2,354 matches
-
să uiți”. Cel care scrie fraza de mai sus e Barbey d’Aurevilly, francez până În vârful mănușilor sale albe. Eleganța, grația, nu pot aparține decât Franței. Dar ce s-a Întâmplat mai apoi cu dandysmul se dovedește a fi tipic englezesc. Fenomenul nu putea să apară ca atare decât În sânul unei lumi obosite, blazate, Încremenite (ipocrit) Într-un fel de inerție a convenționalismului, a rigidității, a unei legi morale „prea strâmte”. O lume bătrână și Îmbătrânită. O rasă - spune tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
excentricitate a gesturilor, nevoie subliniată de a ieși din comun, impasibilitate provocatoare -, dandysmul devine fenomen național, element de specific al lumii selecte. Formă de a trăi care, alături de spleen, nebunie și extravaganță, se adaugă acelui inconfundabil mod de a fi englezesc. „Dandysmul a făcut probabil efortul de a ajunge la un soi de echilibru Între excentricitate și monotonie, dozaj În care umorul, mojicia, trufia, rigoarea și self-control-ul intrau cu titlul de ingrediente.” 1 Eleganții, trecuți deja În linia a doua, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
lege bine cravata”), chiar dacă mai târziu, În Roșu și negru, părerile se nuanțează. Un autor puțin cunoscut, Eugène Ronteix, scrie la 1829 În Manual pentru un Fashionable sau Ghidul Elegantului, neuitând să exclame, Încă de la Început, cu o mică sclifoseală englezească: „Goddam, Îl vedeți pe acest monstru de trândăveală, Înalt sau scund, gras ori slab? Făptură de sex Îndoielnic, Împopoțonată cu cele mai ridicole veșminte, cu părul lung și zbârlit ca niște coarne. O cravată enormă, un aer tâmp, un lornion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cine știe ce chip buhăit, și iată, Goddam, un dandy!”. Căci - să nu uităm a aminti - un adevărat val de anglomanie invadează pe atunci Franța, Întâi În simple și banale conversații, ca o recuzită sonoră. Până ca Parisul să adopte un stil englezesc ceva mai consistent trebuie să treacă doar foarte puțin timp. „Frangleza” aiuritoare e Însă deja la mare preț și de bon ton. Chiar și Lady Morgan, așternându-și pe hârtie impresiile din Franța anilor 1829-1830, constată cu uimire că fenomenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fie tern... În consecință, Leii decid să se facă gentlemani”1, iar modelul englez se impune Încă o dată. Eugène Sue este cel care, la 1840, În Arthur, romanul său de succes, oferă cheia explicației, ca Într-un manual: „Cuvântul acesta englezesc, gentleman, nu Înseamnă gentilhomme În accepție aristocratică. Așadar, nu «gentilom», «nobil», ci om extrem de bine crescut, educat Într-o companie selectă, de orice condiție ar fi el”2. Deoarece gentlemanii sunt Înnebuniți după cursele de cai, Franța nu se lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nu face parte din istoria politică a Angliei” - i se adresează el aceluiași Daly. „E legat de ea, dar nu-i aparține. Locul său ar fi Într-o istorie mai Înaltă, mai generală și mai greu de scris - istoria moravurilor englezești, căci istoria politică nu conține toate tendințele sociale, or, acestea trebuie studiate În Întregime. Brummell a fost expresia uneia dintre aceste tendințe. Altfel, acțiunea sa nu s-ar putea explica. A o descrie, a o aprofunda, a demonstra că această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
București până la Sankt Petersburg, suprizele s-ar ține lanț. Am vedea cum valul decadentismului ajunge pretutindeni, modelat de „specificul local”, și că dandy-i scriitori, artiști, ofițeri sau pur și simplu oameni de lume Împânzesc cafenele, saloane, cluburi, după model englezesc și francez, așa cum o făceau și pe vremea vârstei de aur a dandysmului, În plin romantism, la mijloc de veac. Așa cum o vor face și după 1900, până să izbucnească primul război mondial. Studii impresionante prin anvergură și documentare Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
fashion și care nu avea nici măcar o frumusețe de tip Atlas; ei bine, d’Orsay nu era un dandy. Puteai să Îl iei drept așa ceva. Dar avea o fire infinit mai complexă, mai amplă și mai omenească decât povestea asta englezească. S-a spus de nenumărate ori, dar trebuie insistat: limfa, acest soi de apă potolită, care nu se Înspumează decât atunci când o biciuie Vanitatea, este baza fiziologică a dandy-ului, iar d’Orsay avea sângele roșu al Franței. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
