3,021 matches
-
pătimașă și devoratoare din intimitate, care pe stradă nici gând să-l mai salute pe odiosul grăjdar. Dimpotrivă, pe stradă ne saluta și se comporta ca și cum de capul nostru ar fi fost ceva, criticul literar Laurențiu Ulici. Ne ciufulea pe creștet, vorbea omenește cu noi, scria pentru sus-numiții postfețe și prefețe la cărți, despre care, și unii și alții, eram încredințați că vor primi doar acele aprobări ce le vor îngădui să rămână în veci nepublicate - tipărite, niciodată. La capătul unei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îți trece. 315 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Te duci acum? îl interogă grăsanul și se porni, fără grabă, să jupoaie de pe celălalt fâșii ce semănau cu niște imense coji de banană. Pe care i le desprindea, apucîndu-i-le din creștetul capului, și trăgîndu-i-le până în dreptul brâului. Dând la iveală, pe dedesubtul primului bărbat, ce arăta distins, îngrijit, flegmatic, înalt, tuns perie și albit, un al doilea bărbat, ce se înfățișa treptat din interiorul primului, cu un aer jigărit, două palme
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în mijlocul străzii?..." Vasăzică asta. D-aia nu-l arestaseră sau împușcaseră până acum ca pe o muscă. Dacă muștele, cumva, de la un timp, au luat obiceiul de a se lasă împușcate. Și d-aia nu-i zdrobiseră creierii, bătîndu-l în creștet cu cupa unui excavator, așa cum ai face cu măciulia unui piron, răsărit în asfalt, din senin, și încurcînd la mers întreaga lume. Îl credeau dedicat să scrie poezii Partidului Comunist, concentrat să ritmeze "măr" cu "adevăr", "furnale" cu "cincinale" și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nesolidarizate de nici un cartilaj. Aspirând în măruntaie trunchiul cilindric al scundului propagandist, din care, o secundă înainte de ultima îmbucătură, rămăsese afară doar frizura albită, bogată, tunsă scurt, plus limba ascuțită a cravatei, care i se ridicase și îi spânzura peste creștet. În sfârșit, în cel de-al treilea și ultimul rând, exemplarul Bibliei, sprijinit de pervazul etajului doi al blocului Romarta, exemplar în care toate duhurile spurcate ale Căii Victoriei se buluceau și își vârau ghearele (deschizîndu-l, spintecîndu-l, întrebuințîndu-l ca pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o odaie lungă și joasă, umedă și întunecoasă, cu femeile laolaltă, bucătărese și jupânese, se obișnuise, nu-i păsa. Tat-său venea o dată pe an, îi aducea o pâine mare, albă, făcută de surorile 81 de acasă, îl pupa în creștetul capului și-l întreba pe jupân dacă e ascultător. Domnul Vasiliu n-avea de ce să se plângă. Mai dăduse și în el, nu se putea treabă fără scărmăneală. Greșea, i se cuvenea. Anii trecuseră repede. Venise războiul. Deverul nu slăbise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
După ce -lau înmuiat, Aglaia 1-a înfășurat în crîșmitul de americă, pregătit, să-l usuce, și nașa i-a lipit pe frunte o piesă de argint, să-i poarte noroc și să se umple de bani. Părintele i-a uns creștetul capului cu mir și -lau închinat la icoane. Apoi, așterne-te masă până a doua zi... Mai aveau și necazuri, nu se putea să n-aibă. Stere se mai supăra, de zgârcit ce era, la vreo risipă. Își certa nevasta
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-l aud noaptea: gu-rrruuuu, gu-rrruuuuu. Știu și să le descânt, ehei, îi aduc cu vorbe la cuibarul meu și-i fac să se înmulțească. Aș putea să trăiesc din asta, dar nu mă lasă meseria... Cădea și luna din creștetul cerului. Ținea în tinicheaua ei o lumină ruginită, ștearsă și se prăvălea, prăvălea... Gheorghe se ridică. - Hai, mai avem. Paraschiv își dezmorți picioarele și luă pachetul. - Dă să mai duc și eu. Drumul se scurta pe la ulucile Dudeștiului. Trecură pe sub
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pompei au întîlnit câteva muieri, așteptîn-du-și rândul la apă, lângă căldări. În poartă, Procopie i-a apucat brațul și-a întors-o spre el: - Mai ești supărată pe mine? Avea un glas plăcut de om tânăr, care o furnica până în creștetul capului. Sub cot îi simțea degetele calde și sângele tot i se urcă la inimă. - Nu știu, răspunse, pierită. Se despărțiră și ea rămase multă vreme în curte privind geamul lui. Studentul aprinsese lampa. Umbra i s-a mișcat după
