2,256 matches
-
mai rămâne decât să aflăm că și Veronica Micle era de fapt un agent CIA, care lucra sub acoperire și că l-a drogat pe poet cu săruturile ei, ca să-i mai tempereze intransigența politică. Vasile Rusu nu este primul „exeget“ care se lansează în ipoteze de acest gen, de un senzaționalism ieftin. „Predecesorii“ săi s-au dovedit însă ceva mai prudenți, păstrând în demonstrații o aparență de rigoare științifică. Autorul cărții Poetul suferinței renunță la orice precauție și alunecă în
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Marineasa, Timișoara, 2001). Adjectivarea numelui unui poet fără mare valoare este propagandistică și abuzivă. Și mai este și caraghioasă. De altfel, în întregime, cartea lui Doru Timofte alunecă în ridicol, din cauza inadecvării la obiect. Înainte de a-și începe excursul apologetic, exegetul se mobilizează intelectual ca și cum ar avea de interpretat opera lui Shakespeare: „Mi-am propus, în cele ce urmează, o descifrare a întregii lirici docliniene, descifrare ce mi s-a părut a fi mai explicită și, în consecință, explicitată, în condițiile
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
cognitive. În textele de limbă latină, incongruens apare frecvent ca un sinonim pentru absurdum. Iar cele incongruente și discordante participă la configurarea unui nou speculum mentis în cultura europeană modernă. Ca să clarifice mai bine acest lucru, Eco distinge, asemeni altor exegeți, trei tipuri de labirint. Este vorba mai întâi de labirintul clasic, unicursal, precum cel grec din vechiul Knossos. În al doilea rând, labirintul manierist, făcut anume să producă rătăcirea. În cele din urmă, labirintul în formă de rețea, cel mai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mică unitate de măsură“. Însă, în a doua instanță, „de nimic nu s-ar mira mai mult un geometru decât dacă diagonala ar ajunge să fie comen surabilă cu latura pătratului“. Situația este asemănătoare cu cea a cvadraturii cercului. Unii exegeți, precum Pierre Auben que, consideră că tocmai acest dublu paradox este propriu unor chestiuni cu adevărat metafizice.<ref id="53">Cf. Pierre Aubenque, Problema ființei la Aristotel, traducere de IoanLucian Muntean, Editura Teora, București, 1998, pp. 80 sq.</ref> Alte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mai departe moștenirea benzilor desenate americane pe care tânărul Pratt le citește în traducere italiană. Dar dincolo de acest punct al tradiției prozei grafice se află complexitatea obiectelor culturale gândite de Pratt. În centrul artei sale, așa cum au remarcat mai toți exegeții săi, se afla un principiu al vaselor comunicante de esență postmodernă și intertextuală.Temele circulă, obsesiile trec de la o carte la alta, iar scenografiile se hrănesc din punerile în pagină anterioare. Ann de la jungle este textul originar din care se
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Canaan va fi publicat la finele anului o mie opt sute nouăzeci și patru, mai Întâi În revista Hai, În ebraică, iar la Începutul anului următor să fie tradus În germană sub formă de carte. Cartea a fost primită unanim de exegeți, toți descoperind În ea, după spusele lui Franckel, Plenitudinea. Doar tânărul Bialik (cunoscut mai târziu sub numele de Haim Nahman), analizând riguros cartea, va desluși mâna Maestrului „care Încercase să salveze parabola de găunoșenie“. Această critică a lui Bialik va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ce aveau cărțile sfinte: precepte și cazne pentru acei care le‑ar fi Încălcat. Apariția sa fiind am tot atât de misterioasă ca și apariția Bibliei, iar modestul ei alcătuitor - Nilus - va apărea În postură de comentator și redactor, un fel de exeget. Singura deosebire consta În faptul că textul Conspirației, În pofida obscurei sale origini, era totuși creație omenească. Ceea ce o făcea captivată, necurată și nelegiuită. Acestui text vom Încerca noi să‑i cercetăm originile, aruncând o privire fugitivă asupra celor care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
confere complezent certificat de bune intenții lirice. Actualmente producția de versuri este enormă. O zburdălnicie planetară. Dar faptul poate fi și benefic, în sensul că, în acest noian își pot afla locul și poeții autentici, până la mesianicul poet nou. Precum și exegetul luminat cel care vede, se bucură și, pentru el, a transmite această bucurie constituie un comandament sacru, împărtășind altora, iluminați, cel mai elevat adevăr omenesc adevărul poetic. Suferința stare filozofică Suferința este stare filozofică. O filozofie orfică. Este Gânditorul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ei adulatori”(p.5); sau :”...Ca o desfrînată vrăjitoare, imaginația aprinde În noi bezmetice ruguri pe care se mistuie dezirabilul și visul”(p.300). Acroșaje stilistice găsim În teză În foarte multe alte capitole și subcapitole, autoarea , omul de teatru, exegetul, fiind atent dublate de... poet, de un om care scrie cu dragoste, dăruindu-se subiectului, și nu conturează teza din agasantă obligație didactică. De altfel, și subiectul Îi permite actrițeidoctorande să gliseze cu afecțiune În jurul temei : ce (mai) e, În
