19,061 matches
-
uitate în secol de marea adâncă, albastră. Cântec de stele anemic, răsunând în noapte de luceafăr. Pietre dormitând în loc, cântându-ți lacrimile. Flori de tei nescuturate de la plecarea ta oftează deznădăjduite. Plopii mătură cerul, ștergându-i norii uitați. Firele de iarbă cântă umbra pașilor tăi, florile înfloresc în umbra sufletului tău, pământul bate inima ta nemuritoare. Făptură misterioasă, miraculoasa, nu te-am văzut, dar te cunosc atât de bine! Mai mult ca pe mine însămi. De ce nu vii, tu? Vino! Alina
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ultima cărămidă a fost aruncată Într-o Tatra de 20 de tone, În urale și aplauze, și când norul de praf ce camuflase până atunci șantierul s-a risipit odată cu ultimile acorduri ale unui frumos cântec revoluționar, muncitorii răsturnați În iarbă sub tufele de liliac Înflorit cu câte o bere În mână au putut vedea, cu destulă mirare și spaimă, conturul incandescent și intact al clădirii pe care tocmai o lichidaseră. După o vreme, liniile precise s-au tulburat, s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se cuvine bază Tocmai pe nevastă-sa deoarece Precum aiurea așa și la noi Femeile sunt luptătoare Se zice Eu n-am observat Poate n-am pătruns destul În câmpul de luptă ars De soare cu puțină vegetație Mai mult iarbă Ai fumat și tu din ea În țigări De ziar, cum altfel, după război Viața era grea Iar ziarele gemeau de victorii. Poemul ar fi continuat Dar nevasta bătută de necaz A vecinului de cartier a strigat A câta oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sculpturală a lui Juliette Binoche care numai cu Monika Kulesza nu seamănă. 3. „Vis pe Dealul Crucii primăvara. Un țăran dormea cu capul pe o piatră. La doi pași de el păștea o capră neagră cu ugerul plin. Culcat În iarbă, Petru se uita țintă la Sabina Zegrea pe care n-o văzuse niciodată până atunci. Ea admira contrastul dintre albastrul de Prusia al jeansului ei și verdele crud al ierbii. Între ei, pe fața de masă albă, printre farfurii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
el păștea o capră neagră cu ugerul plin. Culcat În iarbă, Petru se uita țintă la Sabina Zegrea pe care n-o văzuse niciodată până atunci. Ea admira contrastul dintre albastrul de Prusia al jeansului ei și verdele crud al ierbii. Între ei, pe fața de masă albă, printre farfurii și pahare, se ofilea un buchet de brândușe. În aer pluteau un miros discret de verbină și câteva acorduri Îndepărtate din Imnul Golanilor.” Cartea viselor zice că „dacă Îi vezi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe limbă. A hotărât să Învețe germana.” 5. „Amiază de vară. Merele cădeau În grădini sub greutatea luminii. Drumul pustiu. Cotcodăcitul unei găini disperate de căldură. Cerul albastru. Țipenie de om. În afară de mine care priveam și auzeam toate astea, În iarbă, pe marginea șanțului din fața casei, sub o pălărie de Împrumut.” Ai visat? l-am Întrebat. Nu, mi-a spus el. Nu e vis, ci doar o amintire veche. Face cât un vis. Atunci, eu am notat: schimb amintiri vechi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe strada Scorțarilor la numărul 13. În schimbul chiriei, trebuia să plimbe câinele brac și să-i dea de mâncare după cum Îi lăsa scris domnul Andrei Înainte de lungile sale călătorii de afaceri, să bată covoarele o dată pe săptămână și să cosească iarba din grădină ori de câte ori era cazul. Se achita cu cinste de aceste Îndatoriri care Îi Înlesneau traiul Într-un oraș de care auzise orice om mai răsărit și cu ceva ținere de minte, și În care locuia, două străzi mai Încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ea și a Întrebat: tovarășul Coriolan este acasă? Așteptând un răspuns, privea sânii mari și albi ai femeii și Își spunea că fratele său făcuse o alegere bună. Tovarășul Coriolan cosește, veni În sfârșit răspunsul. Cosește? se miră Semproniu. Taie iarbă la câini, dacă vi se pare mai potrivit cu funcția lui de fost activist, zise Marta ridicând ochii cenușii luminoși, când dușmănoși, când prietenoși. Semproniu ciuli urechile. Prin geamul deschis al camerei se auzea foșnetul unei coase folosită cu pricepere. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
