13,496 matches
-
a făcut, fără greș, exact ceea ce era necesar. De acum totul depinde de ea, de capacitatea organismului ei de a face drumul invers dinspre neant spre viață. Are încredere totală în anestezistă, Alindora Bosch știe să piloteze bine aceste reîntoarceri. Ciudată și interesantă femeie ! Regretă pentru prima oară că o cunoaște puțin, prea puțin. Și tânărul ăsta ! Nicolaï, internul ! Știa că are ochi ager, mână sigură și că a fost primul la dificilul examenul de specialitate. Totuși, să remarce imediat conflictul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și prea scurta lor fericire. Scurtă ! Nedrept de scurtă poate fi fericirea ! Micuțul se apropia de trei ani când au realizat, erau medici amândoi, că are probleme cu auzul. Urechea stângă era insensibilă, iar ceea ce era și mai grav, grimase ciudate îi desfigurau chipul și convulsii îi rigidizau trupușorul. Consultări la cei mai reputați pediatri... Analize... Radiografii... Scanere cu aparatura cea mai modernă de la acea vreme. Diagnosticul, pus cu destule îndoieli, l-a dus pe masa de operație special adaptată pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
tremurat cum a tremurat și vocea lui azi. Atunci și-a mobilizat tot curajul, a privit prin binocular și ceea ce a văzut i-a dat sudori reci. Undeva, spre centrul mănunchiului de nervi, artere și vene, a apărut o imagine ciudată, o intersecție anormală între mai multe fire greu indentificabile. Ceea ce a descoperit atunci cu groază, fără să înțeleagă prea bine semnificațiile, se petrecea nu în capul unei paciente oarecare, ci a unicului lui copil de numai trei ani. La această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
părerea lui Victor care confirmă impresia unei asemănări izbitoare a casei din fotografia uitată de ani cu cea în care locuiesc. Pe verso fotografiei reușește să descifreze : "XЛИ...", 25 noiembrie 1948. Teo cu fetița". "Oare ce să fie aceste litere ciudate ? se întreabă Dora. Par litere chirilice... Iar "Teo" este desigur numele femeii... Teo, adică Teodora ?" Gândurile Dorei sunt întrerupte de Victor : Un fotograf priceput poate reconstitui mai clar fotografiile. Și poate mări, dacă te interesează, și scrisul de pe verso. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
spațiului și timpului și duce în locuri ca cele din scrierile lui Eliade. Dora îl privește mai bine pe cel care până mai adineaori era un necunoscut. De ce dintr-o dată impresia că el are dreptate, că se cunoșteau dintotdeauna ? O ciudată senzație de "deja trăit" o duce cu gândul în copilărie, atunci când aflase că prietenul tatii avea doi băieți de vârste apropiate cu a ei, și se întreabă : Oare cum de am început să îl tutuiesc dintr-o dată, eu care sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
sub care dogoresc cărămizi fierbinți. Înveșmântat într-o manta până la pământ, încinsă cu o frânghie grosolană, purtând pe cap o cușmă enormă și nerostind nici un cuvânt, Atanasie pare un neverosimil personaj anacronic. Se cațără cu îndemânare pe capra înaltă a ciudatului atelaj și pleznește din biciul care scoate un zgomot sec în atmosfera nopții geroase. Subțiratecul cântec al zurgălăilor pornește la început sfios, ca să se transforme, pe măsură ce sania începe să zboare, într-o cristalină și învăluitoare melodie. Dora și Dragoș tac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
tac, par a fi copleșiți de o vrajă ce s-ar putea rupe odată cu ruperea tăcerii. Sub învelișul cald se instalează o atmosferă misterioasă, din alte timpuri, din alte vremuri. Este ca și cum sania cu aspect de rădvan, condusă de vizitiul ciudat, ar reface un drum inexistent, un drum spre originea timpurilor. Într-un târziu, șoapta sugrumată de emoție a lui Dragoș pare să confirme această incredibilă întoarcere : Nu pot scăpa chemării de a mă întoarce atunci, la momentul începutului. Atunci când tremuram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ilegală dreptate, care pe noi nu contenește să ne doară. Ciprian parcă nu mai este același om, nu mai este calm și cumpănit. Gura lui mică și roșie, făcută parcă doar pentru a surâde ironic, e cuprinsă de un rictus ciudat. Aprinde cu un aer absent o pipă aparent uitată într-o firidă de lângă soba care începe să se răcească. Se ridică și umple cu lemne gura sobei, în care jarul abia mai mijește. Se vede că face un efort pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Clopoțeii