2,040 matches
-
se referă, atunci cînd vorbește despre emigranții de la Începutul secolului XX, la cei din provinciile aflate sub stăpînire străină, nu și la cei din România. Oricum, „comportamentul” exilaților din România ocupată de Moscova, care nu erau țărani transilvăneni, bănățeni sau bucovineni, ci oameni educați, care realizau exact situația În care se aflau, nu avea decît Întîmplătoare puncte comune cu emigranții de la Începutul secolului, care nu știau ce Îi aștepta, ce vor face și nici nu intenționau, În cele mai multe cazuri, să rămînă
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Iugoslavia. Ea nu a fost Îndreptată doar Împotriva etnicilor sîrbi și germani (p. 109), ci Împotriva tuturor celor considerați nesiguri, În contextul măsurilor „antititoiste” mai largi. De altfel, chiar din cifrele oferite de autor, proporția etnicilor români (inclusiv refugiați basarabeni, bucovineni și macedoromâni) apare covîrșitoare. Cei doi securiști (Constantin Apăvăloaie și Florea Lungu) morți În confruntarea cu partizanii din grupul „Haiducii Muscelului” (Arsenescu-Arnăuțoiu), În noaptea de 18/19 iunie 1949, nu erau ofițeri (p. 179), ci subofițeri. CÎt despre Ion Marinescu
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
2 februarie și 16 martie 1930, având subtitlul „Solia Moldovei de Sus”. Director este Eugen Liteanu. Publicația urmărește „încurajarea celor ce fac primii pași în literatură”, se spune în articolul-program intitulat Deslușire. Gruparea revistei, formată din reprezentanți ai noii generații bucovinene în curs de afirmare, dorește să cultive valorile artistice și literare necontaminate de influențele mediului social-politic, să ofere, așadar, „un bogat material informativ din domeniul beletristicei, științei și artei în general”. Această expresie a creației în libertate devenea, pentru tinerii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288276_a_289605]
-
în curs de afirmare, dorește să cultive valorile artistice și literare necontaminate de influențele mediului social-politic, să ofere, așadar, „un bogat material informativ din domeniul beletristicei, științei și artei în general”. Această expresie a creației în libertate devenea, pentru tinerii bucovineni, o formă de afirmare națională în condițiile favorabile create prin revenirea la patria mamă. Încercarea de a pune în valoare specificul național și, în același timp, de racordare cu tendințele culturale și artistice manifeste în Europa motivează stilul eclectic al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288276_a_289605]
-
Povești poporale românești, Cernăuți, 1886; Colinde, cântece de stea și urări la nunți, Cernăuți, 1888; Povești și poezii populare românești, îngr. și pref. Pavel Țugui, București, 1971. Ediții: Codicele Voronețean, introd. edit., Cernăuți, 1885. Repere bibliografice: Alexe Procopovici, Doi dascăli bucovineni: I. G. Sbiera și Sextil Pușcariu, LU, 1920, 4-5; Loghin, Ist. lit. Bucov., 99-102; Alexe Procopovici, I. G. Sbiera, Cernăuți, 1936; Nicolae Tcaciuc-Albu, Viața și opera lui Ion Sbiera, Cernăuți, 1936; Nicolae Bot, Activitatea de folclorist a lui I. G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289526_a_290855]
-
Cernăuți, 1936; Nicolae Tcaciuc-Albu, Viața și opera lui Ion Sbiera, Cernăuți, 1936; Nicolae Bot, Activitatea de folclorist a lui I. G. Sbiera, REF, 1967, 1; Bucur, Istoriografia, 201-203; Bârlea, Ist. folc., 124-127; Dicț. lit. 1900, 768-769; George Muntean, Un cărturar bucovinean: Ion G. Sbiera, RL, 1987, 8; Satco-Pânzar, Dicționar, 201-202; Pavel Țugui, I. G. Sbiera, „Glasul Bucovinei”, 1996, 4; Datcu, Dicț. etnolog., II, 199-200. I. H.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289526_a_290855]
-
