5,416 matches
-
Ierusalim, este foarte probabil ca creștinii să fi citit texte diferite în locuri diferite. În plus, Septuaginta și celelalte traduceri grecești, larg răspândite în cercurile creștine, conțineau o mare varietate de texte care se deosebeau de textele reflectate de Biblia ebraică 1. 2tc "2" Scribiitc "Scribii" 2.1. Școlile scribaletc 2.1. Școlile scribale" Pentru o mai bună cunoaștere a istoriei formării cărților biblice, a transmiterii acestor texte și a formelor lor de interpretare, se impune o trecere în revistă a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ale Bibliei. Au fost descoperite nenumărate tăblițe cuneiforme și ostracale cu exerciții de scriere bazate pe astfel de texte clasice ale vechiului Orient Apropiat. În prezent se cunosc abecedarele mai multor limbi: ugaritică, aramaică, greacă, etruscă, latină etc. Dintre abecedarele ebraice cele mai cunoscute, le amintim pe cele de la Izbet Sartah, din secolul al II-lea î.Hr., cel de la Lachiș, din secolele VIII-VII î.Hr., de la Arad, din secolul al VIII-lea î.Hr. În lumea cercetătorilor biblici circulă, cu dată recentă, teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
foarte bună stăpânire a convențiilor literare întrebuințate în corespondența diplomatică, cât și o bună cunoaștere a știintelor și înțelepciunii vremii. 2.2. Activitatea scribilortc "2.2. Activitatea scribilor" În perioada biblică, scribii se bucurau de un mare prestigiu 1. Termenul ebraic sofer și cel grecesc grammateus desemnează rolul și funcția de „secretar”. În Egipt și în Mesopotamia, scribii sau secretarii își îndeplineau slujba în palate și temple, fiind responsabili cu administrarea, colectarea taxelor, tratatele internaționale, construirea clădirilor publice etc. Biblia se
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
din a adăuga scurte note pe marginea manuscriselor copiate și din a însemna anumite cuvinte care necesitau lămuriri. Un punct de vedere interesant îi aparține lui J. Weingreen 3, care susține că ori de câte ori este vorba despre istoria transmiterii textului masoretic ebraic, trebuie făcută distincția între „scrib” și „copist”, fiecare desemnând o profesie distinctă, bazată pe grade diferite de competență. În perioada talmudică, cei care se ocupau cu scrierea și copierea documentelor se numeau sofer și liblar. Termenul sofer, pe lângă faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în cult era încredințată unui sofer, adică unui scrib, a cărui pregătire, îndemânare și reputație erau recunoscute de comunitatea în care își desfășura activitatea. Și mai mult, este de presupus că încă înainte de apariția unei ediții standard, oficiale, a Bibliei ebraice, autoritățile eclesiastice au făcut tot posibilul pentru a asigura copierea fidelă a manuscriselor biblice destinate întrebuințării liturgice 1. Pe de altă parte, este foarte posibil ca liblar-ul, copistul mai puțin învățat, să fi fost plătit de persoane particulare sau instituții
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
poate trage concluzia că prescripțiile inițiale aparțineau perioadei premasoretice, o mărturie în plus a îndelungatului proces de transmitere a textului 3. 2.3. Ordinea și împărțirea în cărți a textului ebraictc "2.3. Ordinea și împărțirea în cărți a textului ebraic" O altă activitate atribuită scribilor, datată cel mai probabil înainte ca masoreții să se apuce de lucru, o constituie ordinea și împărțirea în cărți a Sfintei Scripturi. În Palestina, Pentateuhul era citit integral, de la început până la sfârșit, într-un ciclu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
petuha (deschise). Paragrafele închise erau indicate prin lăsarea unui spațiu liber în care încăpeau 9 litere și începeau pe același rând unde se situa și sfârșitul paragrafului anterior; paragrafele deschise începeau întotdeauna cu un rând nou3. Edițiile moderne ale textului ebraic păstrează urme ale acestei împărțiri vechi, chiar și atunci când aranjarea în pagină nu mai permite acest lucru: una sau mai multe litere pe (p) indică un paragraf deschis (petuha), una sau mai multe litere segol (s) indică un paragraf închis
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
d.Hr., actuala ordine a versetelor a căpătat statutul de împărțire oficială a textului, sub îndrumarea masoreților din familia ben Așer. Deși nu este întru totul relevant, putem aminti că împărțirea textului biblic în capitole, așa cum vedem astăzi în Biblia ebraică, a fost introdusă, potrivit unei note adăugate la manuscrisul ebraic din Biblioteca Universității din Cambridge, în anul 1330 de către rabbi Salomon b. Ișmael. Această împărțire plasa numerele versetelor pe marginea textelor, pentru a facilita găsirea versetelor, în cazul unor polemici
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
