2,253 matches
-
a nu fi și indecente. Viciul paradoxului "la cald" sau al observației făcute în trecere este talmeș-balmeșul, acel ceva fără cap și coadă. Voi spune oare, pentru a mă dezvinovăți, că amestecul genurilor, combinația de religios și laic, de care exegetul avizat se ferește, constituie chiar nodul problemei? Că Țara Sfântă este un tot incoerent, un mozaic făcut din petice care se ignoră unele pe altele? Tradiția înțelege prin acest termen convențional teritoriul străbătut de Isus, pământul care l-a văzut
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
aproximăm cu 10 15 ani (convertit în 35? Mort în 64?). În schimb, faptul de a nu putea localiza cu exactitate Cana, de a nu putea repera pe o hartă "deșertul", "muntele", nu i-a împiedicat câtuși de puțin pe exegeți să gloseze asupra simbolisticii vinului și a singurătății. Laice sau nu, științele despre religie discută chestiuni de datare, niciodată de localizare (sociologul memoriei Maurice Halbwachs e singurul care a făcut excepție, înainte de război, cu a sa topografie a Evangheliilor, lucrare
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mai adânc, arhivele în care poți avea încredere au ajuns în catacombe, arheologul a devenit notar. În loc să atragă maiestuos înspre tării cupole, clopotnițe sau zigurate, Dumnezeul ceresc și-a ascuns, aici, chiliile, rezervele de apă, camerele mortuare. Iată pentru ce exegeții au renunțat la lornioane, și-au suflecat mânecile și au pus mâna pe târnăcop și pe lopată, încă de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Când Sfânta Scriptură a început să-și arate slăbiciunile sub scalpelul filologilor și al istoricilor (contradicții
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
deșertului nu potolește setea noastră de urme. Un lung-metraj de aventuri proiectat simultan în cele două săli modest echipate din punct de vedere tehnic: oare pentru noi ăștia, hămesiții optici, nu-i chiar aceasta imaginea Bibliei? Într-una din ele, exegeții desfășoară sub ochii mei de cititor un text fără imagini; în cealaltă îmi arată în albumele lor imagini fără legende. Misiunea bibliștilor de profesie (care o facilitează apoi pe aceea, mai lucrativă, a tour-operatorilor) constă în a postsincroniza banda imagine
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
dușman al zeilor. Dacă l-am citi ceva mai des, am fi scutiți de o mulțime de deziluzii fără de motiv și de amărăciuni inutile. Aceasta îmi pare a fi, la urma urmelor, adevărata piatră de hotar dintre agnostic și credincios. Exegetul creștin presupune că cele trei momente prevestitoare de timpuri noi de la nunta din Cana sunt tot atât de diferite și de superioare celor vechi pe cât este vinul de Carmel în comparație cu apa de robinet. Dar s-a schimbat oare cu adevărat, de la acea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
imediată de a afla despre existența soarelui. Ajuns la vârsta - prag, el își întreabă părinții dacă a existat soare și pleacă în căutarea lui. Absența astrului de zi, dar și a lunii, ca rapt malefic, constituie o funcție (în termenii exegetului V. I. Propp) frecvent întâlnită în basmele cu motive inițiatice. Repunerea pe cer a soarelui și lunii de către eroii similari lui Greuceanu constituie o luare a lumii de la început, o renaștere prin gestul originar. Colindele tip , Furarea astrelor, dezvoltă acest
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
dă zile în ea. S-a încins cu nouă cercuri peste burtă șî nu mai putea să mai nască. A adus doctori, moașe - nimic” (VoiaDâmbovița). Primul motiv care apare în acest fragment, absența dramatică a urmașilor, a fost „amendat” de exegeți, ca preocupare exclusivistă a împăraților; Constantin Noica identifică aici „fața luminoasă a devenirii întru devenire”, în opoziție cu trecerea mistuitoare revelată lui Hyperion. Obsesia procreației mai ales regale trebuie pusă în contextul grijii pentru fertilitatea lumii. Sub aspect pragmatic, regele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
animalului în imaginarul carpato-danubiano-pontic, și apoi de confrun¬tarea propriu-zisă. Anatomia animalului este un argument pentru faptul că leul nu primește o funcție denotativă în cadrul colindei, el are și coarne uneori, ba chiar este ierbivor. Mai mult decât atât, unii exegeți consideră că în spatele „măștii literare” a leului se află, de fapt, lupul. Dimpotrivă, un studiu recent al lui Ion Taloș analizează motivele colindei prin prisma unui naturalism zoologic: „se știe că leul se retrage ziua în umbra tufișurilor ori a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
apărut și sub formă de carte. Nu am motive să mă plâng de modul în care am fost receptat în România, mai ales că unele din piesele mele sunt evocate și în manualele școlare. În anii din urmă mai mulți exegeți au "reglat" tirul analizei și m-au scos din categoria facilă a "teatrului absurdului". S-au spus lucruri extrem de interesante despre ceea ce scriu, deseori m-am redescoperit pe mine însumi citind astfel de lucrări. Aș cita doar una dintre ele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
