2,306 matches
-
siguranță, și lupta pentru un loc cât mai aproape de acesta era înnebunitoare. Asigurarea stabilității O stabilitate asemănătoare caracterizează centrul de echilibru vizual. De-a lungul secolelor și în majoritatea culturilor, poziția centrală a fost folosită pentru a da expresie perceptibilă divinului sau altor forțe supranaturale. Zeul, sfântul, monarhul sălășluiesc deasupra îmbrâncelilor și smuciturilor gloatei învălmășite. Ei se află în afara dimen siunii temporale, imobili, de nezdruncinat. Privind la un astfel de aranjament spațial, se poate observa intuitiv că poziția centrală este unica
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
la viață, iubirea: Sunt numai râuri de iubire/ Sunt numai cel care va fi/ cum aș putea opri această lumină,/ Această slavă și această zi.". În drum spre ființă și jertfa neființei Am constatat, în nenumărate rânduri, identificarea poetului cu divinul, dar și spaima argheziană că va fi suspectat în tot ceea ce face "truda mea sute de ani în șir/ va fi această spaimă necurmată/ al treilea să se trezească/ Ce coace-n el în nefires cu-i chip/ să-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de sterilitate". De fapt, inflația se realizează în găuri spațiale, pentru că este necesar, ne spune poetul, să apară an nou început în care "sensul în sinea lui se va alege". Ideea reapare în poemul "Ce știm", sămânța este ridicată de divinul în afara căruia nimic nu există, în eter. Dar pe pământ nu se vede nimic, trebuie să trecem prin pustiu, prin purgatoriu, pentru ca fulgerele lui să te făurească: Nu se poate spune nimic din afară despre El/ și dinăuntru doar flăcările
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sub aripa protectoare ("La tine, Doamne sub aripă") și va cere dreptul la porc, la câne, la ocară, la cultul strămoșilor, dar și la perlă, smarald, înger, șarpe, otravă, elemente cunoscute în lirica argheziană. O primă ipostază este similitudinea cu divinul: "toți mă credeau el, chiar și eu însumi" ("Odă bucuriei", "Necuvintele"). Aceeași idee apare și în poemul "Construcție" în care contemplă "Marea trecere": "Eu sunt un mare Dom care dorm/ Tu ești o stea care A/ Degeaba curgeți voi, le-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Dumitrescu din "Libertatea de-a trage cu pușca": "Doamne, ce zile curate,/ Doamne ce respect putea să-ncapă/ în vocile noastre de puțoi cu glasu-n schimbare" ("Bruscă vorbire"). "Necuvintele" vin cu o problematică cunoscută: raportarea insului la arhetip, identificarea cu divinul ("Bufonul și moartea"), "inscripție nedefinită". Se receptează universul cu toate simțurile, dar mai ales ochiul este organul teribil, care simbolizează conștiința și pe retina căruia se mișcă un întreg univers. Ochiul întoarce lucrurile spre interior, le dezbracă de materie; ochiul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
altceva". Elegiile îl situează undeva între Dumnezeu și oameni poetul având, ca și Arghezi, conștiința harului: "și coasta cea care mă ține/ îndepărtat prin limita trupească,/ de trupurile celelalte și divine./ Sunt bolnav...". În elegiile setei de absolut își reprezintă divinul sub forme geometrice, cum ar fi sfera sau punctul: "; de aceea nu are chip/ și nici formă. Ar semăna întrucâtva/ cu sfera,/ care are cel mai mult trup". Demiurgul este în afara spațiului și a timpului: El este înlăuntrul desăvârșit,/ interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
limită. În ciclul "Aleph la puterea aleph", poetul dă universului structură de aleph. Aleph este prima literă a alfabetului ebraic, este primul cardinal infinit. Aleph este ochiul triunghiular al lui Dumnezeu, și cu el reînvie drama neputinței de a atinge divinul. Se reia într-o altă formulă problematica elegiilor. Situându-se în punctul Aleph, poetul are revelația întregului: "ca și cum sensul ar fi însuși întregul". Și lată-l, ca un adevărat psalmist, îndoindu-se de posibilitatea atingerii lui: "Și dacă totuși nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o spune însuși poetul: "El este! el este!/ El poartă valoarea în sine,/ el are sămânță". Poetul îl întrupează, îl împodobește, îl mișcă într-un întreg univers imanent și transcendent, pentru ca apoi să se raporteze la el identificându-se cu divinul: "o, linii spectrale ale vieții mele/ îndepărtare secretă și perpetuă/ a insului de sine însuși,/ pretutindeni și cu atâta pasiune/ încât tot ceea ce se vede ar trebui să nu se vadă/ din pricina răspândirii lui pretutindeni." Ipostaza creatorului este similară cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
majorului și la o reabilitare a banalului în sensul descoperirii unor semnificații noi, încercând alte măsuri în fixarea valorilor. Apare, încă în acest volum, o sete de dezmărginire, o sete cosmică precum în poemele "Târziu", "Rame", "Focul sacru". Apare obsesia divinului: Dar când mă trezesc/ Văd un ochi care mă pândește/ În piatra de acolo". Se simte, odată cu "Moartea ceasului", parcă un accent liric mai pronunțat, ce se amplifică și mai mult în "Tinerețea lui Don Quijote" cu un sentiment de neliniște
