8,202 matches
-
luminoasă care era Stația Zoo. În față erau câteva dube ale poliției, o ambulanță de care nu mai era nevoie și câțiva bețivi dornici, încă, să-și petreacă noaptea acolo, și care erau îndepărtați de un polițist. Înăuntru, am traversat holul central de bilete către bariera pe care poliția o ridicase în fața zonei de obiecte pierdute și de bagaje lăsate în păstrare. Mi-am arătat insigna celor doi bărbați care păzeau bariera și mi-am continuat drumul. După colț, Deubel m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fac necazuri. Vreau doar să-i pun niște întrebări fiicei dumneavoastră. E posibil să poată să descrie un bărbat, un criminal. Revenindu-i un pic însuflețirea, Herr Hirsch se dădu la o parte și mă pofti în tăcere într-un hol care era plin cu vaze chinezești, bronzuri, farfurii cu model albastru și sculpturi din lemn de plută în vitrine de sticlă. Am admirat astea în timp ce a închis și a încuiat ușa de la intrare, iar el menționă că în tinerețe fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
despre oamenii care veneau și plecau tot timpul, astfel încât ea stătea numai în picioare. N-ai fi crezut asta când te uitai la ea, căci era chiar mai grasă decât mi-o aminteam. — Va trebui să stai mata aici în hol să aștepți cât mă duc eu să văd dacă e disponibilă, îmi zise. Peste tot în altă parte se zugrăvește. Bagă de seamă, să nu atingi nimic. Ea tresări când în casă se auzi ecoul unei lovituri foarte puternice, bombăni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
plin salt, care ocupa mijlocul unei mari mese rotunde. Poate că mi-ar fi făcut plăcere netezimea lui, dacă obiectul nu ar fi fost acoperit cu praf. M-am întors, strâmbându-mă, când negresa reveni cu un mers legănat în hol. Ea se strâmbă înapoi la mine și apoi în jos la picioarele mele: — Mata nu vezi ce-au făcut cizmele matale la pardoseala mea curată? zise ea arătând cu degetul la cele câteva urme negre pe care le lăsaseră tocurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
exprimat îngrijorarea pe un ton teatral: — Poate vei reuși s-o convingi să cumpere una nouă, i-am zis. Am fost sigur că a înjurat în șoaptă înainte de a-mi spune să o urmez. Am mers de-a lungul aceluiași hol întunecat până la ușile duble ale salonului-birou. Frau Lange, bărbiile ei și câinele mă așteptau în același șezlong, cu excepția faptului că acesta fusese retapițat cu un material a cărui culoare nu te deranja la ochi decât dacă aveai o pietricică în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
pentru informație. Ați putea să-mi spuneți de unde o aveți? — Informația? Scuze, am o regulă foarte strictă de a nu încălca niciodată confidențialitatea. Sunt sigur că înțelegeți. Ea dădu scurt din cap și-mi ură o seară plăcută. Înapoi în hol negresa încă mai fierbea de enervare deasupra pardoselii ei. — Știți ce-aș recomanda eu? i-am zis. — Ce? întrebă ea morocănoasă. — Cred că ar trebui să îi dai un telefon fiului lui Frau Lange la revista lui. Poate că reușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fie pilot de luptă. Tocmai mă așezam jos, când se auzi un ciocănit în ușă: — Pot să intru? zise ea, zăbovind goală în cadrul ușii. Pentru câteva clipe stătu pur și simplu acolo, înconjurată ca într-o ramă de lumina de pe hol precum o madonă minunată, aproape ca și cum îmi oferea posibilitatea să-i determin proporțiile. Cu pieptul și scrotul încordate, am privit-o cum pășește cu grație spre mine. În timp ce capul și spatele îi erau mici, picioarele îi erau atât de lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
-mi închipui. — Și foarte bună înotătoare, se pare. O viitoare speranță olimpică, consideră profesorul ei. — Păi atunci, să sperăm doar că o să plouă un pic în caz că va fi nevoită să încerce să-și scape pielea înot. Am auzit clopoțelul din hol și m-am dus la fereastră. Ridicând-o, m-am aplecat afară să văd cine trăgea de sfoară. Chiar și de la etajul al treilea, puteam recunoaște capul cu inconfundabilul păr roșu al lui Vogelmann. — Ăsta e un lucru foarte banal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
decis să ies afară ca să mă duc în garderobă mult mai repede decât ar fi fost prudent și era cât pe ce să fiu văzut de Weisthor însuși atunci când acesta trecu agale, pe lângă ușa deschisă a garderobei, de-a lungul holului spre o cameră din partea opusă. — Ce vânt e în noaptea asta, zise o voce pe care am recunoscut-o ca aparținâdu-i lui Otto Rahn. — Da, chicoti Weisthor, nu a făcut decât să amplifice atmosfera, nu-i așa? Mai ales Himmler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