împărțire oficială a textului, sub îndrumarea masoreților din familia ben Așer. Deși nu este întru totul relevant, putem aminti că împărțirea textului biblic în capitole, așa cum vedem astăzi în Biblia ebraică, a fost introdusă, potrivit unei note adăugate la manuscrisul ebraic din Biblioteca Universității din Cambridge, în anul 1330 de către rabbi Salomon b. Ișmael. Această împărțire plasa numerele versetelor pe marginea textelor, pentru a facilita găsirea versetelor, în cazul unor polemici. Prezenta împărțire în versete a fost introdusă pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lor2. Împătimitul de Vechiul Testament este atât de obișnuit cu relatările despre scrupulozitatea cu care scribii vegheau la integritatea textului biblic 3, încât nu își poate ascunde uimirea dacă i se spune că, potrivit tradiției iudaice, în optsprezece locuri din Biblia ebraică are în față nu originalul, ci un text modificat de către scribi. Tradiția celor optsprezece tiqqune soferim, așa cum este ea atestată în anumite liste masoretice, lasă impresia unui ansamblu de informații foarte folositoare pentru înțelegerea textului biblic. Această tradiție a așa-
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
decît de Masora și că, în ciuda protestelor înțelepților Aben Ezra, Ben Așer și Ben Addereth, odată ce lista a fost introdusă printre tradițiile masoretice, a continuat să producă neînțelegeri, „efectele acestei greșeli fiind vizibile până în zilele noastre”2. Studierea manuscriselor biblice ebraice părăsite în grotele din pustiul Iudeii de către cei ce au rezistat celei de-a doua revolte iudaice ne confirmă faptul că textul consonantic al Bibliei atinsese încă de la sfârșitul primului secol al erei creștine acel monolitism impresionant care va caracteriza
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
prin eliminarea anumitor forme textuale care se dezvoltaseră extrem de repede în afara mediilor savante. Suntem tentați să credem că fariseii se bazau de obicei pe acele forme textuale care li se păreau cele mai conforme cu gramatica și vechea ortografiere a ebraicii biblice. Respectul față de litera textului biblic era atât de mare, încât nu au încercat să restabilească, artificial, vechile forme, acolo unde acestea dispăruseră total din tradiția textuală 3. Deși întru totul conștienți de regulile gramaticale și ortografice, fariseii au acceptat
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
monede ce datează din perioada hasmoneilor (sec. I î.Hr.). Mai mult, în unele manuscrise de la Qumran, din primii ani ai erei creștine, tetragrama hwhy era scrisă în această ortografie, așa cum apare în multe manuscrise palestiniene ale Pentateuhului 3. Această „scriere ebraică” a fost complet scoasă din uz în secolul al II-lea d.Hr., când rabinii au declarat-o întru totul nepotrivită pentru textele sfinte. Arameii au dezvoltat, la rândul lor, din alfabetul canaanean, propriul sistem de scriere. Începând cu secolul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și a spus aceste cuvinte: „Ascultați cuvântul regelui celui mare, regele Asiriei” (4Rg. 18,26-27). Odată cu limba, scrierea aramaică a devenit larg răspândită, astfel încât, în secolul al VI-lea î.Hr., scrierea aramaică domina întreaga scenă a Orientului Apropiat. Întrucât Biblia ebraică are anumite secțiuni scrise în aramaică, iar Biblia transmisă de către tradiția creștină este alcătuită din cărți scrise sau traduse în greacă, putem spune că Sfânta Scriptură este o operă poliglotă. Una dintre caracteristicile fundamentale ale ebraicii și ale limbilor semitice
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Orientului Apropiat. Întrucât Biblia ebraică are anumite secțiuni scrise în aramaică, iar Biblia transmisă de către tradiția creștină este alcătuită din cărți scrise sau traduse în greacă, putem spune că Sfânta Scriptură este o operă poliglotă. Una dintre caracteristicile fundamentale ale ebraicii și ale limbilor semitice în general o reprezintă rădăcinile triliterare, dintre care multe erau biconsonantice la început. În limba ebraică, timpurile verbului - perfect și imperfect - nu indică neapărat momentul desfășurării acțiunii, cât mai ales caracterul ei: complet (perfect) sau incomplet
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cărți scrise sau traduse în greacă, putem spune că Sfânta Scriptură este o operă poliglotă. Una dintre caracteristicile fundamentale ale ebraicii și ale limbilor semitice în general o reprezintă rădăcinile triliterare, dintre care multe erau biconsonantice la început. În limba ebraică, timpurile verbului - perfect și imperfect - nu indică neapărat momentul desfășurării acțiunii, cât mai ales caracterul ei: complet (perfect) sau incomplet (imperfect). Cititorului îi revine sarcina de a determina din context dacă verbul se referă la timpul trecut, prezent sau viitor
