3,263 matches
-
anului 1477. După ce au pus în mormânt trupul principelui Vlad Dracul, deasupra mormântului a apărut o scânteie, care l-a luat prin surprindere pe Zogru, și din ea s-a făcut linia de lumină care arăta ca ușa unei frizerii crăpate în întunericul nopții. Apoi a apărut cu totul Vlad, buimăcit și crunt, privind cu luare-aminte peste zidul mănăstirii. Apariția l-a făcut să-și țină sufletul și să se cutremure, după cum i se părea atunci, cu lemnul porții cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
avea sângele lui Iscru și pe care Zogru a cunoscut-o bine. O chema Zamfira și era o femeie care privea lumea de jos în sus, dar nu cu umilință, ci analitic și tăcut. Ea a reparat casa, care se crăpase la un cutremur, și-a vopsit-o în galben. În urma ei, a rămas un băiat în casă. Era un ins plăpând și îndatoritor cu toată lumea. El a mai cumpărat teren și a mărit curtea în așa fel încât avea acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
că m-ai ajutat! Iepurilă, ești un prieten adevărat! Balazs Cynthia-Alyssa, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Nr.6 ”Nicolae Titulescu” Constanța profesor coordonator Anișoara Iordache Haiku 1 cameleonul se joacă în liliacul alb eu, tot singură... Haiku 2 se crapă de ziuă, hamsterul pe masă, peste tot, toporași... Haiku 3 zori de aprilie, pe pernă, doar pielea cameleonului. Haiku 4 în pădurea Basarabi rupând crengi de liliac alb pentru mama. Haiku 5 pe malul mării cu Rex cățelul ecou melodios
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
desenează infinitul Atunci moleșeala se risipește, Căci soarele a răsărit Dincolo de realitate Pe paravanul care ne desparte. Neputință Mi-e trupul greu, Dar mintea-mi întrece Depărtările cerului Dorindu-ți mai mult. Aripile gândurilor larg se deschid Și lumea se crapă făcând loc neștiutului. Bătaia lor, bătaia inimii, Încetinesc, Iar gândul care-mi zbura alunecă ușor, Se prăbușește în nemărginit Atras de ale neputinței șoapte. Drumul croit, pe care sufletu-mi se avânta, Se spulberă ușor... Și nu mai pot să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Au ieșit iar copilașii Se joacă de-a cercetașii Iarna a plecat Primăvara s-a arătat Călător la țărmul mării Pe malul mării mă plimbam Zărind în depărtare, Soarele ce apunea Încet se tot stingea. Iar cerul pare-a se crăpa Fiind tăiat de săbii, Și marea moare-n stingeri aspre Dând totul uitării. Călător la țărmul mării Prin nisip mergeam, Picioarele obosite adesea Se tot scufundau. Nisipul rece, plaja-ntinsă Lungimea cea eternă, Mă tot duceam, dar nu știam Pe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
dr. Eugenius Darius, Arna Personaje secundare: Dereglatus, Vanilia, Lorenlai, maimuțica Rufus. Preda Raluca, clasa a V-a Școala Gimnazială ”Mircea Sântimbreanu” București profesor coordonator Liliana Sima Un vis devenit realitate Ioane, scoală-te! Nu auzi cum cântă cocoșul? Acum se crapă de ziuă! Mamă, mai stau puțin! Mi-e somn rău! Nici pomeneală, îi răspunde mama. Du-te și înjugă boii, să nu ne prindă ivitul zorilor! Ion se dă jos din pat înfășurat în cămașa lui cea lungă, aruncă doi
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a trimis la cules măsline, unde era mult de muncă. Zilpa mă aștepta acolo. Supraveghea presa și abia mi-a răspuns la salut. Chiar și Bilha care știa să citească în inimi era ocupată cu câteva urcioare de ulei care crăpaseră și nu vedea nimic altceva. Lipsa lor de atenție mi-a deschis ochii. Înainte de călătoria la Salem, eram sigură că mamele mele îmi citesc gândurile și văd direct în inima mea. Iar acum descopeream că sunt o ființă separată, opacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a văzut, a zis Benia. Erau mult prea mari față de corp, chiar de atunci. Sculptor, i-a spus ea tatălui meu, care m-a dat apoi ucenic la cel mai bun pietrar. Dar nu aveam nici un talent la piatră. Alabastrul crăpa numai când mă uitam la el, iar granitul nici nu mă lăsa să mă apropii de el. Doar lemnul mi-a înțeles mâinile. Elastic, cald și viu, lemnul îmi vorbește și îmi spune unde să tai, cum să-i dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a arătat mâinile mele unui tăietor în piatră. M-au luat ucenic, m-au învățat și m-au pus la muncă până când mi s-a întărit spatele, iar mâinile mi s-au bătătorit. Dar devenisem ținta batjocorii în atelier. Marmura crăpa numai dacă intram eu în cameră, iar granitul plângea dacă ridicam dalta asupra lui. Cum mă plimbam într-o zi prin târg, am văzut un tâmplar care repara un scăunel pentru o femeie sărmană. Mi-a văzut centura și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
