26,421 matches
-
ordine în țără. Iar Basarab Cantacuzino a și pus ochii pe dumnealor." Simți cum i se face frig în spate, închipuindu-și privirea greoaie, bovină, a ochilor aproape albi, ca ai unei statui antice, fixată asupra unor inși înfierbîntați de căldură și băutură, cu ochii alunecînd după dameze. "O să-i hipnotizeze, ca un șarpe boa și apoi o să-i înghită. Excelența-sa are nevoie de ceva de digerat, ca să-și facă un capital politic." Nu se putea gîndi la altceva decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
împotriva vicleniei lor înnăscute a ajuns să gîndească în niște cuvinte îngrozitoare. Noroc că nu și-a dat drumul, e drept că nici măcar n-a salutat-o pe KF., dar i-a sărutat mîna, simțind ca o arsură pe buze căldura pielii sale, strîngînd din dinți pînă la durere ca să-și stăpînească respirația, nodul din gît, așa că totul a rămas înlăuntrul său. Sper să nu vă neliniștească prea tare, domnule Popianu, faptul că v-am ieșit în întâmpinare... Îmi place să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lucruri periculoase, că există și primejdii, că nimeni nu e scutit de "accidente de muncă", însă pînă acum așa ceva nu se întîmplase, chiar și nenorocirea asta i-o prezentase în felul său. Cu un aer distrat, poate numai toropit de căldură, Șerban Pangratty intrase în birou învîrtind pe deget ochelarii săi de automobilist cu sticle fumurii. În jurul ochilor avea o dungă circulară lăsată de cauciucul garniturii, pielea se înroșise de la strînsoare. Ori transpirase. "Bonjour, domnule Mihail, cum îți merge?" Sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și ce gîndește cu adevărat directorul Serviciului? Pangratty reluă grăbit "și în Cișmigiu am fost, și la Șosea. Se adună cam pe la nouă și jumătate, trebuie să se întunece cît de cît și, mai ales, să se mai risipească toropeala, căldura. Încep cu beri, domnule Mihail, vă seama că nu este vorba de nici un fel de aristocrație, beri, mititei, cîrnăciori, un fel de chermeză, numai că totul e pe tăcute, pe înfundate. Intră în grupuri de cîte cinci, caraghioși și înspăimîntători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mișcă alene capul pentru a privi în jur, de parcă ar avea gît de lup. Clienți, domnule Mihail, se ridică încetișor și părăsesc grădina aproape în vîrful picioarelor. Toți sînt tunși miliărește, cu ceafa rasă pînă aproape de creștet și poartă pe căldura aia mare bocanci de vînător de munte, se aude de la o poștă cînd se adună "trop, trop" pe pietriș. Nu sînt nebuni, domnule Mihail, poate pe cale să înnebunească, în afară de trei, unul Cezar, inginer la Arsenal, Cezar Stoicescu, inginerul Corvino și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ar și Înfundat capul În sângele clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc picotind În brațele mamei, cu ochii Închiși de toropeală, simțind căldura soarelui pe piele, pe mădularele ostenite, de după pleoapele bine oblonite. Buimac de preaplinul luminii și de câte alte miresme, la hotarul dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cântările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vis, clipa În care În fața lor se deschiseseră stâncile greoaie ale grotei, așadar, ale mormintelor lor de după care răzbătea lumina cerului? 13. Acum, iarăși În negura grotei, Își putea aminti totul, dureros de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sângele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul Își putea Închipui albastrul cerului, pentru că auzul Își putea Închipui cântările și sunetele muzicii. Numai că acum era iarăși liniște, iarăși beznă, iarăși Încremenire, contenise orice mișcare, dispăruse lumina și totuși el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
rămână tras pe uscat, ca mine acuma. Și-atunci ce mai contează dacă iau parte la expediție, de vreme ce nu-mi va fi frică de moarte? — Contează, căci în fond tot de-o moarte moare și lașul, si viteazul. Zâmbi cu căldură. Și-n plus, mai ai mult până să devii măcar un mic navigator, fiule. Mai ai mult! După ce Tapú Tetuanúi și prietenii lui terminau de facut găurile dintr-o scândura, cei mai pricepuți oameni ai lui Tevé Salmón o „coseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