am mers în camera în formă de L unde fusese pusă în scenă ședința de vrăjeală, ascunzându-mă în spatele draperiilor groase în caz că vreunul dintre ei ar fi intrat. Dar când au coborât din nou la parter, au stat doar în hol și au discutat. N-am auzit decât pe jumătate ceea ce-și spuneau, dar esențialul părea să fie că Reinhard Lange ajungea la capătul utilității sale. Kindermann făcu o încercare slabă de a se scuza pentru iubitul său, dar inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
sud. Austriac sau bavarez, zisese ea. Păi, Weisthor era din Viena. M-am întrebat dacă Otto Rahn putea să fi fost bărbatul care conducea mașina. Totul părea să se lege cu ceea ce deja știam și ceea ce auzisem din conversația de pe hol îmi confirma mai vechea bănuială că motivul din spatele omorurilor era aruncarea vinii pe evreii din Berlin. Totuși, cumva, părea să fie mai mult de atât. Existase amestecul lui Himmler. Oare aveam dreptate să mă gândesc că motivul lor secundar fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cu trei etaje în stil Wilhelmine, vopsită în portocaliu, cu o mare fereastră pătrată, ieșită în afară, la etajul întâi. Becker începu să tragă de clopoțel de mama focului. Când se plictisi, începu cu ciocănelul de la ușă. Până la urmă, în hol se aprinse o lumină și am auzit sunetul zăvorului tras. Ușa se deschise atât cât permise lanțul pus și am văzut fața palidă a lui Lange trăgând cu ochiul, cu neliniște, de după ușă. Poliția, zise Becker. Deschideți. — Ce se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
atârnând afară din pantaloni. — Cum rămâne cu drepturile mele civile? — Rahat, unde ai fost în ultimii cinci ani? Asta e Germania nazistă, nu Atena antică. Și acum taci dracului din gura aia afurisită. O asistentă veni în întâmpinarea noastră pe hol. Dădu să-l salute pe Lange și atunci văzu cătușele. Mi-am fluturat legitimația prin fața chipului ei speriat: — Poliția, i-am zis. Am un mandat de percheziție pentru a căuta în biroul doctorului Kindermann. Asta era adevărat, căci îl semnasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
petrecere pe cinste, am spus cu răceală. Escorta mea mormăi fără mult entuziasm. Orice fel de petrecere e mai bună decât serviciul de pază noaptea târziu în noiembrie. Am intrat pe o ușă masivă din stejar și am pătruns în holul imens. Toate castelele germane ar trebui să fie atât de gotice. Fiecare senior teuton al războiului ar trebui să trăiască și să umble țanțoș într-un asemenea loc; fiecare bătăuș inchizitorial arian ar trebui să se înconjoare cu la fel de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
celuilalt privind peste capul lui direct în ochii Mirunei, întinsă mâna și-l dete la o parte pășind hotărât spre ea. Băieții îl urmară trecând pe lângă Gicu de parcă ar fi fost manechinul fără viață așezat ca simplu decor lângă ușă. Holul larg atât de frumos împodobit cu flori se transforma în câmp de bătălie. Aerul scăpara de câtă electricitate se adunase între pereții împodobiți cu tablouri. Se înfruntau din priviri călcând hotărât unul spre altul ca doi cocoși pregătiți de luptă
INELUL de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364313_a_365642]
-
undeva, Că în dimineața asta i-aș fi zis mă-sii ceva Nașparliu, bine’nțeles, că-mi tot sare-n sus de șnur, Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur; Deschid ușa-n zori, la hol, aia care dă afară Și ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară(!?) Trei sacoșe, patru plase, alea mai voluminoase, Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne și oase; Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi, Număr ce
FLORILEGIU PENTRU ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ de GEORGE ROCA în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364443_a_365772]
-
bătrânelul, în gând. Dar, nu de hoți îi era frică, sigur n-ar fi avut ce să ia, căci era umil și, în afară de un câine și o pisică, nu avea nimic. Tânărul de lângă el ridică găleata și o așeză pe holul întunecos de la intrare, pe un taburet. Ținându-l pe bătrânel de mână, îl împinse către odaia din spate, unde se retrăsese de gerul de afară. Deschise încet ușa la cameră și bătrânelul amuțise. Odaia era caldă, focul își arăta limbile
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
