7,416 matches
-
sala de mese și să privească ferestrele aburite. I-am găsit pe Chaquie și pe Dermot și m-am așezat cu tupeu lângă ei, încât Chaquie a trebuit să mă prezinte. Dermot s-a uitat la mine și m-a cântărit imediat din ochi. Nu fiindcă mă găsea atrăgătoare, ci pentru că se întreba ce părere aveam eu despre el. De-aproape, îi vedeai fără probleme sutele de capilare sparte care se lăfăiau sub bronzul artificial. înțelegeam de ce Chaquie era așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
începuse să mi se ridice deja adrenalina. Dolarii cu care am plătit erau mai foșnitori și mai verzi decât de obicei. M-am despărțit bucuroasă de ei. îmi plăcea la nebunie să simt pachețelul de cocaină în palmă. L-am cântărit în mână, estimându-i densitatea și magica greutate. Partea cea mai puțin amuzantă atunci când iei cocaină e statul la coadă ca să intri la toaleta barului sau a clubului sau a locului în care vrei să-ți prepari liniile. Așa că partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am trecut în echipa lui Clarence, care se ocupa de prânz, ceea ce însemna că puteam să dorm mai mult și că nu mai aveam de-a face cu ouăle. Al doilea a fost că Margot, una dintre asistente, m-a cântărit și s-a dovedit că ajunsesem la mai puțin de cincizeci și trei de kilograme, performanță la care visasem aproape toată viața. Dar când Margot a spus „E bine, ai mai pus un kilogram“, am fost uluită. —De când? am întrebat-o. — Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
puțin de cincizeci și trei de kilograme, performanță la care visasem aproape toată viața. Dar când Margot a spus „E bine, ai mai pus un kilogram“, am fost uluită. —De când? am întrebat-o. — Din ziua în care ai venit. De unde știi cât cântăream atunci? Pentru că te-am cântărit. Femeia părea interesată și a tras în fața ei o fișă albă. —Nu-ți amintești? Nu. Eram foarte nedumerită. —Nu-ți face griji, mi-a spus ea zâmbind și scriind ceva pe fișă. în ziua în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
performanță la care visasem aproape toată viața. Dar când Margot a spus „E bine, ai mai pus un kilogram“, am fost uluită. —De când? am întrebat-o. — Din ziua în care ai venit. De unde știi cât cântăream atunci? Pentru că te-am cântărit. Femeia părea interesată și a tras în fața ei o fișă albă. —Nu-ți amintești? Nu. Eram foarte nedumerită. —Nu-ți face griji, mi-a spus ea zâmbind și scriind ceva pe fișă. în ziua în care ajung aici, majoritatea oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
dacă era cazul să mă prefac că citisem cartea. Aș fi putut să arunc vreo câteva remarci extem de vagi de genul „Un limbaj de un lirism absolut încântător“ sau „O imagistică fascinantă, cu o extraordinară forță de sugestie“. Dar, cântărind posibilitățile, mi-a fost teamă că n-aș fi fost în stare să susțin o conversație întreagă pe tema aia. în New York era extrem de important să citești cărțile care erau la modă. Sau măcar să pretinzi că le-ai citit. Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ascuns ca să o arunci acolo. Wilt dădu din cap aprobator. — Bine, mergem pe varianta asta, zise el. Inspectorul Flint dădu și el din cap încurajator. — Mă gândeam eu că așa o să faci. Ei bine, care a fost motivul? Wilt își cântări vorbele cu grijă. Acum intra în ape necunoscute. — Haideți să zicem că, în totului tot, am făcut un fel de repetiție. — O repetiție? Ce fel de repetiție? Wilt se gândi o clipă. — „Repetiție”... un cuvânt interesant, zise el. Vine din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
o vânzătoare grasă și ia o ladă de portocale pentru personalul magazinului. Începea fierberea. Apoi, peste drum, de la magazinul de electrice, apare și de acolo o vânzătoare, ia și asta o sacoșă, tocmai când un client cerea să i se cântărească 15 kilograme. Auziți, 15 kilograme! Asta a declanșat explozia. A venit șefa magazinului, o harababură, ce mai. Deci, se reia avansarea. Poporul vociferează, nu mai dați decât 2 kilograme, atât, să ajungă pentru toată lumea. Vânzătoarele, foarte nostime și serviabile, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a întrebat cât. 4 kilograme, am zis. S-a aplecat să-mi pună în pungă. Ce-mi trebuiau 4 kile, nu știu. Dar așa sunt, influențabil. Buun. În spate, mormăială, se încinsese iarăși scandalul. Cum vă spun, coniță, fata îmi cântărise deja punga. Buun... Da’ m-am băgat să spun și eu ceva. Apucasem și eu să spun o vorbă. Toată lumea are dreptate. Asta spusesem, toată lumea are dreptate. Toată lumea are dreptate, fetele astea n-au nici o vină, dau 2 kilograme sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