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
biet... Criticilor de teatru tineri le-aș propune ca motto al scrisului lor, un citat din Tudor Caranfil : ”Am conceput Întotdeauna exercițiul critic ca pe un spectacol”. În fond, și regizorul face, În montarea lui, exegeză : de ce n-ar Încerca exegetul, regie? (fiecare, pe scena lui, evident). Dintr-un articol dedicat lui Nicolae Bălcescu, aflu că marele nostru istoric devenise...agent englez, prin mijlocirea marii actrițe Rachel. Hm! Ce subiect teribil, năucitor chiar, a ratat Camil Petrescu, În romanul său Un
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
fiind solicitată tot înapoi, a ajuns lider plăpumar recunoscut de toată antichitatea și așa tot înapoi de la Colosul din Rodos până la Războiul Troian. Aici există un asterisc, cu trimitere pe ultima pagină, în care se menționează pentru cei interesați, de către exegeți, neamuri, divinități, longitudinile și paralelele nenumăratelor ținuturi, continente, cuadraturi, galaxii și metagalaxii, pe unde și-a exercitat meseria lăsând în urmă religii, secte, paroxisme, paradigme, paradoxuri, istorii surpate în neant, dar și construcții megalitice care promulgau ideea universală a necesității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
gară, de pescari, de vegetație sălbatică, de lanțul de magazine în care pășești pe altă planetă, nici nu mai poți vorbi coerent, înconjurat de o faună umană pe care Spielberg a ratat-o, iar scriitorii au ocolit-o de teama exegeților, la fel de insignifianți și unii și ceilalți, parc militarizat, golit de frumusețe, de istorie, de amintiri cu flori puține, smocuri de gazon și copaci triști, bălării utile pentru câini, rozătoare și trecători, deasupra tuturor stagnând un cer bolnav, răsfrânt în ochelarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
canoane grafice, să fie înțelese măcar ca intenție, esența lor nefiind percepută cu adevărat decât de un inițiat. Totul poate fi luat drept o preocupare maniacală, apreciere oarecum justificată, avându-se în vedere că eu sunt, în același timp, creatorul, exegetul și, nu mai puțin, apologetul acestui insolit sistem de a desena litera, cuvântul, fraza. Dar, în caz de nereușită, va rămâne scriitura, povestea vieții mele în alb-negru, necolorată, nepictată, mâzgălită, dacă vreți. Pentru că, după cum a fost și este, așa ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
simbolist - „Serviciul de ecarisaj literar“ - etalează fragmente literare „compromițătoare”, fapt ce va fi atras, desigur, antipatia lui O. Densusianu. A fost oare „simbolistul” Ion Minulescu cel în care integraliștii anilor ’20 recunoșteau un precursor analog lui Apollinaire, un prefuturist? Unii exegeți postbelici înclină să afirme că da. Argumente în acest sens găsim, de pildă, în sinteza despre modernismul românesc a lui Dumitru Micu, Modernismul românesc, vol. II, Ed. Eminescu, București, p. 86). Reținem, din concluziile analizei liricii minulesciene (preluate, în mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
epocă sub formă de copii manuscrise. Numărul 3 conține patru pagini de comentariu - abundent servite de citate ilustrative - despre poezia argheziană (cca. un sfert din sumar), ceea ce îl îndreptățește pe Leon Baconsky să afirme că tinerii admiratori sînt „cei dintîi exegeți cu perspectiva ansamblului ai liricii argheziene de pînă la acea dată”. Același critic sugerează o posibilă pistă a afinităților lui Relgis: acesta își petrecuse anii de școală la Piatra-Neamț, în vecinătatea familiei lui A.I. Zissu, cu a cărui soră, Constanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sintactice și din experimentele de limbaj futuriste, nici vorbă de parole in libertá sau de tehnolatrie agresivă, iconoclastă. Admirația poetului român pentru Marinetti era desigur notorie - ajunsese să fie ironizată și în epigrame - însă entuziasmul rămîne unul superficial. Nu puțini exegeți postbelici ai modernismului și ai avangardismului poetic autohton au insistat pe această idee. În Modernismul românesc I, ed. cit, p. 82), D. Micu apreciază că: „Avînd, prin figurație (nave, trenuri) atingere și cu «poezia spațiului», lirica minulesciană de dinainte de primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