adauge ceva, dar nu o făcu, pentru că ochii i se opriseră pe incomparabila silueta a spectaculoasei Maiana, care se apropia de ei mișcându-se în felul acela al ei care-i făcea pe bărbați, numai văzând-o, să simtă o căldură insuportabila între picioare. —Uită-te la ea! șopti. Îți vine s-o mănânci, iar mie îmi place la nebunie s-o mănânc! Tapú Tetuanúi ar fi vrut să-i taie limba sau orice altceva cu cuțitul lui ascuțit, făcut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
uriași? întreba entuziasmat Tapú Tetuanúi, pentru care călătoria legendară a căpitanului sau devenise aproape o obsesie. — În nici un caz, răspunse Navigatorul Căpitan, sigur pe el. Locul ăla este înspre sud, în timp ce noi ne-ndreptăm spre nordvest, astfel că, în curând, căldura va deveni atât de insuportabila, încât nici păsările nu-și vor mai lua zborul la amiază, iar apele vor deveni complet nemișcate, căci nici Mara’amú nu-ndrăznește să pătrundă într-un asemenea infern. Și ce-o să facem atunci? —O sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
acul pe care salășluiau sălbaticii care maturaseră Bora Bora, deși își dădeau seama că atât carul, cât și acul se găseau în așa de temutul Al Cincilea Cerc. De aceea, într-o dimineață, pe când marea părea acoperită cu ulei, iar căldură primelor ore anunță o zi sufocanta, în care soarele avea să transforme puntea catamaranului într-o plita de sobă, Miti Matái își strânse oamenii istoviți și îi anunță fără ocolișuri: Azi-noapte am traversat hotarul celui de-al Cincilea Cerc, astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că totul în această lume trebuie să aibă o explicație supranaturala. Ce rost ar putea avea? repeta Miti Matái, confuz. Nu trebuie să aibă neapărat un rost, la fel cum nu are nici un rost faptul că acum, aici, este o căldură de cuptor. Depărta mâinile ca si cum ar fi vrut să demonstreze că era ceva firesc, adăugând: În nord întotdeauna e mai cald, iar în sud, măi frig. —De ce? Cum adică... de ce? interveni iritat burtosul Oripo. Pentru că nimeni n-ar putea concepe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că era ceva firesc, adăugând: În nord întotdeauna e mai cald, iar în sud, măi frig. —De ce? Cum adică... de ce? interveni iritat burtosul Oripo. Pentru că nimeni n-ar putea concepe o lume în care să fie frig în nord și căldura în sud. Așa sunt legile naturii. — Totuși, îl întrerupse Navigatorul-Căpitan, poate că Vahíne Auté nu greșește când pune această întrebare. Din ce-mi povestea tatăl meu, acum ne aflăm în zona celor mai mari călduri, după care vor începe iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fie frig în nord și căldura în sud. Așa sunt legile naturii. — Totuși, îl întrerupse Navigatorul-Căpitan, poate că Vahíne Auté nu greșește când pune această întrebare. Din ce-mi povestea tatăl meu, acum ne aflăm în zona celor mai mari călduri, după care vor începe iarăși să scadă. Se părea că acum își punea pentru prima oara această problemă. S-ar putea ca, navigând spre nord, să dăm iarăși de frig. — Ar fi de-a dreptul absurd, punctă RoonuíRoonuí. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
uimit a fost ca, după două sau trei zile, încă nu începuseră să se descompună sau să miroasă urât, ci au rămas intacți, de parcă ar fi dormit. Această chiar că depășea puterea de înțelegere a unor oameni obișnuiți că, în căldură tropicală a insulei Bora Bora, cadavrele să înceapă să se descompună după numai câteva ore, de aceea se lasă o tăcere care dădea de înțeles că scepticismul cel mai profund pusese stăpânire pe Marara. Nu se descompuneau? repeta RoonuíRoonuí. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
le lua ochii, si se încingea până devenea imposibil să-l atingă cineva fără să se ardă. Oamenii din Bora Bora nu stăpâniseră niciodată, până atunci, vreun obiect cu o asemenea capacitate de a reflecta lumină și de a absorbi căldură și, din acest motiv, le era imposibil să conceapă că toate acele obiecte minunate pe care le primiseră de la spanioli nu erau fabricate din niște materiale căzute din cer. Tocmai de aceea majoritatea ramaseră stupefiați într-o dimineață calmă, torida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
