2,209 matches
-
oameni s] formuleze aceste viziuni. Lupta pentru dominație, invidia și resentimentele reprezint] r]d]cinile moralei moderne. Nietzsche nu a cruțat nici pretențiile abstracte la raționalitate; și acestea nu fac decât s] mascheze lupta pentru putere. Nu exist] o îndrumare impersonal] pentru acțiune; tot ceea ce le r]mane oamenilor este s] decid] ce fel de persoan] vor s] fie și s] încerce s] se comporte ca atare. Dezvoltarea antropologiei moderne a încurajat filosofi că Edward Westermarck (1862-1939) s] redeschid] vechea discuție
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
afirmat anterior, formula utilitarist] ne oblig] la însumarea utilit]ților individuale ale persoanelor implicate. Criticile aduse de-a lungul timpului au avut în vedere compararea utilit]ților care fac obiectul acestei însum]ri. Abord]rile recente pun accentul pe caracterul impersonal al reuniunii utilit]ților. În acest sens, un lucru util r]mane util, indiferent dac] ne aparține nou], rudelor noastre, vecinilor sau unor înfometați etiopieni. În perspectiva utilitarist], datoria individual] și cea colectiv] este independent] de identitatea și statutul personal
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de a pleca și cea de a r]mane. Filosofia etic] a fost preocupat] recent tocmai de întreb]ri privind modul de viat] pe care trebuie s] îl urmeze individul în vederea form]rii propriului caracter. Unii gânditori nemulțumiți de caracterul impersonal și îngust al utilitarismului și kantianismului - teoriile dominante la acea vreme - au reînsuflețit tradiția pan] atunci uitat] a „teoriei virtuții”. Doctrina etic] anterioar] a urm]riț dou] aspecte. În primul rând, a fost interesat] de conflictul dintre utilitarism și deontologie
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
putem decide c] persoane cu anumite roluri instituționale (ofițer de poliție, judec]tor, medic, salvamar) ar trebui s] acorde tratament preferențial persoanelor aflate în grija lor direct]. Aceste datorii specifice unor roluri sunt, în aceast] privinț], mai puternice decât obligațiile impersonale generale. Medicul ț]u personal trebuie s] aib] grij] de s]n]tatea ta într-un mod cu totul diferit decât ar fi obligat s] o fac] pentru mine. Datoria să fâț] de pacienții prevaleaz] în fața nevoilor medicale ale necunoscuților
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
medicale ale propriilor pacienți - aceasta este datoria lor. În mod similar, p]rinții ar trebui s] aib] grij] de copiii lor, iar prietenii unul de cel]lalt în conformitate cu regulile morale generale. Dar prietenii nu își doresc acest fel de grij] impersonal]; ei vor s] fie iubiți pentru ceea ce sunt. Loialitatea total] pentru o teorie moral] imparțial] pare s] nu ia în calcul dragostea pe care oamenii și-o doresc atât de mult. Aceast] problem] a determinat filosofi precum Bernard Williams, Susan
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
putea identifica aceste situații, atunci am avea poate o idee despre cum s] tratăm conflictele aparente (sau reale) dintre ele. Iat] dou] situații în care ele se sprijin]: 1) relațiile personale apropiate ne ofer] posibilitatea de a dezvolta o moral] impersonal]; 2) relațiile apropiate se dezvolt] într-un cadru care acord] atenție egal] cerințelor impersonale ale tuturor. Dac] acest lucru este adev]rât, atunci tensiunile dintre cerințele morale impersonale și relațiile personale apropiate vor continua s] existe, dar ele vor fi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
conflictele aparente (sau reale) dintre ele. Iat] dou] situații în care ele se sprijin]: 1) relațiile personale apropiate ne ofer] posibilitatea de a dezvolta o moral] impersonal]; 2) relațiile apropiate se dezvolt] într-un cadru care acord] atenție egal] cerințelor impersonale ale tuturor. Dac] acest lucru este adev]rât, atunci tensiunile dintre cerințele morale impersonale și relațiile personale apropiate vor continua s] existe, dar ele vor fi mai usor de rezolvat. Relațiile personale sunt materialul moralei. Unii teoreticieni etici au p
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
1) relațiile personale apropiate ne ofer] posibilitatea de a dezvolta o moral] impersonal]; 2) relațiile apropiate se dezvolt] într-un cadru care acord] atenție egal] cerințelor impersonale ale tuturor. Dac] acest lucru este adev]rât, atunci tensiunile dintre cerințele morale impersonale și relațiile personale apropiate vor continua s] existe, dar ele vor fi mai usor de rezolvat. Relațiile personale sunt materialul moralei. Unii teoreticieni etici au p]reri diferite în leg]tur] cu extinderea sferei preocup]rii noastre, dar toți au
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
afirmând c] primul caz e de nepermis din punct de vedere moral, iar al doilea e legitim din punct de vedere moral, pretinzând c] e un caz în care morală public] nu e „derivat]” din morală personal], ci din „considerații impersonale legate de consecințe”. „Nu se poate - spune el - s] echivalezi un sistem de impozitare redistributiv printr-o cumulare a unui num]r mare de acte individuale, care s] satisfac] toate cerințele moralei personale.” L]sând deoparte orice urm] de îndoial