întrebarea, spune-i că sunt sus și lupt pentru pacea lumii. În debaraua pentru lenjerie de lângă dormitor era o trusă de scule. Am închis robinetul de alimentare al toaletei, după care, cu un clește, am desfăcut vasul de podea. Nu știu cât cântărea blestemăția. Am reușit să-l salt de jos, dar era prea greu ca să mă cred în stare să-l răstorn fără să-l scap, mai ales în spațiul acela strâmt. Trebuia să-l scot din încăpere și, pentru că mă temeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pasiune În... În clipa În care se deschide ușa, Încremenesc. Nu. O, Doamne, nu. Parcă m-a lovit cineva În moalele capului. În pragul ușii, cu un teanc de reviste vechi În mână, se află Jack Harper. Ochii lui ne cântăresc fără grabă, Întâi expresia mânioasă a lui Connor, mâna lui În sutienul meu, chipul meu În agonie. Domnule Harper, Începe Connor să se bâlbâie. Îmi pare foarte, foarte rău. Dar vă asigur că nu... că nu am... Își drege glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
că are un valet care Îi face În fiecare zi ceai și Îi calcă cămașa. Și ce dacă are ? Nu trebuie să las toate astea să mă intimideze. — Așa, zic, după ce tot personalul care ne servește dispare. Ce bem ? Am cântărit deja din ochi băutura din paharul femeii În auriu. E roz și paharul e decorat cu bucățele de pepene și arată absolut delicios. Am comandat deja, spune Jack cu un zâmbet, În clipa În care unul dintre chelneri aduce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
iau eu situația În propriile mâini ? Ți-am spus cum s-a purtat nenorocitul ăla de Jack Harper cu ea. Trebuie să primească o lecție. — Perfect de acord, spune Mick și Își apleacă ușor capul, de parcă ar vrea să mă cântărească din priviri. Foarte drăguță, Îi spune Jemimei. Știi ce mă gândesc, poate ar fi bine să facem și un interviu separat cu ea. Tăvăleala mea cu șeful cel mare. Ai putea scoate bani frumoși din povestea asta, adaugă către mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
2001 Stimată domnișoară Rebecca Bloomwood, Vă mulțumesc pentru scrisoarea dumneavoastră din data de 18 septembrie. Mi‑a părut rău să aud că politica noastră referitoare la bagaje v‑a provocat insomnii și atacuri de panică. Accept că este posibil să cântăriți mai puțin decât, cum ziceți dumneavoastră, „un om de afaceri grăsan din Antwerp, care bagă în el gogoși non‑stop“. Din păcate, Regal Airlines nu poate, nici în această situație, să vă mărească limita de greutate la bagaje peste standardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu? Mă uit la el perplexă. Nu... pur și simplu nu? — Pur și simplu nu. Își împinge scaunul înapoi. Așa că, vă rog să mă scuzați... — Cum adică nu? spune Suze. Nu puteți să spuneți pur și simplu nu! Trebuie să cântăriți avantajele și dezavantajele. — Am cântărit avantajele și dezavantajele, zice John Gavin. Nu există avantaje. — Dar e vorba despre una dintre cele mai importante cliente ale dumneavoastră! Vocea lui Suze devine stridentă de surescitare. E vorba despre Becky Bloomwood, vedeta TV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
perplexă. Nu... pur și simplu nu? — Pur și simplu nu. Își împinge scaunul înapoi. Așa că, vă rog să mă scuzați... — Cum adică nu? spune Suze. Nu puteți să spuneți pur și simplu nu! Trebuie să cântăriți avantajele și dezavantajele. — Am cântărit avantajele și dezavantajele, zice John Gavin. Nu există avantaje. — Dar e vorba despre una dintre cele mai importante cliente ale dumneavoastră! Vocea lui Suze devine stridentă de surescitare. E vorba despre Becky Bloomwood, vedeta TV, care are o carieră fabuloasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mă recunoaște la început. Apoi se mai uită o dată la mine. Văd că mă recunoaște, dar tot nu zice nimic. Se uită lung în continuare. Mă analizează cu privirea. O privire îndrăzneață, nepoliticoasă chiar. Ca un negustor de antichități care cântărește o piesă - nu se grăbește. Asta mă face să mă simt stânjenită. Apoi îmi zice c-o să facă tot ce poate. O să te descurci în Yenan. Se lasă pe spate și zâmbește brusc. Mă invită să stau jos și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
