9,041 matches
-
un concept necesar care leagă "sectoarele" ființei umane (condiția fenomenală și cea inteligibilă). Iar ideea omului ca scop final al existenței lumii pune într-o relație de complementaritate cele două lumi, cea fenomenală și cea inteligibilă. Așadar, prin extinderea legislației finalității de la om la natură se produce înstrăinarea unui principiu al omului, care nu înseamnă negarea realității acestuia; mai degrabă omul este prezentat din perspectiva modului său de a fi, căci apare întreg și în chipul său esențial. În felul acesta
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
nu înseamnă negarea realității acestuia; mai degrabă omul este prezentat din perspectiva modului său de a fi, căci apare întreg și în chipul său esențial. În felul acesta, am putea spune, este înfăptuită sinteza în unitatea umană. De fapt, conceptul finalității reprezintă sinteza însăși a cunoașterii și acțiunii (libertății). Dat fiind faptul că originea sa este omul (e vorba de "finalitatea practică", originară), el are legătură cu moralitatea și cu fericirea; și, desigur, cu sinteza acestora, Binele Suveran. Și pentru că el
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și în chipul său esențial. În felul acesta, am putea spune, este înfăptuită sinteza în unitatea umană. De fapt, conceptul finalității reprezintă sinteza însăși a cunoașterii și acțiunii (libertății). Dat fiind faptul că originea sa este omul (e vorba de "finalitatea practică", originară), el are legătură cu moralitatea și cu fericirea; și, desigur, cu sinteza acestora, Binele Suveran. Și pentru că el trece în condiția de "finalitate a naturii", conceptul în cauză are legătură cu însăși posibilitatea ființei raționale de a "cunoaște
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
cunoașterii și acțiunii (libertății). Dat fiind faptul că originea sa este omul (e vorba de "finalitatea practică", originară), el are legătură cu moralitatea și cu fericirea; și, desigur, cu sinteza acestora, Binele Suveran. Și pentru că el trece în condiția de "finalitate a naturii", conceptul în cauză are legătură cu însăși posibilitatea ființei raționale de a "cunoaște" natura ca și cum ea ar fi un sistem de scopuri. Faptul că finalitatea este socotită un principiu regulativ (nu constitutiv), iar nu ca o categorie a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
desigur, cu sinteza acestora, Binele Suveran. Și pentru că el trece în condiția de "finalitate a naturii", conceptul în cauză are legătură cu însăși posibilitatea ființei raționale de a "cunoaște" natura ca și cum ea ar fi un sistem de scopuri. Faptul că finalitatea este socotită un principiu regulativ (nu constitutiv), iar nu ca o categorie a intelectului (în mod firesc, constitutivă), trebuie interpretat în legătură cu două condiții: a) modul în care Kant concepe tabela categoriilor din Critica rațiunii pure (nu găsim și finalitatea printre
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
că finalitatea este socotită un principiu regulativ (nu constitutiv), iar nu ca o categorie a intelectului (în mod firesc, constitutivă), trebuie interpretat în legătură cu două condiții: a) modul în care Kant concepe tabela categoriilor din Critica rațiunii pure (nu găsim și finalitatea printre ele); b) părăsirea, de către Kant, a semanticii "clasice" a acestui concept. Categoriile (formele a priori ale intelectului) sunt concepte universale pentru cunoaștere, în vreme ce finalitatea este un concept particular al facultății de judecare reflexive; categoriile nu semnifică și în ordinea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
a) modul în care Kant concepe tabela categoriilor din Critica rațiunii pure (nu găsim și finalitatea printre ele); b) părăsirea, de către Kant, a semanticii "clasice" a acestui concept. Categoriile (formele a priori ale intelectului) sunt concepte universale pentru cunoaștere, în vreme ce finalitatea este un concept particular al facultății de judecare reflexive; categoriile nu semnifică și în ordinea moralității decât în măsura în care aceasta presupune și cunoaștere; în spațiul ei propriu, categoriile intelectului sunt inoperante; finalitatea, în schimb, reprezintă un "principiu" în acest spațiu al
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
priori ale intelectului) sunt concepte universale pentru cunoaștere, în vreme ce finalitatea este un concept particular al facultății de judecare reflexive; categoriile nu semnifică și în ordinea moralității decât în măsura în care aceasta presupune și cunoaștere; în spațiul ei propriu, categoriile intelectului sunt inoperante; finalitatea, în schimb, reprezintă un "principiu" în acest spațiu al moralității, așa încât lipsa sa din tabela categoriilor intelectului pare a fi firească. Pe de altă parte, finalitatea "clasică" (prekantiană) presupune în structura sa conceptuală ideea Arhitectului Suprem care înfăptuiește în lume
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
