4,059 matches
-
nu avea să cunoască decît dragostea unui singur bărbat, o iubire pustie și egoistă care avea să-i frîngă inima. Îi menise că avea să vadă pierind tot ce iubea și că, Înainte să ajungă În cer, avea să viziteze infernul. În ziua primei menstruații, Zacarías și motanul său sulfuric dispărură din visele ei, Însă peste ani Jacinta avea să-și amintească de vizitele Îngerului Îmbrăcat În negru cu lacrimi În ochi, fiindcă toate profețiile lui se adeveriseră. Astfel, atunci cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu o fantezie inepuizabilă în ceea ce privește chinurile damnaților și creația demonologică. Biserica a găsit în acesta o metodă educativă ce urmărea să inspire teamă, fără însă a-i paraliza pe oameni. “Piesa” esențială a sistemului religios nu a fost paradisul, ci infernul. Biserica promovează mai mult frica de iad decât dorința de a ajunge în rai. Așa se face că, față cu moartea, credincioșii se tem mai puțin de moartea însăși, cât de Iad. Astfel, se instalează “un creștinism al fricii” ( Jean
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
astfel de metamorfoză, care a transformat fața unei femei atrăgătoare Într-un coșmar... Viața Oliviei, de care, la drept vorbind, Oliver se Îndrăgostise, fără să-și poată da nici el prea bine seama de ce, când și cum, devenise, probabil, un infern. O dragoste neîmpărtășită sau vreun viciu ascuns În cine știe ce Încrețitură sufletească au avut un rezultat nefast, transformând o distinsă doamnă, ce-i drept, trecută totuși de prima tinerețe Într-un furnicar de melci. Nu era de mirare că masterandul o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un efect colateral. Imaginea uterului matern În care plutea Noimann cufundat În lichidul amniotic, Înconjurat de ochi triunghiulari, de tălpi imense, Încrustate cu zodii, și dinți ce clănțăneau de frig nu venise de la sine. Poate că acolo Își avea rădăcinile infernul său... Cine spusese că acolo-i paradisul? Era posibil totuși ca bășica transparentă În care se trezise Închis, străbătută de vinișoare și Înconjurată de cordon ombilical, să nu fi aparținut pântecului matern. Nu cumva „alambicul” În care Își pierduse liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o bage În pământ, mai aduse din bazar un număr impresionant de gramofoane, pe care le punea În funcțiune stând comod În fotoliul său. Femeia-pâlnie Olanda intra În transă, tremurând, gata-gata să se dezmembreze din toate Încheieturile. Ca să scape de infernul ce bolborosea În pântecele său, femeia ieșea În balcon și țipa ca scoasă din minți, Încercând, În disperare de cauză, să spargă cu țipetele ei plăcile de gramofon ce se Învârteau În prăvălia de vizavi. Zadarnic Însă. Toate ieșirile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
alții? Patima nebună, neagră și păgână, Ce cu amintirea inimii se-ngână, Sub privirea lunii palidă și rece, Ar mai fi în stare timpul, s-o înece? Ar putea iubito, să mai fie altul, Care să-ți ascundă ca-n infern, înaltul Și care s-aprindă făr-asemănare Patima aceea, prinsă de vâltoare? Ar putea iubito, să mai fie altul?...
AR PUTEA IUBITO?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83744_a_85069]
-
FRĂMÂNTĂRI Cutremurate ape mă-mpresoară Prin care treci nestavilită undă Și-alintul tău a început să doară, Tăișu-i, mai adânc să mă pătrundă; Mi-e carnea sfârtecată de durere Și sufletu-mi dogoare de infern, Ochiul tristeții împietrit mă cere, Ploi de cenușă peste mine cern; Înspăimântat, îmi caut o cărare, Dar nu mai știu pe unde s-o apuc, E-o grea și dulce parcă-ntunecare Iar pașii mei, doar înspre tine duc; Nespusul chin
FR?M?NT?RI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83797_a_85122]
-
grei, ferecați cu nituri arse-n foc! O, cătușe cu zimți de oțel care ați împodobit gleznele și mâinile mele! Vă fericesc, limbi grăitoare care vor glăsui veșnic cu dangăt de clopot și tunet de foc în acest secol sângeros - infern diavolesc - cu inimi mutilate, cu trupuri strivite, răpuse de grele morți!... Cu ochii duși dincolo de clipa când aștern pe hârtie aceste rânduri, privesc și ascult freamătul pădurii, susurul izvoarelor ce-mi dezmierdau auzul și-mi descrețeau fruntea ca o rugăciune
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
