2,148 matches
-
autorilor care cred că opera de tinerețe reprezintă contribuția cea mai constructivă și mai importantă a lui Wittgenstein în filozofie. Mulți dintre aceștia sunt logicieni eminenți. O versiune deosebit de brutală a acestei poziții a fost formulată de Bertrand Russell, în autobiografia sa intelectuală, scrisă după moartea lui Wittgenstein. Pentru logicianul Russell, fascinația pe care au început s-o exercite idei comunicate de Wittgenstein mai întâi prin lecțiile sale, iar apoi prin apariția, în 1953, a Cercetărilor a rămas ceva de neînțeles
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
asemenea neînțelegeri putem presupune că el a citit manuscrisul acceptând drept ceva de la sine înțeles că Wittgenstein a rămas pe poziția pe care se situa în discuțiile lor din anii 1912-1913. Această bănuială este coroborată de o reflecție retrospectivă din autobiografia intelectuală a lui Russell: „A existat o perioadă de timp în care Wittgenstein a fost de acord cu mine, considerând de asemenea că un limbaj perfect din punct de vedere logic poate aduce foloase filozofiei, și astfel eu i-am
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de membri ai Cercului, care au văzut în Tractatus o verigă în acea prefacere care a fost anunțată prin lucrările lui Frege și Russell și proclamată drept obiectiv programatic al activității grupului. Concludente în acest sens sunt unele afirmații din autobiografia intelectuală a lui Carnap. Menționând că alături de Frege și Russell, Wittgenstein a fost filozoful care a exercitat cea mai mare influență asupra gândirii sale, Carnap afirmă că în Tractatus i au atras atenția îndeosebi aprecieri ca aceea că principiile metafizicii
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ajunge numai detașându-ne de acea sursă de greșeli, perplexități și confuzii logice pe care o reprezintă gramatica limbajelor naturale, prin construcția unor limbaje cu o structură clară și precisă, limbajele formalizate. Russell va afirma deja în primele rânduri ale autobiografiei sale intelectuale, scrisă în anii târzii ai vieții sale, că adoptarea acestui crez a constituit singura schimbare cu adevărat „revoluționară“ pe care a cunoscut-o modul său de a gândi. Câteva pagini mai încolo, întâlnim următoarea exprimare semnificativă: „De la despărțirea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
preocupărilor sale filozofice. Lui Wittgenstein lucrurile i-au fost pe deplin clare încă de la mijlocul anilor ’30. Filozoful Russell nu l-a mai interesat. Pentru bătrânul Russell, evoluția gândirii fostului său prieten pare să fi rămas însă o enigmă. În autobiografia intelectuală, pe care a publicat o după moartea lui Wittgenstein și după apariția Cercetărilor, Russell nu-și ascunde nedumerirea că Wittgenstein a putut să nesocotească cea mai de seamă dintre înzestrările sale, talentul de logician. Pe Russell îl surprindea nu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
limba pe care o vorbise fusese Latina, și nu limba maternă, Scoțiană. Datorită abilităților sale lingvistice, regele Iacob nu avea nevoie în mod normal de un translator atunci când discuta diverse probleme cu alți oameni importanți de stat.“ (trad. n.) Conform autobiografiei sale, publicată în anul 1616, regele Iacob a urcat pe tronul Scoției când avea doar doisprezece ani. În 1589 s-a căsătorit cu regina Ana a Danemarcei, pe care a iubit-o foarte mult și cu care a avut nouă
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
primarilor și notarilor de a opri d ifuzarea la abonați a numărului 17 și înapoierea lui, împachetat, l a prefectură. La 15 iunie 1908 ziarul Zorile se autosuspendă, activitatea lui fiind apreciată ca îndeplinită. Girant responsabil - G. I. Scânteie * În autobiografia profesorului G. D. Neștian, șlefuită de fostul său elev Gheorghe Ivănescu, rezultă că încă din timpul studenției devenise prieten cu Grigore Vasiliu, care mai târziu avea să devină ajutor de primar la Bârlad iar apoi prefectul județului. „La 1910 am
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
termeni personali, spontan și adăugând oricât de multe detalii. Rezultatul acestui demers este un document mai lung și mai bogat decât interviul prin chestionar, dar rezultatele obținute sunt mai puțin generalizabile. Poveștile de viață (care pot ajunge până la stadiul de autobiografie) merg și mai în profunzime. Ele constituie o adevărată anamneză, adică explorarea trecutului unei peroane în ordine cronologică. Acestea permit localizarea genezei valorilor, localizarea valorilor în cadrul evoluției, urmărirea schimbărilor și a cauzelor acestor schimbări. Abordarea cantitativă Ideea care stă la
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