spunând ca pentru sine: trebuie să fie Semproniu. Da, el este, Îi răspunse În gând, În timp ce Își scotea din picioare bocancii grei și uzați care se potriveau prea puțin cu costumul de lână, chiar dacă uzat și el. Abia când simți iarba răcoroasă mângâindu-i tălpile, admise că În viața lui se petrecea un lucru cu totul deosebit. La fel simțea și Coriolan. Rezemat În coasă, doar În maieu și În izmene scurte, lac de sudoare, privea cu strângere de inimă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sosi momentul. O invitație rece, mai degrabă politicoasă, fără urmă de afecțiune, sau cu o afecțiune diluată pe distanța celor două mii de kilometri care Îi despărțeau și pe care i-ar fi străbătut mai ușor decât cei câțiva metri de iarbă care se Întindeau acum Între ei Într-o tăcere Încordată care făcea parcă și mai apăsătoare căldura zilei. Erau două plasme. Deci nemuritori, conform observației lui Updike din Centaurul: „În substanța plasmică nu există nici o rațiune intimă pentru ca viața să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Încolțit, care venea din altă parte, a leșinat În brațele tovarășei, așa Încât palma pe care a luat-o de la tovarășa Codruța a fost trecută cu vederea, ca și Întrebarea ei mânioasă: cum vorbești așa, mă, puță? L-au culcat În iarbă, pe marginea trotuarului, și l-a stropit cu apă de băut cărată În spate de tovarășa Îngrijitoare Codruța, Într-o marmită de zece litri, pregătită anume pentru plimbarea În parc. Apoi s-au pus pe plâns cu toții: copii și tovarășe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îl priveau amuzați. Grațian aștepta ca ea să se oprească, iar ea aștepta ca el să facă ceva sau să renunțe la același știut răspuns orgolios care pe ea o scotea din sărite. Era vară. Încă o vară. Stăteau În iarbă toți patru la umbra unui măr și așteptau un telefon de la București. Și telefonul a venit: Grațian era respins a treia oară la regie de film. A cules un măr de pe o creangă joasă. Merele erau tari, acre ca gogonelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
A cules un măr de pe o creangă joasă. Merele erau tari, acre ca gogonelele murate. A mușcat ca dintr-un măr copt. I-au dat câteva lacrimi. Primele. A mâncat mărul cu sâmburi cu tot. Apoi s-a Întins În iarbă. Culcat pe spate părea crucificat. Ei Îl priveau neputincioși. Se zice că unii mănâncă aguridă, iar altora li se strepezesc dinții. Trăiau pe propria lor piele acest adevăr. Violeta s-a Întins atunci deasupra lui, și-a lipit buzele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Soarele cădea În pustă cum ar cădea În mare. Din păcate, somnul lui nu era Întotdeauna odihnitor. Se visa mereu În cabina tirului său de pe vremuri pe un drum din țările arabe, cel mai adesea. Să lași pusta verde, cu iarba umedă a Înserării sub tălpi, și să te duci În deșert, nu era plăcut multora. Lui, În nici un caz. Nici mâncarea noastră nu era mai prejos de cea a lui Márton Margit. În timp ce domnul Tobă rula În deșert, ei hoinăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
undeva și peste tot În același timp. Ca să poți vorbi de „locuri”, Îți trebuie un spirit de observație sau o memorie ieșite din comun, atunci când indicatoarele obișnuite de orientare lipsesc. Drumul pe care mergeau nu mai fusese umblat demult, pentru că iarba era la fel peste tot, adică indigo, și aproape de aceeași Înălțime. Ea mergea desculță, adulmecând aerul În care se făcea tot mai simțit mirosul de broaște și de nămol adus de aiurea de rafale iuți de vânt care mutau norii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
așa de celebră ca Volvicul. Bea și tu, i-a zis ea, ținându-i În palmele străvezii făcute căuș câteva picături de apă. Apa avea acum gustul degetelor și al palmelor ei prin care, chiar dacă bine strânse laolaltă, se vedea iarba. Un gust cunoscut și nu tocmai. Mica lui descoperire avea nevoie de o aprobare. N-a avut timp să spună ceva, pentru că ea i-a luat-o Înainte: Aici m-am despărțit de Klaus. Parcă ar fi spus aici am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Înțelegea de ce fusese atent la felul În care silueta ei zveltă, cu care credea că se obișnuise, Înainta pe drumul acela demult părăsit și pe care ea l-ar fi putut găsi cu ochii Închiși: urma drumului ascuns acum de iarbă era Încrustată În memoria tălpilor ei goale. Klaus, spuse el Încet, aproape fără voie. Să-l Întâlnească tocmai acolo, În mica stepă maghiară, redevenită pustă În ’56 . Îi veni În minte Regina și poarta metalică de la Vorkuta maia, inseparabile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