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
distinct] fâț] de diferitele activit]ți care duceau la această, dintr-o rațiune instrumental] și dintr-o individualitate abstract], ca în „felicific calculus” a lui Bentham, de exemplu, unde toți subiecții durerii sau ai fericirii erau considerați egali și tratați impersonal. Dar, dup] cum a susținut și Ross Pole în Morality, Masculinity and Market [Moral], masculinitate și piaț]] (1985), utilitarismul nu a putut oferi o moral] adecvat], în principal, deoarece nu a putut niciodat] s] ofere motive conving]toare care s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
bineînțeles, la aceast] sfer] privat], aceasta este sfera unde se reg]sește identitatea feminin], iar aceast] identitate este alc]tuit] din grijă, educarea și servirea altora. De vreme ce acestea sunt cunoscute și specifice, „morală” acestei sfere nu poate fi universal] și impersonal]; este întotdeauna „infestat]” de exces, parțialitate și particularitate. Primul lucru important de observat despre acest contrast între sfera public] a pieței și sfera privat] a relațiilor familiale este c] ea nu corespunde și nu a corespuns niciodat] în vreun fel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
tre indivizi în viața lor de zi cu zi pot duce la generarea de tensiuni acute și contradicții care pot fi experimentate atât practic, cât și moral. (Un exemplu clasic ar fi femeia care se afl] în fața conflictului dintre cerințele „impersonale” ale situației sale de la locul de munc] și ale propriilor nevoi de activitate în afara c]minului, și nevoile sau cerințele copiilor sau ale p]rinților în vârst], a c]ror îngrijire nu poate fi compatibil] cu cerințele de la locul de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
intuițiile altora și ale noastre. De aceea, atunci când percepem comportamentul cuiva că neintențional sau constrâns, nu experiment]m reacții participante normale, cum ar fi resentimentul sau indignarea moral], ci adopt]m, în schimb, caracteristică atitudinii obiective sau clinice a relațiilor impersonale. Dimpotriv], cănd acțiunile altora indic] bun]voința, reauavoinț] sau indiferență pe care aceștia le intenționeaz], exist] o varietate de reacții participante pur și simplu datorit] implic]rii sau particip]rii noastre în relații interpersonale. Astfel, recunoștință, bun]voința, resentimentul, indignarea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
despre noi înșine și despre alții că persoane, încât nu le-am putea abandona în felul în care ne-o pretind determiniștii radicali. Deterministul radical într-adev]r insist] s] judec]m semnificația acestor reacții din punct de vedere obiectiv sau impersonal, o acțiune imposibil de duș la îndeplinire în interacțiunile noastre interpersonale cu altii. Așadar, indiferent dac] determinismul este adev]rât sau nu, viziunea asupra propriei persoane nu este negociabil]. Așadar, adev]rul determinismului susține în mod inutil libertatea, responsabilitatea moral
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Tönnies (1957) în trecerea de la comunitate la societate, adică trecerea de la un model social în care relațiile dintre indivizi tind să fie în principal de tip afectiv, iar regulile formale neimportante către un model în care relațiile între indivizi devin impersonale, iar regulile formale dominante; sau Weber (1968, 1993) în procesul raționalizării; la contemporani precum Inglehart (1997) în trecerea de la modernitate la postmodernitate; Toffler (1973, 1983) în metafora celor trei valuri, adică în trecerea de la societatea agrară la societatea industrială și
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
fi urmată în cele din urmă de o nouă stare de echilibru sau de o schimbare de sistem. Adică noul tip, societatea modernă, sau noua structură X'Y'Z'W' va însemna, pe lângă număr mai mare de indivizi, Y' relații impersonale, Z' comportament rațional, W' valorizarea schimbării (vezi Boudon, 1986:90-9). Diferențierea, reintegrarea, adaptarea, la care Parsons adaugă generalizarea valorilor, sunt mecanismele prin care se produce schimbarea. Diferențierea presupune diviziunea unei structuri a sistemului în două sau mai multe unități care
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
face gradual; d) schimbarea văzută ca modernizare înseamnă progres. Teoriile conflictualiste pot fi considerate și ele o variantă a evoluționismului, datorită faptului că păstrează ideea de dezvoltare istorică stadială și văd schimbarea tot ca pe o consecință a unor forțe impersonale și inevitabile care există în societate (Appelbaum, 1970; Smith, 1973, 1976; Sztompka, 1993). La conflictualiști, schimbarea e endemică pentru toate organismele sociale (Appelbaum, 1970:81). Altfel spus, dacă din perspectivă funcționalistă pentru sistemele sociale "normalitatea" o reprezintă homeostazia și integrarea
