2,465 matches
-
În studiul anterior, Cerșetori și orbi, am extras din cele patru antologii prezente pe internet poemele care cuprind cuvintele copil și orfan. Și ele se pretează la a promova doar prin simpla prezență a cuvintelor semnificația lor uzuală, grevată sentimentelor duioase și lacrimogne față de cei fără de apărare. Găsim astfel poeme care, pe linia minimei rezistențe, abuzează de folosirea cuvîntului copil doar pentru a apela la mila cititorului: prima ninsoare - copilul privindu-și cizmele rupte Ana Ruse gara de nord, frig - cîini
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Ca taina ce ascunde a tale frumuseți: Căci pentru care altă minune decât tine Mi-aș risipi o viață de cugetări senine Pe basme și nimicuri, cuvinte cumpănind, Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind, În lanțuri de imagini duiosul vis să-l ferec, Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec...” M. Eminescu, 1886 INTRODUCERE Gândirea istorică tradițională împarte cuvintele românești, ca origine, în latine și nelatine, prezentându-le pe primele ca o continuitate nemijlocită a latinei, iar
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
când să stârnească râsul, când să-i facă pe ceilalți să plângă. Blectrue Lucrări care să te facă să plângi! iată ceva foarte bizar. Poetul Asta se numește tragedie, se recită sub formă de dialoguri, unde sunt eroi atât de duioși, care au rând pe rând sentimente de virtute și de pasiune atât de minunate; nobili vinovați care au o mândrie atât de uimitoare, ale căror crime au ceva atât de măreț, iar reproșurile pe care și le fac pentru ele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și viciile care rezultă din aceste rele. Dacă ar fi mai puțin impresionat de erorile umanității, mai puțin indignat de nelegiuirile pe care le vede, ar fi mai uman el însuși? Asta ar fi ca și cum ai susține că un tată duios îi iubește pe copiii altuia mai mult decât pe ai săi, pentru că se înfurie din cauza greșelilor acestora, și nu spune niciodată nimic celorlalți." Trecându-i în revistă pe succesorii lui Molière, care nu au avut "nici geniul, nici probitatea sa
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nuanțele lui pot fi atât de variate: umor burlesc, umor grotesc, umor satiric, ironic, sarcastic, absurd. Așadar umorul este calificabil și prin atribute desemnând categorii comice specifice, în afara celor care tautologic marchează specificul său, cum ar fi: umor nostim, mucalit, duios. În plus, aflat în această superioară și privilegiată poziție în paradigma comicului, umorul se întreține cordial și cu tragicul, în teritoriile căruia pășește adesea. Simbioza umorului cu formele noncomicului, cu melancolia, cu transcendentul, cu tragicul și cu poezia a fost
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aroganță, evidente la Grig, capriciile și plictiseala Monei trimit tot la ipostaze caracteriale creionate în Momentele și în comediile lui Caragiale. De fapt, în ambele piese, scene cu iz caragialesc alternează cu scene umoristice redate în tonalități diferite, de la cele duioase, melancolice, la cea involuntar ilariantă. În Steaua fără nume, spre exemplu, între starea de indiferență față de viață, față de târgușorul în care s-a trezit captivă, față de profesorașul care o găzduiește binevoitor și starea de fascinație copilărească față de toate acestea, straniu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
posomorâtă, melancolică, aproape tristă, această, vale blestemată, plină de morminte, care amintesc de eroii moldoveni din vremea veche. Pământul din Lunca Prutului era frământat de copitele cailor, ce foiau mai tot timpul anului, călăriți de războinici aprigi. E ceva blând, duios și resemnat în curgerea acestei ape domoale, ale cărei valuri arareori le vezi Anuca, fata pădurarului răzvrătite. Ea întrupează parcă, sufletul poporului nostru. Prutul e o apă moldovenească, măi Fanachi!... Se aude uneori plânsul înăbușit al cavalului plin de un
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
zise el și se opri pentru o clipă. Pădurarul mai aprinse o țigară, pe care o răsucise povestind. Vorbea rar Anton, molcom și captivant, că uneori ți se tăia răsuflarea. În liniștea serii glasul lui se auzea ca un cântec duios... un greier de sub o tufă de liliac, începu concertul de seară... Se îngemăna ziua cu noaptea, reluă el povestirea, când, înainte de ivirea zorilor, în dimineața zilei de Sânt Ilie, se porni din nou ploaia, o ploaie care credeam că ne
