54,757 matches
-
prezența bardului Necuvintelor se simte adesea în filigranul stihurilor în discuție, care, în pofida acestui fapt, știu să evite, în ansamblu, capcana epigonismului: "zidului îi dai nume de zid/ și te întorci spunînd:/ nu există,/ voi sînteți pietrele -/ dezgropatele cetăți ale ființei.// propria ta mînă care a făcut zidul/ o numești mînă./ dar întorci privirea și zici:/ nu există.//...imposibil - se aude o voce -/ este Ramses și oamenii mării/ sînt spuma visului său./ în capitala Dublei Țări mîinile lor/ tăiate piramidă s-
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
capitala Dublei Țări mîinile lor/ tăiate piramidă s-au făcut" (Ou Topos). E aci o pornire spre abstractizare și geometrizare, ca o "filosofie" a cruzimii și totodată o "formă" a ei, ilustrare duală a simțămîntului de mutilare lăuntrică ce apasă ființa modernă. Poetul e atras de raportul - atît de primejdios - dintre existență (ori prezență, cum ar spune Maurice Blanchot) și text. Cel din urmă se nutrește din "tulburarea" celei dintîi, cu toată aparența de independență a ambilor factori, ei determinîndu-se reciproc
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
din nou în grijile tale cu simțurile/ în expansiune și îți iei rămas bun/ de la zdrențele împărăției pămîntești/ făcînd cu ochiul rugului aprins al eurilor" (Piatra scrisă). Tendința de geometrizare sfîrșește prin a agasa creația ce se simte damnată aidoma ființei ce a produs-o, voindu-se desprinsă de tiparele falacioase, de un alibi formal, cufundată într-un inform tragic ce ne amintește de scriitura acută a unui Ion Caraion: "se mai văd semnele// la mîini și picioare legați cu insomnii
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
de rouă/ odăile sărace ale lumii/ adîncesc cerul înstelat din noi" (Odaie cu bătălia de la Austerlitz). În discursul său, George Vulturescu pornește de la sine spre a se întoarce la sine, circular. Poetica sa inconfortabilă e una a modelării textului de către ființă. Așa cum lichidul ia forma paharului ce-l conține, verbul amar devine una cu eul: "Mai întîi albul paginii/ apoi ceața ei prin care orbecăiești/ centimetru cu centimetru înghețînd/ în jurul tău pînă cînd totul/ devine o banchiză pe care aluneci/ care
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
să închin un pahar/ cu cioclii lecturii:/ "vă las singuri pe pagină:/ n-am chef să mai vîslesc în locul vostru!"" (Scrisul agonic). Pe urmele existențiale ale celebrilor damnați, de la Poe și Baudelaire la Artaud, George Vulturescu oferă o viziune a ființei rebele care se complace în nocturna-i decădere, se dispensează ostentativ de transcendență. E un revers exact al luminozității și pietății, un dezechilibru, bine calculat stilistic, al lumii diurne a binelui, frumosului și adevărului. Luciferismul o pune în chestiune sistematic
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
îmbisericită", pentru că "Octavian Goga, ca și ceilalți doi mari poeți ardeleni, George Coșbuc și Lucian Blaga, este fiu de preot. A crescut în biserică. Climatul ritual i-a străbătut copilăria până în adâncul ei și aceste puternice impresii sacre, plămădite în ființa lui, izbucnesc în inspirații literare și se răsfrâng asupra întregii lumi pe care o cântă poetul. Natura cu mărețiile ei devine astfel un act de prăznuire liturgică a Creatorului ei, fiindcă un zvon de liturghie cântă mereu în sufletul lui
Poezia în perspectivă teologică by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/17371_a_18696]
-
