8,103 matches
-
secția de muzică, și Facultatea de Construcții Civile și Industriale a Institutului Politehnic „Gh. Asachi”, luându-și licența în 1976. Colaborează cu poezie la „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „România literară”, „Ateneu”, „Revista cultului mozaic”, „Ramuri”, „Dacia literară”, „Poesis”, „Contrapunct” ș.a. Frecventează cenaclul ieșean Junimea. Între 1990 și 1991 lucrează ca redactor la Editura Omnia din Iași. Emigrată în Israel în 1991, este inginer constructor la Societatea de Electricitate din Haifa. Colaborează la numeroase publicații de limba română din Tel Aviv, Ierusalim
MARCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288005_a_289334]
-
, Alfred (23.IX.1898, Storojineț, Ucraina - 3.I.1967, București), traducător. Este fiul unui contabil din administrația moșiei Flondoreni; mama avea înclinații muzicale și preda ore de pian (Margul este derivat din Margula, prenumele mamei). Frecventează liceul la Cernăuți și la Viena, unde familia se mută când izbucnește primul război mondial. După bacalaureat (1916) e încorporat în armata austro-ungară și participă ca locotenent la acțiuni militare în Galiția și Ucraina, angajându-se totodată în mișcarea revoluționară
MARGUL-SPERBER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288018_a_289347]
-
de Mecanici Agricoli din Brânceni (județul Teleorman) până în 1969, când se pensionează. A debutat cu versuri în 1932 la revista „Carnet literar” din Buzău. În 1934 a redactat împreună cu Silviu Roda revista „Foc tânăr”, apărută la Roman. Tot acum îl frecventează pe M. Blecher, care îl pune în legătură cu Sașa Pană. Se apropie mai mult de grupul de la publicațiile literare brașovene „Frize” și „Front literar”. A mai colaborat la „Bilete de papagal”, „Convorbiri literare”, „Almanahul ziarului «Curentul»”, „Curentul magazin literar”, „Floare de
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
și istoric literar. Este fiul Ioanei (n. Popescu) și al lui Ion Cismărescu. Învață între 1934 și 1942 la Liceul „Traian” din Turnu Severin. Din 1942 este student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, în paralel frecventând și cursurile Facultății de Drept. În 1945 e înmatriculat la Școala de Ofițeri de Rezervă din Slănic Prahova, luând parte la bătălia de la Păuliș. Își ia licența în litere în 1946, și din anul următor până în 1953 funcționează ca profesor
MANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287996_a_289325]
-
Este fiul Teodorinei Mănucă (n. Manoliu), învățătoare, și al lui Mihai Mănucă, preot, autor a numeroase studii despre istoria Bisericii Ortodoxe Române. Urmează școala primară și gimnaziul la Iași, apoi Liceul Internat din același oraș (1948-1955). Între 1955 și 1960 frecventează, tot aici, cursurile Facultății de Filologie a Universității „Al. I. Cuza”. După absolvire a fost trei ani zilier la Arhivele Statului, traducător la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași, ulterior a funcționat ca profesor de limba română, zoologie și cunoștințe
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
Litere și Filosofie, secția limbi clasice. După susținerea examenului de capacitate la latină și franceză (1904), lucrează ca profesor de liceu la Craiova, până în 1914, și la București. Face studii de specialitate în Germania, la Leipzig, Berlin și München, unde frecventează cursurile lui Eduard Norden, Leo Frobenius și Wilamowitz-Moellendorff. Obține doctoratul în 1910 cu o teză despre elementele stoice în pedagogia lui Seneca, lucrare publicată ulterior la München (Die stoischen Elemente in der Pädagogik Senecas, 1911). Din 1918 până în 1946 activează
MARINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288033_a_289362]
-
MATEESCU, Nicolae (22.XI.1945, Ploiești), prozator și dramaturg. Este fiul Eugeniei (n. Gürtler) și al lui Nicolae Mateescu, inginer. Frecventează școala primară în orașul Victoria și la Valea Călugărească și este elev la Liceul „Mihai Viteazul” din Ploiești, absolvit în 1963. Student la Facultatea de Filologie, secția biblioteconomie, a Institutului Pedagogic din București (1963-1966), este repartizat după absolvire la Biblioteca
MATEESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288060_a_289389]
-
În centrul acesteia se află privirea cercetătoare a lui M., născută pe când tatăl său, M.H. Maxy, era la studii în Germania. Coeziunea familiei este aceea care motivează titlul cărții. În plus, familia Maxy își are magnetismul ei. Cei ce le frecventează casa din Calea Victoriei se numesc F. Brunea-Fox, Sașa Pană, Ilarie Voronca, Victor Brauner, Ion Călugăru, Mihail Sebastian, iar Gheorghe Dinu (Ștefan Roll) va proteja familia Maxy în lunile rebeliunii legionare, stabilind o solidaritate deasupra hotarelor etnice. Cultura europeană și românească
MAXY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288069_a_289398]
-