noastră? Mao dezbate pe tema istoriei Chinei în lumina situației prezente, aplică teoriile cu pricepere și inventivitate militară. Apoi expresia lui se schimbă, devine rezervată, solemnă, de parcă mulțimea ar fi dispărut din fața lui. Fata nu se poate abține să nu cântărească. Cu ochii cuiva care ghicește norocul, cântărește viitorul bărbatului. Mărește imaginea. Pe chipul lui, printre sclipiri, vede un imprimeu sub forma unei gheare de leu. Îi aude răgetul. Un urlet aflat în afara timpului. Acela e momentul în care aude clicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în lumina situației prezente, aplică teoriile cu pricepere și inventivitate militară. Apoi expresia lui se schimbă, devine rezervată, solemnă, de parcă mulțimea ar fi dispărut din fața lui. Fata nu se poate abține să nu cântărească. Cu ochii cuiva care ghicește norocul, cântărește viitorul bărbatului. Mărește imaginea. Pe chipul lui, printre sclipiri, vede un imprimeu sub forma unei gheare de leu. Îi aude răgetul. Un urlet aflat în afara timpului. Acela e momentul în care aude clicul dintre ea însăși și rolul ei. Garda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ochii pe el din prima zi când intrase În laborator. Și nu ca pe un iubit pasager, ci ca urmaș al lui Hermann. Era un semn bun pentru cariera lui, a fost totdeauna de părerea celor care cred că femeile cântăresc instantaneu și instinctiv nu doar masculinitatea viitorului partener, ci și statutul lui social: așa aleg, chiar și cele care se devotează rataților, infirmilor vieții, dintr-un instinct matern excesiv sau deviat. Nu era Însă cazul Christei, care, doar Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
din plin, turația maximă, motoarele duduind, ochiurile magice clipind, peste câteva ore va avea loc obișnuita conferință de presă. Deocamdată toate fețele s-ar fi Întors zâmbind spre Buni, toate simțurile s-ar fi aflat În alertă, pregătite s-o cântărească, s-o măsoare. Deasupra celor cinci cârlionți ai ei, uscați de permanentul ei proaspăt, de proaspătul vopsit, licărind ca arama Într-un asfințit senin de septembrie, se Încrucișează ultrasunete, semnalele liliecilor, priviri pline de subînțelesuri. Atenție! Filmare cu Încetinitorul! Buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
o foială ca Într-o sală de așteptare! Fiecare mai apărea cu câte ceva În mână și foarte repede camera mea de la hotel a Început să semene cu altarul unui idol pe care se Îngrămădeau ofrandele. Când am Început să le cântăresc din ochi, m-am Îngrijorat de cât aveau să-mi Îngreuneze valiza toate acele obiecte de lemn, metal, piele și mai știu eu ce! Nu mai vorbesc de cărțile pe cât de groase, pe atât de urâte, total neinteresante! Cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Asta este și speranța mea. Vă dați seama, prințe, cât de nerăbdător sunt să se termine tot tărăboiul ăsta și să mă văd, în sfârșit, înscăunat. Însă tocmai asta face ca situația mea să fie extrem de delicată și trebuie să cântăresc lucrurile cât mai bine. Sunt fidel sultanului. Cred că nimeni nu se îndoiește de asta. Dar, ca viitor domn, nu pot să ignor tocmai relațiile de bună vecinătate. Consider că n-ar fi deloc în avantajul acestor relații dacă țarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
semăna cu o copilă uimită, rătăcită printre minunile lumii. ― Bună dimineața, mamă clucereasă! O săltă în brațe și o roti ca pe o păpușă, în râsetele celorlalți. Azi ești mai ușoară decât ieri și alaltăieri. ― Ce-ar fi să mă cântărești și pe mine, nepotache! îi strigă Nicolae. Cu plăcere, dumneata unchiulache! Iancu își lăsă mama și se repezi spre el. ― Stai! Ce faci, nebunule? Zadarnic încercă să se ferească. Iancu îl prinse și îl roti cu ușurință de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
au băgat într-un mare rahat”. În noile condiții, Ledoulx se temea și pentru poziția lui. Un Napoleon furios, exasperat, putea să nu mai țină cont de nimic. Se și vedea înlocuit cu cine știe ce alt favorit de moment. Trebuia să cântărească bine fiecare cuvânt al raportului. Toate acele ghirlande și covoare atârnate la ferestre, toate făcliile și tombacurile care mai ardeau încă pe poduri, deși trecuse de ora prânzului, îl revoltau. ― Ce exces de zel! Ce risipă inutilă! Oamenii ăștia sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]