2,949 matches
-
Moldova, fără ea l-ar duce pînă în superstiția cultură lirismul vorbei iuți, oricum l-a furat regina nordică Eminescu, ce rămîne sună a gol, Mogoșani val cu ridicarea pămîntului la semnificație, Cojocaru turla de tablă dezghinată la încheietură, Găești buruiană luată cu sapa din betonul peronului, rictus, cap înfundat pe gît, malul necontenit, cum ziceai că te cheamă? Franzela, Graziela Franzela, aia a lu' Florin, cu care s-a-nsurat! mă duc la o pronunțare la Pitești, porumbele negre, turle de tablă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
160 Burcoveanu, Edmond, 64 Burcoveanu, Eduard, 129 Burcoveanu, F., 128 Burde, Marcel, 284 Burghelea, Lenuța, 160 Burlui, E., 213 Burlui, Elena-Magdalena, 121 Burlui, Irina, 117 Burlui, Vasile, 77, 80, 115, 128 Bursuc, Ilie, 120 Burtică, Corneliu, 246 Burton, Richard, 427 Buruiană, Corneliu, 159 Buruiană, Mariana, 425 Busuioc, Aspazia, 129 Butnaru, Viorel, 215 Butucă, Adrian, 140, 161, 162, 172, 528 Buțureanu, Duțu, 167 Buzatu, Dumitru, 349 Buzatu, Gheorghe, 293 Buzdughină, Ilona, 343 Buzea, Constanța, 174 C Caba, Gheorghe, 154 Calinicenco, Nicolae, 227
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
64 Burcoveanu, Eduard, 129 Burcoveanu, F., 128 Burde, Marcel, 284 Burghelea, Lenuța, 160 Burlui, E., 213 Burlui, Elena-Magdalena, 121 Burlui, Irina, 117 Burlui, Vasile, 77, 80, 115, 128 Bursuc, Ilie, 120 Burtică, Corneliu, 246 Burton, Richard, 427 Buruiană, Corneliu, 159 Buruiană, Mariana, 425 Busuioc, Aspazia, 129 Butnaru, Viorel, 215 Butucă, Adrian, 140, 161, 162, 172, 528 Buțureanu, Duțu, 167 Buzatu, Dumitru, 349 Buzatu, Gheorghe, 293 Buzdughină, Ilona, 343 Buzea, Constanța, 174 C Caba, Gheorghe, 154 Calinicenco, Nicolae, 227 Calistru, Constantin, 91
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
de porumb și cartofi, iar de la Galați ne aproviziona cu pește. Aveam o vacă cu lapte. Balaia, pe care o duceam zilnic la păscut în timpul verii. Mergeam cu ea câte 2-3 km pentru a găsi unele miriști sau haturi cu buruieni pentru păscut. Uneori mergeam singur, alteori mă mai asociam cu unii băieți; nu trebuia să fim mulți deoarece era greu de găsit locuri cu mai multă iarbă. Pot spune că am cunoscut natura în măreția și căderea sa, provocată de
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
laptele a secat, porumbul avea frunzele răsucite ca țigările de Havana, iarba era uscată ca tutunul, de îți puteai suci țigara cu ea. Blestem mare, oameni buni, conchidea bătrînul satului, moș Vasile Alistar. Noi, copiii, treceam hotarul satului și căram buruieni pentru vite de prin ogoare străine, de prin pădure și de pe marginea drumului spre Crasnaleuca. Cu părul alb și bogat, cu mustața cît două vrăbii dolofane, moș Vasile, înțeleptul, își storcea mintea să ghicească de ce și cum am devenit noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de cozile ei imense și a zgîlțîit-o bine. Omoară-mă, mămuță, mă arunc în fîntînă... Lacrimile au pus stăpînire pe casa bietei Anghelina, femeie singură, văduvă de război, înecată în sărăcie. Ileana a crescut ca o floare de mac printre buruieni și avea un corp strașnic de bine plămădit, că noi, băietanii, ne înghesuiam să-i facem curte. Cînd plînsetele în casa Anghelinei erau în toi, numai ce își face intrarea, plecat ca o trestie în vînt ca să poată intra pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
secerișul, venea salvarea noastră, a tuturor. Abia mai tîrziu am aflat că tata era să moară între păierii batozei, acolo unde a leșinat de foame și muncă istovitoare. Cum spuneam, aveam burticile lipite de șira spinării, mîncam susai și alte buruieni, dar foamea ne sfîrteca stomacurile și sufeream. Tata mai avea însă putere să glumească cu noi. Mai mătura podul și cele cîteva grăunțe adunate erau coapte pe plită, apoi împărțite cinstit de fratele meu mai mare, Mihai. Eu, Prîslea, eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ceva... ceva... Parcă ar fi auzit fata plîngînd sau rugîndu-i pe criminali să n-o omoare. Vezi că te temi, insistă prostul. Ei, ceva este în mintea noastră doar... Dar nu te duci! Tontule! Uită-te, mă duc! țipă Topuz. Buruienile îl încurcă, dar viteazul merge decis. Deodată apare berbecul, cu ochii de jar. Gata să șarjeze. Topuz este împietrit. Bestia pornește și-l lovește. Cade jos. O durere ascuțită și apoi pace. Se trezește cînd noaptea tocmai își făcea bagajele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lui? Nu banul este ochiul