2,401 matches
-
și a determinat nașterea unei definiții ontologice a literaturii ca ființă a literaturii moderne a cărei valoare/vitalitate este evaluată prin prisma autenticității Înțeleasă ca adecvarea dintre enunțare și ceea ce se presupune că trăiește subiectul, conștient au nu, În momentul enunțării. Tocmai de aceea, caracterul reprezentativ al literaturii devine indiferent; un roman poate să nu povestească nimic, așa cum nici poezia nu o face, dar să fie totuși autentic În calitate de manifestare a unui interior vital. Ca expresie a acestui - putem să-l
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În școli, ci chiar pe seama identității literaturii franceze Înseși care, În partea ei cea mai vizibilă din ultimele decenii, este o Uniune Sovietică plină de promisiuni, dar aflată În prag de colaps. și ajung astfel la a doua eroare, de enunțare ca să spun așa - un act ratat, adică - a lui Todorov. Bulgarul vorbește despre Învățămîntul literar francez și enunță ceea ce crede el că reprezintă chestiunea esențială: „Predăm o știință (savoir) despre disciplina literară sau despre obiectul ei? și deci, În cazul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ultima nu arată, de fapt, nimic. De aceea, marea provocare a literaturii este astăzi transformarea ei dintr-un scris Într-un vorbit. Există În literatura franceză contemporană o tendință care vizează așa ceva: autoficțiunea, care deplasează sensul interpretărilor de pe enunț pe enunțare. O relativizare a acestui model de producție și instituție culturală vine din partea școlii. Aici este singurul loc unde afli, din ce În ce mai fugitiv de altfel, de existența trecută a unor scriitori care nu apar În topuri. A citi un text scris de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
să spun tindea - să i se conformeze, prin cele două mari paradigme de stil pe care le putem detecta studiindu-i producțiile: minimalismul de la Minuit (proza fenomenologică despre care tocmai am vorbit, aceea a privirii neutre, care „absolutizează”) și literatura enunțării, cea care, prin felurite autoficțiuni, Încearcă să transcrie rostirea, reducînd la minimum stilul și Încercînd să scape reprezentarea de ipostazierea privirii. O literatură extrem-obiectivă și una extrem-subiectivă sunt Însă, astăzi, ambele, rezultatele unei voințe de literatură care nu face decît
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dialectică. În van, spun, pentru că teoreticienii literari excesivi, taxați părintește și cu atît mai grav, și-au alimentat discursul nu din conștiința nevoii formale de subminare, ci din parcursul și armătura ideilor enunțate. Antoine Compagnon recunoaște teoriei doar dreptul la enunțare, nu și legitimitatea enunțurilor. Dar, conchisă astfel, evaluarea Înăbușă În fașă motivația unor alte proiecte teoretice. Pe de altă parte, competențele disponibilizate nu-i permit autorului să facă sugestii privitor la direcțiile unei teorii literare a secolului al XXI-lea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
facă sugestii privitor la direcțiile unei teorii literare a secolului al XXI-lea. Paradigmele noi de interpretare literară enunțate În capitolul final, “qui définissent aujourd’hui la théorie littéraire” sînt psihanaliza, marxismul, feminismul, culturalismul. Lingvistica, prin noile ei direcții, teoria enunțării sau pragmatica, sînt lăsate la o parte (deși pragmatica nu e total ignorată În cuprinsul cărții). Despre cognitivism nici nu mai poate fi vorba, iar “culturalismul” e un concept atît de cuprinzător Încît merita să fie explicitat. Nu-i putem
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pactul autentificator, și inserează textul În seria celor literare (sinteza). De pildă descrierea femeii devenită scroafă, sau, de ce nu, transpunerea eroului din Matrix. Protagonistul continuă să fie naratorul, două dintre mărcile sale identificatorii rămîn: numele și cele care țin de enunțare: ritmul, tonul, sintaxa și lexicul nu se modifică - vocea povestitoare este aceeași, ea Însă trimite, formal, către altceva (altcinva). Raportul dintre cititor și text devine astfel spinos, Într-un sens foarte propriu: primul este un “Făt-Frumos și merele de aur
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lui Încheiată, ca liant epic și metafizic În stare să rezolve un conflict, ci În timp ce se povestește pe sine ca in-ipostaziabil, ca avatar al diferanței derrdiene. Trebuie continuat cu o pragmatică a limbajului autoficțiunii. Autoficțiunea mizează În primul rînd pe enunțare, nu pe enunț. Naratorul este mereu sursă a textului, nu personaj În text. Subiectul autoficțiunii este instanța enunțătoare și totodată referința centrală a enunțului. Diferența dintre enunț și enunțare constituie una dintre ofertele teoretice cele mai generoase ale teoriei enunțării