nemuritoare, groaza zilelor de atunci și trezire sfântă pentru vremi viitoare, când sub povara altor vitregii se vor ridica noi mucenici și se vor deschide noi gropnițe tăinuite de ucigași care vor însângera iarăși pământul românesc, invadat de hoarde mânioase - infern pustiitor. Ochii mei priveau nestăpâniți și picuri de lacrimi, lumini din depărtate amurguri, îmi umezeau pleoapele cu fulgerări line. Un soare cald din adâncuri de mări urca lin itinerariul drumului său, iar eu sorbeam suflarea respirației mele cu zvâcniri scurte
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
mă loveau de pe ambele părți ale podețului mai puternic, slobozind și înjurături. Acum eram în tranzit, în drum spre Pitești, tărâm apocaliptic unde mă așteptau corbii reeducării. Aici, la Jilava, am încropit și câteva versuri anticipând fenomenul Pitești: „Pitești, Pitești infern ce tulbură orice minte Ca un șuvoi de ape, un timp ce l-am trăit Mustrare, ispășire, ofrandă de pe munte Mi-aduc în piept toți morții, cu care-am pătimit” (Autorul) Sunt împovărat când scriu: și de crucea bătrâneții, 91
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
cu nopți nedormite, cu gemete mocnite care rup din carnea ta și îți vlăguiesc puterile sufletești. Am nevoie de iertarea cerului. Sunt vinovat! Atât! Domnul Dumnezeul părinților noștri va hotărî acolo sus, în cer. Până atunci, suspină în sufletele noastre infern tulburător, scrâșniri de lanțuri, gemete din adâncuri. Șiroaie de sânge și horcăiri de moarte, iubiri jertfite s-au stins acolo în nopți plumburii, luminând cerul celor rămași, care nu au părăsit câmpul de luptă, nu i-a înfricoșat chinul, nici
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
fruntea la cer, ocrotiți de Mihail, Ahanghelul Dreptății. Despre osânda și pătimirea noastră vor vorbi și pietrele! Vuind, cumplita urgie se va înfrunta veșnic cu neînvinsa IUBIRE, până când tulnicele heruvimilor vor suna chemarea din urmă. Atunci, nici o putere din negrul infern nu va putea acoperi sudoarea frunții noastre, faptele noastre și însângeratele noastre patimi. „Astăzi și în zilele care vor urma, nu este decât un fel de a nu fi trădător, nu va fi decât un chip de viață care să
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
zgomot! Fluier de locomotivă, scârțâit de frâne, pocnet de tampoane și nenumărate glasuri omenești!!! ― Stafidă frate, să sperăm că trenul pe care îl așteptăm ne va duce acasă, fiindcă atâtea trenuri ne-au dus în și ne-au adus din Infern!!!... ― Măi Dumitri, nu mai am încrediri în nimica din ci sî mișcî în juru’ nostru. Nici în foaia aiasta di drum pi cari o țân în mânî șî cari ar trebui sî mă ducî acasî... N-ai văzut acolo la Canal
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
locomotivă întunecoasă ca un tăciune ofta din când în când în capul unei garnituri de vagoane-platformă pe care erau ancorate tunurile. Înghesuiți într-un vagon de clasa a treia încât abia răsuflau, ședeau tunarii... Așteptau plecarea... „Către care colț al Infernului?” ― Vezi tu? Noi am făcut ceva instrucție - vorba ceea - să-și aducă aminte leatul cum devine chestia cu „Înălțătorrr... distanță o mie cinci suteee... Încărrrcaaați!... Foooc!!! - a pornit vorba un „tunar”. ― D-apoi no! Cum să uiți ce-ai învățat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
În altă confesiune, Ioana spunea: „Caut magia unui apus de soare, la șapte seara. Amurgurile de la Paris mă fascinează de fiecare dată, ca atunci când am aterizat pentru prima oară în această capitală, venind dintr-o țară în care se prefigura infernul.“ IOANA CELIBIDACHE, O MĂTUȘĂ DE POVESTE La masa cu stele La ora opt seara, gătite de vizită, prietena mea și cu mine am urcat pe scara de marmură albă și am sunat la ușa Ioanei. Ne-a deschis veselă. Avea
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
Veselia dispăruse de pe chipul ei, care se întuneca treptat. Am avut viziunea clară a situației fără scăpare în care urma să ne găsim curând. Îi citisem pe Dostoievski, pe Tolstoi, în ale căror cărți se prefigura teroarea viitorului. Se instala infernul. Nu aveam decât o singură idee: să fug din țara unde dezastrul avansa cu pași uriași. M-am zbătut să plec în orice condiții, să plec cât mai repede. Deja nu se mai dădeau pașapoarte, nici vize de ieșire. Tata
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