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
știi, Poți înfia fii și fice, De la...Casa de Copii! Și sorbindu-l din priviri, Zise: -Bine-i ca să știi, Mai sânt mici nepotriviri, Între părinți și ...copii! Vezi cum trăiesc ei? Frumos! Cum se comportă? Firesc! Apoi cu un glas duios: -Impotant că se iubesc! FABULE FABULA PENELOR Odată, târziu sau devreme, Discutau două...pene!: Pana de gâscă...toantă, Zise unei pene de...hârleț Harnic, dar...nătăfleț: --Sunt pana cea mai ...importantă ! Tu? Roabă! Sub opincă-ori...cismă; Noblețe eu am și
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
sapă că îi întreceau copiii. Iar eu mă duceam pentru că mâncam o felie de pâine. Și așa eram antrenată la prășit. La noi mergeam toți la câmp și repede terminam câmpul nostru. Tata la prășit cânta frumos, cântece frumoase și duioase. Ele se numeau: Iisus veșnic călător, Stânca Vieții E Golgota, Pasăre Măiastră, Cruce SF Părăsită, Pe Drum Cu Spini Încununat și altele. El cânta și lăcrima... Privea Cerul, ofta și iar prășea, cântând cu mare durere în suflet, numai Dumnezeu
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
la fiecare De un tânăr, bătrân Tu, îl luminezi oricum Nu m-aș despărți de tine Nici chiar moartea care vine Luminează-mi inima Ca să las și eu ceva... Nu am vorbe înflorite Nici cuvinte potrivite Dar mereu cu glas duios Îl rog pe Domnul Hristos Să îndrepte pasul meu Ca s-ajung la Dumnezeu! Și uite, Carte draga mea Unde m-a adus Lumina ta De aceea te iubesc Și la toți te Povestesc! Goi în fapte bune Trândavi la
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
încet bumbii mărunți de la rochia albă a Anei, și-a dat jos pălăria, eu văd, cu margareta în mâna stângă, dacă l-aș face pe brațul stâng al Maicii sale atunci ar trebui s-o pictez pe Maria ținându-l duios la pieptul ei, scândura trosnește neauzit de către ei, doar în urechile mele, am optsprezece ani și pentru a vedea mai bine nu trebuie decât să mă dau de cealaltă parte a străzii, Theo gol o întinde pe Ana pe scândura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ca o frunză ce se leagănă blând spre oglinda apei, Nu cred că mai e nevoie să-ți deschid Cartea! a vorbit părintele Ioan și parcă pentru prima oară ochii întunecați ai părintelui Ioan se iluminară din interior, căpătând acea duioasă inflexiune a tatălui ce-și strânge la piept fiul rătăcit și reîntors la autoritatea părintească, Nu, părinte! nu mai e nevoie! și zâmbetul meu nevinovat îl aduce pe părintele Ioan lângă mine pe lavița de sub fereastră, Nu știu dacă ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
reîntors la autoritatea părintească, Nu, părinte! nu mai e nevoie! și zâmbetul meu nevinovat îl aduce pe părintele Ioan lângă mine pe lavița de sub fereastră, Nu știu dacă ai auzit vreodată povestea adevărată a mănăstirii noastre, începe părintele și lumina duioasă din privirea lui încă mai stăruie, ridic din umeri neștiutor, Nu-i chiar atât de veche mănăstirea noastră, continuă părintele rar cu glasul lui ușor cântat, acestui loc i se spunea mai demult La Călugări, ceea ce ar putea însemna că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Prințesa Ghețurilor. Deși eram încântată de locul în care am ajuns, mam gândit că ar fi mai bine să plec acasă. Probabil ai mei erau îngrijorați. Am vrut să-i cer ajutorul. Dintr-odată am auzit un glas cald și duios, dar foarte cunoscut. Era mama, care dorea să mă trezească. După ce le-am povestit părinților prin ce aventuri am trecut, mi-am zis: N-o să uit acest vis ciudat cât voi trăi! Mirajul naturii Elena Roșu Rumeneala zorilor înflorea discret
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
și cu simțul umorului. mă face mereu să mă simt bine, iar atunci când sunt tristă, mă înveselește imediat. De asemenea este o bună gospodină, fapt care îl bucură pe bunicul Ion, un om înalt, bine legat, cu fruntea lată, ochii duioși și albaștri ca marea. Este un om plin de viață și de energie, un partener bun de discuție. Fiind un sportiv înnăscut, el urmărește cu o pasiune nebună toate meciurile de fotbal, handbal sau polo. Tot el m-a introdus
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