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o pragmatică a limbajului autoficțiunii. Autoficțiunea mizează În primul rînd pe enunțare, nu pe enunț. Naratorul este mereu sursă a textului, nu personaj În text. Subiectul autoficțiunii este instanța enunțătoare și totodată referința centrală a enunțului. Diferența dintre enunț și enunțare constituie una dintre ofertele teoretice cele mai generoase ale teoriei enunțării a lui Oswald Ducrot, cu rădăcini În gîndirea dualistă franceză, la Benveniste, care opune axa discursului axei povestirii și, mai departe, În filozofia carteziană a eului, acolo unde, printr-
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
enunțare, nu pe enunț. Naratorul este mereu sursă a textului, nu personaj În text. Subiectul autoficțiunii este instanța enunțătoare și totodată referința centrală a enunțului. Diferența dintre enunț și enunțare constituie una dintre ofertele teoretice cele mai generoase ale teoriei enunțării a lui Oswald Ducrot, cu rădăcini În gîndirea dualistă franceză, la Benveniste, care opune axa discursului axei povestirii și, mai departe, În filozofia carteziană a eului, acolo unde, printr-un salt transgresiv, eul devine identic cu cuvintele care le proferează
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și "Mă Îndoiesc, deci gîndesc", cînd cele două eu-ri s-au identificat unul cu celălalt, identice În cele patru cuvinte enunțate. Acesta este momentul autentificării, cel În care povestea devine adevăr numai atîta vreme cît acesta se enunță (doar că, enunțarea fiind imprimată pe pagină, adevărul acesta rămîne). Este sigur, deci, că autoficțiunea, ca practică literară a unui individ occidental educat, dar instabil, dezrădăcinat și avid, tocmai de aceea, de imprimare, nu este un bildungs și nici nu aparține strict paradigmei
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
e vorba și despre mine, ai dreptate, trebuie să-mi găsesc o identitate." În ambele situații avem de-a face cu: 1) fraze scurte sau medii, eliptice adesea, care transcriu un monolog oral al cărui subiect gramatical coincide cu subiectul enunțării. 2) fraze adresative, În care apar interlocutori, fie că este vorba despre autorul-enunțător sau despre despre un martor, pretexte ale unui discurs tranzitiv. De cele mai multe ori, destinatarul, pentru că este indicat doar prin pronumele personal, permite identificarea cu cititorul (În fragmentul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
următoarele amănunte: dată fiind existența, conform lui Lucien Dällenbach, a unor metatexte denotative și conotative (ultimele fiind de fapt ceea ce se cheasmă Îndeobște mises en abymes), textul autoficțional, care are În centrul narațiunii ca și al discursului propria sursă de enunțare, se prezintă ca un metatext denotativ intermitent, atenția enunțătorului-narator fiind centrată asupra sieși, atît ca eu psihologic cît mai ales ca sursă discursivă, și asupra discursului care, atîta vreme cît se produce, Îi confirmă existența În act. Dacă autoficțiunea mizează
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pacienta lui, decisă să-l cucerească nu rămînÎnd În umbră, ci despuindu-se În flashuri crude autoproiectate cu Îndrăzneală. Cartea este așadar scrisă „la psihanalist”, o mise en abyme cuminte În fond ca pretext atît satisfacerii voyeurismului cititorilor, cît și enunțării „la adăpost” a unor convingeri de viață și, implicit, mesaje sociale. Aceste convingeri vor fi, apoi, sarea și piperul emisiunilor culturale În care moderatorul trebuie să găsească puncte de pornire a unei dezbateri publice. Iat-o pe una dintre ele
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Însă În plin suprarealism, În 1927 : « Întotdeauna Îmi este mai greu decît oricui altcuiva să mă exprim altfel decît prin intermediul pronumelui EU »), apoi, În teorie, de Problemele de lingvistică generală ale lui Benveniste În 1966 - care aduce pe tapet teoria enunțării - și confirmată, În sfîrșit, de Pactul autobiografic al lui Lejeune din 1975. Este limpede că epoca literaturii smerite, a lui Beckett, trecuse. În 1979 debutează Jean Echenoz cu un roman care, dincolo de parodierea unor rețete (romanul de aventuri, polițist, „commando
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
forma camerelor pe care le acoperă, În speță apartamentul familiei Raffin și chiar dacă această arhitectură ne este impusă”. (Au Plafond, Paris, Minuit, pp. 122-123). La succesul acestui joc contribuie și mimarea autenticității autobiografice cu un remarcabil dispozitiv tehnic - polifonie, suprapunerea enunțărilor, descrieri tehnice minuțioase, referințe livrești implicite. Totodată, excentricitatea universului narativ, coroborată cu aceea a naratorului (ca mai Întotdeauna, un alter ego auctorial) și a personajelor principale (Madame Stempf, de exemplu, o femeie voinică, mamă a patru copii, pe care, de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
picaj spre asfalt; până la un pahar de vin băut cu subalternul care ți-a furat milioane după ce În prealabil ai aflat că murise, nimeni nu poate să mai spună nimic capital. Pentru că un adevăr ar exclude toate celalte posibilități, pentru că enunțarea unui adevăr e Începutul unei dictaturi și nici măcar adevărul individual nu stă În picioare În fața Întâmplării. Echenoz este, dacă putem spune, un fatalist pentru care tot răul e spre bine, un aristocrat care-și privește din șezlong personjele simpatice iubind