iarnă sunt notabile: „Ninge cum n-a mai nins de-o viață, / Lerui-ler, lerui-ler,/ Ning peste sănii călătorite în ceață; /săniile ruginesc la poarta raiului,/ Caii pasc iarba sfântă în cer..., / Cling-cling! Lerui-ler! (Ninge). Există o vizibilă interferență între peisajul bucovinean și peisajul moral, dominat de o tristețe difuză a amurgului vieții, poezia senectuții fiind mai persistentă în versurile ce vor intra în volumul postum Sonete (1983), din care se reține Acteon, unde mitologicul vânător este transformat de zeița Artemis, surprinsă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290548_a_291877]
-
Leandru. În placheta Jalea satelor (1911) predomină motivele înstrăinării și dorului de locurile natale. Versurile sunt sprințare, cu evidente reminiscențe din poeziile lui O. Goga și G. Coșbuc. SCRIERI: Jalea satelor, Suceava, 1911. Repere bibliografice: N. Moscaliuc, I. Pânzaru, Scriitori bucovineni, 1992, 33; Satco-Pânzar, Dicționar, 50; C. Loghin, Istoria literaturii române din Bucovina, ed. 2, București, 1996, 302-305. G.B.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286308_a_287637]
-
Moldovei și Sucevei”, „Muzeul Etnografic al Bucovinei - Studii și comunicări”, „Salonul literar”. După o serie de contribuții pregătitoare, F. realizează în 1987 monografia Simeon Florea Marian, folclorist și etnograf, în care lărgește și aprofundează cercetarea asupra vieții și operei etnologului bucovinean, de la biografie până la activitatea de culegător și la căutarea unui drum propriu, insistând asupra etapei marilor lucrări de sinteză, în fine oprindu-se la textele rămase în manuscris. În această carte, F. aduce - apreciază unul dintre referenții tezei de doctorat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287074_a_288403]
-
locuțiuni, cugetări și citate străine, Iași, 2002. Repere bibliografice: Marin Florea, „Simeon Florea Marian, folclorist și etnograf”, CRC, 1987, 28; Brândușa Steiciuc, „Simeon Florea Marian, folclorist și etnograf”, „Magazin”, 1987, 33; Nicolae Cârlan, „Simeon Florea Marian, folclorist și etnograf”, „Pagini bucovinene”, 1987, 9; Ana Berengea, „Simeon Florea Marian, folclorist și etnograf”, TR, 1988, 10; Z. Cârlugea, Modelul „Hasdeu”. Mircea Fotea, „Simeon Florea Marian, folclorist și etnograf”, LCF, 1988, 11; Ion Popescu-Sireteanu, „Simeon Florea Marian, folclorist și etnograf”, CL, 1988, 10; Traian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287074_a_288403]
-
fiind și șeful Catedrei de filologie a Universității din Suceava. Debutează în anul 1957 la revista „Viața studențească”, cu o serie de epigrame. Colaborează la „Contemporanul”, „Amfiteatru”, „Convorbiri literare” ș. a. A făcut parte din colectivul de redacție al revistei „Pagini bucovinene” și din grupul fondator al „Bucovinei literare” (serie nouă) ș.a. Scrierea cea mai importantă a lui I. este monografia Adrian Maniu (1979), unde aproape o treime din economia studiului este consacrată biografiei scriitorului. Observând la acesta „o pudoare autobiografică rarisimă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287601_a_288930]
-
oglinzilor (I-II, 2002), carte apărută postum, cuprinde cronici publicate de I. în periodicele anilor ’70-’80, a doua parte fiind constituită din articole și eseuri, unele inedite. Deși a scris și despre autori consacrați, au fost preferați tinerii scriitori bucovineni (Gheorghe Lupu, Constantin Ștefuriuc, Ilie Tudor Zegrea, Stelian Gruia, Dragoș Vicol) pe care I. i-a comentat într-un mod „obiectiv” și „pozitiv”, crezând în „misiunea criticii care trebuie nu să distrugă, ci să îndrepte”. SCRIERI: Istoria literaturii române (1900-1944
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287601_a_288930]
-