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
similară creației divine. Există în poemul titular un soroc al creșterii care ne trimite la L. Blaga, fără însă să se transforme într-o jubilație schilleriană, ca în poemul "Focuri de primăvară". Poetul trăiește direct o stare de identificare cu divinul, dar în același timp mărturisește o mare singurătate. Finalul poemului este o invocație către un principiu sau către o ființă care să-l împlinească în anotimpul mieilor primi: "Afară gem berbecii, înăuntru plâng mieii,/ Targa de iarbă tulbure e jilavă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ca și la Marin Sorescu și la alți poeți contemporani, apare lumea ca teatru. Poetul își imaginează lumea ca o imensă scenă în care actorii joacă "piesa de alb și de frig". Menționează și timpul când vor avea ochi, ochii divinului, deci timpul când vor avea conștiința absolutului. "Ochiul pe scenă le va plesni și va fi iarnă". Va fi deci iarnă, iarna ca și Nordul simbolizând regiunea rece, propice realizării marilor idei: "Ca să știm până unde putem ajunge/ Ca să pricepem
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Pescarul, lăcașul divinității este biserica de frig: "Biserica aceea pe care-a nins și stâlpii/ de cărămidă roșie și focul de lumânări nesigur/ Și noi, adică nimeni, și ei, adică nimeni,/ și dumnezeu, adică însuși frigul." În acest dialog cu divinul, Adrian Păunescu debutează arghezian, dar suferința eșecului, sfâșierea neputinței se adâncește la dimensiuni blagiene ("Psalm"). Sentimentul naturii se include și el în confesiunea furtunoasă a poetului. Natura se extinde pentru a putea cuprinde eul său tumultuos. Poemul "O toamnă" ne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și i-am dus-o să o gătească; atunci m-a învățat că pentru un cotlet haiducesc ai nevoie doar de carne, condimente și răbdare; pe de altă parte, după trei săptămâni tot el mi-a arătat cât e de divin cotletul respectiv dacă îl savurezi alături de un haiduc. Mai ales când acesta are abilitatea unui luptător și atacă neobosit sub centură... Nu putem trata în mod exhaustiv subiectul capcanelor, însă voi menționa câteva exemple reprezentative, urmând ca fiecare să înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
de vedere psihologic, extazul este o experiență psihologică pură și complexă, În cursul căreia sensibilitatea externă, corporală pare a fi anulată, individul trăind cu intensitate un sentiment interior al plenitudinii, pe care-l dă Întâlnirea și absorbția sa În planul divinului. Experiența extatică este o chestiune de conștiință. În cursul acesteia, contactul cu realitatea fizică externă se anulează, iar individul trăiește o stare stranie de transportare În planul interior al conștiinței sale. Aceste trăiri au un caracter paradoxal și sunt adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
îndoială, derizoriul în profitul esențialului: specificitatea imaginarului său provine, de altfel, tocmai din accesul constant la simbolistica și retorica vârstei de aur a poeziei, cea care se hrănea din vocația demiurgică, intenționând să refacă legătura directă, nemediată a omului cu divinul. Din această perspectivă, volumul său de debut (Plaja, Editura Cronica, Iași, 1996) constituie un avertisment. E adevărat că, la o lectură expeditivă, s-ar putea crede că opul conține mai degrabă crochiuri predilect marine, recompuse cu un penel senzorial și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
orfică: metensomatoza (trecerea psyché-ei dintr-un trup într-altul și captivitatea ei în corporal, așadar sinonimia soma sema), respectiv imperativul sufletului nemuritor de a se elibera de trup la sfârșitul unor vieți succesive și a se uni, din nou, cu divinul originar (cf. Reynal Sorel, Orfeu și orfismul, 1995). O dovedește utilizarea unei serii interesante de simboluri și semne orfice, prelucrate în scenarii inițiatice lesne comparabile cu tiparul catabazei lui Orfeu, din moment ce se articulează pe același concept esențial: teletai (riturile tainice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cețuri", ca în sacramentala Instauratio noctis din Poemul de purpură..., cel care se insinuează în textele poetice nu poate fi decât celălalt Hermes, Psychopompos, perfectul călăuzitor în lumea lui Hades, așadar însoțitorul funerar (cf. Walter F. Otto, Zeii Greciei. Imaginea divinului în spiritualitatea greacă). Să nu uităm, totuși, un atribut esențial al alchimiei: ambiguitatea, unicul atribut care, după Umberto Eco, a marcat-o "pentru secolele ce vin". Autorul Limitelor interpretării observa, pe bună dreptate, că nu se va ști vreodată cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Nu râde nu de zdrențele de foc./ Prin sângele de aur mai scânteie/ în oboseală sânii de femeie/ și venele albastre nenoroc.