dracului ? Nu era acolo și mașina aia care-i făcea cu ochii Spurcatului? Plec pleoștit rău, dar nu mă las. Mă pregătesc bine cu unelte și mă duc la o ruină aproape de conac. Acolo creșteau buruieni înalte cît mine, erau verzi și viguroase tare. Era un semn bun că sînt pe felie. Emoționat, încep să tai buruianul acela cu tulpina groasă cît degetul mare. Inima îmi bate cu putere și repede ca la păsărelele colibri. Harști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ți-l ofere. Eu, neștiind obiceiul, am admirat o narghilea și un grangur, remarcîndu-mi interesul, mi-a și oferit-o. Dați-i și tutun, se grăbesc alți comeseni. Tutunul nu-i tutun, ci petale de flori, frunze aromate și alte buruieni pe care nu le cunosc. Deși iranienii nu beau alcool, pentru noi se afla orice ne poftea inima. O prietenie atît de sinceră, atît de plăcută, oferită de granguri la granguri, nu întîlnești prea des în lume. În vinerea aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Cernescu își trăia viața într-o izolare cvasitotală. Căsuța lui din zona Lascăr Catargi era înconjurată de garduri vii, înalte și impenetrabile privirilor curioase. Pe aleile betonate vegetația a învins, creînd crăpături mari, prin care ieșea victorioasă. Tot felul de buruieni și de arbuști camuflau și fațada casei. Era greu să accepți că acea casă este locuită. Și totuși, acolo, în acel mic univers, se trăia intens o viață, nu ca toate celelalte. Casa avea camere în care singurul om care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
avut 11 hectare, atunci... Cînd rusnacul i-a solicitat o vizită, și-a luat nevasta și a lăsat mașina jos, la iaz, urmînd să parcurgă 6 km, pînă la bordei, pe o cărare abia vizibilă. Mohor uscat, păiuș și alte buruieni șfichiuiau frumoasele picioare ale doamnei Cepoi. Trebuia să-mi fi luat pantaloni, se tînguia întruna. Lasă și tu acum mofturile, știi că-i plac picioarele tale. Numai că hărțuiala continuă a pielii delicate de pe piciorușele doamnei a zgîriat și iritat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aberații profesorul Giurăscu devine stacojiu la față. Toată lumea știa că domnul X, dovedit mare colaborator al securității, nu a contribuit cu nimic la realizarea proiectului. A fost ejectat și dintr-o funcție de diplomat la o ambasadă și se ascunsese prin buruieni de rușine, ieșind la cumpărături doar noaptea. Vuise Iașul la aflarea veștii că X era un turnător și absolut toată lumea îl evita mai ceva ca pe un lepros. Cînd a scos capul? mă întreabă profesorul Giurăscu. O dată cu ceilalți. Ăștia nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
înfrățește cu zidirea omului și capătă nimbul nemuririi. Sutele de ani nu impresionează lumea de aici. Nici chiar mileniile. Arheologii sînt obosiți de ceea ce descoperă și nu-i impresionează nimic. Dar ăsta ce-i? întreb eu privind ceva acoperit de buruieni. Din perioada etruscă, îmi răspunde plat arheologul. Care va să zică de atunci există și acum îl mănîncă buruienile. Gîndul mă duce la noi și înțeleg de ce păstram cu gelozie și fotografiile vechi și o rîșniță de la bunicu și un taburet mai înnegrit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Nici chiar mileniile. Arheologii sînt obosiți de ceea ce descoperă și nu-i impresionează nimic. Dar ăsta ce-i? întreb eu privind ceva acoperit de buruieni. Din perioada etruscă, îmi răspunde plat arheologul. Care va să zică de atunci există și acum îl mănîncă buruienile. Gîndul mă duce la noi și înțeleg de ce păstram cu gelozie și fotografiile vechi și o rîșniță de la bunicu și un taburet mai înnegrit de timp. La noi pămîntul înghite tot și rar mai scoatem ceva de la el. Vreun bănuț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
atît de drag. La Meyries (II) Anul 1816 năștea moștenirea lui Jean Feyler și a soției sale, Dominique. O casă încastrată în muntele de piatră, acoperit cu un strat subțire de pămînt. Suficient însă pentru a crește iarbă și alte buruieni și chiar pentru pomi contorsionați ca într-un peisaj japonez. Se săpa în piatră și se adăugau pereți din aceeași piatră, se creau cotloane, nișe și cămări ascunse, se ciopleau scări și mici tunele. Este imposibil să desenezi aceste încăperi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
valabilă, eu avându-i albaștri. Dar să las lirismul și să păstrez doar un termen al figurii de stil: păpădia. Pe care cineva mi-o lăuda ca salată; până nu mi-a fost foame nu l’am crezut: o oarecare buruiană... dar atunci am Încercat-o și-o spun mai departe. Ați băgat de seamă că uneori salata - aceea propriu-zisă - e amăruie? Mai ales pe vreme de secetă? E ceva firesc pentru familia din care face parte: compozeele. Și o datorează
