4,175 matches
-
îl însoțește pe acesta la Episcopia Râmnicului, ca diacon. În 1784 va îmbrăca rasa monahală la mănăstirea Hurez. În 1788, în timpul războiului austro-turc, pribegește în Transilvania, în suita episcopului Filaret. Cunoaște locul străbunilor de la Jina Sibiului, episcopi ortodocși ardeleni și cărturari iluminiști, printre care Ioan Piuariu-Molnar. Ajunge în Banat ca dascăl sau trăiește retras la mănăstirea Lipova. Întors peste munți în 1795, slujește la Râmnic pe lângă episcopii greci Dositei Filitis și Nectarie Moraitul, dar se va devota mai mult lui Constantie
NAUM RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288370_a_289699]
-
iar din 1825 va fi din nou dascăl, de data aceasta în casa boierului Scarlat Grădișteanu. Se dedică preocupărilor literare până se retrage, bolnav, la Cernica în 1833 și, urmând un gând mai vechi, se face schimonah în anul următor. Cărturarul N.R., bun cunoscător al limbilor slavonă, elină și neogreacă, știind ceva turcește și, poate, și vreo limbă modernă, a lăsat numeroase și amestecate scrieri, unele greu de identificat, cu profil istoric, filologic, literar și teologic. A întocmit planuri de reformă
NAUM RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288370_a_289699]
-
a țării, numeroasele portrete, anecdotele savuroase alternând cu momente de duioșie, autoanaliza și reflecțiile asupra vieții sau a artei și literaturii îl captivează pe cititor, lăsându-i sentimentul întâlnirii cu o personalitate tumultuoasă, angajată total în ceea ce scrie. Prin jurnal cărturarul ține o continuă și vie legătură cu limba și literatura română. SCRIERI: Aspecte verbale în „Evangheliarul” slav de la Putna, Cernăuți, 1924; Les Rapports entre la Moldavie et l’Ukraïne d’après le folklore ukraïnien, Paris-București, 1924; Viața mareșalului Iosif Pilsudski
NANDRIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288351_a_289680]
-
bibliografice: Repertorium bibliographicum in quo continentur opuscula Gregorii Nandriș, I-II, Londra, 1961; Constantin Sporea, Profesorul Grigore Nandriș (1895-1968), „Revista scriitorilor români” (München), 1967, 7; Petre Popescu, La moartea profesorului dr. Grigore Nandriș, „America”, 1968, 22; Petru Iroaie, Grigore Nandriș, cărturarul rectitudinii, „Revista scriitorilor români”, 1969, 8; Emil Turdeanu, Grigore Nandriș (1895-1968), „Revue des études roumaines”, 1969, 188-190; S.S. [Sanda Stolojan], Umanismul creștin în picturile murale din Europa de Est, „Ethos”, 1982, 454-455; Nicolae Corlăteanu, Nandrișii. Povestea unui neam bucovinean, Chișinău, 1998; Mircea
NANDRIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288351_a_289680]
-
, Nicolae, spătarul (1636-1708), cărturar. Viața lui Nicolae, fiul lui Gavril - boier de mijloc, un venetic de altfel, macedoromân, se zice pripășit în Moldova, unde își agonisise o moșie la Milești, în ținutul Vasluiului -, a fost plină de „drumuri” făcute pe îndelete sau sub semnul
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
în Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens („meus olim professor in urbe imperatoria”), manualele - mai toate prelucrări după tratatele lui Teofil Coridaleu - l-au pus pe Milescu în posesia principalelor instrumente cu care manevrau intelectualii timpului, făcând din el un cărturar complet, chiar performant („vir pereruditus”, îl va socoti învățatul suedez J.G. Sparwenfeldt). Prin datele fundamentale ale personalității sale M. aparținea noii intelectualități sud-est- (și est-) europene, deschisă către ideile înnoitoare și către mijloacele științelor agreate în Apus, laicizantă și cu
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