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lung. Dar nu numai atît: nu În mărime fizică se măsoară vitalitatea, În parametri vizibili și cuantificabili, ci În intensitate. Minimalsmul formal este o provocare mai mare decît romanul istoric de sute de pagini, pentru scriitor cît și pentru cititor. Enunțare, exces și minimalism sînt cele trei coordonate ale literaturii lui Emmanuel Adely, una profund personală și, după cum vom vedea, autobiografică. Născut la 4 august 1962, scriitorul debutează la 29 de ani cu romanul Les Cintres (traducerea e dificilă atîta vreme
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Unul estetic În cazul nostru. De asta spunea Lyotard că nu există operă modernă decît dacă În prealabil este postmodernă. Cu alte cuvinte, minimaliștii bonomi ar trebui să disloce un anume "modernism" moda aceasta sexualizantă, insistența unei literaturi feminine a enunțării sau a autoficțiunii, sau chiar tendințele foarte lăudabile ale neutralismului rece venit pe filiera Noului Roman (“minimalismul forte”). Eric Holder redă psihologiei o pierdută demnitate literară, personajului, profunzimea unei aure, iar scriiturii, consistența expresiei inefabilului. Cu toate acestea, din convingere
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În care, cu sau fără voința mea, am devenit prost. Nu neapărat eu am ales prostia, ci mi s-a Întîmplat ceva și, iată, am ajuns prost. Țin să fac toate aceste precizări care țin, fie și vulgarizate, de teoria enunțării, pentru că romanul derulat sub titlu nu este, deși pare, congruent cu traducerea lui În limba română. Urmează să explic de ce. Martin Page s-a aflat, În 2001, la prima carte publicată. Avea 26 de ani și mai scrisese, potrivit propriilor
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
reacția punitivă a justiției. Încălcarea normelor morale generează reacția opiniei publice. La rândul ei, sfidarea convențiilor sociale provoacă reacțiile celorlalți, în așa fel încât ironia, râsul și alte sancțiuni cu caracter informal produc aceleași efecte ca și o pedeapsă propriu-zisă. Enunțarea caracterului obligatoriu al respectării normelor sociale pare un truism, dar ea are meritul de a evidenția faptul că, în viața socială, majoritatea acțiunilor și conduitelor umane, exceptându-le pe cele ce caracterizează indivizii asociali, bolnavii psihic, de exemplu, care se
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
să scadă, adună schițele și le afișează pe un panou/flip-chart pentru o discuție generalizată. 4.2.13. Metoda divizăriitc "4.2.13. Metoda divizării" Reprezintă o tehnică de tip brainstorming, însă mai puțin tradițională, în sensul că sunt urmărite: - enunțarea problemei în două cuvinte; - spargerea/divizarea problemei în două atribute separate; - împărțirea fiecărui atribut astfel obținut în altele două; - continuarea acestei acțiuni de divizare în câte două acțiuni, până în momentul în care s-au produs destule; - reflectarea cu atenție asupra
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
de cauzabilitate, descoperirea legităților ce guvernează un anume fenomen prin verificarea unor ipoteze. Potrivit lui Ioan Cerghit (Cerghit et al., 2001), etapele unui experiment includ: crearea unei justificări (motivații), prezentarea unei probleme (care să servească drept sistem de gândire), analiza și enunțarea unor ipoteze, elaborarea unor strategii experimentale, desfășurarea propriu-zisă a experimentului, organizarea și efectuarea observației, discutarea procedeelor utilizate, prelucrarea datelor și elaborarea concluziilor (a soluțiilor provizorii), verificarea rezultatelor (constatărilor) prin aplicare practică și descoperirea validității și însemnătății concluziilor. Învățarea prin experimentare
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
Pigors de la MIT, Institutul de Tehnologie din Massachusetts, Péretti, Legrand și Boniface ș2001ț consideră că formatorul trebuie să utilizeze întrebări cum ar fi: „Ce ați face în locul luiț?”, „Ce părere aveți despre atitudinea lui...?”), fiecare participant primind o foaie cu enunțarea incidentului în formă neprelucrată. Un incident critic conține astfel nouă etape: 1. prezentarea incidentului; 2. analiza incidentului de către fiecare participant prin adresarea de întrebări formatorului; 3. sinteza dezvoltată, la îndemnul formatorului, de către unul dintre participanți pentru întregul grup; 4. delimitarea
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
La Planète pétrifiée / Planeta pietrificată, La Flamme cosmique / Flacăra cosmică, Course vers Pluton / Cursa spre Pluto 132 (Vargo Statten), L'Invasion de la Terre / Invadarea Pământului (Jimmy Guieu), Alerte aux robots / Roboții în alertă, Attentat cosmique / Atentat cosmic (J.G. Vandel). Doar enunțarea titlului oferă un câmp semantic și oniric în care intervin știința și tehnica, explorarea și războiul, totul orientat către stele, dar sugerând o invadare a Pământului. Știința este legată de tema puterii, roboții sunt prezenți, și întâlnim chiar o călătorie
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]