decât în măsura în care aceasta presupune și cunoaștere; în spațiul ei propriu, categoriile intelectului sunt inoperante; finalitatea, în schimb, reprezintă un "principiu" în acest spațiu al moralității, așa încât lipsa sa din tabela categoriilor intelectului pare a fi firească. Pe de altă parte, finalitatea "clasică" (prekantiană) presupune în structura sa conceptuală ideea Arhitectului Suprem care înfăptuiește în lume un plan. Kant nu gândește finalitatea în acest model. Și, de fapt, nu ar fi putut-o face, deoarece Arhitectul Suprem (Dumnezeu) nu are "realitate", nefiind
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în acest spațiu al moralității, așa încât lipsa sa din tabela categoriilor intelectului pare a fi firească. Pe de altă parte, finalitatea "clasică" (prekantiană) presupune în structura sa conceptuală ideea Arhitectului Suprem care înfăptuiește în lume un plan. Kant nu gândește finalitatea în acest model. Și, de fapt, nu ar fi putut-o face, deoarece Arhitectul Suprem (Dumnezeu) nu are "realitate", nefiind dat în experiență, neexistând un obiect al acestui concept (sau Idei). În prima Critică, el argumentase "imposibilitatea dovezii fizico-teologice" a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
un obiect al acestui concept (sau Idei). În prima Critică, el argumentase "imposibilitatea dovezii fizico-teologice" a existenței lui Dumnezeu, dovadă ce viza însăși imposibilitatea existenței divine ca Arhitect Suprem.83 Trebuie să refacem acum structura formală a conceptului kantian al finalității. Premisa necesară a acestui demers este ideea că, în genere, structura formală a unui concept reprezintă: a) schema logică alcătuită din forme și operații logice în care îi este așezat (turnat) înțelesul; b) condiția necesară sub care poate fi dat
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și reactualizează un înțeles. Nu trebuie însă confundat între "logic" și "formal", căci aceste două determinări semnifică diferit în spațiul filosofiei kantiene.84 În contextul de față, termenul "formal" desemnează condițiile logice minime care oferă cadrul de înțelegere pentru conceptul finalității (nu sensurile lui, acestea alcătuind împreună structura "materială", semantica sa). Susțineam mai sus că structura formală a conceptului prekantian al finalității este construită prin analogie cu atitudinea teleologică a omului, cu toate că agentul "finalizator" nu este omul. De aici două consecințe
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
kantiene.84 În contextul de față, termenul "formal" desemnează condițiile logice minime care oferă cadrul de înțelegere pentru conceptul finalității (nu sensurile lui, acestea alcătuind împreună structura "materială", semantica sa). Susțineam mai sus că structura formală a conceptului prekantian al finalității este construită prin analogie cu atitudinea teleologică a omului, cu toate că agentul "finalizator" nu este omul. De aici două consecințe: a) accentul ei antropomorfic; b) ideea intervenției în lume a Arhitectului divin. Tocmai experiența este sursa conceptului finalității, în acest caz
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
conceptului prekantian al finalității este construită prin analogie cu atitudinea teleologică a omului, cu toate că agentul "finalizator" nu este omul. De aici două consecințe: a) accentul ei antropomorfic; b) ideea intervenției în lume a Arhitectului divin. Tocmai experiența este sursa conceptului finalității, în acest caz, deoarece prin experiență omul se înțelege pe sine ca ființă ce-și propune scopuri; și tot prin aceasta își poate "verifica" ipoteza intervenției divine, dacă adaugă simplei cunoașteri credința. Omul înțelege, existând în "lume", că el reprezintă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de "sens" în lume? Cine a armonizat părțile lumii, în așa fel încât ele să participe la "armonia universală"? Omul, în nici un caz, căci el este parte a existenței. Doar Arhitectul Suprem ar putea îndeplini o astfel de funcție. Sursa finalității kantiene nu este însă experiența. În plus, omul ca ființă inteligibilă este condiționat prin finalitate. De aceea, sursa finalității nu poate fi decât o facultate omenească; și este, cum știm, facultatea de judecare reflexivă. Aceasta înseamnă că finalitatea practică (inteligibilă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
participe la "armonia universală"? Omul, în nici un caz, căci el este parte a existenței. Doar Arhitectul Suprem ar putea îndeplini o astfel de funcție. Sursa finalității kantiene nu este însă experiența. În plus, omul ca ființă inteligibilă este condiționat prin finalitate. De aceea, sursa finalității nu poate fi decât o facultate omenească; și este, cum știm, facultatea de judecare reflexivă. Aceasta înseamnă că finalitatea practică (inteligibilă) este o condiție a "realității" ființei inteligibile, iar finalitatea naturală (la care se ajunge prin
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Omul, în nici un caz, căci el este parte a existenței. Doar Arhitectul Suprem ar putea îndeplini o astfel de funcție. Sursa finalității kantiene nu este însă experiența. În plus, omul ca ființă inteligibilă este condiționat prin finalitate. De aceea, sursa finalității nu poate fi decât o facultate omenească; și este, cum știm, facultatea de judecare reflexivă. Aceasta înseamnă că finalitatea practică (inteligibilă) este o condiție a "realității" ființei inteligibile, iar finalitatea naturală (la care se ajunge prin extinderea celei dintâi de la