un dandy nu Își cumpăra costumul, ci Îl crea Împreună cu croitorii celebri. „Redus la libertatea de cumpărare (și nu de creație), dandysmul nu a putut decât să se asfixieze și să moară; a cumpăra ultimul pantof italian sau ultimul tweed englezesc e un act eminamente vulgar, În măsura În care el este conform cu Moda.”2 Citite atent, rândurile lui Barthes demontează toate strădaniile antecesorilor din veacul al XIX-lea, fie că ei se numesc Brummell, Balzac sau Carlyle. Pentru ei, fashionable are altă semnificație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Robert de Montesquiou. „Conte, sunteți cumva În doliu?” e Întrebat celebrul dandy În timp ce se plimbă, Într-o zi de toamnă prin parc: „Oh, da... După frunzele moarte...”. Sau să pomenim costumele lui Drieu La Rochelle, ușor demodate, cu linia lor englezească, insistând mereu asupra unui detaliu bleu, ca pată de culoare (batistă, cravată, cămașă), asortat cu albastrul ochilor. Să nu uităm Însă că, aproape de Începuturile dandysmului „istoric”, deci pe vremea lui Brummell, era de foarte bon ton să ai hainele jerpelite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
etajera cabinetului tău de lucru. Brummell nu face parte din istoria politică a Angliei. E legat de ea, dar nu-i aparține. Locul său ar fi Într-o istorie mai Înaltă, mai generală și mai greu de scris - istoria moravurilor englezești, căci istoria politică nu conține toate tendințele sociale, or, acestea trebuie studiate În Întregime. Brummell a fost expresia uneia dintre aceste tendințe. Altfel, acțiunea sa nu s-ar putea explica. A o descrie, a o aprofunda, a demonstra că această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
femeia Înseamnă ceva, nu are nimic a face cu speța care, sub numele de dandysm, Încearcă de-o vreme să se aclimatizeze la Paris. Una e formă a vanității umane universale; cealaltă, a unei vanități aparte, chiar foarte aparte: vanitatea englezească. Și cum tot ceea ce este universal uman Își găsește un nume În limba lui Voltaire, iar ceea ce e particular rămâne ca atare, netradus, iată de ce cuvântul dandysm nu e francez. El va rămâne străin, aidoma lucrului pe care Îl exprimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ne-a fost hărăzită mai mult puterea de asimilare, care ne distinge față de alții, și nu celălalt har de la Dumnezeu, cealaltă forță - puterea de a fi tu Însuți, care e Însăși persoana, Însăși esența unui popor. Ei bine, forța originalității englezești imprimată vanității umane - vanitate Înfiptă până-n străfundul inimii ultimului ajutor de bucătar, față de care disprețul lui Pascal nu e decât o insolență oarbă - a produs ceea ce se numește dandysm. Nu-i chip să devii părtaș cu Anglia la așa ceva. Dandysmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mai bine zis, trăsătura sa cea mai generală este de a da mereu naștere neprevăzutului, acel ceva pe care spiritul obișnuit cu jugul regulilor nu-l poate accepta În buna rânduială a logicii. Iar excentricitatea, acest alt rod al pământului englezesc, produce neprevăzutul, dar altcum, mai dezlănțuit, sălbatic, orb. E o revoluție individuală Împotriva ordinii stabilite, câteodată Împotriva naturii Însăși; În acest caz din urmă - la limita nebuniei. Dimpotrivă, dandysmul Încalcă regula și totuși o mai respectă. Suferă În consecință și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu faimoasa ducesă de Cleveland, a reeditat scenele dintre Lauzun și Marea Domnișoară. Se vede prea bine, de altfel, că numele pe care Îl purtau (Les Beaux) e de inspirație franceză. Iar grația le era pe măsura numelui. Nu pur englezească, Însă insuficient pătrunsă de acea originalitate a poporului care l-a născut pe Shakespeare, de acea forță intimă ce avea să-l contamineze mai târziu. Să nu ne Înșelăm Însă: Frumoșii nu sunt dandy-i; Îi precedă doar. E drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
plini de spirit, adevărată glorie a gândirii umane, dezinvolți În cozerie, dar și În discursul politic, ale căror glume treceau drept elocvență, tânărul Brummell și-a dezvoltat calitățile Înnăscute, ce aveau să-l facă mai târziu (ca să folosim un cuvânt englezesc) unul dintre primii conversaționiști ai Angliei. Când tatăl său muri, el avea 16 ani (1794). Fusese trimis, În 1790, la Eton, unde se distinsese deja - În afara studiilor - prin ceea ce avea să-l caracterizeze cu prisosință mai târziu. Grija pentru ținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dineuri extraordinare, unde convivii erau tot atât de minuțios aleși ca și vinurile. Îi plăcea să bea până la Îmbătare, ca de altfel mai tuturor bărbaților din Anglia și precumpănitor celor din epoca sa1. Limfatic și nervos, În plictisul unei existențe trândave, tipic englezești, căreia dandysmul nu-i scapă decât pe jumătate, el căuta emoția acestei alte vieți, pe care o poți găsi pe fundul paharelor, mai intensă, tulburătoare, clocotitoare. Dar chiar și atunci, prins În vârtejul abisului beției, el rămânea același maestru al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