1976; O zi în natură, București, 1977; Uneori, plutirea, București, 1977; Biografia debuturilor, Iași, 1978; Respirație artificială, Cluj-Napoca, 1978; Pasaj de pietoni, București, 1979; Semne particulare, București, 1979; Nostalgii intacte, București, 1982; Adaptarea la realitate, Cluj-Napoca, 1982; De bună voie, autobiografia mea, Aarhus (Danemarca), 1986; Optional Future, tr. Marcel Corniș-Pop, Daphne (SUA), 1988; Frost or Fear? On the Condition of the Romanian Intellectual, tr. Vladimir Tismăneanu, Daphne (SUA), 1988; Ultimul turnir, îngr. și pref. Mircea Mihăieș, Timișoara, 1992; Kakistocrația, pref. Nicolae
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
7; Cristian Tudor Popescu, Goma - disidentul ca personaj, Tudoran - disidentul ca om, ADV, 30 septembrie-1 octombrie 1995; Nicolae Manolescu, Tânărul cinquantenar, RL, 1995, 34; Ulici, Lit. rom., I, 116-118; Ierunca, Semnul, 192-197; Lovinescu, Unde scurte, IV, 60-64, 189-193; C. Stănescu, Autobiografia lui Dorin Tudoran, ALA, 1996, 339; Ioana Pârvulescu, Semne de întrebare, RL, 1996, 43; Cristian Tudor Popescu, Dorin Tudoran la „Adevărul literar și artistic”, ALA, 1997, 366; Al. Cistelecan, Dorin Tudoran, CL, 1997, 3; Dan C. Mihăilescu, Exerciții de subscriere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
încă. Nu e de mirare că nu am uitat niciodată acest moment.“10 În corespondența cu prietena lui, Ottoline Morrell, Russell relata că pe măsură ce-l cunoaște mai bine este tot mai impresionat de noul său student și prieten. Iar în Autobiografie își va rezuma impresiile pe care le-a câștigat deja în primele luni ale comunicării sale cu acesta în felul următor: „Wittgenstein este poate cel mai desăvârșit exemplu al geniului, așa cum era el conceput în mod tradițional: pasionat, adânc, încordat
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
autorilor care cred că opera de tinerețe reprezintă contribuția cea mai constructivă și mai importantă a lui Wittgenstein în filozofie. Mulți dintre aceștia sunt logicieni eminenți. O versiune deosebit de brutală a acestei poziții a fost formulată de Bertrand Russell, în autobiografia sa intelectuală, scrisă după moartea lui Wittgenstein. Pentru logicianul Russell, fascinația pe care au început s-o exercite idei comunicate de Wittgenstein mai întâi prin lecțiile sale, iar apoi prin apariția, în 1953, a Cercetărilor a rămas ceva de neînțeles
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
asemenea neînțelegeri putem presupune că el a citit manuscrisul acceptând drept ceva de la sine înțeles că Wittgenstein a rămas pe poziția pe care se situa în discuțiile lor din anii 1912-1913. Această bănuială este coroborată de o reflecție retrospectivă din autobiografia intelectuală a lui Russell: „A existat o perioadă de timp în care Wittgenstein a fost de acord cu mine, considerând de asemenea că un limbaj perfect din punct de vedere logic poate aduce foloase filozofiei, și astfel eu i-am
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
care au văzut în Tractatus o verigă în acea prefacere care a fost anunțată prin lucrările lui Frege și WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 359 Russell și proclamată drept obiectiv programatic al activității grupului. Concludente în acest sens sunt unele afirmații din autobiografia intelectuală a lui Carnap. Menționând că alături de Frege și Russell, Wittgenstein a fost filozoful care a exercitat cea mai mare influență asupra gândirii sale, Carnap afirmă că în Tractatus i au atras atenția îndeosebi aprecieri ca aceea că principiile metafizicii
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ajunge numai detașându-ne de acea sursă de greșeli, perplexități și confuzii logice pe care o reprezintă gramatica limbajelor naturale, prin construcția unor limbaje cu o structură clară și precisă, limbajele formalizate. Russell va afirma deja în primele rânduri ale autobiografiei sale intelectuale, scrisă în anii târzii ai vieții sale, că adoptarea acestui crez a constituit singura schimbare cu adevărat „revoluționară“ pe care a cunoscut-o modul său de a gândi. Câteva pagini mai încolo, întâlnim următoarea exprimare semnificativă: „De la despărțirea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Lui Wittgenstein lucrurile 370 GÂNDITORUL SINGURATIC i-au fost pe deplin clare încă de la mijlocul anilor ’30. Filozoful Russell nu l-a mai interesat. Pentru bătrânul Russell, evoluția gândirii fostului său prieten pare să fi rămas însă o enigmă. În autobiografia intelectuală, pe care a publicat o după moartea lui Wittgenstein și după apariția Cercetărilor, Russell nu-și ascunde nedumerirea că Wittgenstein a putut să nesocotească cea mai de seamă dintre înzestrările sale, talentul de logician. Pe Russell îl surprindea nu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
protector fondul său grav și chiar tragic (nicicum „jovial”) cu „măștile inocenței”. Acest cod al măștilor, detectabil la eul empiric, este folosit de povestitor și retrospectiv în Amintiri din copilărie, analizate aici ca operă de ficțiune propriu-zisă, iar nu ca autobiografie. P. nu se hazardează în emiterea de ipoteze neconfirmate de documente și acest lucru se observă și în Anexă, apărută inițial separat, sub titlul Ion Creangă și lumea în care a trăit (1999), care cuprinde un tablou cronologic comparativ al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
