280,392 matches
-
eu scriu-tu cânți". Dar acest lucru e prea puțin. Interpretul nu e o mașină: el are propriile sale idei, vrea să fie iubit pentru ce cântă, vrea să răspândească frumusețe în jurul său. Astfel că divorțul între unul și altul devine foarte previzibil. Dar interpretul nu se lasă. Își zice: în marea de lucrări muzicale ermetice, vor mai fi existând câteva care să semnifice cu adevărat ceva, dar cu siguranță acestea nu sunt prea multe. Și începe să le caute și
Ethosul absent by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/10480_a_11805]
-
cu siguranță acestea nu sunt prea multe. Și începe să le caute și să le îmbunătățească cu știința lui. De aceea, asistăm în contemporaneitate la un fenomen interesant. Interpretul preia inițiativa și propune o cale de ieșire din impas. El devine creator, căci nu se mai mulțumește cu rolul pasiv al celui obligat doar să redea cu acuratețe ce a scris compozitorul. El nu e un mecanism de redare, asemenea calculatorului, ci dorește din toată inima să și simtă muzica pe
Ethosul absent by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/10480_a_11805]
-
diferite muzici (fenomen previzibil al tehnicilor oulipiene generalizate), improvizația (happening, jam-sessions). Dar această migrare a creativității reale din zona producătorului de muzică către cea a intermediarului este sprijinită chiar la nivelul mentalității în mass-media. Se observă cum figura interpretului a devenit, treptat, baza de desfășurare a discursului muzical. În top-uri apar melodii care sunt anunțate conform unui format: interpretul sau grupul (trupa, cum i se spune la noi), apoi titlul piesei și în final casa producătoare. Nici un cuvânt despre compozitor
Ethosul absent by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/10480_a_11805]
-
livrează "la pachet" un compozitor oarecare. Se observă, așadar, că domeniile muzicii înalte și cel al muzicii de masă suferă influențe reciproce, ce creează o "chimie" foarte subtilă și în permanentă prefacere. Mentalitatea începe să se schimbe și ea, publicul devine mai curios, importurile și exporturile de idei muzicale se produc rapid și generează mode. Însă e limpede un fapt: interpretul constituie în actualitate cheia evoluției ulterioare a muzicii. Compozitorul va trebui să se adapteze, redevenind interpret, reînvățând să iubească muzica
Ethosul absent by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/10480_a_11805]
-
ale "Primăverii de la Praga". După invazia trupelor sovietice din august 1968, deși ar fi avut ocazia să emigreze, desfășurându-și activitatea timp de doi ani (1969-1970) ca "Visiting Professor" la Universitatea din Michigan, Klíma s-a întors în țară, deși devenise scriitor interzis, iar cărțile lui au fost scoase din toate bibliotecile publice. În acei ani grei de restalinizare, în Cehoslovacia a început să se formeze un nucleu de intelectuali disidenți - cu aceeași soartă ca a lui Ivan Klíma - din care
Ivan Klíma și excursiile sale primejdioase by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/10462_a_11787]
-