îl va socoti învățatul suedez J.G. Sparwenfeldt). Prin datele fundamentale ale personalității sale M. aparținea noii intelectualități sud-est- (și est-) europene, deschisă către ideile înnoitoare și către mijloacele științelor agreate în Apus, laicizantă și cu convingeri politice antiotomane, era un cărturar lipsit de complexe în fața confraților occidentali, preparat - prin formația sa de tip enciclopedic - să dialogheze liber cu ei și chiar să se impună în lumea savantă a Europei. El acționează și reacționează ca un om al epocii barocului, atitudinile sale
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
un om al epocii barocului, atitudinile sale - în chestiunile religioase, de pildă - sunt exemplare în acest sens. Chiar dacă nu a scris polemică religioasă în înțelesul strict al speciei, lucrarea sa Enchiridion..., tipărită la Paris în 1669, îl așază lângă ceilalți cărturari români (și est-europeni), laici și clerici, capabili să distingă pericolele aflate în spatele ofensivelor confesionale îndreptate contra ortodoxiei. Nu este deloc întâmplător că, începându-și cariera de scriitor cu Istoria despre sfânta icoană a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu Maria, tradusă
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
să-și refacă poziția cu destulă greutate. Își reocupă postul de la Departamentul Solilor și treptat devine un sfătuitor, în chestiuni de cultură cu deosebire, al țarului Petru cel Mare. Despre ultimii săi ani informațiile sunt puține și nesigure. Faima de cărturar, de călător și scriitor i-a mângâiat, se pare, ultima parte a vieții. Cea mai importantă faptă literară a anilor în care M. pendula între Moldova, Țara Românească și Constantinopol a fost traducerea, între 1661 și 1664, a Vechiului Testament
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
care în Biblia de la București vor fi tipărite între psalmii 76 și 77), se străduiește să reproducă și aparatul ei critic. Nu renunță nici la un text, socotit apocrif de ortodoxie, A IV-a carte a macabeilor, intitulat - în traducerea cărturarului român - Pentru sângurul țiitoriul gând, o disertație pentru așezarea rațiunii deasupra simțurilor, care este atribuită lui Josephus Flavius, dar aparținând unui anonim din Alexandria în veacul I d.Hr. Lângă acest „text de bază” al Vechiului Testament M. s-a mai
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
multă fluență, au corectat și - cum ei înșiși afirmă în epilog - au lucrat în căutarea limpezirii, a „deslușirii” („și mai mult deslușindu-se pre limba rumânească”). Astfel „s-a născut” Biblia de la București, o carte zămislită în bună măsură de cărturarii laici, o carte profund îndatorată „înainte-mergătorului” M., o carte ai cărei „părinți” s-au adunat din toate marile secvențe de cugetare, fie ele profund atașate tradiției spirituale a locului, fie deschise impulsurilor extraortodoxe, din spațiul românesc și din Sud-Estul european
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
Cantemir teoretizează „creșterea și descreșterea”, în circulație la noi era și va fi conceptul „monarhiilor în succesiune pe cicluri”(cele „patru monarhii” biblice) ș.a.m.d. Mai toate aceste sisteme de analiză includ, potrivit unei mentalități și unor gusturi proprii cărturarilor barochizanți, și o componentă rezervată predicției, în ideea că „întâmplările scurse le prevestesc pe cele viitoare”. Eforturile scriitorilor de istorie și ale celor ce căutau sensurile și învățămintele ei se vor concentra în preajma „semnelor” ce anunțau iminenta dispariție a Imperiului
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