pagini înduioșătoare de adolescență întârziată. Cartea tipărită nu păstrează, din nefericire, floricelele presate sau desenate timid pe colțul scrisoricii câteunei activiste de organizație sătească, tot așa cum ignoră scriitura apăsată și fermă a vreunei ministrese omnipotente. În sine, această colecție de autobiografii, de schițe de program politic, de analize subtile sau de self marketing sunt extrem de interesante. Eu nu le-am citit din perspectiva unei analize academice din spectrul studiilor de gen - nișă universitară anglo-saxonă importată și la noi de diverse "clone
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
variantă a zânei celei frumoase persecutată de surorile mai mari. Doar veacul al nouăsprezecelea, când voga literaturii confesive a atins incandescența, a modificat statutul acestei Cenușărese ce-și pierduse orice speranță. Prin Tolstoi, prin Baudelaire, prin Amiel sau prin Stendhal, autobiografia dobândește un lustru nobiliar. În parte pentru că nașii săi erau ei Înșiși personaje ilustre, În parte și pentru că specia ajunsese la un moment de criză. Asemeni personajului din Antichitate, nu avea decât două soluții: ori să Învingă, ori să moară
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
șapte! Biografii din ce În ce mai „autorizate”, nuanțând și remodelând aceleași evenimente până la disoluția totală. Am ajuns, așadar, Într-un moment În care literatura autobiografică a atins o culme a popularității și, de ce nu, chiar a valorii estetice. Invazia masivă de jurnale, memorii, autobiografii răspunde În primul rând unei nevoi psihologice: o nevoie de exhibare a eului adânc, de mărturisire și de confruntare cu un nevăzut alter-ego, presimțit Între necunoscuții cititori ai acestui fel de literatură. Preocuparea estetică e vizibilă abia Într-a doua
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
după aceleași legi. A gândi moartea Neputând să trăiască moartea, scriitorul o gândește. El Își precizează propria poziție, descoperind În ea Însemnele identității. Specie hibridă - nici ficțiune sută la sută, nici document În Întregime -, jurnalul Își caută, inconștient, originile. Spre deosebire de autobiografie, În care jocul memoriei modelează și remodelează la nesfârșit formula scrierii, jurnalul se constituie dintr-o bătălie surdă cu timpul. Adică o bătălie cu moartea. În drumul jurnalului se ridică, invariabil, un obstacol de netrecut: propria sa origine. Ea limitează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sa origine. Ea limitează În dublu sens mișcările În timp ale autorului. Mai Întâi, pune o piedică evocării nezăgăzuite a timpului trecut: În cazul că ar fi un gen al rememorării „lungi”, el și-ar modifica identitatea, transformându-se În autobiografie sau În amintire. Provenind, generic, din proză, jurnalul moștenește destule din limitările acesteia. (Nu se cunosc jurnale În versuri, deși autobiografii rimate există. Mai mult decât atât, poeții Își scriu jurnalele În proză, trădându-și astfel vocația esențială - exemplele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
trecut: În cazul că ar fi un gen al rememorării „lungi”, el și-ar modifica identitatea, transformându-se În autobiografie sau În amintire. Provenind, generic, din proză, jurnalul moștenește destule din limitările acesteia. (Nu se cunosc jurnale În versuri, deși autobiografii rimate există. Mai mult decât atât, poeții Își scriu jurnalele În proză, trădându-și astfel vocația esențială - exemplele sunt nenumărate, de la Baudelaire la William Carlos Williams și Sylvia Plath.) În orice caz, faptul brut, primar, cel care dă marca vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
implicarea autorului e atât de mare, când patosul rostirii covârșește soliditatea faptelor relatate, Întâlnim acel ciudat amestec de planuri care, Într-o carte din 1982, e descris de Albert Stone astfel: Nu sunt deloc satisfăcut de tendința de a trata autobiografia ca pe o subspecie a literaturii imaginative și astfel să se pună accentul pe procesul, la fel de important, al recreației istorice, al argumentului ideologic și al expresiei psihologice. Viața, și nu Literatura este semnul cu o capacitate de includere superioară, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
astfel să se pună accentul pe procesul, la fel de important, al recreației istorice, al argumentului ideologic și al expresiei psihologice. Viața, și nu Literatura este semnul cu o capacitate de includere superioară, iar el ar trebui plasat deasupra intrării În casa autobiografiei 3. Chimie și spirit Citatul de mai sus poate fi contracarat doar cu multă dificultate. El rescrie, cu implacabilitatea enunțului bazat pe statistică, un fapt, o realitate, o situație care sfârșesc Într-o fundătură. Pe de altă parte, e la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]