la gură să te uiți, atunci o să-ți dai seama, pentru că ăsta nu-i altul decât Csákány. Traian, încruntându-se, s-a mai uitat o dată la fotografie, apoi deodată a zâmbit larg, tu-i mama mă-sii, într-adevăr, să crăp io dacă ăsta nu-i Csákány! La care și Feri a început să dea din cap, a smuls fotografia din mâna lui Traian, e chiar Csákány, a spus, ia uită-te cât era de tânăr, ia uită-te ce față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
o să văd c-o să mă simt ușurat, iar când a tăcut, în clipa aia, am ghicit unde-i mingea, și-mi era ciudă că nu ghicisem mai repede, și am strigat tare că nu, nici de-al dracu’, și să crape amândoi, și mi-am tras repede mâna, în timp ce cu genunchii am împins stinghia spre Remus, și am plonjat spre scară, și am văzut cum Remus își deschide ochii, împlântând cuțitul fix în locul în care îmi fusese palma, iar deoarece scândura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
făcuse nici cât o ceapă degerată, cât un căcat pe băț, iar pe tata e mai bine să-l dăm uitării pentru totdeauna, pentru că n-o să-l mai vedem nicicând în viața asta căcăcioasă, pentru că ne garantează el c-o să crape-acolo unde e, acolo o să-i putrezească oasele, acolo, la Canal, și poate să zică mersi dacă nu ajunge în tabără de reeducare, n-o să-l mai vedem niciodată, și atunci am simțit cum mi se pune un nod în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și atunci ăla în trenci a spus că nu se pune, și să le stea în gât, și bananele, și portocalele, dar că n-or să aibă ei norocul ăsta, că oricum stau degeaba, acuși se termină toate, și să crape cu toții, și s-a întors, și a plecat, dar n-am văzut încotro, pentru că tocmai atunci mă așezam și eu la coadă. Oamenii stăteau câte patru pe rând, coada nu prea înainta, să fi avansat poate un pas, deși stăteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
l-a nimerit pe Lupu în dreapta capului, chiar deasupra urechii, Lupu s-a descumpănit, a scăpat punga din mână, amețise probabil, dacă Marius nu l-ar fi prins repede de braț, cu siguranță ar fi căzut, pielea de la tâmplă îi crăpase și sângera puternic, în schimb sticla nu se spărsese, am văzut-o, când ateriza, că e mai bine de-un sfert încă plină, berea a curs, bolborosind, cu multă spumă pe cărare, și am auzit pe cineva răcnind, ce-mnezeii mă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
da orice, și când am spus asta, sticla de bere s-a răsturnat și oglinda a căzut de pe masă și, răsucindu-se în aer, a aterizat în noroiul de pe jos, cu fața în sus. Nu s-a spart, s-a crăpat doar pe toată lungimea ei, chipul lui Csákány a devenit rigid, și-a făcut cruce, spunându-mi că nu știu ce vorbesc. A ridicat de jos oglinda murdară de noroi, și-a plimbat degetul de-a lungul crăpăturii, spunându-mi c-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și i-a mârâit că e interzis să te apropii de deținut, iar atunci mama a strigat că ei să nu-i dea ordine nimeni, o să se ducă la el, orice-ar fi, o să se ducă la el, și să crape cu toții, și cu toată puterea l-a îmbrâncit pe gardian, dar atât de violent încât el s-a dezechilibrat, și atunci celălalt gardian i-a tras un dos palmă, și atunci tata a început să urle dezarticulat, horcăind, și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Spunîndu-și că Într-o zi avea să-și muște degetele. Gwen readuse discuția asupra lui Gildas. - Moartea lui e Într-adevăr supărătoare, decretă Yvonne În chip de discurs funebru. Acestea fiind zise, cu ce trăgea el la măsea, ar fi crăpat pînă la urmă de ciroză. Măcar În cazul ăsta n-a suferit. Philippe intrase fără ca ele să-l bage măcar În seamă și fără ca el să se formalizeze. Soțul lui Gwen se