2,119 matches
-
da, băiete dragă, mă tem că așa e“, murmură Henry În timp ce citea aceste cuvinte. Apoi, povestirea cârmea brusc spre domeniul supranaturalului. Peter, Închis Într-o instituție pentru nebunii periculoși (pentru a-și fi ucis diabolicul tată vitreg), și iubita sa, ducesa de Towers, reușeau să comunice În mod miraculos și să aibă o viață Împreună, prin intermediul unei tehnici de „realitate visată“. Aceasta le Îngăduia să călătorească Înapoi În timp până În copilăria idilică și să se contemple pe ei Înșiși, tineri, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
tineri, dar și să ocupe, ca adulți, o lume virtuală la alegere, umblând fără efort prin Europa și trecând, să zicem, dintr-o galerie a Luvrului Într-o lojă de la Scala, după cum doreau. După mai multe pagini de asemenea fantezii, ducesa era ucisă În lumea reală, salvând plină de noblețe un copil dintr-un accident de cale ferată, dar se Întorcea la eroul cărții În vis, pentru a-l Înveseli cu o viziune mistic-evoluționistă asupra viitorului umanității și a vieții de după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
căci drumul care se Întindea În spatele dunelor de nisip era ascuns privirii de marginea peluzei În pantă ușoară a hotelului. O cameristă uriașă, de cel puțin un metru optzeci Înălțime (i-ar fi putut poza lui Du Maurier pentru o ducesă), se Îngrijea ca În camere să fie o ordine desăvârșită și Îi pregătea baia dimineața. Mâncarea era potrivit de bună și, din partea unui hotel englezesc, nu te puteai aștepta la mai mult. După săptămâni de șovăială, ideea de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
costisitoare, dar nu Înseamnă neapărat bani aruncați pe fereastră. Acum doisprezece ani eram eu Însămi stagiară. Într-o cameră la fel ca asta, când picior peste picior, când cu picioarele lipite strâns, neștiind cum e mai rău, să arăt ca ducesa de Kent sau ca Sharon Stone. Eram singura femeie aleasă ca stagiară În anul acela, eram Înconjurată numai de bărbați, niște animale masive care se simțeau În largul lor În blănurile lor cu dungulițe. Nu ca mine: costumul Whistles din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
și boală. Tot ce-n astă lume mai poate pricepe E că de-ncetează lucrul, foamea-ncepe. Negustoru-și pune pînzele-nainte, Lucrul scump și harnic unor ceasuri sfinte, El are briliante pe degete groase Din nopțile celor care pînza-i coase; Desface Ducesei, c-o galantă grabă, În cusut în lacrimi de o mână slabă: Pânze moi în care se țesură zile, Vederea și somnul sărmanei copile, Albe ca zăpada ce cade în fulgi; Dar, cum sunt cusute, sunt bune de giulgiu. Când
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
M-am străduit apoi, cât Îmi stătea În puteri, să-i definesc un dandy, Întrebând-o dacă nu cumva el Își găsește ceva asemănător În societatea franceză. La care ea mi-a răspuns: Firește că da, mon dieu. Tinerele noastre ducese sunt aproape niște dandy»”1. Marea contesă pare a nu Înțelege prea bine despre ce este vorba, deoarece va mai curge multă cerneală până când cercetătorii să poată hotărî dacă există un dandysm feminin sau nu. Important e Însă că atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
membru al tribului”. Secvența se desfășoară la câteva zile distanță, În sălile unui somptuos hotel, proprietate a baronului Denon, cunoscut amator de exotisme. Unul dintre invitați, tânăr diplomat (tot englez), sfidează cu vestimentația și prin Întreaga sa atitudine prinți, contese, ducese, dar mai ales prețioasele piese din colecția de rarități orientale a gazdei. Trece afectat și sfidător, afișând „o indiferență nonșalantă”, care-l face În final pe baron să exclame, oarecum flatat că a avut un invitat atât de exotic: „Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Înfometat, cu gândul doar la câțiva biscuiți, pentru care Își vinde ultima comoară și bucurie, cutia cu tutun de prizat, tot mai neglijent Îmbrăcat, cu un fular negru În jurul gâtului, mirosind respingător, cu mințile rătăcite, o vede coborând scările pe ducesa de Devonshire și Îi face o reverență ca În vremile bune. Numai că ducesa e moartă demult. Regele de odinioară al saloanelor a ajuns „doar un maldăr de umori, o materie În declin, un bătrân senil și dezgustător, demn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