toți intelectualii sunt la Început de stânga, drept pentru care am răspuns și eu cu o lovitură la ficat marca Papp Laszlo, cel mai mare boxer maghiar al tuturor timpurilor. Apoi, mulțumiți cu un meci egal, ne-am trântit În iarbă. Era un cer senin, plin de stele. Nu lipsea niciuna din stelele importante. Eu le puteam admira doar cu un ochi și jumătate. Jumătatea care lipsea lumina la câțiva kilometri de noi, ca o stea polară de buzunar, somnul chinuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
casa Ster Într-un loc necunoscut și impropriu. Întocmai ca struții pe care Îi văzuse la televizor Într-o fermă din Bihor. Ce să caute ei printre găini, rațe, gâște, bibilici și alte orătănii, obișnuite cu gustul de țuică al ierbii și cu mirosul de borhot care delimita vag suprafața mereu schimbătoare a fermei, spre disperarea Tribunalului din Oradea, obosit până la a regreta repunerea În posesie a fraților Hedeșan, Avram și Domițian, ultimul Învinuit de a fi adus din Australia, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pentru că băiatul cu muzica pusese Marșul din Aida la puterea maximă a boxelor sale. Petrecerea se Încheiase. Urmau socotelile. 37. Ora patru e o oră potrivită pentru un final de revelion, zise Flavius-Tiberius. În aer plutea un miros ciudat de ierburi arse. Îl simți și tu? Ce anume? Mirosul ăsta? Cred că mica noastră tundră pubiană arde mocnit, zise ea, trecându-și În jurul gâtului un capăt al fularului nesfârșit de lung al lui Flavius-Tiberius, de care acesta nu se despărțea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
spuneți măcar Încotro a luat-o? Întrebă omulețul resemnat. Într-acolo, zise Flavius-Tiberius, arătând spre Steaua Polară. Așa sus? Omulețul părea plăcut surprins. Am știut eu că e un animal special. L-a chemat Dumnezeu la El. Un grătar bun, la iarbă verde... În Rai, cu toți Îngerii În jur. Ce viitor! Măcar el să fie fericit! Bău ce mai rămăsese din bourbon și aruncă sticla. Și totuși, cineva trebuie să plătească, zise el tăios, amenințător, după ce timp de câteva clipe păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că aici e un eșantion din pulberea nefolosită acum câteva sute de ani... Nu chiar, admise cu modestie Iolanda. Petru se așeză În genunchi, sub afiș și deschise tubul. Din el alunecă Încet, pe mochetă, ca un șarpe captiv În iarbă, un sul gălbui de hârtie Ingres, ușor striat parcă precum un pergament sau o veche diplomă nobiliară. Petru netezi hârtia, atât cât teama de a nu o primejdui prin grabă Îi permitea, și descoperi un nud de femeie. Înainte chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
în mod special, deși într-o săptămână am ajuns taman până la malul mării. În tot acest timp, am început să-mi dezvolt niște parametri, să alcătuiesc o existență neînsemnată, dar perfect logică, o mică și ordonată grădină a minții - flori, iarbă cu margarete și-un gărduleț alb -, un timbru poștal de control în kilometri și kilometri de ținut mlăștinos pustiu. Am început să-mi creez o ființă lăuntrică și una exterioară, un Eric și un non-Eric, o bucățică de „eu“ în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nu au rădăcini destul de mari ca să fixeze pământul de pe pante, așa că tot acel sol mănos a fost înghițit de mare sau s-a transformat în praf, iar acum insulele nu sunt decât niște cocoașe de oase pietroase, cu petice de iarbă maronie ici-colo și șopârle. Naxos e frumoasă, dar nu tocmai verde. Nu acum, în orice caz. Chelnerița ne servi frappé-urile cu lapte și zahăr fără să ne întrebe, însă eu eram îmbrăcat puțin à la Hunter S. Thompson 1 - pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
acoperită de un covor tăcut de frunze căzute dintr-o salcie uriașă care străpunsese pavajul străvechi. Mi-am croit drum spre copac, evitând cu grijă să calc peste un șir de furnici mari și negre și ocolind multele smocuri de iarbă maronie și tufișuri joase, care răsăriseră și ele pe unde putuseră, printre pietre. Comitetul de revendicare al naturii. Apropiindu-mă, am observat un șezlong de plastic alb, așezat la umbra copacului. O fată stătea întinsă pe el, pe-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]