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
funcție. Sursa finalității kantiene nu este însă experiența. În plus, omul ca ființă inteligibilă este condiționat prin finalitate. De aceea, sursa finalității nu poate fi decât o facultate omenească; și este, cum știm, facultatea de judecare reflexivă. Aceasta înseamnă că finalitatea practică (inteligibilă) este o condiție a "realității" ființei inteligibile, iar finalitatea naturală (la care se ajunge prin extinderea celei dintâi de la om la natură) nu denumește o "realitate"; ea este proprie ordinii lui "ca și cum". Diferența de origine dintre conceptul prekantian
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ca ființă inteligibilă este condiționat prin finalitate. De aceea, sursa finalității nu poate fi decât o facultate omenească; și este, cum știm, facultatea de judecare reflexivă. Aceasta înseamnă că finalitatea practică (inteligibilă) este o condiție a "realității" ființei inteligibile, iar finalitatea naturală (la care se ajunge prin extinderea celei dintâi de la om la natură) nu denumește o "realitate"; ea este proprie ordinii lui "ca și cum". Diferența de origine dintre conceptul prekantian al finalității și cel kantian constituie un temei pentru înțelegerea diferenței
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
inteligibilă) este o condiție a "realității" ființei inteligibile, iar finalitatea naturală (la care se ajunge prin extinderea celei dintâi de la om la natură) nu denumește o "realitate"; ea este proprie ordinii lui "ca și cum". Diferența de origine dintre conceptul prekantian al finalității și cel kantian constituie un temei pentru înțelegerea diferenței dintre structurile formale în care sunt așezate aceste două concepte. În filosofia prekantiană se opera distincția între o finalitate externă (scopul este exterior celui ce suportă scopul, celui care este supus
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
este proprie ordinii lui "ca și cum". Diferența de origine dintre conceptul prekantian al finalității și cel kantian constituie un temei pentru înțelegerea diferenței dintre structurile formale în care sunt așezate aceste două concepte. În filosofia prekantiană se opera distincția între o finalitate externă (scopul este exterior celui ce suportă scopul, celui care este supus necesității înfăptuirii unui plan; tocmai acest concept este implicat în structura "dovezii fizico-teologice" privind existența lui Dumnezeu, argument pus de Kant pe seama lui Leibniz, prezent însă și la
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
care este supus necesității înfăptuirii unui plan; tocmai acest concept este implicat în structura "dovezii fizico-teologice" privind existența lui Dumnezeu, argument pus de Kant pe seama lui Leibniz, prezent însă și la Toma din Aquino și chiar la Aristotel) și o finalitate internă (care este expresia unei evoluții "de interior", după un plan intrinsec, cel ce suportă scopul fiind și autorul planului și cel ce susține, neîntrerupt, îndreptarea către scop). Deși conceptele acestor două ipostaze ale finalității sunt prezente încă în filosofia
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
chiar la Aristotel) și o finalitate internă (care este expresia unei evoluții "de interior", după un plan intrinsec, cel ce suportă scopul fiind și autorul planului și cel ce susține, neîntrerupt, îndreptarea către scop). Deși conceptele acestor două ipostaze ale finalității sunt prezente încă în filosofia antică, după cum vom vedea, abia H. Bergson, în Evoluția creatoare 85, consacră numele lor. Aristotel a intuit și a pus în concept, pe lângă finalitatea externă, limpede în următorul enunț: "natura există în vederea unui scop"86
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
susține, neîntrerupt, îndreptarea către scop). Deși conceptele acestor două ipostaze ale finalității sunt prezente încă în filosofia antică, după cum vom vedea, abia H. Bergson, în Evoluția creatoare 85, consacră numele lor. Aristotel a intuit și a pus în concept, pe lângă finalitatea externă, limpede în următorul enunț: "natura există în vederea unui scop"86, și o finalitate internă, la fel de vizibilă în următoarea formulare: "căci în lucrurile în care există un scop al unei mișcări continue, scopul acesta este și termen și cauză finală
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
încă în filosofia antică, după cum vom vedea, abia H. Bergson, în Evoluția creatoare 85, consacră numele lor. Aristotel a intuit și a pus în concept, pe lângă finalitatea externă, limpede în următorul enunț: "natura există în vederea unui scop"86, și o finalitate internă, la fel de vizibilă în următoarea formulare: "căci în lucrurile în care există un scop al unei mișcări continue, scopul acesta este și termen și cauză finală"87. Diferența dintre acestea este confirmată de faptul că la Aristotel scopul final este
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]