2,852 matches
-
prea diabolic, de amestecul straniu face superfluă revelația esenței pure a Satanei? Calea dorurilor zilnice urcă de la pământ la cer. Drumul invers e mai rar. De aceea, Diavolul e o grozăvie mai puțin frecventă decât marele lui Dușman. În dezrobirea cugetului de ființă, voluptatea nu mai are preferințe între durere și plăcere. Ea le încoronează pe amândouă. Perfecțiunea stranie a senzațiilor suspendă deosebirile între ele. Durere și plăcere devin sinonime. Oare de ce gândind îți pierzi întîi inima și numai apoi mintea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de o vitregie surdă, cu furtuni înecate în apele moarte ale gândurilor - pe care le înduri din setea curioasă de a ști cum vei răspunde întrebării mute: "oare mă voi omorî până în zori?" Materia s-a îmbibat de durere. Când cugetul ți-a crescut peste crestele lumii, strâmtoarea vieții îți dă fioruri de elefant în seră. Ce valuri nebune de mări necunoscute îmi izbesc pleoapele și-mi cotropesc mintea? - Câtă măreție nu ascunde oboseala de a fi om! Amintirea mării în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pură ca o auroră finală. Așa dispare tot ce timpul a adăugat virtualității inițiale. Existența ni se dezvăluie ca atare: la remorca neantului - și nu nimicul este la marginea lumii, ci lumea la marginea nimicului. Oboseala ca instrument de cunoaștere. Cugetul scăldat în lumina nocturnă a disperării. Spiritul are prea puține leacuri. Căci de el însuși trebuie să ne vindecăm în primul rând. De natură și femeie te apropii, fugi și revii din nou, cu toată teama de insuportabilul fericirii. Sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în străfunduri: se roagă boala în oase. Viața nu merită să fie trăită decât pentru deliciile înflorite pe ruinele ei. Când găsești o anumită noblețe în tânguire, paradoxul e forma prin care inteligența înăbușă plânsul. Ce zori îmi vor trezi cugetul îmbătat de ireparabil? Oare când voi înceta să mor? Sânt răni care cer intervenția Paradisului. Cu toate păcatele și cu nici unul, mintea s-a așezat pe fundul iadului și ochii privesc nemărmuriți spre lume. Când iubești viața cu patimă și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poezie, necrezând în nimic, adaugi un plus de farmec inspirației, căci nihilismul e un supliment de muzică; - pe când în proză trebuie să aderi la ceva, ca să nu rămâi gol în fața vidului cuvintelor. A fi gânditor nu-i un noroc când cugetul nu mai e întors spre adevărurile "înălțătoare", produse ale orbirii. Singurul rost al pământului e să înghită lacrimile muritorilor. Muzica ne arată cam ce ar fi timpul în cer. Există un fel de cântec în fiece boală. Punți nu se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trebuie să intre nici omul, nici pământul și nici un obiect al lumii, - adieri extatice să fie clipele, vârtej de altitudine privirea; - ca murmurul melancolic al vântului ce atinge azurul și zăpada, gândurile să mângâie poleiala lucrurilor ce nu sânt În cugetul tău să se răsfrângă toate crestele de munți pe care n-ai fost om și toate țărmurile de mări pe care ai fost trist. Plictiseala devine muzică pe marginea mării și extaz pe vârf de munte; - "sentimente" nu mai sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
absolut: în Franța - Mont-Saint-Michel, Aigues-Mortes, Les Baux și Rocamadour. - În Italia, toată Italia. Plictiseala absolută se confundă cu obiectivarea în carne a ideii de timp. Un gând trebuie să fie straniu ca ruina unui zâmbet. Spațiul în care se învîrte cugetul îmi pare îndepărtat și fără de temei ca un Uruguay ceresc. Defectul tuturor oamenilor care cred în ceva consistă în a deprecia moartea. Absolutul acesteia nu se descoperă decât celor ce au un simț ascuțit pentru accidentul individuației, pentru eroarea multiplă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sufletului, plictiseala tinde spre substanță. Și ea ajunge: substanță de vid. Acel ce-n preajma Absolutului nu poate scăpa de ademenirile vieții - nici o sinucidere nu poate pune capăt dezbinării lui lăuntrice. Nimic nu-l ajută să dezlege drama crudă a cugetului. Irezolvabilul gândirii se epuizează în acest conflict. Farmecul firii trage greu în cumpănă și nu e chip a-l anula, deși ideile plutesc pe luciul neființei. A trăi senzual în nimic... Când ai iubit prea pătimaș viața, ce-ai căutat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Cu ce minuni și cu ce farmece am putea da cunoașterea înapoi? Când vor bate veghile în retragere? Ființa nu poate fi salvată fără lașitățile minții. Până când rostul inimii va fi să cânte agoniile rațiunii? Și cum să pui capăt cugetului hărțuit între îndoială și delir? Lirismul este maximum de eroare prin care ne putem apăra de urmările lucidității și ale cunoașterii. A nu face deosebire între drama cărnii și a gândului... A fi introdus sângele în logică... Scârba de lume