tinerimii”, „Caietul celor patru” și „Speranța”, e prezent cu proză în „Junimea literară” din 1929. La începutul anilor ’30 devine animatorul grupării Iconar, al editurii și mai târziu al revistei omonime (1935-1938), toate fiind forme de promovare a tinerei literaturi bucovinene. Este, din 1938, vicepreședinte al Societății Scriitorilor Bucovineni. La „Glasul Bucovinei” e prim-redactor, iar la „Argonaut”, „Fișier”, „Buna Vestire”, „Suceava” face parte din redacții. În 1937 se mută la București, iaru un an mai târziu revine la Cernăuți. Din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
cu proză în „Junimea literară” din 1929. La începutul anilor ’30 devine animatorul grupării Iconar, al editurii și mai târziu al revistei omonime (1935-1938), toate fiind forme de promovare a tinerei literaturi bucovinene. Este, din 1938, vicepreședinte al Societății Scriitorilor Bucovineni. La „Glasul Bucovinei” e prim-redactor, iar la „Argonaut”, „Fișier”, „Buna Vestire”, „Suceava” face parte din redacții. În 1937 se mută la București, iaru un an mai târziu revine la Cernăuți. Din 1941, va fi cenzor la Ministerul Propagandei. Primul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
o realitate concret istorică. Deși inspirate, în general, din lumea satului, aceste proze par să fie mai degrabă vehicule pentru câteva obsesii tematice, precum copilul, femeia, regresiunea în primar sau revelația mistică, ceea ce nu le transformă în monografii ale spațiului bucovinean, ci în consecința expresionistă a unei stări de spirit. Chiar și cel mai reușit roman, Ion Aluion (1938; Premiul „Ioan Al. Brătescu-Voinești” al Ministerului Educației Naționale), ce ar fi permis o dezvoltare realistă, pare să prevestească literatura care cultivă absurdul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
ar fi permis o dezvoltare realistă, pare să prevestească literatura care cultivă absurdul și existențialismul. Există un duh al satului, o demonie a eroilor, o atmosferă halucinantă care metamorfozează continuu peisajele și ființele și care transformă posibila monografie a satului bucovinean într-una a sufletelor posedate, tulburate de spectrul misterios al lunii, de taina feminității și de mirajul morții. Apologet al morții - era celebră în epocă o poezie a sa intitulată Cu moartea la un pahar de vin -, mordant, grav, febril
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
a sufletelor posedate, tulburate de spectrul misterios al lunii, de taina feminității și de mirajul morții. Apologet al morții - era celebră în epocă o poezie a sa intitulată Cu moartea la un pahar de vin -, mordant, grav, febril, tenebrosul scriitor bucovinean, instituind cultul jertfei și aflat în căutarea experienței originare, poate fi asemuit marilor damnați ai lumii și, cum spune Constantin Ciopraga, marilor nefericiți. Dacă nu și-ar fi umbrit prestigiul cu simpatizarea legionară, destinul tragic al lui Mircea Streinul, frânt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
literaturii române (în colaborare cu C. Dan Pantazescu), București, 1941; Oameni de noapte, București, 1942; Prăvălia diavolului, I-II, București, 1942; Soarele răsare noaptea, București, 1943; ed. pref. George Muntean, București, 1995; Băieți de fată, București, 1944. Antologii: Poeți tineri bucovineni, cu portrete de Rudolf Rybiczka, București, 1938. Traduceri: Georg Trakl, Cele patru poeme în proză ale lui ..., cu un semn de Rudolf Rybiczka, Cernăuți, 1939; Rudolf Brunngraber, Războiul opiului, București, 1941; [Frații Grimm], Trei povești, București, 1941; Carlo Colodi, Pinocchio
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
improvizează, București, f.a. Repere bibliografice: Liviu Rusu, Elementul morții în poezia lui Mircea Streinul, „Glasul Bucovinei”, 1935, 4 477; G. Călinescu, Cronica literară, ALA, 1935, 745, 1936, 789; Perpesicius, Opere, VIII, 70-84, 153-157, IX, 195-204, X, 164-167; Vasile Posteuca, Romanul bucovinean, CL, 1940, 2; Miron Radu Paraschivescu, O carte excepțională: „Drama Casei Timoteu”, TIL, 1941, 1 476; Pompiliu Constantinescu, [Mircea Streinul], VRA, 1941, 609, 610; Aurel Fediuc, „Lupul din Țara Huțulilor”, TIL, 1941, 1 524; Călinescu, Ist. lit. (1941), 822-823, Ist.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