, Solomon (1.III.1925, Bacău), semiotician și eseist. Este fiul Simeliei (n. Herșcovici) și al lui Alter Gherșin Marcus, croitor. Marcel Marcian și Marius Mircu sunt frații săi. După ce frecventează școala primară și cursurile secundare la Bacău, urmează Facultatea de Matematică a Universității din București (1944-1949). Cariera universitară, începută la Institutul Politehnic (1950-1953), e continuată la Facultatea de Matematică a Universității din București, unde devine lector (1955), conferențiar (1961), profesor
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu. Este licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1933). Student, debuta în 1930 cu versuri în revista „Licăriri” și întemeia revista „Cristalul” (Găești, București, 1930-1932), al cărei director este. Tot acum frecventează cenaclul „Sburătorul”. Colaborează cu eseuri și cronici literare la „XY. Literatură și artă”, „Luceafărul literar”, „Păianjenul”, la „Păreri studențești”, la „Democratul Basarabiei” (Chișinău), „bobi”, „Răboj”, „Pegas”, „Viața literară”, „România literară”, „Brazda literară”, „Graiul tineretului” (Turnu Măgurele), „Adevărul”, „Timpul nostru”, „Cruciada
ILOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287528_a_288857]
-
înscrie drept cea dintâi operă de valoare. Prezentată pe scenă și publicată în 1867 cu titlul Răzvan-Vodă, iar din 1869 intitulată Răzvan și Vidra și redefinită ca „poemă dramatică”, piesa explorează același secol al XVI-lea în Moldova, atât de frecventat în literatura română. Pe un fundal social larg, care integrează, în manieră pașoptistă, contradicțiile unei epoci dominate de nedreptate și cruzime, se conturează destinul neobișnuit al unui rob țigan eliberat, ajuns, în pofida ascendenței umile, domn al țării. Răzvan, „un paria
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
IONESCU, Tudor (14.VI.1943, Timișoara), prozator, eseist și traducător. Este fiul Mariei (n. Cnobloch), chimistă, și al lui Angelo Ionescu, inginer. Frecventează între anii 1954 și 1961 liceele „Emil Racoviță”, „Mihai Eminescu” și „Gh. Barițiu” din Cluj, apoi Facultatea de Filologie, secția franceză-română, la Universitatea „Babeș-Bolyai” (1962-1967). Mai întâi profesor de limba franceză la școli din Gherla și Cluj, în 1970 devine
IONESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287587_a_288916]
-
X.1885, București - ?), prozator, dramaturg și traducător. Ofițer activ după absolvirea Liceului Militar din Iași și a Școlii de Ofițeri din București, I.-M. a funcționat și ca inspector regional de pregătire premilitară, înaintea celui de-al doilea război mondial. Frecventează gruparea de la revista „Convorbiri critice” a lui Mihail Dragomirescu, unde l-a cunoscut pe I.L. Caragiale. Este unul dintre membrii fondatori ai Asociației Scriitorilor Militari. Debutează devreme, cu versuri și povestiri, în „Cronica” și în „Acțiunea” (1904- 1905). Colaborează la
IONESCU-MOREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287590_a_288919]
-
o teză despre Psihanaliză și fenomenologie la Bachelard și Călinescu), I. avea să fie profesor navetist, muncitor necalificat, șomer. Din 1990 devine redactor la „Contrapunct” și „Contemporanul”, director al Editurii Edart. A debutat în presă în „Luceafărul” (1970) și a frecventat cenaclul Junimea. Debutează ca prozator în antologia Desant’ 83 cu Un text al excursiei, iar ca poet în culegerea Nouă poeți (1984). Înainte de 1989 nu reușește să publice nimic altceva. I. debutează individual abia după 1990, cu Texteiova (1992) - o
IOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287612_a_288941]
-
termină liceul în 1906 la Constanța și se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. După obținerea licenței, în 1912, se va fi întors în capitala Dobrogei, unde se găsea în 1916. În epoca studiilor, a frecventat cenaclul lui Al. Macedonski și, cu siguranță, cercul de la „Noua revistă română”, căci directorul acesteia, C. Rădulescu-Motru, i-a fost profesor, iar secretarul de redacție, C. Beldie - coleg și prieten apropiat. Nu a publicat, se pare, nimic acolo, dar va
IRINEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287619_a_288948]
-
Toșcu) Iordan, grădinar bulgar venit de peste Dunăre la vârsta de optsprezece ani. Ambii părinți ai lui I. erau analfabeți. La Tecuci face școala primară (1895-1899) și urmează Gimnaziul „Dimitrie A. Sturdza” (1900-1904), apoi învață la Liceul Internat din Iași (1904-1908). Frecventează cursurile Facultății de Litere și Filosofie (1908-1911) și concomitent pe cele ale Facultății de Drept din cadrul Universității ieșene (1908-1912). La cea dintâi facultate i-a avut profesori pe G. Ibrăileanu și pe A. Philippide. După licență funcționează ca profesor de
IORDAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287603_a_288932]
-
social-politice, dar și subiectelor culturale. E de presupus că textele din revista „Junimea română” erau analizate mai întâi în acest cerc. Deși a avut o viață scurtă (aproximativ un an), societatea a influențat semnificativ formarea intelectuală a celor care o frecventau. După 1860 ei vor încerca să-i reînvie spiritul serios, efervescent, în ambianța de la „Revista română” a lui Odobescu. G.D.