mi caut pipăitul/ Să aflu o mână prietenă pe ziduri./ Îmi vorbesc bâlbâitură". Cel pornit să-l afle pe Dumnezeu simte "aerul oțetit și tare": "Aerul mă sugrumă frunză după frunză, dor după dor". Plăsmuire a infinitului și a nimicniciei, ființa umană se apropie, prin clipa de har din care se va naște "slova de foc" - aspirație demiurgică a poetului -, de Dumnezeu: "Posed câteva minute despuiate/ de tandrețe și har/ Pentru a-mi spune sunt Dumnezeu/ posed trecerea către seve când
Imposibila euharistie by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17369_a_18694]
-
fost eu prietenă? Cu cine? În asemenea situații, ca a mea, nu-ți rămâne să fii prieten decât cu Dumnezeu și cu boala însăși. Nu înțeleg prietenia. Nu cred că am s-o accept vreodată." Știe că nu e o ființă prea agreabilă, că incomodează, că e foarte directă, că se ceartă ("Eu am principii. Eu nu mă cert din isterie, din răzbunare, din răutate. Eu mă cert pentru niște principii[...] În plus, mie îmi place să vorbesc numai despre dragoste
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17363_a_18688]
-
că totul e o farsă, o imensă parodie. Pynchon lucrează la limita subțire, pe care o subțiază insistent în întreg romanul, dintre derizoriul parodic și parodicul tragic: Oedipa Maas e o femeie care descoperă, căutînd apropierea (postumă) de o altă ființă, iubitul ei Pierre, propria și irepresibila ei singurătate. Metafora care o definește apare în primele pagini ale romanului, cînd Oedipa, pregătindu-se să înceapă șirul de fantastice aventuri pe urmele testamentului lui Pierre, își amintește că odinioară, în zorii poveștii
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
erau mai înainte "fruct oprit". Dar nu ne ajută nici permanenta obsesie sterilă, ineficient pasivă, a sărăciei, frigului, ipostazelor adesea dezgustătoare ale "politicului" sau corupției, nemuncii sau raptului de tot felul - obsesie firească și legată de vectori vitali ai oricărei ființe umane, dar care, fiind șí o reacție psihică absolut stearpă, riscă să ne alieneze, să ne înstrăineze definitiv de identitatea noastră. Desigur, nu va fi, zilele acestea, nici o "comemorare Enescu"; "Festivalul Enescu" trezește fervoare cu câteva săptămâni ori zile înainte
Enescu - între Père-Lachaise și Tescani by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17348_a_18673]
-
satului, în "capela", de fapt bisericuța familiei, din "1769", nu așteptând cine știe ce fonduri pentru construcții monumentale ori pentru restaurări mărețe. Presupunând că nu s-ar recunoaște valoarea intrinsecă a "unor oseminte", este indubitabilă valoarea lor simbolică, precum și importanța respectării dorinței ființelor din care provin. Cine ar invoca argumentul că asemenea nume ilustru este mai nimerit să se afle printre alți iluștri francezi (uneori, rari, șí străini) se poate liniști: ar mai exista acolo încă un cenotaf printre altele. Dar ce a
Enescu - între Père-Lachaise și Tescani by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17348_a_18673]
-
sau în urma noastră, dacă scădem din 1999, anul 622, - anul Egirei, - cînd Mahomed a înființat islamismul. Ca musulman azi, ești doar în anul 1377, - (nici nu s-a instalat pe tronul țării românești Mircea cel Bătrîn!). Chaldeea, din Mezopotamia unde ființa Babilonul, cunoaște cifra de șapte secole înainte de Cristos, cînd țara a fost întemeiată de Nabopalassar. Un chaldeean care se respectă ar fi azi în anul 2700 care nu este o cifră demnă de un potop. Și un roman, dacă imperiul
Nedemni de un potop by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17416_a_18741]
-
acelora care nu l-au trăit). Coincidență va potrivi în așa fel lucrurile încît, în 1492, exact anul în care Cristofor Columb descoperă America, Erasm "descoperă pentru sine viitoarea să lume, Europa". Curînd, el pornește să-și "colonizeze" propria-i ființă, defrișînd zone interioare care țin de cunoaștere, de plivirea buruienilor neștiinței, de desțelenirea bunelor maniere care se cuvin a fi cultivate, însușite, combătînd totodată nerozia și tradițională îngîmfare omenească. Totul în virtutea nevoii de civilizație, de promovare a antibarbarilor. Căci, în