de la grumazurile cailor sunt muți, la fel ca și omul care strunește bidivii. Zăpada măturată de vânt a lăsat pe alocuri întinderi curate ca palma prin care sania alunecă scrâșnind. Omătul spulberat s-a adunat în troiene cu forme ciudate care barează din ce în ce mai des drumul. Cei trei bărbați se înarmează cu lopețile ascunse sub jilț, coboară și degajă drumul cu repeziciune, fără nici o vorbă, fără nici un gest inutil. Deși sub șubă este cald și bine Dora nu a adormit cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Își scoate o mănușă și se ciupește de obraji spunându-și : Este adevărat, nu sunt fantasme !" În întâmpinarea lor iese un bărbat care le luminează calea cu o lanternă : Intrați la căldură !", îi îndeamnă aceasta, cu o rostire cu accent ciudat. În tinda casei, grupul se oprește și bărbatul continuă : "Eu mi-s Petrică, nepotu lui Tanasie. Mi-o trimis el de știre ce-om ave di facut. Apu..., v-oi ruga sî intraț în casă până eo m-oi răpezî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bine să încercăm să urmăm întrucâtva firul timpului pentru ca istorisirile mele să fie cât mai pe înțelesul tău, care trăiești într-o lume modernă, departe de ce se putea întâmpla aici. Multe din cele ce-ți voi spune îți vor părea ciudate sau neverosimile. Chiar eu am pronunțat cuvântul "vrăjitoare" ca să văd ce efect are asupra ta. Ți-am mai spus că sunt înconjurată mai mult de cei plecați dincolo, de sufletele lor, decât de oameni. Dacă vrei să nu existe limite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care, puse cap la cap, au reconstituit în parte "Mizerabilii" lui Hugo. A fost greu să îi trimitem la culcare pe copii în seara aceea, Minodora începuse să descifreze cartea, iar Vasili să voiajeze în țări cu contururi și nume ciudate. Noi, cei trei adulți, Marina, Gery (cum îi spuneau copiii lui Gerhard când nu era de față) și cu mine ne-am mai îngăduit câte o ceașcă, sau mai bine zis gamelă, de ceai. În jurul ei limbile s-au mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
noapte de așteptare mută; de data asta, Marina Pavlova a stat lângă mine și a încercat să îmi citească sau povesteas-că ceva și nu a uitat să pună lemne pe foc; spre dimineață mi-a adus un ceai cu gust ciudat pe care, la insistențele ei l-am băut și am adormit aproape imediat. În zorii zilei următoare, Gerhard a încălecat unicul cal al spitalului și a luat drumul spre Cingaly unde se găsea și o secție a "Gumzakului". Toată ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
face pipi. Marina Pavlova mi-a spus că este normal, doar este băiat. Atunci am simțit ceva ca și in primavară in pădure când m-a săltat Vasili în brațe. O s-o iscodesc mai mult pe mama despre lucrurile astea ciudate pe care le simt... Iată însă și două foi lipite între ele pe care Dora le detașează cu mare atenție. Martie 1954 tot la Bolnița jenșcina Ieri am împlinit doisprezece ani și mama a pregătit pentru mine o prăjitură rotundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cincisprezece ani în urmă, când reușise să vină la ei, în Franța pentru prima și ultima oară, este clară de parcă l-ar vedea în realitate. Îl vede îngenuncheat împreună cu Dorina, printre jucării, amuzându-se cu un spiriduș care face tumbe ciudate, jucărie simplă din lemn pe care o adusese în dar nepoatei lui. Bunic și nepoată șușotesc complice și râd din toată inima. Dintr-o dată, imaginea se tulbură. Chipul tatălui capătă rigiditatea unei măști de lemn. "Nu-i semn bun, spiriduș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
încât merită să riști totul pentru întâmplarea asta pe care ți-a scos-o în cale un spermatozoid rătăcit. Spune-mi, nu-ți este uneori dor să visezi, să ai parte, măcar în somn, de proiecte? Îți aduci aminte de ciudații aceia din Macondo ținutul aiurea zămislit de Marquez care erau stresați nu din cauza faptului că nu mai puteau dormi, ci urlau către lună deranjați doar de imposibilitatea de a visa? Spune-mi, nu-ți este dor să visezi? De când n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Ninetei. Când își ținea pruncul în brațe, mă uitam fix în ochii ei și-i spuneam: "Doamne, ce copil frumos ai!" Liz zâmbea cu subînțelesuri și, cu gesturi studiate, mima că-și mai acoperă ceva din lungimea picioarelor, dar o ciudată lege a conservării acționa și aici. Trăgea puțin fusta în jos, din dreapta, și, direct proporțional, în partea stângă erau descoperite noi orizonturi. Cantitatea de ispită rămânea mereu aceeași, dacă nu cumva chiar sporea. Sărut mâna, doamna A, îi ziceam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