realizată de Mircea A. Diaconu; participă Mihai Cazacu, Leon Țopa, E. Ar. Zaharia, Vladimir Trebici), JL, 1995, 13-16; Pericle Martinescu, Destinul dramatic al lui Mircea Streinul, JL, 1995, 13-16; Nicolae Scurtu, Contribuții documentare la cunoașterea vieții și operei unui scriitor bucovinean, JL, 1995, 13-16; Vlaicu Bârna, Un „iconar” mordant și ironic, JL, 1995, 13-16; Cornelia Ștefănescu, Blestemul neamului Timoteu, JL, 1995, 13-16; Iulian Vesper, Portret în gri, „Arc”, 1996, 1-2; Constantin Dram, Cui i-e frică de Mircea Streinul?, CL, 1996
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
, Vasile (10.IX.1912, Stăneștii de Jos, azi în Ucraina - 6.XII.1972, Chicago, SUA), poet, gazetar și eseist. Este penultimul copil din cei șase ai unei familii de țărani bucovineni: mama se numea Ileana (n. tot Posteuca), iar tatăl, Ieremie Posteuca, a murit în 1914 pe front, în Galiția. P. face clasele primare în satul natal, pe cele secundare la Liceul „Lațcu Vodă” din Siret și Facultatea de Litere și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
secundar istorie și pedagogie. În timpul studenției devine membru al asociației Arboroasa, căreia în 1934 și 1935 i-a fost și președinte, apoi vicepreședinte al Centrului studențesc din Cernăuți (1936). Se orientează spre mișcarea legionară și spre extrema dreaptă, reprezentând studențimea bucovineană la congresele Uniunii Naționale a Studenților Creștini din România. În 1936 el redactează, de altfel, Cartea Congresului Studențesc de la Suceava. Între 1935 și 1940 predă limba și literatura română la Liceul „Carmen Sylva” din Cernăuți și apoi la Hotin, fiind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
cu sociologul Traian Brăileanu, în casa căruia se inițiază în 1935 revista „Iconar”. Mai colaborează cu versuri la „Convorbiri literare”, „Universul literar”, „Buna Vestire”, „Glasul Bucovinei”, „Gazeta gospodarilor”. Mircea Streinul îi publică un grupaj de poeme în antologia Poeți tineri bucovineni (1938). Primul volum de poeme, Cântece de țară, i-a fost confiscat în 1938, de la Editura Bucovina, unde se tipărea, din dispoziția lui Armand Călinescu, întrucât s-ar fi descoperit în unele versuri aluzii critice și remarci directe la persoana
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
înregistrării conjuncturale, ca și o vizibilă tendință spre nararea în versuri. Dacă în Poeme ghivizii (1962) jocul liric antrenează la un moment dat desprinderea de temele frecventate și înscrierea într-o modernitate a poeticului ușor pastișată și parodiată, în Catapeteasmă bucovineană (1963) revenirea la obsesivele imagini ale tragediei românești după sovietizare ocupă tot spațiul trăirii poetice, autorul arătându-se încă o dată încrâncenat în spovedania sa mistică: „Și iată acum, Doamne, năvălind tăvălug/ Noaptea Asiei, peste Putne, Ceremușuri;/ Arde Biblia Bucovinelor, arde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
deseori din chingile acțiunii propriu-zise, autorul preferând o relatare și o descripție statică a întâmplărilor narate. Demersul epic amintește de tipul de proză al începuturilor lui Eusebiu Camilar sau Mircea Streinul, cu aceeași stăruitoare preocupare pentru reînvierea tipologiilor specifice satului bucovinean, într-o succesiune de tablouri ce caută să ilustreze trecerea și petrecerea vieții în spațiul carpatic românesc. Timpul trecut, în care sunt proiectate faptele, caracterizarea personajelor prin pitorescul rostirii, excesiva folosire a anecdoticului și cantonarea în fragment, fără grijă pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]