imaginația mea, iar acel taifun nici n-o să se formeze. Și când vom ști sigur? —Mâine... răspunse Miti Matái, zâmbind. Dacă de dimineață nu se va porni briză, pe înserate o să se deschidă Cutia Vanturilor. În noaptea aceea, sub o căldură atât de zăpușitoare încât aproape că-i împiedica și să vâslească, se apropiară din nou de coastele insulei, de unde-i luară pe Roonuí-Roonuí și pe iscoadele lui, care erau atât de entuziasmați, încât nici nu reușeau să se facă înțeleși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să dispară de pe fața pământului. — Într-o zi, relua o altă față, pe când ne găseam pe o insulița nelocuita, i-a venit și ei primul ciclu, iar Octar a simțit imediat, căci a început să adulmece că un câine în călduri, iar apoi a luat-o de mână și a dispărut cu ea, fără să întâmpine nici o rezistență. Ofta, ca și cum i-ar fi fost greu să accepte că aceste lucruri se întâmplaseră. Nu i-am mai vazut timp de două zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că diferit este Octar ăla... Nu, nega Vetéa Pitó convins. Nu este el diferit, căci dacă ar fi, i-ar fi dăruit și celelalte fete sufletele lor, iar ele tremura numai când îi aud numele... E ea! O cățea în călduri și fără inima... De ce n-o fi sfâșiat-o și pe ea, ca pe Purúa? S-ar fi transformat într-o amintire frumoasă, iar noi nu ne-am mai fi simțit ridicoli. —Așa te simți? Ridicol? —Tu nu? —E posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
conviețuind într-un spațiu atât de limitat cu o ființă care n-ar fi ezitat să-i omoare pe toți, ca să se poată culcă cu un monstru? Și, parcă pentru a-i neliniști și mai mult, continuă să plouă, iar căldură asfixianta ridică o perdea de ceață care limită vizibilitatea la o sută de metri, astfel că majoritatea pasagerilor de pe Peștele Zburător aveau tot mai mult impresia că erau condamnați să navigheze veșnic peste un ocean care parcă se transformase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
provocând scurgeri de apă aproape neglijabile, însă numărul imens de găuri din exterior le permitea să-și formeze o idee clară cu privire la gravitatea pericolului prin care trecuseră, cât timp navigaseră în mijlocul oceanului. Totuși, Miti Matái știa foarte bine că aerul, căldura și lipsa de umezeală erau dușmanii de moarte ai Niho-Nui, care, în mai puțin de douăzeci și patru de ore, începură să se desprindă precum fructele coapte, căzând apoi imediat pradă unui adevărat stol de păsări, care păreau încântate de această hrană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
minte! Oceanul este un zeu care, dacă-i dăruiești viața ta, jurându-i supunere, te lasă să trăiești pe suprafața lui până în ziua când se va hotărî să te transforme într-o parte din el... Căpitanul Mararei zâmbi cu o căldură ciudată. Dacă e mulțumit de comportamentul tău, o să te ducă direct în inima lui, acolo unde o să navighezi fericit până la sfârșitul veacurilor. Dacă nu, o să te trimită în adâncul sau înghețat, între caracatițe și șerpi uriași... Își depărta încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aici, în afară de Lady Zdreanță, care s-a dus la culcare mai devreme. Mai lipsește Miss America, ocupată cu descuiatul închizătorilor. Șemineul electric e doar un bec rotativ aflat sub bucăți de sticlă roșie și galbenă lipite cu clei. Lumină fără căldură. Toți copacii de cristal din încăpere sunt stinși, lumina roșu-gălbuie ne joacă pe fețe, reflexe de lumină roșu-gălbui tremură pe panourile de lemn și pe podeaua cu dale de piatră. Doar ăștia cinci, spune doamna Clark, plictisiți și ținuți înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a smuls maneta valvei de gaz și i-a dat drumul într-o gură de canal din podeaua de beton. — Intrăm în grevă, spune țârul de Sfânt Fără-Mațe. Nu scriem nici o chestie d-aia trăsnet, gen Frankenstein, până nu primim căldură. În dimineața asta: fără căldură. Fără apă caldă. Fără hrană. — Ascultă, madam, spune Veriga Lipsă. Barba lui aproape o zgârie pe doamna Clark în frunte, atât de aproape stă de ea, în holul îngust spre care dau cabinele. Își vâră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
gaz și i-a dat drumul într-o gură de canal din podeaua de beton. — Intrăm în grevă, spune țârul de Sfânt Fără-Mațe. Nu scriem nici o chestie d-aia trăsnet, gen Frankenstein, până nu primim căldură. În dimineața asta: fără căldură. Fără apă caldă. Fără hrană. — Ascultă, madam, spune Veriga Lipsă. Barba lui aproape o zgârie pe doamna Clark în frunte, atât de aproape stă de ea, în holul îngust spre care dau cabinele. Își vâră degetele unei mâini sub reverul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]