a onirologiei acestuia, translate în operă artistică. De asemenea, incursiunile egiptologice pun în lumină sensuri mai bogate pentru evaluarea estetică a scrierilor eminesciene. Este o carte, fără îndoială, de neocolit de acum înainte pentru biografii, ca și, în general, pentru exegeții operei eminesciene. OMUL DIN SCRISORI (Dan C. Mihăilescu) Apariția, în anul 2000, a corpusului epistolar Eminescu Veronica Micle, aproape o sută de texte necunoscute până atunci, ținute la fereală de către descendenții familiei adresantei, a trezit un interes cu totul aparte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Micle, evidențiind firescul legăturilor lor umane, făcând din acest eseu o demonstrație de rafinament și inteligență analitică. ROMANUL MITULUI EMINESCU (Florina Ilis) Nu era o vorbă lipsită de sens aceea care atrăgea atenția asupra faptului că există atâția Eminescu câți exegeți îl prezintă (îl analizează, îl receptează) în studii sau monografii ce poartă, desigur, amprenta acelui timp în care au fost elaborate (G. Călinescu). Cât de diferite sunt imaginile poetului oferite de-a lungul vremii de diverși autori, fie în monografii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe marginea stabilirii datei de naștere a poetului. Sau modul în care s-a speculat, în numeroase cărți consacrate vieții lui Eminescu, ziua de 28 iunie 1883, când poetul este declarat nebun. Fără a-și îngădui vreun comentariu pur personal, exegetul citează câteva pasaje din referirile celor apropiați poetului, la acea dată, care prevesteau sau pregăteau momentul declanșării nebuniei: la 30 mai 1883, Maiorescu nota în Jurnalul său "După părerea mea, Eminescu înnebunește". Același Maiorescu nota în Însemnările zilnice, la 11
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în spirit romantic presupune " un sistem relațional al gândirii poetice ", pentru care limbajul devine " un organism al expresiei bazat pe idei-simboluri ", care exprimă și semnifică. Un asemenea nucleu, reprezentând una dintre categoriile fundamentale ale gândirii poetice eminesciene, este oglinda". Pentru exeget, important nu este atât modul în care "fenomenele reflexiei refracției, absorției sau difracției", specifice oglinzii, se manifestă în "sistemul dinamicii textului", cât "felul în care, în oglinda textului, luminile textuale (universuri-artefact) se reflectă/ refractă/ multiplică etc.". Domnia sa atrage atenția asupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
machiajul" pașoptist" va transpare în poeziile perioadei de început, dar îndărătul lui "se pot vedea deja intuițiile esențiale ce țin de atmosfera specifică a imaginarului eminescian". Exemplul analizat în această cheie este poezia din 1868, La o artistă, în care exegetul distinge "rupturi și sincope în derularea imaginilor" ce marchează, de fapt, "trecerea în registre diferite ale imaginarului". Venere și madonă, o altă poezie analizată sub acest cod spectral, apare ca "povestea unei refracții în "oglinda de aur", o deformare a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sistem de reprezentare imagologică pe ideea oglinzii, ca metaforă a dedublării, în canonul căruia așează cu inteligență speculativă întreaga creație eminesciană, care se dovedește a răspunde perfect acestui nou tip de analiză, probându-și încă o dată modernitatea. De altfel, demersul exegetului e îndreptat în această direcție a demonstrației viabilității operei eminesciene sub exigențele analizei artistice de ultimă oră. Interesul pentru intreprinderea lui Călin Teutișan este cu atât mai mare cu cât el face parte, iată, din generația tânără, dezmințind astfel faptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pentru intreprinderea lui Călin Teutișan este cu atât mai mare cu cât el face parte, iată, din generația tânără, dezmințind astfel faptul că celor mai noi lectori de poezie, lirica lui Eminescu... nu le mai spune nimic. Pe lângă faptul că exegetul se dovedește un foarte bun cunoscător al creației eminesciene, el operează cu un instrumentar critic de ultimă oră, în relevarea calităților filosofice ale poeziei și poeticii eminesciene. Fără îndoială e o interpretare de subtilitate, care... face bine, prin tratamentul receptării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și înțeles pe Mihai Eminescu. O atenție aparte îi este acordată lui Iosif Vulcan, în calitate nu doar de gazdă a debutului literar al tânărului de 16 ani, în paginile Familiei budapestane, ci și, sau mai ales, în calitate de critic și exeget al creației poetului, postură ce a stat foarte puțin în atenția istoriei literare, în general. "Comentariul lui Iosif Vulcan spune doamna Ioana Vasiloiu, referindu-se la articolul Epilog la primele poezii ale lui Eminescu este realmente modern", criticul intuind "însemnătatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