republicate fără interdicțiile ideologice ale cenzurii de altădată, așa că cititorul ceh își poate completa, în sfârșit, imaginea despre acest povestitor talentat și despre opera sa vastă și variată, creată pe parcursul ultimelor cinci decenii. Amintesc în acest context că scriitorul ceh devenit celebru nu este un necunoscut în mediul românesc, fiindcă în anul 1999 Editura Univers a publicat unul dintre romanele sale mai recente (postdecembriste, s-ar putea spune) - În așteptarea întunericului, în așteptarea luminii -, în traducerea Izabelei Voinea, cu o prefață
Ivan Klíma și excursiile sale primejdioase by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/10462_a_11787]
-
Heda, Benjamin, Domnul profesor, Miriam, Vila din cartierul Troia și Ore de poezie - autorul revine la ghetoul de la Terezín, despre care, lucru curios, până acum, în lunga sa carieră de scriitor, n-a scris aproape nimic. De data asta el devine din nou copil de 11-14 ani, incapabil să înțeleagă de ce familia sa a trebuit să plece în orașul acela sumbru, de ce tatăl nu a rămas cu ei, de ce sunt cazați, cu mama și cu frățiorul cel mic, într-o veche
Ivan Klíma și excursiile sale primejdioase by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/10462_a_11787]
-
pot ei să-mi mai facă, dacă nu mi-a rămas nimic pe lume? Și la ce e bună viața asta a mea?" Benjamin, fiul unui membru al Consiliului bătrânilor, cu care Ivan s-a împrietenit cel mai mult, a devenit un fel de șef spiritual în gașca copiilor, fiindcă avea o minge de fotbal, știa să joace șah și știa, mai ales, să povestească istorioare alegorice despre evrei. Intenționa să plece, după război, în Statele Unite, unde s-ar fi dedicat
Ivan Klíma și excursiile sale primejdioase by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/10462_a_11787]
-
Mai tîrziu sau mai devreme, în funcție de rezistența fizică și cea morală. Și amîndouă nu sînt întotdeauna la același nivel. Cineva poate avea o bună rezistență morală și o slabă rezistență fizică la durere". Entuziasmul adolescentin îi inspiră "nebunia" de-a deveni o eroină, "un fel de Făt-Frumos feminin", o Zoia Kosmodemianskaia "dar împotriva comunismului". Un capitol relevant cu osebire e cel consacrat Monicăi Lovinescu, care, în surghiunul său parizian de aproape cinci decenii, "asumat pînă la absurd", a supraviețuit în temeiul
Jurnale feminine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10471_a_11796]
-
exilat, renunțarea la "literatură" în beneficiul unei urgențe epocale: "Nu literatura mi-a fost scopul dintîi ci memoria, obsesia - de atîtea ori exprimată - ca realitatea aceasta caducă a exilului să nu se lase înghițită de uitare". Microfonul Europei libere a devenit "calea regală" de acces a Monicăi Lovinescu către semenii d-sale, din țară ca și din diaspora, depășind durerea "traumei" ce părea/pare "nevindecabilă". Nu fără o amară decepție a suspendării intempestive a emisiunilor ce le împărtășea cu Virgil Ierunca
Jurnale feminine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10471_a_11796]
-
noul președinte al României să fie ales. Paradoxul atitudinii premierului e cu atît mai greu de înțeles cu cît, pînă de curînd liberalii săi n-au avut asemenea idei pacifiste și sondajele de opinie independente nu arată că românii au devenit adversarii prezenței trupelor noastre în Irak. Tăriceanu a ajuns să-și închipuie că ar putea întoarce populație împotriva lui Băsescu, mizînd pe lipsa de onoare a românilor. Dacă premierul s-a înșelat unde e lipsa de onoare?