JUNIMEA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287685_a_289014]
-
, St. [Ștefan] O.[ctavian] (11.X.1875, Brașov - 22.VI.1913, București), poet și traducător. Este fiul Paraschivei (n. Mihălțeanu) și al lui Ștefan Iosif, profesor de elină și germană. Frecventează doi ani liceul cu limba de predare maghiară la Sibiu (1889-1901), reluându-și studiile la Turnu Măgurele, unde se mutase tatăl său, și la liceele „Gh. Lazăr” și „Matei Basarab” din București. Se înscrie în 1895 la secția de filosofie
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
predare maghiară la Sibiu (1889-1901), reluându-și studiile la Turnu Măgurele, unde se mutase tatăl său, și la liceele „Gh. Lazăr” și „Matei Basarab” din București. Se înscrie în 1895 la secția de filosofie a Universității din capitală, fără să frecventeze, și reia, între anii 1902 și 1905, cu intermitențe, cursurile Facultății de Litere și Filosofie. E corector la „Epoca” (1897), custode la Muzeul Aman (numit de Spiru Haret) și la Biblioteca Fundației Universitare „Carol I” (timp de treisprezece ani). Este
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
JALEȘ, Petru (pseudonim al lui Boris Musteață; 12.II.1942, Nihoreni, j. Bălți), poet, prozator și traducător. Este fiul Nadejdei (n. Vasilovski), desenatoare, și al lui Vladimir Musteață, contabil. După absolvirea, în 1957, a Liceului „Aurel Vlaicu” din București, frecventează Școala de Cinematografie (1958-1960), devine ulterior student la Facultatea de Fizică Nucleară a Institutului Politehnic din București (1960-1965), urmând apoi Facultatea de Limba și Literatura Română (1968-1972) și Facultatea de Filosofie (1972-1976) din cadrul Universității bucureștene. Lucrează ca redactor la Animafilm
JALES-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287663_a_288992]
-
la Școala Financiară (1957-1959) și la Academia de Studii Economice din București, încheiate în 1966. Studentul la secția evidență contabilă a debutat cu poezii în 1964 la revista „Contemporanul” și a publicat în „Luceafărul”, „Gazeta literară”, „Ramuri”, „Amfiteatru” ș.a. A frecventat cenaclul Junimea și cenaclul Uniunii Scriitorilor. Cartea sa de debut, Cinste specială (1967), este recomandată de prefața generoasă a lui Miron Radu Paraschivescu. În 1971 s-a stabilit la Viena, unde a publicat proză în limba germană și, după o
IVANCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287647_a_288976]
-
cu povestiri științifico-fantastice, în numeroase antologii apărute în țară și în străinătate. Considerat a fi unul dintre cei mai buni autori specializați în literatura pentru copii, J. îmbină în chip fericit instructivul cu distractivul. Ca umorist, adresându-se adulților, a frecventat, pe de o parte, universul tematic propriu literaturii SF ori polițiste (abordat însă prin parodiere inteligentă a genurilor respective) și, pe de altă parte, filonul predilect al umoriștilor specializați: universul cotidianului prozaic, anodin, viața de birou, viața de familie, conviețuirea
JURIST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287689_a_289018]
-
preocupare pentru domeniu care, fără a face rabat de la standardele profesionale asumate, se traduce într-o publicistică vie și sensibilă la interogațiile veacului. Asemenea zonă de interes și astfel de abordări au darul de a deschide un drum prea puțin frecventat de istoricii români; pe de o parte, datorită slabei lor apetențe pentru autoreflexivitate și explorarea propriilor unelte teoreticometodologice, pe de alta, din pricina prejudecății că publicistica istorică ar fi un gen minor. Consonant cu exemple ilustre din alte istoriografii - de la Fernand
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de interese, decât etnice, suveranii înșiși au intervenit să calmeze spiritele, luându-i pe nemaghiari sub protecție. În veacul XIII situația avea să se schimbe radical. Acum intra în uz expresia furor Teutonicus - calificativ ajuns în țară prin intermediul tinerilor care frecventaseră universitățile occidentale - și germanii începeau să fie desconsiderați, cehii erau numiți furibunzi, bețivi și îngâmfați, iar pecenegii - insignifianți și foarte răuvoitori 21. Imaginea germanilor și cehilor în ochii polonezilor și a celor din urmă în scrierile imperiale și boeme a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a Popoarelor din Rusia (KONR), emitea în februarie 1945, în numele acestui Comitet, Manifestul de la Praga. Între altele, Manifestul propune eliberarea popoarelor Rusiei de sistemul bolșevic și redarea drepturilor pe care acestea și le cuceriseră „în revoluția populară din 1917“. Autorii frecventați de noi15 rămân contrariați de faptul că Manifestul și programul KONR „recunoșteau în mod curios necesitatea și legitimarea Revoluției din 1917 și condamnau trădarea idealurilor revoluționare de către bolșevici. Un asemenea punct de vedere era seducător pentru mulți intelectuali ruși (și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]