omphalos și celelalte mizilicuri. 29.09.1960 S-a pritocit În mine toată ambra zeiască din atâtea Încercări irosite (Sunt cu Întrebările departe de scâncetul lumii) Mi-adie prin labirintul ce nu mi-l cunosc, făr’ să le chem, vânturi duioase Pentru tine, mamă, care m-ai născut Îndurerată de bucuria facerii, Mă Încearcă iară o reverie tandră spre lucrurile domestice Cât de mult Înseamnă, semenilor, o bucurie mândră de mamă!... Oricând aș vrea să fiu mârșav, chipul tău Îmi cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din apa prielnică și călduță, În lumina domoală a vulcanilor submarini, un delfin se gândește la celălalt delfin de care Îl despart distanțe astrale, de mii de ani, se gândește, dar numai o clipă și după aceea, obosit de acest duios gând, Își reia starea lui de cumplită contemplare a propriei libertăți, ca un somn, ca o prostrație, ca o paralizie perpetuă, fără finalitate, transmisă din generație În generație, ca și cum gândurile ar fi imobilizate În pereții unui vârtej uriaș, o pâlnie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cheamă pe rege. Stai În fața colii albe de hârtie. E goală. Te uiți la sânii lui Bădilă și la gleznele ei. Ea scrie de zor. Sânii ei sunt frumoși. Deasupra tablei negre stau cei șapte. Prezidiul P.M.R. Te privesc când duios, când ironic. Cei mai duioși sunt Alexandru Bârlădeanu și Alexandru Drăghici. Pe amândoi Îi cheamă Sandu. Ei nu știu de ce te uiți la Bădilă. Ei sunt niște poze. Te uiți la Bădilă pentru că seamănă cu fata aia din roman. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
colii albe de hârtie. E goală. Te uiți la sânii lui Bădilă și la gleznele ei. Ea scrie de zor. Sânii ei sunt frumoși. Deasupra tablei negre stau cei șapte. Prezidiul P.M.R. Te privesc când duios, când ironic. Cei mai duioși sunt Alexandru Bârlădeanu și Alexandru Drăghici. Pe amândoi Îi cheamă Sandu. Ei nu știu de ce te uiți la Bădilă. Ei sunt niște poze. Te uiți la Bădilă pentru că seamănă cu fata aia din roman. De câteva zile citești un roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
noastre clase muncitoare. Restul, În stare de veghe, e frenetic și zburdă ca un pui Într-un incubator. În jurul tău, medici, ingineri zootehniști, brigăzi de muncitori de Înaltă calificare, specialiști și fetele În halate albe, operatoarele de incubație. Un cântec duios se coboară peste toți: Privesc prin Doftana prin gratii de fier / Departe În zare un petec de cer/ și mandolinele suspină frenetice și ele. Ar mai fi de adăugat că pe marginea ferestrei vagonului de Întoarcere, chiar sub cotul Cristinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și tu două camere În mansarda unei vile. La fiecare treizeci de secunde casa se zguduie. Intră tramvaie În depoul Bonaparte. Tu, paznicul lor fidel. Când ies dimineața, când se retrag În miez de noapte. Condiția umană! „E o noapte duioasă noaptea când iubești / ceea ce nici iubirea nu poate salva.” E singurul lucru care a mai rămas? Iubirea e chiar singurul lucru. Să iubești o femeie. Reapere În viața ta Gaetana. Zi de zi, seară de seară, lună de lună un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ierbarul tinereții, acum elanul tău este estompat, e greoi, e dătător de suferință. Ce este bine? Să iubești sau să fii iubit? Te clatină dilema asta și te scoate definitiv din ultima iubire nemărturisită a vieții tale. „E o noapte duioasă noaptea când iubești / ceea ce nici iubirea nu poate salva.” Gaetana va intra de acum Înainte Într-o perpetuă, eternă confidențialitate. Căci ea, cu adevărat nu va ști niciodată. Condiția umană? Tu paznic de tramvaie al unui depou, Într-un București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
o priveam, fără să fiu observat de ea, din hol sau din sufragerie, pe acea străină care era mama mea, stând pe taburetul îmbrăcat în catifea, înconjurată de toate cutiile cu comorile trecutului ei, împrăștiate pe jos. Mâna ei mângâia duios penele colorate din atelierul vienez al lui Onkel Alfred, aluneca peste altița brodată cu motive românești, netezea pânza țesută din bumbac, „pânza“ - și, în timp ce făcea asta, simțea probabil pielea cu care erau capitonate banchetele trăsurii, încinse de soare, auzea rumoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
oare nu ne-am aruncat atunci unul în brațele celuilalt, să ni se fi prelins pe obraji sarea și dulceața lacrimilor noastre? Am fost leneș, dar el m-a iubit. Privirea lui de plumb era numai oblonul ce acoperea o duioasă iubire pentru haimanaua de treisprezece ani, pentru nepăsătorul de optsprezece și mai târziu pentru nefericitul semiconștient de douăzeci de ani, cu toate drumurile închise. Azi încă, două decenii de când m-am împotrivit cu încăpățânare să-i privesc chipul pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]