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ca și suratele ei. Dacă ar fi numai atât și ar fi destul. Dar, pe lângă bogăția În fosfor, calciu, magneziu, potasiu și sodiu, păpădia e o adevărată mină de oligoelemente: fier, cupru, zinc, mangan, molibden, cobalt... Și mai e și buruiană de leac: pentru boli hepatobiliare și gastrice. Totodată, păpădia oferă un foarte bun exemplu al succesului luptei pentru existență. Își câștigă și păstrează un loc sub Soare cu ajutorul unei arme chimice, conținută de rădăcină: acidul cafeic. Și Își procură, fie
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și, implicit, dezechilibrează. În primul rând teritorial: Își adjudecă un spațiu, ogorul, din unitatea biosferei. Corect? În care nu mai trăiește vechea biocenoză, asociația de ființe, ci doar planta cultivată, una din multele de până atunci, ferită de celelalte, considerate buruieni, ca și de concurența la consumul ei, vechii parteneri de biocenoză ai omului devenit agricultor. Hm! Alt dezechilibru, poluarea inerentă, deși insidioasă, căci se referă la compoziția biocenozei. Corect? Cu burta plină, omul visează la delicatese: un vânat, prin care
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nici astăzi, darmite În vremurile mai vechi sau mai noi În care le-am deturnat de la rostul lor Întru beneficiul meu, nu le cunosc rolul În biosferă. Ca și pe acela al celor pe care Încerc să-i extermin ca buruiană ori dăunător. Sunt pesimist În această privință: Ecologia, ca știință supremă și integratoare a lumii e prea complexă și, mai ales, privește o lume În continuă evoluție, ca să-i pot pătrunde rosturile și acționa În cunoștință de cauză. Dar cred
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
a fost ieri. Să vedem ce a fost alaltăieri. Etalonul calității berii, anume aceea de Pilsen a fost, vreme de trei secole, adică până la 1507, trucată cu ajutorul semințelor de măselariță, iar Pilsen Însuși asta Înseamnă, din pricina Întinselor culturi ale acestei buruieni toxice care Înconjurau până la acea dată orașul. Drogul hiosciamina din măselariță dădea impresia de bere tare celei mai prăpădite poșirci... Și a fost nevoie de un edict imperial, bașca capetele retezate de rigoare. De alaltăieri, prin ieri, către azi, ba
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
substratul care e chiar casa mea. Vezi că Începi să Înțelegi? De fapt nu ți-a dat „proful“ doctoratul până n’ai explicat de ce o streașină curată ruginește mai greu decât alta unde, În praful adus de vânt, au răsărit buruieni... Dar nu planta e de vină, Moti. Aceea, ca negustor ambulant de energie solară, În ultimă instanță de negentropie, ar trebui s’o protejeze pe aceea a metalului ulucului. Exact. Acolo e Însă o biocenoză, adică o cârdășie de autotrofe
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
voi faceți la fel: există și legi prin care un bun nerevendicat devine proprietatea posesorului, indiferent cum l’a dobândit... Și cum Natura n’are avocați... Dar Natura Își vrea bunul Înapoi. Ogor sau oraș. Pe primul Îl invadează cu buruieni, dăunători și paraziți, cum le spuneți voi, În realitate pionieri ai adevăratei reconstrucții ecologice. Orașul vă e invadat de nedoriți. Și, deși nu vreți nimic În afara voastră, sunteți ambigui: Unii vă plac, motiv pentru care aduceți În casă plante și
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
adică la suprafață, acolo unde a găsit-o. Și e o treabă sinucigașă, căci astfel planta, păpușoiul de pildă, e nevoită În cele din urmă să cedeze locul altora, hotărâte de Natură ca proprii mediului devenit salin. Venite Întâi ca buruieni, ele devin mai apoi „de ale casei“, unicele care pot rezista. Iar omul va fi silit să le Îngrijească pe acestea, cu totul nefolositoare, dacă nu vrea ca vântul să spulbere o nouă Sahară. Suplinirea apei din cer, irigarea, devine
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
că banii (una dintre conotațiile negentropicei valori) susțin degenerarea (entropia adică) - de radioul comercial: reclamă și muzica - mai bine zis zgomotul - zilei. Voi avea timp să ajung la 500? Câtă vreme arealul În care mă Învârt se micșorează, invadat de buruienile economiei de piață?
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]