marele imperiu creștin de la miazănoapte. Așa va proceda M. în Chresmologhion, pe care îl compilează sau îl traduce după o carte a profețiilor (chresmoi) întocmită de Paisie Ligaridis, sau în Vasiliologhion, unde drepturile divine ale monarhului sunt afirmate fără echivoc. Cărturarii vremii nu făceau encomiastică gratuită. Dimpotrivă, colectând „semne”, sistematizându-le și interpretându-le, ei exersau o operă de stimulare politică și de justificare. În Chresmologhion M. ajunge să formuleze direct sfaturi și recomandări adresate țarului Petru. Se supuneau însă presiunii
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
a limbii latine -, un enciclopedism care l-a îndemnat să traducă lucrări precum Cartea despre natură, Cartea despre animalele lumii ori Cele șapte minuni ale lumii. Duhul baroc aducător de modernitate în această parte a lumii a patronat scrierile marelui cărturar român. SCRIERI: De la Tobolsk până în China, tr. G. Sion, București, 1888; Călătorie în China (1675-1677), tr. și pref. Em. C. Grigoraș, București, 1926; Jurnal de călătorie în China, tr., îngr. și pref. Corneliu Bărbulescu, București, 1956; Descrierea Chinei, tr., îngr
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
și celelalte stoicilor, în special lui Marc Aureliu, căruia istoricul i-a și consacrat un studiu, concepția lui P. este profund personală în accente, în articulațiile interioare, în vibrația inefabilă a ideii. Modalitatea argumentării, temperatura opiniilor, stilul sunt ale unui cărturar modern în care s-a întrupat un înțelept din Hellada. Gânditorul se exprimă sacerdotal, frazele au o cadență gravă, unele sunt versete, tonul general este poematic, dialogurile - căci uneori P. își ordonează ideile în chip de dialoguri platoniene - au o
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
axiologice românești, București, 1970, 69-80; Todoran, Secțiuni, 266-288; Balotă, Ion, 86-117; Onisifor Ghibu, Amintiri despre oameni pe care i-am cunoscut, îngr. și pref. Crișan Mircioiu și Șerban Polverejan, pref. Crișan Mircioiu, Cluj-Napoca, 1974, 258-276; Al. Zub, Vasile Pârvan. Efigia cărturarului, Iași, 1974; Al. Zub, Vasile Pârvan. Biobibliografie, București, 1975; Balotă, Arte, 241-255; Lucian Boia, Evoluția istoriografiei române, București, 1976, 269-287; Vartic, Spectacol, 12-32; Al. Piru, Vasile Pârvan, MS, 1978, 2; Micu, Lecturi, 168-177; Mircea Anghelescu, Pârvan, scriitorul..., T, 1980, 6
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
sale ocupându-se de figuri istorice, tangențial (și) literare (Gheorghe Lazăr, Simion Bărnuțiu, Eftimie Murgu ș.a.); pledează cauza adevărului în dialog, dar în polemici „ceea ce îi lipsea era spiritul toleranței cu privire la opinia altora”. P. intuiește în Bogdan-Duică un caz dramatic: cărturarul harnic și onest care „se vede întrecut și uneori ridiculizat de semenii săi”, criticul care „cunoaște toate ideile critice și estetice moderne”, făcându-și din ele o cheie, pe care însă nu știe să o folosească. E la el o
PETRESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288784_a_290113]
-
Transilvania”, Sibiu, 1969, 34-36; Ciopraga, Lit. rom., 592-593; Eugen Onu, Horia Petra-Petrescu, „Calendar literar”, 1970, 141-142; Mircea Popa, Horia Petra-Petrescu, animator al mișcării teatrale din Transilvania, CNT, 1972, 24; Dragoș Șesan, Horia Petra-Petrescu, „Studii și cercetări științifice (Bacău), 1972, 203-208; Cărturari brașoveni, 179; Publiciști ardeleni către Horia Petra-Petrescu, I-III, îngr. Elena Dunăreanu, Sibiu, 1976-1979; Primo Cesari, Un bibliotecar de la Astra, „Radical”, 1993, 620; Dicț. scriit. rom., III, 689-691; Mircea Popa, Un prieten transilvănean al lui Caragiale, ALA, 2002, 610. R.