Cel dintîi european by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17887_a_19212]
-
dintre aceste două zone, desi contigue, concep un alt fel de identitate corporală: trupul viguros, atletic și masculin al scufundatorului, al surferului din ziua de azi dacă vreți, în opoziție cu acela molatec și erotizat în pasivitate și așteptare, al ființei tolănite în nisip. Corpul agresiv construit de întîlnirea cu elementul acvatic e treptat dublat sau chiar substituit de un corp-receptacul de senzații. Plajă modernă începe să se schițeze, semnificativ de altfel, odată cu figură invalidului (de regulă presupus a proveni din
Cele trei corpuri ale femeii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17900_a_19225]
-
de singur în lume ca om sau ca individ. În realitate nu există rude, nici prieteni cu care să poți fi într-o adevărată și desăvîrșită comuniune sufletească. Trebuie să înțelegi că menirea omului (de altfel, cred că a oricărei ființe vii) este să ducă singur o viață în fond solitara... Însemnările pe care le voi face aici aș dori să fie o încercare de pătrundere în mine însumi, lentă, necruțătoare, franca și de absolută sinceritate. Impresiile despre alții, despre lumea
Jurnalul lui Rebreanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17893_a_19218]
-
însăși, tăind rădăcinile și curajul contactului cu centrul, înstrăinîndu-mă și pierzîndu-mă în acest fel în activitatea înșelătoare a scrisului (...)" (p.123). Autenticitatea este, în acest caz, asumarea acestei "activități înșelătoare" care devine spațiu al unei transcenderi către adevărul superior al ființei. Din această perspectivă integratoare trebuie privite accentele misticului din finalul "jurnalului". Misticul e pus în contextul "realităților paralele", demers cu vîrtuți revelatoare pentru că probează conectarea sensibilității creatorului la o lume în continuă transformare și abolire a granițelor, în numele unei simultaneități
Sub obrocul autenticitătii by Robert Capsa () [Corola-journal/Journalistic/17916_a_19241]
-
curioase și pe care astăzi o citim zîmbind cu uimire este și aceasta schița fantastică și atît de actuala în desuetudinea ei julveriană, OCEANIA-PACIFIC-DREADNOUGHT: "Era în jurul anului 1952 (?!exclamația noastră), iar vasul uriaș, acel Dreadnought al Păcii, pe care înaltă ființă franco-anglo-americană îl pusese de vreo douăzeci de ani în executare, trebuia în curînd să fie împins în afara din matcă în care fusese lucrat, în apele oceanului... Spăimîntătorul și minunatul Dreadnought al Păcii sleise însă întreaga producțiune a fierului după fața
Oceania-Pacific-Dreadnought by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17922_a_19247]
-
crezusem). sînt răstignit/ pe o cruce bătută în cuiie. ochii mei sînt scoși. urechile mele/ sînt tăiate. limba mea este smulsa. umbrele mă privesc/ zîmbind. unele mă cheamă. altele vor să-mi ia locul"(ibidem). Că o probă a incongruentei ființei cu sine, ni se înfățișează, în limbaj suprarealist, o demontare a corpului în părtile-i componente, ce se săvîrșește în somn. Mecanismele subconștientului apar sugerate prin astfel de amuzant-terifiante disocieri: "traiul nostru aici era un trai obișnuit:/ la culcare ne desfăceam
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