îi ziceam eu, în doi peri, Lizei. Liz se hlizea, mă provoca amar cu gropițele ei din obraji și trecea mai departe, ca și cum n-ar fi atins-o nimic din vorbele mele. Ești țicnit, zicea Nineta, dacă tu ai nume ciudat, ai botezat-o și pe fiica mea tot aiurit? Lizei îi plăcea însă la nebunie și era toată numai o lumină, atunci când îi spuneam A... Dar să nu te audă bărbatu-meu, că intră la idei. Omul n-are imaginație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
vrea și asta cu sentimentele ei fleșcăite? Ale mele au dat ortul popii demult, tare demult, și n-am făcut o tragedie din asta. Slavă Domnului că nu sunt infirm, că mai pot mima zâmbetul și amorul înflăcărat, că... Doamne, ciudații de tipul ăsta sunt de pe o altă planetă a inimii. Chiar vor să fie bolnavi de romantism înflăcărat toată viața?..." Știi ce-i de poveste în toată întâmplarea asta a noastră, Z? Faptul că uneori îmi este dor de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
să rămână mereu în plan secund. Primele linii melodice care m-au impresionat în viață au fost cele zămislite de mârâitul aproape insesizabil pentru urechile ninetistelor (așa le ziceam eu companioanelor de salon ale mângâietoarei mele, pentru că aveau niște nume ciudate, greu de reținut, și mi se părea că erau mereu altele). Aveam un prag auditiv atât de sensibil, încât percepeam mârâitul acela pe care, probabil, doar niște aparate ultra-specializate l-ar fi putut capta. Mă cam plictisea aerul invariabil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
în poala asediată de levănțică a Ninetei -, ignoram discursul muzical al lui Jojo și ciuleam urechile la sporovăiala ninetistelor. Mă impresiona faptul că ninetistele vorbeau ca și cum nu eram prezent sau poate că mă considerau, cel mult, un fel de obiect ciudat, însuflețit, bun doar pentru exercitarea funcțiilor mângâietoare ale degetelor Ninetei. În poala Ninetei am asistat nu numai la primele lecții despre limbaj, ci, aveam să descopăr mai târziu, am luat și primele lecții de hermeneutică autentică. Pentru Umberto Eco, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Chiar așa: figura aceea pe care a făcut-o învățătoarea, la auzul exemplului meu, numai la dentist o mai văzusem. Atunci, pentru prima oară am înțeles ce înseamnă a rămâne ca la dentist. Dar învățătoarea era pe mâna unui dentist ciudat. Omul cu spaima de clește care scotea măsele o lăsase parcă, pe scaun, cu gura căscată, dar uitase să vină și să-i spună măcar să ia o pauză de căscat, c-o s-o doară fălcile, nu de alta. Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
fel de suferință, ca și cum l-ar fi apucat durerea de măsele. Ridica apoi mâna dreaptă în aer, după care începeau și negresele să mormăie, de parcă ar fi vrut să-l imite pe domn. Brusc, domnul se supăra, făcea o mișcare ciudată, cu aceeași mână, și mormăiturile încetau. Mormăia apoi el singur, înceta, relua mormăitul, după care întreba scurt: "Înțeles?" Nu răspundea nimeni. Când, într-un târziu, începeau să cânte ceva despre o înălțare la cer, unele negrese erau asediate de tuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
izbucnit într-un NUUUUUUUUUUUUUUUUUU prelung și profund, motiv pentru care domnul costumat în negru a rămas încremenit, ca o statuie de piatră cu gura căscată, vreme în care coristele, cu ultima vocală nerostită rămasă în gâtlej, semănau cu niște ființe ciudate pe care aveam să le descopăr mult mai târziu, altfel costumate, prin pânzele lui Pieter Bruegel cel Bătrân. Atunci când domnul în negru s-a apropiat de mine, cu intenția vădită de a-mi căuta urechea, sub privirile mustrătoare ale soborului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
altfel decât mine. Tot pe-atunci, dacă îmi amintesc bine, am luat primele lecții televizate de sport. Holbam într-o zi ochii la televizor, când am văzut, într-un film, un nene și o tanti, goi-pușcă, făcând împreună niște mișcări ciudate. Tata, deschis mereu dialogului, a închis televizorul și a răspuns întrebării mele mute explicându-mi că am văzut secvențe dintr-un sport american foarte urât, cu doi oameni care, ieșind de sub duș, au uitat să se îmbrace. Am văzut apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]