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
infinite; îndoielile, interminabile. Când nu te mai poți ruga, în loc de Dumnezeu zici Absolut. Primatul abstractului este o lipsă de rugăciune. Absolutul e un Dumnezeu în afara inimii. Înaintăm în procesul de sleire a persoanei divine pe măsură ce introducem cultul inutilității pe întinderea cugetului. La ce să ne mai servească Absolutul? Din eternitate, totul este inutil. Avântul mistic trebuie purificat de noblețea gestului estetic. De rădăcinile ultime ale firii, să luăm contact cu maximum de stil. Înseși Judecății din Urmă să-i împrumutăm prestigiul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fund a lui Dumnezeu. Sânt și eu un martir: aș vrea să mor pentru îndoieli. - Scepticismul - fără o latură religioasă - e o degradare a spiritului. Nu îndoielile inteligenței, ci ale răstignirii. Să bați piroane în miezul duhului. Să-ți pleci cugetul cu suferință spre zările lumii; să sângerezi în zâmbet. Când voi aprinde focuri în idei? - Este atâta jăratic în oscilațiile minții! Nu e ușor lucru a te îndoi privind spre Dumnezeu! În genunchi, străpunge-voi oare pămîntul? Voi duce nerugăciunea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trebuie să respire inconștient în necondiționatul unui principiu, pentru a-l recunoaște ca atare. A ști răstoarnă orice urmă de certitudine. Conștiința - fenomen de limită a rațiunii - este o sursă de îndoieli, ce nu pot fi înfrînte decât în amurgul cugetului treaz. Luciditatea este un dezastru pentru adevăr, dar nu pentru cunoaștere, pe ale cărei baze se înalță o arhitectură complicată de erori, numită spirit din nevoie de simplificare. Duhul meu nu-și mai află îndestulare decât în metafizică și-n
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la a șeptea filă, o limpezime dumnezeiască e în fiecare șir. Aceasta e o taină pe care nici eu n-o pricep, și se zice că unui om încredințat despre ființa lui Dumnezeu nici nu-i poate veni în minte cugetul ascuns în această ciudată numărătoare. În zadar ți-i întreba și umbra... ea nu știe nimic despre această taină. Se zice că Diavolului înainte de cădere i-ar fi pleznit în minte această obscură idee și de atuncea a căzut. De
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de mână și dispărea iar în parfumatul ei ietac, împlînd nopțile cu dulci și neuitate visuri..... Acuma se gândi asemene la ea. Lampa sa fâlfâia mai fantastic, literele bătrâne ale cărții căpătau înțeles și se introduceau în visuri și-n cugete ce-i împleau capul fără de voință, umbra lui începu iar a prinde conturele unei icoane în oloi, cu fruntea naltă, palidă, pleșuvă, cu buze vinete, cu părul de câteva fire sure, cu privirea fixă și profundă, pe care și-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan. Când privesc vis-a-vis de mine, în păretele rău văruit, văd onorabila mea umbră, cu nasul cam lung și căciula peste ochi, și-mi fixez ochii la ea și cuget... cugetarea mea e vorbă pentru ea, căci ea mă înțelege și-mi răspunde tot în gândiri lungi si deșirate la ceea ce-o întrebasem, fără ca să mă mulțumească acele răspunsuri, căci nu vorbesc în gând decât eu cu mine. Eu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l reflecta în frunțile lor și a-l arunca apoi în raze lungi adâncimilor poporului, astfel încît în sânul mărei întregi se face o zi senină, se răsfrânge în adâncul ei cerul. Poeții, filozofii unei națiuni presupun în cântec și cuget înălțimile cerului și-l comunică națiunilor respective. Dar sunt nouri cari, întunecînd ceriul, întunecă pământul. O, nourii - regi ai pământului vor mâna totdeuna tunetele lor - rezbele asupra popoarălor de valuri; cu toate că acei {EminescuOpVII 181} nori nu sunt alta decât însuși
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mi se părea că nu vrea să-mi răspundă. A venit în urmă tata, oamenii a[u] întins-o pe-o masă - și a venit satul întreg... unii din ei plângeau; eu priveam la ei, dar nu știam ce să cuget. Mai văzusem adeseori oameni țepeni întinși pe câte - un pat ce-i ziceau năsălie, purtați pe sus între cântece și plâns, și băgasem [de samă] că, de câte ori trecea o nuntă așa de tristă pe lângă casa noastră, mamei îi curgeau din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