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în ușa tinzii. În tindă răsunară pași. - Cine-i? întrebă un glas adânc, dar liniștit. - Eu, Dan. Ușa se deschise și drept în fața lui Dan se ivi un om nalt, cu barba lungă și sură, cu fruntea mare, iar pe creștet avea un fes mic, asemenea iarmurcei judovești. El întinse călugărului mâna și-l duse-n odaie. În dulapuri vechi de lemn simplu erau cărți vechi legate în piele, crane de oameni și păseri împăiete pe polițele din părete, un pat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părea că pirotește și mă-nvîrtește mereu, până ce mă trezeam căzut pe iarba câmpului. Eram tâmpit, absurd, idiot. Astfel stam adese înmormîntat în iarba mirositoare, albaștri și mici fluturi de vară roiau prin flori, un soare cald îmi ardea drept în creștet, totul era frumos cum îs frumoase zilele de var... eu singur numai nu cugetam nimica. Zile întregi cutreieram câmpii până ce dădeam de râu. Acolo, de pe podul lui de lemn, mă, uitam în valurile galbene cum zburau repezi, ciorăind, valuri turburi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și din frunze câte - o doină adâncă și plină de foc. Astfel treceam înainte alături cu zidurile de piatră a muntelui, pe-o cărare îngustă ce ducea mereu în sus, năruită pe - alocurea, pe - alocurea baricadată de bolovani rostogoliți din creștetul munților și înțepeniți în albia cărărei. Săream peste năruituri și baricade și-am mers mereu, până ce luna apusese, focurile se stingeau, cântecele încetară, iar răsăritul se roșea slab de faptul zilei. Aerul răcoare al dimineței îmi pătrundea pieptul, simțeam cum
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vatră. Era o vară a mea, care băga vreascuri în foc și fierbea mâncare. - Tu ești, Finițo? zisei eu sculîndu-mă, luîndu-i capul între mâni și sărutînd-o. - I, Doamne! zise ea surâzând cu degetele la gură și măsurîndu-mă cu ochii din creștet pîn-în talpe. Ce mare te-ai făcut... Uite! și barbă și mustăți... Da tare ești galben, vere, pare c-ai fi îndrăgit? - Nu știi tu, zisei eu, uitîndu-mă în ochii ei inocenți și lucitori, nu poți ști tu ce am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umil câte unul, focuri mari, părea că munții însuși se apri [n]sese. Impregiurul focurilor vedeai șezând cete întregi de oameni, lăncile culcate pe umere străluceau în aer... lănci de coase cari-n urmă erau să devie spaima inamicilor. Din creștetele munților românii slobozeau roți înfășurate-n paie și aprinse, cari se rostogoleau cu o repejune demoncă până se pierdeau hăulind în prăpastiile adânci, în inima pământului. Buciumele sunau din vârfuri astfel încît ți se părea că sufletele de aramă a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a tuturora... Nu trebuie să moară. - Eu am căzut întîi la sorți, zise canibalul, lăsați-mă cu ea singur!... Ceilalți se sculară spre a ieși din casă... C-o deciziune teribilă, sărmana fată se repezi cu furie, izbindu-se cu creștetul capului de părete, însă, numai leșinată, ea recăzu în brațele canibalului care, c-o strânsoare murdară, cu hainele dehamate și camașa descheiată la piept, astfel încît i se vedea pieptul plin de păr roșu - el voi să apese gura lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe cer, cu - atâta tomnatecele sale raze deveneau mai calde și mă ardeau în spate. Mă coborâi de pe cal - lancea mea lucea-n soare - eu alături cu calul traversam disculț prundul cel mărunt acum al căilor de munte. Pe-un creștet de stâncă văzui șezând în soare, cu lancea înfiptă-n pământ, cu picioarele-ntinse și c-o lulea printre dinți o avangardă de român care păzea munții. Mă apropiai de el. - Bun găsit, voinice, zisei eu, puind mâna pe gâtul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
între oamenii noștri. În curând încălțai și eu cioarecii strâmți și lungi, încrețiți cât ține fluierul piciorului, și pusei piciorul în opinca cea ușoară. Astfel îmbracat, adeseori păzeam pe culmile munților noaptea, în razele lunei, asemenea sentinelei Romei care, păzind creștetele de fier ale Carpaților, privește cu ochii plini înspre sud, gândind la muma sa, regina răsfățată și albă ce-și scaldă corpul molatec în mările ei azure și calde, fruntea ei coronată cu visuri de amor și sânii ei albi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce-și scaldă corpul molatec în mările ei azure și calde, fruntea ei coronată cu visuri de amor și sânii ei albi și plini, dezmierdați de albastrele și luciile valuri ale mărei. Mama uitită care, asupra visurilor, a uitat în