// În el m-am ospătat și am dormit/ pe forma unei inimi: pat și masă/ din oul lui divin în morți se lasă/ până-n străfund sudoarea unui mit.// Chiar Maica mea odată l-a purtat/ pe dulci timpane presimțind un mire/ cu spicele de grâu în răzvrătire/ înstreinându-i sângele curat.// Cine ți-a spus că-i îngerul trimis/ c-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din Odiseea, Homer a folosit, în mod exemplar, acest procedeu (VII, 55-95): "Ulise va să intre în nobilul locaș al mîndrului Alkinoos; o clipă se opri. Cît de tulburat era în sufletul lui, la vederea pragului de bronz! Pentru că (...). Or, divinul Ulise rămase să contemple. Dar cînd, în inima lui, vajnicul erou termină de admirat, pe dată trecu pragul, întră în sala cea mare (...)". 15. A se vedea Béatrice Didier. 16. A se vedea, de exemplu, analiza pe care o face
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
supraindividuale și c) crearea valorilor. Se realizează astfel nu numai un om instruit, posesor al unei cantități de cunoștințe, ci se cultivă și dragostea față de valorile culturale, năzuința spre un permanent contact cu aceste valori (adevăr, bine, frumos, dreptate, util, divin etc.) și, în sfîrșit, se dezvoltă capacitățile de creare a unor noi valori. Potrivit concepției acestui pedagog, receptarea valorilor culturale se realizează mai ales prin înțelegere (begreifen), prin intuiție simpatetică; cunoașterea rațională intervine numai în cazul științelor naturii, singurele preocupate
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
prin simpatie și devotament față de oameni, față de societatea întreagă. Pentru personalitatea politică, valoarea fundamentală este dreptul. Acest tip de personalitate se caracterizează prin autoritate, prin voință și putere de a conduce. În sfîrșit, personalitatea religioasă, pentru care valoarea fundamentală este divinul apreciată de Spranger ca valoare supremă reușește să atingă performanța de-a prinde sensul lumii. Înainte de a trece la analiza critică a teoriei sprangeriene asupra educației, cîteva cuvinte despre educator. Potrivit teoriei sale, învățătorul (profesorul) aparține tipului de personalitate socială
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mediu, omul era același (5, p. 163). Permanența valorilor culturale determina o permanență a omului și a societății. Se schimbă doar aparențele, esența rămîne aceeași. O atare viziune asupra societății se împacă foarte bine cu ideea caracterului suprem al valorii divinului. Întemeindu-se pe o astfel de concepție asupra valorilor, Ed. Spranger acorda prioritate valorilor elaborate în trecut, căutînd să cultive tinerei generații convingerea asupra caracterului lor permanent. Teoria sa asupra formelor vieții a fost elaborată pornindu-se nu de la cercetarea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
teoria punerii în practică a acestui gol. Dacă, apriori această noțiune este considerată noțiune primară, atunci acesta(golul material) se poate ,,umple’’ fie prin Big Bangul bine cunoscut, fie prin creaționismul divin mai puțin explicat de materialismul dialectic. Iar dacă divinul nu este materializat științific, atunci nici materialismul ființei tridimensionale nu se poate explica prim Marea Creație Divină. Și atunci, acest Univers care ,,umple acest gol’’ sub ce legi va guverna? Dovezile cercetării moderne ne permite cunoașterea unui Univers sferic cu
ASTRONOMIE. DICTIONAR ASTRONOMIE. OLIMPIADELE DE ASTRONOMIE by Tit Tihon () [Corola-publishinghouse/Science/336_a_865]
-
din punctul de vedere al entuziasmului participării la elaborarea teoriei generale (sau unificată) a universului, dar ar trebui să-și aducă propria contribuție la decelarea universului, cu uneltele și ritualurile specifice. Blestemul primar al furtului ideii de reglator (de la reglatorul divin la reglatorul invizibil) a lustruit un comportament al împrumutului cu orice preț de la case științifice mai mari nu pentru că așa le-a hărăzit destinul, ci pentru că au performat continuând, în ciuda tentațiilor, să se rezume la proiectul inițial, la teritoriul lor
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Ceea ce contează este doar rezultatul, predicția. Așadar, divinația se prezintă ca un rezultat al legăturii ce se stabilește între om și divinitate. În această privință, profetul este cel care reușește să stabilească o "conexiune" cât mai directă cu putință cu divinul, chiar și fără a-și propune acest lucru. El nu are nevoie să mai exerseze sau să provoace anumite experimente precum ghicitorul (cititul în bobi, bețigașe, în foc, în cărți, cafea etc.) sau să studieze dinamica și anatomia cerească asemenea
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]