Cuvîntul României și cuvîntul lui Tăriceanu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10482_a_11807]
-
este mai curând a după-amiezelor, - mi-am amintit de Octav, subțire, palid, slăbit, de la 80 la 53 de kile, ceea ce o făcuse pe Valeria, fost lui iubită, femeie deșteaptă, cinică, - cinismul frumoșilor - să spună, în glumă, - măi Octave, tu ai devenit băiat, întinerești, ce naiba, - la cincizeci și ceva poți să iei viața din nou, nu? Așa spusese Valeria. Care, și când era studentă, vorbea și se purta la fel. Care vorbise acum din Dacia ei de culoarea berii blonde, cu portiera
Expediție în interior by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10495_a_11820]
-
vii, nu de fantasme ale trecutului. Memoria este consultată degajat, ca un fișier visat, ceea ce ne amintește din când în când, pe parcursul notelor de călătorie, că însemnările sunt ale unui istoric ce și-a abandonat numai temporar instrumentele de bibliotecă, devenind un prozator de factură aparte. E, fără îndoială, tot un istoric pe care memoria și referințele nu-l părăsesc, dar un istoric ce și-a schimbat obiectul de studiu, înlocuind trecutul cu prezentul, confortul bibliotecii cu disconfortul gărilor, hotelurilor, trăsurilor
Pitorescul prozei de călătorie by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10472_a_11797]
-
Nicolae Iorga. Neamul romănesc în Basarabia e o carte de tinerețe, dacă, în 1905, la 34 de ani, îl mai putem considera tânăr pe atât de precocele, prolificul și prestigiosul istoric, deja autorul a cel puțin cincisprezece cărți, care va deveni în scurtă vreme, în 1910, membru activ al Academiei Române. Naționalismul militantului politic și documentația istoricului de profesie se văd, dar nu deranjează notele de călătorie, în sensul că nu copleșesc pagina. Călătorul vine dinspre Bucovina, după ce trecuse prin Ardeal, și-
Pitorescul prozei de călătorie by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10472_a_11797]
-
final - dar noi dosare apar la toată ziua - și să luăm în considerare o altă situație: a celor care, suferind de o maladie necruțătoare, încep să dea semne exterioare ale răului care-i macină. Culoarea feței celui invadat de morb devine cenușie, nasul i se ascute ceros, urechile i se usucă, ochii i se înfundă în orbite. Trecătorul remarcă numaidecât semnele indelebile ale bolii. Cuvântul nu va fi spus, cel în cauză îl cunoaște, dar îl evită superstițios. Se va declara
Cui de trecut îți vorbește... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10485_a_11810]
-
spune, și-a găsit liniștea și în viața de cuplu, care a reușit o trecere plină de succes a afacerii în mâinile urmașei de tot acest scandal? Cu puțină înțelepciune, poate c-ar fi făcut uitate împrejurările în care a devenit, peste noapte, stăpânul unui veritabil imperiu financiar. Sfătuit de cineva cu adevărat inteligent, Voiculescu s-ar fi dat demult de-o parte și ar fi profitat în liniște de ceea ce un sistem al ticăloșiei - la cel comunist mă refer -, conexiunile
Lamentabila amnezie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10486_a_11811]
-
său Piotr Nikolaevici, demonstrativ, ca orice acuzator fără substanță, și vulnerabil cît încape, nu-l părăsește pe actor nici o secundă, provocînd un tip de umor de o mare finețe. Două personaje destul de palide în text, fără vînă, Mămica și Tăticul, devin aici sarea și piperul, în doze bine cîntărite, datorită Virginiei Mirea și lui Mihai Constantin, care aduc un anumit soi de sensibilitate și forță, de haz nebun din învîrtitul ochilor sau al sabiei, din vîslitul tandru și absent al bărcii
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
o mai putem trăi cum se cuvine, atunci cînd ar fi cazul. Sărbătorim din inerție Unirea lui Cuza, ca și cum asta ar fi o mare zi din istoria națională, deși e vorba de o falsă unire. Cuza a fost, după ce a devenit domnitorul Moldovei și al Țării Românești, un voievod navetist. Am renunțat la 23 August, din motivul schimbării de regim, cu toate astea, ziua de 1 Mai, care ar trebui să dispară din calendarul sărbătorilor oficiale, fiindcă nu e decît o
Demonetizarea sărbătorilor by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10503_a_11828]
-