propria-i țară În exilul unor traduceri. Până și expresiile care Îl caracterizează În limba diferitelor nații nu pot fi traduse clar În profunzimea sensului lor. Încercați, de pildă, să găsiți corelative exacte pentru wit, humour, fun, care alcătuiesc spiritul englezesc În originala sa triplicitate. Schimbător ca orice lucru individual, spiritul nu poate fi transbordat dintr-o limbă Într-alta precum poezia, care se inspiră din sentimente generale. Asemeni acelor vinuri care nu știu să călătorească, el trebuie băut acasă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a eșuat cu Brummell, așa cum a eșuat cu Bonaparte: apropiere care amintește cuvintele lordului Byron, pomenite deja. În fine, Încă un succes, și mai original: o altă femeie, Lady Stanhope, amazoană arabă, care fugise de civilizația europeană și de rutina englezească - acest circ Îmbătrânit, unde ești silit să te Învârți În cerc mereu - ei, bine, doamna aceasta, spre a-și ațâța senzațiile după atâtea primejdii și libertate În deșert, după atâția ani de absență, nu și-a adus aminte, dintre toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
impertinentă. Doar trufiile de joasă speță nu au simplicitate. Ajuns la Calais, „acest azil al debitorilor englezi”, Brummell a Încercat să scape de exil. Își adusese - În graba plecării - câteva rămășițe ale magnificenței apuse, dar aceste urme ale unei averi englezești erau aproape o comoară În Franța. Și-a Închiriat de la un librar din oraș un apartament pe care l-a mobilat cu o fantezie somptuoasă, Într-un mod care să-i amintească de budoarul său din Chesterfield Street sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care l-au cunoscut. A fost susținut de oamenii pe care Îi fermecase, așa cum sunt susținuți uneori un scriitor sau un orator politic de către un partid ale cărui opinii le reprezintă. Această liberalitate care nu aducea nimic degradant În moravurile englezești nu era nouă. Nu primise Chatham o sumă considerabilă din partea bătrânei ducese de Marlborough pentru un discurs din Opoziție sau Însuși Burke, care nu avea larghețea lui Chatham, ci doar ceva bombast*, atât În felul de a fi, cât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dandysmului*" I Oare studiul acesta despre dandysm și despre bărbatul care-l particularizează cel mai exact și mai ireductibil În persoana sa este complet? Va contura el oare Îndeajuns o idee despre un fenomen atât de profund, atât de insular englezesc al dandysmului? Oricât de englez ar fi, s-a văzut totuși că nu e exclusiv un fenomen de societate, o monstruozitate, ar putea spune puritanii, dar și sufletele delicate, care s-ar Întâlni astfel În apreciere. Dandysmul Își află rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
-o mai ales prin dandysmul din el, fără să se Îndoiască cineva de asta. Lauzun era demn de a fi englez. Iar dacă ar fi fost, ar fi ajuns unul dintre cei mai strălucitori dandy ai Angliei. Avea acel egoism englezesc - cel mai teribil din câte au existat vreodată, după egoismul roman. Prin ținută, prin originalitatea ei (nuanțată Însă), prin pretenția de a nu fi asemenea celorlalți, pe când ceilalți erau cu toții egali În fața lui Ludovic al XIV-lea; prin sângele rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
această largă Înțelegere a existenței: el va obține cu ușurință rezultate minunate În această direcție dacă nu va obosi să caute mereu, dacă va ști să mențină o rafinată prospețime a detaliilor. Preocuparea asigură farmecul ansamblului, de unde și această axiomă englezească: XXVI Îngrijirea este un sine qua non al eleganței. Îngrijirea nu este numai acea condiție vitală a curățeniei care ne obligă să le conferim lucrurilor strălucirea zilnică: acest cuvânt vorbește despre un Întreg sistem. Din momentul În care, În ținuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
maculatură, unde zac uneori cunoștințe ciudate, Filosoful Veșmintelor nu consideră nedemn să-și arunce privirea. Cititorii Își pot da seama de uluirea lui când, pe o asemenea foaie decolorată și răzleață, probabil vreun exemplar aruncat la gunoi al vreunui Periodic englezesc, pe care ei Îl numesc Magazine 2, apare un fel de Dizertație tratând chiar problema Noutăților Mondene! Ea se prezintă singură, Într-adevăr, mai ales din punct de vedere Laic; nu fără asprime, ia atitudine Împotriva unui individ de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]