deprinsese să treacă neobservat. În afară de niște ochi mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-i albastră pe PM. Nimeni n-ar fi mirat să afle că familia Pérec și familia Kersaint uneltesc Împreună! SÎnteți Înțeleși ca să vă opuneți unui vot care ne-ar permite să mărim fabrica de faianță! Și dacă nu mărim fabrica, crăpăm cu toții, o știți prea bine! - Atîta timp cît un Kersaint va mai fi În viață, vom face totul pentru a vă Împiedica să desfigurați Lands’en! - Uite-l că recunoaște! Auziți, recunoaște! - Maică-ta și cu tine sînteți gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tăi fii? Mereu ai iubit-o mai mult ca pe noi! - Îți interzic să spui așa ceva, nu e adevărat! M-am străduit doar să repar răul care i-a fost făcut... Loïc se lăsă să cadă pe un scaun. - O să crăpăm cu toții... Jeanne știa că poate el nu se Înșela prea mult. Dar ea gîndea și trăia o viață dublă de atîta amar de ani... Trebuia să-și facă datoria pînă la capăt, nimeni nu avea s-o Împiedice. Își reprimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mult, se simțea respinsă, izolată de ai ei. Privirile lor erau schimbate, deveniseră parcă inaccesibili. Ce anume Îi transforma În halul ăsta? Cătă spre Loïc, se uită la el cum stătea prăvălit pe scaun, cu fața Întoarsă. - Ai spus: o să crăpăm cu toții... De cine vorbești? - Tu vorbești cu mine ca un polițist, nu ca o soră! azvîrli el cuvintele. Nu vrei să-mi pui și cătușe, să mă bagi la pîrnaie? O sfida cu o căutătură urîtă. Ea scrută privirea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o cauți! Și o azvîrli departe peste umăr. Bărbatul elegant se făcuse la fel de palid ca eșarfa alb-gălbuie Înodată savant În deschizătura cămășii cu monogramă brodată. - Știi ce-ți zice paiața, tîrfă ce ești? zvîrli el cu răutate. - Pojghița de lustru crapă repede! Îl persiflă ea, sarcastică. Problema ta, PM, e că tu n-ai nervi ca să Înfrunți o campanie care o să se lase cu sînge. Eu, da. Îl sfredeli cu privirea. - Dacă te pui de-a curmezișul drumului meu, te fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea și o tîrÎră spre infirmerie În vreme ce continua să urle. - Arthus e diavolul! El, fiul lui și cu Armelle, ei sînt monștrii! Ei sînt cei care au omorît pe toată lumea! Trebuie să plătească! Răzbună-te, Marie! Răzbună-ne! Trebuie să crape! Să crape! Marie Își pusese mîinile peste urechi ca să scape de țipetele ei. Lucas simți că era cu nervii atît de Încordați că o Înșfăcă zdravăn ca s-o scoată din vorbitor. Se opriră pe culoar. Îi știa bine chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o tîrÎră spre infirmerie În vreme ce continua să urle. - Arthus e diavolul! El, fiul lui și cu Armelle, ei sînt monștrii! Ei sînt cei care au omorît pe toată lumea! Trebuie să plătească! Răzbună-te, Marie! Răzbună-ne! Trebuie să crape! Să crape! Marie Își pusese mîinile peste urechi ca să scape de țipetele ei. Lucas simți că era cu nervii atît de Încordați că o Înșfăcă zdravăn ca s-o scoată din vorbitor. Se opriră pe culoar. Îi știa bine chipul acum, știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de pierdut, trebuia să pună cît mai iute mîna pe Stéphane. TÎnărul jandarm Își alesese domiciliul pe o străduță din spatele portului. Închiriase de la primărie una din acele Înguste case de pescari, sumar reabilitate, În care doar turiștii locuiau vara. Se crăpa de ziuă cînd ajunseră cu discreție În fața ușii lui Morineau. Lucas o deschise În tăcere cu un șperaclu. Pătrunseră iute cu armele În mîini. În penumbră, explorară cele două Încăperi: sala mai mare era la fel de goală ca și cămăruța alăturată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la grotă. Marea urca. CÎnd au priceput că era o fundătură, cel cu carabina ne-a luat În cătare. „Tu”, a spus el arătînd spre Christian, „te vei duce după ajutor, repede. Prietenii tăi rămîn aici. Ostatici. Dacă e să crăpăm, or să crape Împreună cu noi“. Christian a luat-o imediat din loc. Și nu s-a mai Întors. Fiul mai mic al lui Arthus se Înfioră la amintirea acelei cumplite nopți. - Sean. Omul cu carabina. Celălalt se numea Tom. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]