foarte apreciat de amicul său Hermann Hesse). Amănunt revelator - în seara de pomină de la Zünfthaus zür Waag, mentorul Hugo era îmbrăcat într-un costum de episcop, special creat pentru el de către Marcel Iancu... Un amănunt mult discutat de către actorii și exegeții mișcării în cauză (deși, în „Manifeste dada 1918“ Tzara avertiza că explicarea cuvintelor e o „distracție a burtăroșimii”) privește originea etnolingvistică a termenului Dada. Potrivit lui Hugo Ball, acesta ar reprezenta (în franceză) „căluțul de lemn” al copiilor, iar în germană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din spatele decorului modern, „colorat” al unei gări de provincie — provincia românească de care Tzara tocmai se rupsese. Pentru Vinea însă, „trenul” Dada trecuse, lăsînd în urma lui melancolia celui incapabil să emigreze altundeva decît în fantezie. Această ambiguitate, sesizată de toți exegeții, între imageria acut modernistă și sensibilitatea simbolistă caracterizează atitudinea poetului Vinea la care, pe lîngă luările de poziție novatoare, există întotdeauna o rezervă, o distanță față de retorica „angajată”. Este, poate, expresia unei inerții „oblomoviene”, estetismul unui „om de prisos”, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
va stimula mai tîrziu formarea de către Iancu a unei colonii similare la Ein Hod, Israel), sînt numai cîteva dintre episoadele unui „divorț” rămas definitiv. Toate eforturile lui Ion Vinea de a-i reapropia (vezi și corespondența citată Vinea-Tzara, restituită de exegetul fenomenului Dada, Henri Béhar) vor rămîne zadarnice. Iancu și Tzara se vor ignora (sau ironiza) reciproc toată viața: ultimul va elimina toate dedicațiile către cel dintîi în poemele sale și, în vizitele întreprinse la București, va face abstracție de existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unison (și pe drept cuvînt) despre echilibrul dintre „tradiție”/clasicitate și inovația radicală la Contimporanul: un estetism radicalizat în direcția unui avangardism ecumenic, sedus uneori de sublimarea vechimii autohtone (arhaicitate, artă populară, bizantinism), alteori, de fronda socială colorată modern. Printre exegeții cei mai avizați ai fenomenului s-au numărat Ion Pop, Matei Călinescu, Simion Mioc, Marin Mincu, fără a omite contribuțiile teoretice cu valoare mai generală ale lui Adrian Marino. Frecvent citați în acest sens sînt, cu deosebire, teoreticienii italieni ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
confuz, autorul articolului stabilește o genealogie a „stilului nou” de la Cubism, trecînd prin Dadaism, către stația terminus: Constructivism. Din talmeș-balmeșul stîngaci de sloganuri, reținem totuși ideea continuității „abstracționiste” dintre Cubism și Dadaism. „Dadaismul constructiv” (după expresia lui Michel Sanouillet, probul exeget al mișcării Dada) este direcția pe care, asemenea unui Hans Arp autohton, Iancu ar fi imprimat-o Contimporanului. Articolele acestuia din urmă: „Însemnări de artă“ (nr. 45), „Arhitectura de planșetă“ (nr. 60), „Arhitectura de mîine“ (nr. 61), „Arhitectura“ (nr. 62
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lamentabil în platitudinea domestică, dezvăluindu-și în final - cu ironie „teatrală” - trucurile propriului text: „victoria sălbatecă” se transformă astfel într-o înfrîngere personală. „Nobila frondă” a lui Jacques G. Costin. „Moralismul” avangardist. Fiziologia provincialului în București Lipsa de interes a exegeților pentru literatura lui Jacques G. Costin este regretabilă, iar excepțiile (Mihai Zamfir, mai recent Ov.S. Crohmălniceanu, Geo Șerban) nu fac decît să confirme regula. Nici o antologie a literaturii române de avangardă - cu excepția celei a lui Sașa Pană - nu îl include
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu e nici posibilă, nici necesară”, a fost „mereu posibilă”. Motivul ar fi „un bovarism al literaturii noastre”, un „bovarism al sterilității, desigur”, căci „cine n-ar vrea să scrie cît el și să fie, totodată, citit și răscolit de exegeți — dar, firește, să rămînă în viață, calm și senin martor al acestei miraculoase impuneri?”. Viitorul exeget al tînărului Eugen Ionescu gafează însă afirmînd că „Urmuz nu a crezut în literatură”, iar creația sa a fost „spontan-inocentă (lipsită adică de conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literaturii noastre”, un „bovarism al sterilității, desigur”, căci „cine n-ar vrea să scrie cît el și să fie, totodată, citit și răscolit de exegeți — dar, firește, să rămînă în viață, calm și senin martor al acestei miraculoase impuneri?”. Viitorul exeget al tînărului Eugen Ionescu gafează însă afirmînd că „Urmuz nu a crezut în literatură”, iar creația sa a fost „spontan-inocentă (lipsită adică de conștiința scriitorului de profesie, a scriitorului ce-și cultivă vocația”). El concede că „opera” lui Urmuz este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românesc (Editura Fundației Culturale „Ideea Europeană”, București, 2006), Ovidiu Morar vorbește, nu fără temei, de o supraviețuire a judecăților călinesciene (via Benedetto Croce) din Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent și din „Curs de poezie”, chiar în rîndul exegeților din anii ’60-’80 ai avangardei, de la Matei Călinescu la Mircea Scarlat și Ion Pop; avangardismul literar/poetic e apreciat estetic doar în măsura în care se adecvează, mai mult involuntar, prin unele producții ale sale, lirismului (op. cit., pp. 17-18). Excepția Marin Mincu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]