chipul meu/ și-mi dau seama că drumul pustiu nesfîrșit/ este chiar lama unei securi/ care-mi despica încet inima înmiit" (Drumul pustiu). Sau gnomic: "ca un cartof în pămînt/ creșteai în memoria mea visînd" (Adăpost). Sau, cel putin, confruntarea ființei actuale cu ipostazele sale infantil-ofensive, impactul indecis al vîrstelor zăvorite "în luminoasă enigmă". Ideea de moarte apare atenuata de ideea anamorfozelor pe care le cunoaște făptura noastră în zarea conștiinței de sine fantaste: "vorbeai cu mirosul tău de floare din
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
să îl contemple, să îl admire, si constrînge memoria să îl rețină. Hoții de frumusețe mi se pare a fi un raspuns explicit la o celebra frază sartriană: "Celălalt este pentru mine în același timp cel ce mi-a furat ființă și cel ce face să existe o ființă care e ființă mea". Protagoniștii lui Bruckner sînt niște eugenici pe dos: încercarea lor de exterminare a frumuseții chipului, fie acesta chip de femeie sau de bărbat, face parte dintr-un proiect
În căutarea chipului pierdut by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17923_a_19248]
-
memoria să îl rețină. Hoții de frumusețe mi se pare a fi un raspuns explicit la o celebra frază sartriană: "Celălalt este pentru mine în același timp cel ce mi-a furat ființă și cel ce face să existe o ființă care e ființă mea". Protagoniștii lui Bruckner sînt niște eugenici pe dos: încercarea lor de exterminare a frumuseții chipului, fie acesta chip de femeie sau de bărbat, face parte dintr-un proiect de putere, de preluare autoritara, despotica a lumii
În căutarea chipului pierdut by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17923_a_19248]
-
rețină. Hoții de frumusețe mi se pare a fi un raspuns explicit la o celebra frază sartriană: "Celălalt este pentru mine în același timp cel ce mi-a furat ființă și cel ce face să existe o ființă care e ființă mea". Protagoniștii lui Bruckner sînt niște eugenici pe dos: încercarea lor de exterminare a frumuseții chipului, fie acesta chip de femeie sau de bărbat, face parte dintr-un proiect de putere, de preluare autoritara, despotica a lumii, dar de fapt
În căutarea chipului pierdut by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17923_a_19248]
-
e/ mult cîntată și răsplătita mult/ iar oamenii vă fac serbări cu artificii și claxoane" (Zi). Alteori poeta se lasă-n voia valului oniric, ondina ce se interoghează melancolic în transparență acvatică a somnului, în confuzia blîndă a obiectelor, a ființelor, a orelor ce se întrepătrund: "Și-acum încotro să înot cu cele două cozi de sirenă?/ Și la ce să fiu mai atentă?/ La cele care strălucesc în orbirea de noapte/ sau la cele pe care le acoperă strălucirea luminii
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
de ce tocmai un cîntec nesuferit?" (Zi). Una din figurile simptomatice ale visului e trecerea spre altceva, devenirea prin alteritate. Nu doar necunoscută sieși, scăpînd inițiativei personale, dar și transformîndu-se în altcineva, poeta realizează un epic enigmatic prin multiplicarea de sine. Ființă i se preface într-o suită de fapturi umane sau animaliere: În visul tău nu ești stăpîn tu-cel-stiut-de-tine/ ci tu-acela-despre-care-nici-nu-stii./ În visul altora e și mai și...(...) În mintea mamei îmi tot fac bagaje./ În mintea lui iubita sînt peste
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
jocul lui e nelimitat. Propunîndu-si să-și imite personajele preferate, Alonso Quijano chiar intra în pielea lor. Trece pragul dintre viață și ficțiune. Joacă lui e de-a cavalerii din române. Dar așa cum nu deosebește păpușile lui Pedro de niște ființe în carne și oase, tot așa nu deosebește între propria existența reală și aceea fictiva a cavalerilor rătăcitori. Și nu e bine spus că la urmă, se trezește din nebunia lui Don Quijote și se întoarce în La Mancha lui ca să
Însemnări despre Don Quijote by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17960_a_19285]