bucurie, cutia cu tutun de prizat, tot mai neglijent Îmbrăcat, cu un fular negru În jurul gâtului, mirosind respingător, cu mințile rătăcite, o vede coborând scările pe ducesa de Devonshire și Îi face o reverență ca În vremile bune. Numai că ducesa e moartă demult. Regele de odinioară al saloanelor a ajuns „doar un maldăr de umori, o materie În declin, un bătrân senil și dezgustător, demn de mila călugărițelor și a celor din azil. Preotul Îl sfătuiește să se roage. «Încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
să se roage. «Încerc cu adevărat. Și a adăugat ceva care m-a făcut să mă Întreb dacă m-a Înțeles.» Fără Îndoială că Încerca; doar preotul Îl rugase ceva, iar el era mereu politicos. Fusese politicos În fața hoților, a duceselor și chiar a lui Dumnezeu. Dar nu avea rost să Încerce prea mult, pentru că nu mai credea decât În căldura unui foc, În niște biscuiți dulci și o ceașcă de cafea. Nici o cale de vindecare”2. Aceste rânduri, ca, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nu s-ar comite nici un incest, ne aflăm - ca În atâtea alte cazuri - În fața a ceea ce se cheamă un mariage blanc. Nu de puține ori primează În aceste relații purul interes al asocierii cu femei nobile sau doar bogate. „O ducesă nu are niciodată treizeci de ani pentru un burghez”, scrie Stendhal. Sau, crede Balzac: „Fiica unei ducese nu e niciodată urâtă pentru noi, ăștia”. Există Însă două tipuri feminine pe care dandy-ul le acceptă. Mai bine zis, le tolerează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cheamă un mariage blanc. Nu de puține ori primează În aceste relații purul interes al asocierii cu femei nobile sau doar bogate. „O ducesă nu are niciodată treizeci de ani pentru un burghez”, scrie Stendhal. Sau, crede Balzac: „Fiica unei ducese nu e niciodată urâtă pentru noi, ăștia”. Există Însă două tipuri feminine pe care dandy-ul le acceptă. Mai bine zis, le tolerează, intrând Într-un fel de dialog egalitar și, uneori, deloc paradoxal, căutându-le chiar tovărășia: pe de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Frumoși*, ca sir George Hewitt, de pildă, sau Wilson, ucis - se spune - de către Law Într-un duel, sau Fielding, a cărui frumusețe a reținut privirea sceptică a indiferentului Carol al II-lea și care, după ce s-a căsătorit cu faimoasa ducesă de Cleveland, a reeditat scenele dintre Lauzun și Marea Domnișoară. Se vede prea bine, de altfel, că numele pe care Îl purtau (Les Beaux) e de inspirație franceză. Iar grația le era pe măsura numelui. Nu pur englezească, Însă insuficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Îndrăgostită s-ar fi gândit la el? Dar În Anglia, femeia cea mai Înnebunită de dragoste se gândea mai mult la judecata lui Brummell decât la plăcerea amantului său atunci când Își aranja vreo floare sau când Încerca o podoabă. O ducesă Îi spunea În plin bal fiicei sale, riscând să fie auzită (știut fiind câtă trufie presupunea un titlu În saloanele londoneze), să-și controleze cu grijă ținuta, gesturile, cuvintele, dacă, din Întâmplare, domnul Brummell ar fi catadicsit să i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dictaturii sale. A condus clubul „Watier”, unde erau membri Lord Byron și Lord Alvanley, Mildmay și Pierrepoint. Era sufletul (dar oare suflet ar trebui să i se spună?) faimosului pavilion de la Brighton, Carlton-House, Belvoir. Legat mai ales de Sheridan, de ducesa de York, de Erskine, de lordul Townshend, de această ciudată și pasionată ducesă de Devonshire, poetă În trei limbi, care săruta măcelarii Londrei cu buzele sale patriciene spre a-l proslăvi mai mult pe Fox, el s-a impus până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Alvanley, Mildmay și Pierrepoint. Era sufletul (dar oare suflet ar trebui să i se spună?) faimosului pavilion de la Brighton, Carlton-House, Belvoir. Legat mai ales de Sheridan, de ducesa de York, de Erskine, de lordul Townshend, de această ciudată și pasionată ducesă de Devonshire, poetă În trei limbi, care săruta măcelarii Londrei cu buzele sale patriciene spre a-l proslăvi mai mult pe Fox, el s-a impus până și În ochii celor care puteau să Îl judece, care i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