PETRA-PETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288772_a_290101]
-
, (c.1545 - 1590), cărturar umanist, poet. Este fiul domnitorului Pătrașcu cel Bun și a împărtășit soarta multor fii de voievozi români, fiind ținut ostatic la Înalta Poartă, garanție a credinței față de turci a tatălui său. După moartea domnitorului, în 1557, P.C. este surghiunit în
PETRU CERCEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288802_a_290131]
-
1909, 11; Ion Scurtu, Poetele noastre: Ecaterina Pitiș, MLI, 1909, 6; Ion Clopoțel, Antologia scriitorilor români de la 1821 încoace, IV, Arad, 1918, 209-211; Lovinescu, Scrieri, IV, 394-395; [Ecaterina Pitiș], PAU, 575-582; Petru Homoceanul, Ecaterina Pitiș, „Luceafărul de ziuă”, 1957, 3; Cărturari brașoveni, 182; [Ecaterina Pitiș], POS, 297-306; Georgina Rovența, Monografii și studii literare, București, 1992, 68-71; Dicț. scriit. rom., III, 756-757. C.T.
PITIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288829_a_290158]
-
P. sunt circumscrise în două arii: istoria națională și adaptarea literară a bogatei experiențe de procuror a autorului. Astfel, piesa într-un act Stejarul (1968) urmărește evocarea (reluată peste unsprezece ani în Acuzatul Gheorghe Șincai) unor episoade semnificative din viața cărturarului transilvănean: conflictul cu autoritățile, plecarea la Viena, detenția, perioada petrecută în castelul contelui Wass, moartea. Personajele suferă de schematismul tributar dogmatismului epocii în care au fost concepute, textul abuzând de poncife. De același păcat suferă și personajele din Prețul omeniei
POENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288865_a_290194]
-
, Ioan (1749, Sadu, j. Sibiu - 16.III.1815, Sibiu), traducător, editor, cărturar. Este fiul Patrasiei și al preotului Ioan Piuariu, supranumit Popa Tunsu, figură legendară a luptei românilor împotriva catolicizării. După absolvirea liceului săsesc din Sibiu, deprinde meșteșugul de a vindeca bolile de ochi, pe care îl practică neoficial până când obține diploma
PIUARIU-MOLNAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288832_a_290161]
-
profilul enciclopedic al unei proiectate reviste ce urma să se numească „Vestiri filosofești și moralicești”. A organizat Societatea filosoficească din Mare Principatul Ardealului (1795), ai cărei membri erau reprezentanți de seamă ai Școlii Ardelene, dar și Iancu Văcărescu și alți cărturari de peste munți. Colaborând strâns cu tipografiile din Sibiu, Cluj și în special cu cea din Buda, P.-M. a editat sau a facilitat apariția a numeroase cărți ortodoxe, răspândite apoi în toate provinciile românești. De altfel, a fost singurul dintre
PIUARIU-MOLNAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288832_a_290161]
-
von Müllerscheim). Prin diversitatea activităților și intensitatea angajamentului, prin realizări, prin influența avută în epocă, însăși viața lui P.-M. poate fi considerată o operă care îl așază alături de cei mai de seamă reprezentanți ai iluminismului românesc. Ca și ceilalți cărturari ardeleni, P.-M. este intens preocupat de cultivarea limbii române, ca o premisă esențială a luminării poporului. Urmând îndeaproape modelul gramaticii lui Samuil Micu și Gheorghe Șincai (Elementa linguae daco-romanae sive valachicae), el alcătuiește un manual - Deutsch-Wallachische Sprachlehre (1788) - accesibil
PIUARIU-MOLNAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288832_a_290161]
-
iluminiștilor, prin îndemnul patetic la însușirea „meșteșugului” de a vorbi frumos, logic, convingător. Aceleași scopuri erau urmărite și în Istorie universală adică de obște, care cuprinde în sine întâmplările veacurilor vechi (I, 1800), transpusă după Claude François Millot. Și aici cărturarul român se străduiește să dea o formă cât mai adecvată, sensibilă adesea, conținutului, demonstrând, așa cum o face în mai toate textele sale, gust și aplicație literară. A mai colaborat cu Samuil Micu la traducerea intitulată Hronologia împăraților turcești (rămasă în
PIUARIU-MOLNAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288832_a_290161]