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
și interacțiuni directe. Identitatea categorială este situațională, membrii categoriilor sunt indivizi mai mult sau mai puțin similari, trăsătura definitorie a identificării ca membru al unei categorii de membrii echivalenți se face prin atribute similare, iar reproducția e mediată prin instituții impersonale, de standardizare culturală la scară mare. Identitatea are un aspect stratificat: de rudenie, etnică, națională etc., trăsăturile relevante fiind "selectate" în funcție de contexte. Așadar orice identitate care o depășește pe cea de grup de rudenie este categorială, pentru că se bazează pe
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
a universului individual al fiecăruia dintre noi, existând sub formă de idei, concepte, categorii sau motive, sub forma unor sentimente colective și a unor expresii ale emoțiilor fixate social" (Neculau, 1996:24). Putem vorbi însă și de un caracter oarecum impersonal al lor, interpersonal cu alte cuvinte, datorat faptului că apar în cursul momentelor de interacțiune. Orice reprezentare socială prezintă întotdeauna două fațete: cea a imaginii și cea a semnificației, care-și corespund reciproc. "Ele constituie o formă particulară a gândirii
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
fac parte din acțiunea sau din atitudinea sa personală față de noi" (Shils, 1957:139-40). 24 "Așa cum o văd eu, societatea modernă nu înseamnă o mulțime singuratică [...] Nu este o Gesselschaft lipsită de suflet, egoistă, lipsită de dragoste, de credință, total impersonală și lipsită de orice forță integrativă în afară de interes sau coerciție" (Shils, 1957:131). 25 "Integrarea unei societăți mari prin atașament, altul decât cel la un sistem central de valori, a apărut în mintea mea ca o posibilitate" (Shils, 1957:135
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
fond. Angheluță nu găsise altă soluție de titrare a unui cîmp bucățelit geometric decît comoda Pămînturile Gospodăriei. Portretul unei femei oarecare, nici măcar cu ambiția simbolisticii reducționiste, se numea, într-un prim puseu naționalist-comunist, Româncă și aparținea lui Vînătoru. Musceleanu picta, impersonal, o Pionieră. Hălăucescu, expertă în baraje, siluia acuarela într-un Baraj de la Bicaz. Mărginean, mult mai tîrziu și fără timorările predecesorilor, picta ritos, nici mai mult, nici mai puțin, casa memorială din Scornicești. Însuși Ghiață uita parcă de moliciunile de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
265), începe glorioasa și neliniștita dinastie a domnitorilor creștini, apărători ai ortodoxiei și ai civilizației românești. Deși supuși destinului istoric, cei patru reprezentanți ai mitului întemeietorului (Traian, Dragoș, Negru-vodă și Alexandru cel Bun) sunt redați în cronici după un tipar impersonal și atemporal (spre diferență de portretele clasice ale antichității, dar în spiritul literaturii creștine ortodoxe). Trecerea de la aceste caractere-model de legiuitori și constructori la eroii-model, de la o istorie sacră la mozaicul istoriei și al existenței se face datorită apariției unui
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fi prea mare pentru un imaginar obsedat, în definitiv, de puterea de seducție a femininului. Diferența dintre sfântă − ipostază dragă bisericii − și femeia răspunzătoare de viața casnică este dată de faptul că, în timp ce prima își reprimă sensibilitatea, pentru a sluji, impersonal, unei singure iubiri - dragostea întru Christos -, cea de-a doua optează în fața divinității pentru o altă viață, trăită în păcat, dar în care își poate asuma tocmai frumusețea naturii sale umane (surprinse de romanele populare importate din alte culturi). Atât
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
existențială care nu mai admite nici un fel de rest între Dasein și ființă (propria ființă?). Dacă această veritabilă suprasituație existențială ființa-în-lume nu ar participa la constituirea (de sine a) Dasein-ului, atunci nu ar fi cu putință nici trecerea de la "noi" (impersonalul "se", Das Man) la "eu" (Dasein-ul însuși), cu totul semnificativă în scenariul analiticii existențiale; iar timpul, chiar activ în sens constitutiv, ca extază (timporizatoare, spune Heidegger), ar fi întărit pe dimensiunea sa a trecutului (esențial), fără putința unei deschideri intenționale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
personal, societatea civilă pornește de la o premisă diametral opusă: prin efortul fiecărei persoane de a oferi din bunurile sale altora și a ameliora situația comunității, bunăstarea personală va fi de asemenea servită. Într-o economie globalizată, În care acționează forțele impersonale ale pieței, societatea civilă a devenit un refugiu social important. Este locul În care oamenii Își formează un sentiment de Încredere reciprocă și intimitate, obiective comune și o identitate colectivă. Sectorul societății civile este antidotul pentru o lume definită Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]