creștetele arse și bătrâne ale Carpaților pe fiul ei cel cu ochii negri de vultur și cu fața mândră de rege. Italia a uitat pe români... ci românii iubesc Italia. Petrecusem iarna în lupte și suferințe. A le cita acele suferințe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de jos, i-înfige pumnalul în cot ș-o ridică-n sus mâna, astfel încît arma pocnește-n sus și glontele trece vâjâind prin părul capului meu. Cu cealaltă mână i-apucă gâtul. Maghiarul se pregătise să-l muște-n creștet, și cine știe dacă cu dantura nu i-ar fi zdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând pumnalul ce lucea, i-l înfipse drept în țeasta capului, astfel încît cuțitul fugi adânc în creieri. Un urlet înfricoșat, iată tot. Ușa se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nebun, iute, înfuriat *, înaintea oamenilor mei ce fugeau și ei în dezordine urmăriți de împușcături și de oameni călări. Mereu înainte, mereu spre munte. Pieptul sărmanului copil sângera cumplit, luna părea că se aprinsese-n cer și-mi ardea-n creștet, oamenii-mi păreau fantasme nebune ce zburau vâjâind alături cu mine, când deodată deterăm de-o potecă care ducea în munte. Aicea pașii noștri deveniră mai grei, urcarea mai nevoioasă, până ce - ajunserăm într-un deal plin de bolovani mari și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aceea și, de-mi aduc aminte de ea, e că nu-mi aduc aminte de nimica, afară doar cumcă, tâmpit și nesimțitor, mă lăsasem prada acelei atonii care-nsoțea totdeuna durerile mele. A doua zi, când soarele de aur ardea din creștetul cerului, pe când voinicii, sculați demult, vegheau asemenea unor vulturi din vârful stîncelor asupra câmpiei, pe când ne-ncredințarăm ca eram siguri de orce urmărire, eu luai un hârleț de-a umăr și plecai mereu la vale până-n locul unde murise Ioan
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am putut, bătrânul de mine! Nu mai e măduvă-n oase! zise el voios. I! de-aș fi fost și eu acu ca tine... numa-s bătrân, n-am ce-i face. Și mă măsura cu privirea lui fericită din creștet pîn-în tălpi, parcă nu s-ar fi putut încrede de-s eu, or de nu-s eu. Veni și Finița. Era logodită c-un fecior nalt și frumos. Ii pomenii de nuntă și se roși până după urechi. Dar... știam
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în vânt. Când evreica-l văzu începu să râdă cu chicot de bucurie. - Ai sfârșit palatul tău cel nou? întrebă ea. Cu odăi frumoase îmbracate-n mătase roșie, cu oglinzi nalte de șapte coți în care să mă văd goală din creștet pîn-în călcâie... Da, goală, albă ca omătul în acele sale îmbrăcate în purpură domnească. Nu-s eu floarea ta de zăpadă, Ștefane? Ea-i întinse mâna slabă, mică, fină pin gratii. - Ștefane! vezi tu regele evreilor! Gătitu-i-ai scaun
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
clanța de la poartă. Ușa grea trăsnea în țîțîne și se da cu greu împinsă, el sili din răsputeri, deodată îi scăpă din mâni, el se opinti înăuntru și poarta recăzu în urmă-i închisă. Un fior rece îl trecu din creștet pîn-în tălpi, se-ntoarse să găsească ușa și trecu mult pîn-o găsi, pipăind, dar cu toată opintirea puterilor n-o mai putu deschide. După mai multe încercări zadarnice, el începu să privească împrejuru-i și văzu în fund pe o scară
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
eu nu sânt nebun, d-le conte... Vreți să vă bateți joc de un om în toate mințile. Caii mei... voi să plec!... Voi să văd unde veți ajunge cu donațiunea d-voastre. - Ce cai, zise portarul privindu-l din creștet până în tălpi. Trăsura și caii nu-ți sânt aici, d-le marchiz... ieri ai plecat cu ei la țară... Marchizul se cruci... - Eu? eu am plecat la țară... - Da, da, da! D-ta, cine altul... - Bine, frate... eu am visat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se deplaseze în sensul opus mișc...rii noastre, respectând întocmai principiul inerției al mecanicii clasice. De aceea, dup... o puternic... lovitur... în zona capului, aură tinde s... se deplaseze în jos, l...sând descoperit... și vulnerabil... zona chakrei din vertex (creștetul capului), ceea ce provoac... dureri foarte puternice care pot fi atenuate prin readucerea câmpului în zona să de bâz.... De asemenea, acelasi fenomen se petrece și când „se calc... în f...c...tur...”, câmpul din zona picioarelor fiind propulsat în sus
Inițiere în Reiki by Risvan Vlad Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]