folosim un cuvânt atât de sincer - căci prietenii unui dandy sunt cam Întotdeauna niște cavaleri ai prieteniei - i-au plătit o parte din cheltuieli, astfel că viața lui și-a mai păstrat o anumită strălucire Încă multă vreme. Ducele și ducesa de York, de care se apropiase mai strâns după ruptura cu prințul de Wales, dl Chamberlayne și mulți alții au venit cu noblețe - atunci și mai târziu - În ajutorul nefericitului Frumos, dovedind astfel, mai grăitor ca oricând, forța impresiei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fermecase, așa cum sunt susținuți uneori un scriitor sau un orator politic de către un partid ale cărui opinii le reprezintă. Această liberalitate care nu aducea nimic degradant În moravurile englezești nu era nouă. Nu primise Chatham o sumă considerabilă din partea bătrânei ducese de Marlborough pentru un discurs din Opoziție sau Însuși Burke, care nu avea larghețea lui Chatham, ci doar ceva bombast*, atât În felul de a fi, cât și În elocință, nu acceptase din partea ministrului, marchizul de Rockingham, o proprietate care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
unui dandy atunci când suferă e aproape orgoliu; devine mută ca rușinea. Cine a ținut cont de asta În cazul unui bărbat frivol? Nemaiștiind, poate, cum să-și folosească Înzestrările de-acum inutile, Brummell s-a aruncat Într-o corespondență cu ducesa de York, pentru care inventă o poveste cu fundal foarte complicat și cu numeroase figuri. La Belvoir, la Oatlands, pretutindeni, ducele și ducesa de York Îl copleșiseră; dar după ce soarta Îl trădă, ducesa Începu să-i arate un sentiment aparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
poate, cum să-și folosească Înzestrările de-acum inutile, Brummell s-a aruncat Într-o corespondență cu ducesa de York, pentru care inventă o poveste cu fundal foarte complicat și cu numeroase figuri. La Belvoir, la Oatlands, pretutindeni, ducele și ducesa de York Îl copleșiseră; dar după ce soarta Îl trădă, ducesa Începu să-i arate un sentiment aparte, care aruncă o lumină de adâncă tandrețe asupra acestei vieți strălucitoare și pustii 1. Brummell nu a uitat niciodată acest lucru. S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
s-a aruncat Într-o corespondență cu ducesa de York, pentru care inventă o poveste cu fundal foarte complicat și cu numeroase figuri. La Belvoir, la Oatlands, pretutindeni, ducele și ducesa de York Îl copleșiseră; dar după ce soarta Îl trădă, ducesa Începu să-i arate un sentiment aparte, care aruncă o lumină de adâncă tandrețe asupra acestei vieți strălucitoare și pustii 1. Brummell nu a uitat niciodată acest lucru. S-ar fi putut chiar ca fără prietenia ducesei de York, căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
soarta Îl trădă, ducesa Începu să-i arate un sentiment aparte, care aruncă o lumină de adâncă tandrețe asupra acestei vieți strălucitoare și pustii 1. Brummell nu a uitat niciodată acest lucru. S-ar fi putut chiar ca fără prietenia ducesei de York, căreia Îi promisese să nu dezvăluie niciodată ceea ce știa despre viața intimă a Regentului, să-și fi scris memoriile și să-și fi refăcut astfel averea; căci editurile din Londra Îi propuseseră sume imense drept preț al indiscrețiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ceea ce știa despre viața intimă a Regentului, să-și fi scris memoriile și să-și fi refăcut astfel averea; căci editurile din Londra Îi propuseseră sume imense drept preț al indiscrețiilor sale. Această tăcere, foarte delicată de altfel (pe care ducesa l-a făcut să o păstreze sau a păstrat-o din proprie inițiativă), nu a mișcat prea mult egoismul puternic al lui George al IV-lea. E drept, când a trecut prin Calais În drum spre regatul său de Hanovra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ceea ce se așteaptă de la ei) - prin toate acestea Lauzun a fost un dandy. A avut acea vanitate necruțătoare, de fiară aproape, a dandy-lor. Să ne aducem aminte doar scena (din Memoriile lui Saint-Simon) când Își așază tocul pe mâna unei ducese - pe vremea lui Ludovic al XIV-lea tocurile se purtau Înalte, ca ale femeilor de azi (1878) - și când face o piruetă pentru a-l Înfunda mai tare În carne, ca un sfredel. O poveste ce l-ar face pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
exces la acea curte solemnă. Oricât de prințesă ar fi fost, ea avea Încă acea vanitate feminină, iar acest homme à femmes din Lauzun Își vârâse spinul În sângele princiar atât de mândru. Ea spune, vorbind despre Henriette a Angliei, ducesa de Orléans: „Nu aveam nici o Îndoială că putea nutri pentru ea acea curtenie... o simpatie pe care obișnuia să o Îndrepte spre multe femei”. În acea clipă, ea Începe să-și citească În suflet: „Dumnezeu (spune Domnișoara cu o gravitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]