brațe, mă strânse cu foc nespus și-mi înecă fața rece c-un noian de sărutări fierbinți. - Mama ta, sărace, șopti încet, mama ta?! Nu mai ai mamă... Rămăsesem singura mângâiere a tatălui meu celui amărât. Eram lumina ochilor săi, cugetul minței, speranța bătrânețelor sale. Când eram mic mă duceam la preotul cel bătrân al satului, care, țiindu-mă pe genunchi, îmi dete primele lecțiuni în citire. O dorință nemărginită, o sete arzătoare de studiu se trezise în mine, care, vai, era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ai s-o poți iubi, puteai cel puțin ști că ea nu-ți va ajunge, și cu toate acestea ai avut-o ca pe soția ta... Ai nefericit-o... Crezi că-mi trece pin minte să-ți cruț mustrările de cuget... nu! De aceea sunt un demon... - Dar tu mi-ai adus-o... - Spun că nu?... Da... sunt liberă eu de a încerca să seduc... De ce te-ai lăsat sedus? - N-am remușcări... - N-ai... Bine... Copila va fi alungată de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
corolarul hermeneuticii ontologice pentru care „moartea subiectului” n-are sens, câtă vreme raționalitatea practică a conștiinței hermeneutice prevalează. Limba ne păstorește 1, iar sintaxa invizibilă a comprehensiunii include bornele tradiției, dincolo de care putem descoperi tăcerea ultimelor noastre mărginiri. Dacă înțelegerii cugetului omenesc nu-i este potrivită o cale unică, cu atât mai puțin această indigență i-ar fi suficientă unei întreprinderi sofiologice. Vocația peratologică a matematicilortc " Vocația peratologică a matematicilor" Pledoaria lui Gadamer este o chemare la chenoză, fără de care mintea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să se prefigureze 299. 4.2 „Cazul” Arghezitc "4.2 „Cazul” Arghezi" În ceea ce îl privește pe Tudor Arghezi, dacă analizăm punctele sale de vedere teoretice exprimate în articole ca „Literatura nouă” și „Cum se scrie românește”, ambele apărute în Cugetul românesc, am fi tentați să credem că pentru autorul Cuvintelor potrivite esențială rămâne elogierea virtuților limbajului poetic, considerat ca diametral opus limbajului prozei. Nu putem ignora nici „radicala ostiliate a poetului față de formele moderne ale idealului imitativ în literatură: realismul
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
vor forma cei ce vor alcătui acea societate ideală pe care o prevede chiar Spencerxe "„Spencer,Herbert" printre norii prezentului, acea societate în care actele individului vor fi folositoare societății și ale societății, la rândul lor, folositoare individului; când orice cuget se va naște în om, orice sentiment va fi în armonie cu interesele omenirii” (Gherea, Opere complete, vol. II, 1976, p. 58). Nu doar teoreticienii, ci și politicienii socialiști au avut un rol semnificativ în promovarea ideilor politice feministexe "„feminist
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
O regăsim formulată mai limpede În următoarele stihuri din Gramatică: „Și ce voiesc cum poci s-arăt? am glas? Muză, grăiește Zi ce să cuvine sau fă-mă a-nțelege. Cum să arăt mai pă-nțeles În grai curgere bună, Cugete frumoase, cu poetice faceri”. (s.n.) Versurile constituie un mic program estetic dominat, cum se vede, de ideea neștiinței de a face, de dificultatea de a Începe: cum poci s-arăt?, zi ce să cuvine, cum să arăt mai pă-nțeles
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Începutul unei poezii didactice Ienăchiță, pentru ca tot el să Încheie revenind la obsesia fundamentală, formulată acum mai clar: „La verice treabă va avea de-a Începe.” N-a trecut neobservată nota moralizatoare a acestor versuri. Ce să cuvine, curgere bună, cugete frumoase demonstrează și o preocupare etică proprie, dealtfel, tuturor spiritelor Întemeietoare. Faptul că poetul se gîndește să exprime aceste legi morale prin poetice faceri arată că lîngă conștiința morală stă trează și conștiința estetică. Ea Întîmpină Însă, cum s-a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cerem vel-vistiernicului Văcărescu o sensibilitate romantică și o subtilitate de filozof al limbii, ceea ce nu este cazul. Ienăchiță gîndește mai simplu că o literatură nu se poate constitui fără o limbă capabilă să exprime În forme corecte, generalizate, subtilitățile gîndirii (cugetele frumoase) și ale imaginației (poeticele faceri). Atît de obstinat este acest gînd Încît gramaticianul-poet identifică dificultățile scrisului său cu acelea ale nașterii unei culturi. Sentimentul lui profund este că scrie prima literă a alfabetului, stabilește table morale, fundează o logică
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]