aproape, încît ți-am respirat aerul!... (Aveam, așadar, dreptate, când mi se păruse ca
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
prietenii, în aceste zile de vară, despre „magia vizuală“, „stilistica olfactivă“ și „coregrafiile auditive“, am aflat, pe de o parte, o sumedenie de mici taine îndelung păstrate (care dintre ei adoră mirosul de iarbă proaspăt tăiată, teii, sulfina, mirosul frunzelor arse și al casta nelor coapte, cine-și închipuie leonardește bătălii celeste pe harta crăpăturilor din tavan și-a varului de pe pereți, cine atinge în transă catifeaua, inul, mătasea, brocartul, dar și oțelul lucitor și ebonita rece, cine se mbată cu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
pe plajă și și-au adjudecat o parte din mare, marcînd-o cu două șiruri de sticle colorate. Pentru sume frumoase, închiriază un soi de scutere de apă care "civilizează" cu zgomotul lor marea și împrăștie un suav miros de benzină arsă. Ca să redevii, cât de cât, "barbar" trebuie să fugi, să te îndepărtezi. O femeie grasă o întreabă pe alta la fel de corpolentă: "Nu mergi la nudiști?" "Nu". "Eu mă duc". Și o pornește spre celălalt capăt al plajei. Nu mă pot
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
o mie de ani? se întreba, iritat, Cioran. Între altele, am făcut și asta. Am fost nevoiți să ne uităm mereu în zare, pentru a observa la timp norul de praf ridicat de ieniceri și spahii. Ne-am reconstruit casele arse și am supraviețuit, în umbra unui imperiu steril și corupt. N-am avut, măcar, norocul de a ne măsura cu un inamic civilizat. Ne apăram de ieniceri și spahii, ca de stihiile naturii, fără să învățăm nimic de la ei. Căci
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
fost cândva Smirna, nume pe care eu îl asociez (deși n-are, poate, nici o legătură) cu binecunoscuta rășină exotică. (Probă clară de automatism verbal. Am zis "binecunoscuta", cu toate că n-am avut niciodată ocazia să mă lămuresc cum miroase, când e arsă, smirna.) Din port, autocarele ne vor duce direct la Efes, de unde ne vom întoarce la vapor, pentru a porni spre Salonic. Așa că vom vedea Izmirul doar din autobuz. Profit de întîrziere ca să schițez un gând pe care am uitat să
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
efesienii aveau un bordel cu două etaje. La primul etaj, erau primiți clienții. Femeile așteptau la etajul superior. Fresce, mozaicuri, coloane ciobite, capiteluri răsturnate (Efesul a avut parte și de incendii și de cutremure), sarcofage de piatră, vase de pământ ars, o splendidă sculptură reprezentând o Nike înaripată, un orologiu solar, trepte tocite de pași... Dar, pe alocuri, am o senzație de vechime trucată, de scenografie arheologică. Prea sunt frumos aranjate unele vestigii. Mâncăm, din pachete aduse de pe vapor, pe mesele
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
drumurilor" e o pasăre cu cioc lung și coadă lungă. Poate fi văzută pe toate drumurile Americii și se apără de dușmani fugind aproape continuu. De ce preferă drumurile, câmpurilor și pădurilor, nu știe. "Poate că îi place mirosul de benzină arsă", glumește doamna Speranța. Oricum, e o pasăre foarte "sociabilă", care evită locurile retrase, o versiune păsărească a globe-trotterilor, și mă amuză faptul că s-a nimerit să dorm o noapte tocmai în pavilionul Road Runner's, deși eu am rămas
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
depășit-o? zice, cuprins de o îndoială care mă aruncă în iad. E trei fără douăzeci și cinci de minute. Întoarce mașina și mai găsește puterea să-mi explice că ne aflăm într-un cartier de negri. Casele sunt Urâte și, multe, arse. Dacă se mută un alb aici, nu rezistă". Zicând asta, se oprește din nou. "Nu mai știu dacă strada Cicero e în față sau în spate". Încremenesc. E trei fără douăzeci. Bombăn: " Atunci să întrebăm pe cineva". Dacă trebuie să
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
sau de îndărătnicie, așa imputări mi se fac, poate... poate pentru ca să se mântuie, știu eu? 187 {EminescuOpXVI 188} Observă-i doamnei Veronica Micle că între scrisorile ce i s-a trimis din partea unui om este una în plic care trebuie arsă și pe care acel om n-a îndrăsnit s-o puie pe foc. Pentru ce nu scriu acasă, știi tu - mai târziu, când mi-o da mâna, scriu. Altfel poți zice (tatei tot ce vrei tu, că mă aflu bine
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
ochii mari, deschiși către cerul senin. Soarele se pregătea să apună și colora cerul în partea dinspre apus, ca niște petale de trandafiri oranj. Din partea cealaltă a zării apărură câțiva nori pufoși, ce păreau a fi din vată de zahăr ars. Unul din ei era colorat roz. Se mișca încet și își alungea forma. Semăna cu o pară. Lui Costeluș i se păru așa de interesant, încât hotărî să urmărească ce formă va mai lua norul. Treptat, treptat, norul se transforma
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
Era o casă scundă, cu ferestre mici, ca să nu se piardă, iarna, căldura și să nu năvălească, vara, soarele prea agresiv. În odaia principală, mama așezase deasupra icoanelor ștergare înflorate, înnodate în jurul unor buchețele de busuioc, și farfurii de lut ars, smălțuite. Pe masă, aflată în unghiul format de cele două lavițe, pictate de meșteri locali, în care erau ținute valuri de pânză și alte lucruri de valoare, se găsea, în afara Bibliei, doar un ceas deșteptător tip CFR, iar pe peretele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]