întîmplă cu Ziua internațională a femeii, 8 Martie, care vine exact la o săptămînă după ziua în care Mărțișorul le aduce femeilor o mult mai mare bucurie decît ziua lor oficială. Pe vremea lui N. Ceaușescu, ziua lui de naștere devenise și ea una dintre sărbătorile naționale, cu diferența că nu primea nimeni liber de la serviciu. În perioada în care România era condusă de la Moscova prin interpuși locali, s-a sărbătorit la noi și marea Revoluție din Octombrie, ca și cum ar fi
Demonetizarea sărbătorilor by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10503_a_11828]
-
fascinat" Gustave Thibon, "țăranul filosof" al Franței catolice, "care și-a petrecut aproape toată viața la țară cultivînd vie și crescînd iepuri precum Petre Stoica la Bulbucata, dar premiat de două ori de către Academia Franceză". Dorindu-și din copilărie a deveni preot, Ioan Pintea mărturisește a fi întîmpinat diverse "încercări" pe care le-a biruit doar parțial, ajutat fiind de cîteva "întîlniri esențiale", precum cele cu episcopul Justinian al Maramureșului care l-a hirotonit diacon, cu Ioan Alexandru care i-a
Pietate și creație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10493_a_11818]
-
Michaux (...). N. Steinhardt m-a îngăduit, dar m-a și ademenit. M-a ademenit în vederea propriei mele regăsiri. întîlnirea noastră mi-a garantat de la bun început că pot conta pe o însoțire de durată care în cele din urmă a devenit și ucenicie și ascultare și, deopotrivă, prietenie". Pe de altă parte, preotul Pintea a resimțit o chemare irezistibilă către literatură. Distanțîndu-se în această privință de personajul lui Bernanos, căruia "îi era groază de preotul literat", d-sa socotește a putea
Pietate și creație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10493_a_11818]
-
Sfîntul Augustin: "Dacă cele create sînt atît de frumoase, cu atît mai frumos va fi Creatorul lor". Cuvîntul înfățișează însă o ambiguitate. Dacă talentul depinde de inspirație iar aceasta reprezintă un dar al Duhului Sfînt, nu mai puțin cuvîntul poate deveni un instrument demonic, provocînd Celuilalt mari suferințe. Jignirea, batjocura, insulta, ironia, zeflemeaua ce sînt altceva decît factori ai cruzimii ce se manifestă prin verbul demonizat? "Cuvîntul care lovește, rănește și e mai tare, mai dur, mai terifiant decît pumnul, palma
Pietate și creație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10493_a_11818]
-
-l pe Gary, îl situa ca inteligență, la același nivel cu Radu Stanca și deasupra celorlalți. Numai că, accidentele biografice cauzate de ideologia totalitară sfidată de el, i-au schimbat, dacă nu calitatea, i-au deturnat, sigur, ținta umorului. Râsul devine în opera lui majoră o problemă obsedantă. Umorul nativ funcționează intens, dar cu sens contrar. Râde pentru că a pierdut totul. Spaima de ratare se cere compensată. Se înșeală cu bună știință când își exersează cu voluptate gândirea umoristică. Știe că
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
În romanul Adio, Europa! "râsul bezmetic" al unui profesor de filosofie, Candid, în fața unui afișaj de conferințe, unde numele marelui mincinos Karl May, autorul lui Winettou, era înlocuit din greșeală, automat, cu numele lui Karl Marx. Râsul cu valoare culturală devine cauza nenorocirii personajului. E un "râs total, zgomotos", care a făcut să răsune piața publică a orașului. Era reacția spontană a omului cult, ars de nemulțumire, un râs ce acoperea o lume scoasă din cultură și pregătită pentru îndoctrinare întru
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
peliculele, dar ele aveau funcție de redempțiune, exact contrariul celei din Tideland. Filmările sînt însă sută la sută Gilliam. Operatorul de imagine Nicola Pecorini surprinde cu atenție extinderea Wonderland-ului din interiorul casei părăsite către lanurile de grîu, iar lumina solară abundentă devine contraponderea atmosferei gotice. Iar ca să vă dați seama cît de accentuată este, gîndiți-vă doar că salvarea fetiței se produce printr-un accident feroviar de proporții. Chiar dacă m-am limitat la a scrie doar despre două, selecția peliculelor merită caracterizată în
TIFF-ul dulce și te duce by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10501_a_11826]