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Cititorului îi revine sarcina de a determina din context dacă verbul se referă la timpul trecut, prezent sau viitor 1. Puțin timp înainte de trecerea dintre milenii (I î.Hr.-I d.Hr.), harta lingvistică a Palestinei era marcată de schimbări majore; ebraica tocmai cunoscuse o perioadă de înflorire în urma revoltei Macabeilor (a doua jumătate a sec. al II-lea î.Hr.) literatura ebraică îmbogățindu-se acum cu noi lucrări: Înțelepciunea lui Iisus, fiul lui Sirah, Tobit, Testamentul lui Neftali, Cartea Jubileelor, manuscrisele de la
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Puțin timp înainte de trecerea dintre milenii (I î.Hr.-I d.Hr.), harta lingvistică a Palestinei era marcată de schimbări majore; ebraica tocmai cunoscuse o perioadă de înflorire în urma revoltei Macabeilor (a doua jumătate a sec. al II-lea î.Hr.) literatura ebraică îmbogățindu-se acum cu noi lucrări: Înțelepciunea lui Iisus, fiul lui Sirah, Tobit, Testamentul lui Neftali, Cartea Jubileelor, manuscrisele de la Qumran. În regiunea coastei mediteraneene și în Galileea evreii au preferat să vorbească mai mult aramaica decât greaca, în timp ce ebraica
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ebraică îmbogățindu-se acum cu noi lucrări: Înțelepciunea lui Iisus, fiul lui Sirah, Tobit, Testamentul lui Neftali, Cartea Jubileelor, manuscrisele de la Qumran. În regiunea coastei mediteraneene și în Galileea evreii au preferat să vorbească mai mult aramaica decât greaca, în timp ce ebraica a rămas la statutul de limbă literară. După distrugerea Templului din Ierusalim din anul 70 d.Hr., principalele școli rabinice s-au mutat în Galileea, limba literară predată în aceste școli fiind ebraica, iar limbile folosite în comunicarea cotidiană erau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
vorbească mai mult aramaica decât greaca, în timp ce ebraica a rămas la statutul de limbă literară. După distrugerea Templului din Ierusalim din anul 70 d.Hr., principalele școli rabinice s-au mutat în Galileea, limba literară predată în aceste școli fiind ebraica, iar limbile folosite în comunicarea cotidiană erau aramaica, greaca și, într-o măsura mai mică, latina. În perioada exilului babilonian (sec. al VI-lea î.Hr.), ebraica, limba de zi cu zi a evreilor, a fost înlocuită cu aramaica, devenită deja
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
școli rabinice s-au mutat în Galileea, limba literară predată în aceste școli fiind ebraica, iar limbile folosite în comunicarea cotidiană erau aramaica, greaca și, într-o măsura mai mică, latina. În perioada exilului babilonian (sec. al VI-lea î.Hr.), ebraica, limba de zi cu zi a evreilor, a fost înlocuită cu aramaica, devenită deja limba internațională a diplomației în zonă. Istoria limbii aramaice se împarte în trei perioade: veche, mijlocie și recentă. Primei perioade (sec. VIII-IV î.Hr.) îi aparține aramaica
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de fragmentare în dialecte locale, proces care coincide de fapt cu a doua perioadă din istoria acestei limbi semitice (300 î.Hr.-200 d.Hr.). Originalitatea cărții profetului Daniel stă în schimbarea limbii în care a fost redactată: după ce începe în ebraică, odată cu versetul 4 din capitolul 2 trece la aramaică, pentru ca în cele din urmă să se întoarcă la ebraică, motivul acestui bilingvism rămânând un subiect deschis în lumea bibliștilor. Aramaica acestei cărți, ca de altfel și cea întâlnită în câteva
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
300 î.Hr.-200 d.Hr.). Originalitatea cărții profetului Daniel stă în schimbarea limbii în care a fost redactată: după ce începe în ebraică, odată cu versetul 4 din capitolul 2 trece la aramaică, pentru ca în cele din urmă să se întoarcă la ebraică, motivul acestui bilingvism rămânând un subiect deschis în lumea bibliștilor. Aramaica acestei cărți, ca de altfel și cea întâlnită în câteva texte de la Qumran - Tobie, Visul lui Nabodius, fragmente din cărțile Enoh și Melchisedec, Apocriful Genezei, Testamentul lui Levi - aparține
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
primului mileniu creștin, cunoașterea acestei limbi având o contribuție fundamentală în înțelegerea transmiterii, traducerii și interpretării Sfintei Scripturi, atât în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor masoretice în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic ebraic); aramaica palestiniană creștină era vorbită de evreii convertiți la creștinism, ortografia sa fiind foarte apropiată de scrierea siriacă. În secolul al III-lea î.Hr., apare scrierea iudeo-aramaică1, în dezvoltarea căreia se cunosc trei faze: 1. faza paleoiudaică (250-150 î.Hr.); 2
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]