simbolice, dar și consacrarea unui consens larg, ce a devenit ulterior suport al mitului eminescian". Această negociere a imaginii scriitorului, din perspectiva actualității trebuie să țină seama și de o evoluție a perceperii publice a acestuia, are nevoie, cum demonstrează exegetul, de un preamblul teoretic în care să se stabilească coordonatele criteriului de evaluare, ținând seama de faptul că într-un fel a fost înțeles Eminescu în epoca sa și altfel în epocile succesive care au urmat. Privit oarecum din exterior
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
azi la Eminescu ce "gândea prin limbaj și uneori dincolo de el", constatând că analiza în profunzime a textelor eminesciene ne arată că ele "spun altceva decât s-a considerat inițial". Un prim capitol ne introduce în "tensiu nea imaginii poetice", exegetul considerând că poezia postromantică se angajează într-o mare aventură a limbajului. Pus în contextul evoluției acesteia, alături de Rimbaud, Baudelaire, Mallarmé, Eminescu se relevează ca un creator care, "sintetizând utopia romantică", "anticipează și apoi trăiește în semnificația dramatică a relației
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de subtilitate și de finețe în interpretare, într-un context al universalității ("Eminescu trăiește visul labirintic ca un drum către unitate, dar în același timp descoperim neliniștea, suferința până la tăcere"). Observând obsesia lui eu în toate expresiile poetice la Eminescu, exegetul urmărește în fapt cum întreaga poezie a acestuia este străbătută de mitul orfic, într-o dimensiune tragică: "Orfismul eminescian este simbolul central al "panoramei deșertăciunilor" lumii", poetul atribuind cântării orfice "calitatea originară a armoniei lumii". Dimensiunea orfică nu este aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
personaj masculin prin intermediul iubirii", adâncind și răscolind diversele fețe ale Erosului și creează un fel de "mistică a eroticii", Toma Nour fiind "un personaj autentic interiorizat, care a transformat gândirea proprie în destin". Semnificativ în acest sens, ține să precizeze exegetul, este însuși numele său: Toma Nour, "combinație care semnifică o dublă neîncredere: a lui Toma, ca individ particular, și a lui Nour, ca ființă cosmică. Această proiecție în infinit este caracteristică întregii gândiri artistice eminesciene și se vădește și în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în comentariile la adresa lor de "invazia amatorismului cras" care, la drept vorbind, nici nu trebuie luat în seamă dincolo de amendarea ce se impune. Într-un prim capitol cu caracter introductiv, de Argument în susținerea demersului analitic (polemic, mai cu seamă), exegetul oferă o caracterizare sintetică, de o maximă concentrare, a scriitorului, un soi de portret ce merită a fi reținută și de la care se pot porni discuțiile, cu folos în orice direcție productivă: "Poetul zice Adrian Dinu Rachieru vizitat de "gânduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mai fi citit!", și cată a-i discredita (cu argumente irefutabile) pe "junii de azi" care sunt "prea convinși că literatura începe cu ei", tratând poezia eminesciană ca "datată și neinteresantă" ("un mit edulcorat, rozaliu, genialoid", după expresia Ruxandei Cesereanu). Exegetul nu angajează un război cu acești lideri de opinie ai generațiilor mai recente, care "refuză bombardamentul encomiastic", dar atrage atenția asupra erorii în care se află atâta vreme cât "din fericire, posteritatea eminesciană e vie, expansivă" și tocmai aceste controverse "îi asigură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
învinuirea pe care i-o aduc unii de a fi reacționar, mai ales în campaniile acestuia împotriva a ceea ce Maiorescu numise formele fără fond. Patosul pe care Eminescu îl pune în articolele sale de ziar îl aduce în situația zice exegetul de a trăi dureros toate evenimentele zilei, până la identificarea cu ele. Gazetăria aceasta "suportă șocul manipulărilor" încât, citit mai încoace, cu lupa corectitudinii politice, textul eminescian de un patriotism ardent, se știe poate fi suspectat și acuzat de "naționalism fervent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Rachieru denunțase cauzele răului din societatea noastră prin acel "consum necompensat" al păturii superpuse, conducând în limbajul actual la o "depotențare ontologică" și cum actualitatea ideilor poetului național se dovedește dramatică, putem descoperi principala cauză a războiului purtat de unii exegeți. Prin comportamentul postdecembrist, oligarhia politică (noua pătură superpusă) nu face decât să confirme teoria eminesciană. Teorie pe care, de fapt, își clădise și C. Rădulescu-Motru demonstrația furibundă împotriva politicianismului". E unghiul din care trebuie judecat și înțeles, în contextul timpului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]