de veste că trebuie să înaintez. Am pășit hotărât și am intrat. Nu m-au speriat bătăile puternice din piept ori, mai degrabă, nu am avut timp să le iau în seamă. Doamna mă aștepta extrem de calmă și zâmbitoare în hol. Am urcat împreună la primul etaj. Acolo locuia. Fără să vreau am pășit numai pe vârfuri, în ritmul în care urca ea, cu două trepte înaintea mea. Doar zgomotul tocurilor pantofilor ei se auzeau. Odată intrați în apartamentul plăcut mobilat
DOAMNA ÎN MARO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364570_a_365899]
-
ea mi-a zis tulburată și în grabă: "El este ! S-a anulat zborul. Balconul și sari. Repede!" Și-a tras dintr-o singură mișcare capotul peste umeri, mi-a aruncat pantalonul și bluza în brațe și a ieșit spre holul de la intrare. Eu am tras pantalonul pe mine și, cu bluza și pantofii în mână, am traversat încăperea din doi pași și am deschis ușa de la balcon. Pustiu! Nici un copac pe aproape. Senin în noapte, dar nu suficient să văd
DOAMNA ÎN MARO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364570_a_365899]
-
să se menționeze că în contractual de comodat făcut de domnul NISIPEANU în folosul Ligii este pusă la dispoziție 2/3 din prima încăpere, spațiul întreg fiind o garsonieră dublă cu anexe, adică baie, bucătărie, W.C., cameră de serviciu și hol. N-au lipsit în acest timp altercațiile, înjurăturile, oprirea folosii de medicamente pentru domnul NISIPEASNU, a cărui stare de sănătate se înrăutățise. La ora 09.50 vine o echipă de salvare pentru a-i acorda ajutor, dar asistenta de pe salvare
DUPĂ CE LE-AU CERŞIT VOTURILE PENTRU A ACCEDE LA PUTERE, GUVERNUL ŞI PREŞEDINŢIA, PRIN APARATUL REPRESIV AL JUSTIŢIEI, SE LEAPĂDĂ DE ROMÂNII DIN DIASPORA de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 333 din 29 noi [Corola-blog/BlogPost/364569_a_365898]
-
-ți place mâncarea mea? - Ba da, dar îmi e rușine... - Aha, pricep... Ia lasă tu rușinea aia și hai mai repede că mi-e foame! Mă duc să pun masa. În ușa bucătăriei s-a oprit. N-o vedea pe hol, dar, după zgomot, știa unde este și intuia ce face. I-a dat timp să intre în baia de serviciu și s-a deplasat tiptil la ușă. A calculat bine momentele. Când a intrat, a găsit-o în aceeași poziție
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361258_a_362587]
-
minte! Să nu te uiți tu așa la mine...” se înfuria și mai rău Cartuș, privind-o cum se depărtează. A ieșit ultimul din sală, adus de spate, scotocindu-se prin buzunare după țigări. Coborând cele două-trei trepte din capătul holului, a ajuns direct în stradă și l-a căutat cu privirea pe avocatul său. L-a văzut la colțul clădirii din față. Dezbrăcase roba și o purta pe braț. A observat semnul discret făcut de el și l-a urmat
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 383 din 18 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361281_a_362610]
-
prietena mea Magda, care m-a costat câteva kilograme în minus, la gazda unde mă mutasem a venit în vizită o fată mai mică de cât mine cu un an. Gazdele noastre erau prietene și voia ceva de la noi. Pe holul apartamentului, involuntar, într-o discuție, am auzit ceva referitor la faptul că musafirul mai era însoțit de cineva, o colegă de liceu, insă îi era rușine să intre, știind că aici, în acest apartament, mai locuiește un băiat, nimeni altul
PRIMA DRAGOSTE de IONEL CADAR în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361324_a_362653]
-
la întâlnire, iar, când eram chemat la telefon, o rugam pe gazdă să spună că nu sunt acasă........ Fata a răbdat cât a răbdat, si-a luat inima în dinți și a venit la mine. Când am observat-o pe hol, din sufragerie, am încuiat repede usa și m-am ascuns după draperie. Cred că a bătut la use circa cinci minute. Voia să știe dece procedez așa. Am fost un laș. N-am avut curaj să stau în fața ei și
PRIMA DRAGOSTE de IONEL CADAR în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361324_a_362653]
-
coborât cu ziarul în mână și a rămas lângă mașină cât a fumat jumătate din țigara pe care a aprins-o imediat, după care s-a deplasat încet, liniștit, către ușa de la scara pe care intrase femeia. A trecut prin hol, calm, de parcă era „de-al casei”, căutând cu privirea panoul obișnuit în care se afișau, de regulă, listele cu sumele de plată a întreținerii. S-a oprit în fața lui, a ascultat atent câteva momente și, convins că nu trece nimeni
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 384 din 19 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361348_a_362677]