respingerea piraților wako de la țărmul Mării Chinei de Est. Împreună cu trupele imperiale repurtaseră o victorie pentru care Împăratul Îi mulțumea maestrului Bao și tuturor călugărilor Shaolin. Așa cum bănuiseră, fusese vorba de samurai fără stăpân, ronini, care Încercau să scape din infernului războiului japonez venind În China ca să trăiască din jaf. Trecuse ora nouă și aproape toți locuitorii complexului Shaolin se retrăseseră În camerele lor. În ciuda zăpezii, dimineața la cinci aveau să fie cu toții În curtea principală, exersând kata-urile de Împrospătare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Gobi. Abia apoi atacase. Îi așteptase În valea aceea adâncă, asemănătoare unui defileu de nisip. Folosise, la Început, magia vântului. Nisipul se ridicase pe neașteptate, orbind călăreții. Apoi Îi lăsase să intre În nisipurile care aveau să explodeze, așteptase ca infernul să Înceapă și trimisese, extrem de rapid, zeci de săgeți cu arcul scurt, mongol. Călăreții căzuseră rupți de izbucnirea prafului de pușcă, arși de flăcări și loviți cu precizie de săgețile care veneau de nicăieri. Mai puțin de treizeci scăpaseră, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de comerț care ajungeau până În Portugalia sau În Africa. Auzise povești frumoase, despre ceruri senine și valuri Înspumate deasupra cărora săltau uneori delfini jucăuși, dar și povești triste, despre furtuni care ridicau munți de apă și transformau marea Într-un infern lichid. Abia acum, odată cu ieșirea de pe cursul Dunării, prin brațul Chilia, Întâlnea cu adevărat ceea ce i se părea una din formele infinitului. Bătea un vânt rece, iar valurile aveau o culoare ciudată, un verzui amestecat cu gri, o nuanță pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Apărătorilor. Călăreții Moldovei câștigaseră prima ciocnire și scăpaseră cu pierderi minime. Dar dinspre râu avansa grosul armatei tătare. Din mesajele primite până atunci, Oană Înțelese că Ștefan se retrage spre păduri. Acolo, În Țara de Jos, fiecare pas era un infern. Fără cavalerie și fără posibilitatea de a amplasa artileria pentru o ciocnire de mari proporții, voievodul ținea piept unei forțe copleșitoare. Dar frontul se muta, implacabil, spre nord. Căpitanul Oană strânse frâul lui Crivăț, care se cabră, surprins. - Apărătorii În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de oști numit Amir Baian. Un mesager umil și zdrențuit sosise, În acea dimineață, În fața căpitanului Oană. Căpitanul Îl privise și Înțelese că nu era nici umil și nici zdrențuit, ci doar trebuia să pară astfel, ca să poată trece prin infernul Țării de Jos fără a trezi bănuieli. Mesagerul Îi părea cunoscut. Avea trăsături mongole, era scund, nu avea vârstă (mongolii arătau la fel Între douăzeci și șaizeci de ani, Își spusese căpitanul), dar privirile lui trădau inteligența și deținerea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Un pașalâc, unde sultanul avea să numeasă un guvernator, inginerii arabi aveau să construiască moschei, iar muezinii aveau să cânte la fiecare răsărit și la fiecare apus al soarelui. Europa Începea abia la vest de munții Carpați. La est, Începea infernul. 27 iulie 1476, ora 17.00, munții Dornei, Valea Bistriței Aurii - Nu se poate, măria ta! spuse Pietro, parcă neînțelegând porunca domnitorului. Avem misiunea de a-l apăra pe domnul Moldovei și o să-l apărăm până la ultimul! Pentru asta am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Moldova” umplu dealurile și pluti peste păduri, aruncat Înapoi de ecou. Îl auzeau turcii, Îl auzeau răzeșii care intrau În dispozitiv de apărare În spatele voievodului, Îl auzeau, poate, oștenii care luptau departe, pe meterezele Cetății de Scaun. Iar apoi urmă infernul. Achingii se năpustiră spre moldoveni, ieșind cu miile din partea de sud a pădurii. Erau mulți. Nebănuit de mulți. Călăreau ridicați În șei, rotind iataganele deasupra capului. Brusc, se despărțiră În două limbi de șarpe, lăsând mijlocul liber. Iar din mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cercul morții. Erau câteva sute doar, În fața a zeci de mii de otomani. Cu toate acestea, intrau În cercul morții. Anunțau sfârșitul. Era un gest suprem. Midhat rămase impasibil, știind că cea mai mică mișcare a lui ar putea dezlănțui infernul. Toate gândurile lui se opriră În fața unei realități peste care nu se putea trece. Amir Baian fusese ucis de oamenii lui Mahomed. Amir Încercase să salveze un om. Fusese cel mai mare luptător al Cuceritorilor, admirat și invidiat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
a mai putut fi eliberată. Am mereu senzația că asist la o minune. La un eveniment irepetabil. Pentru prima oară În istoria cuceririlor otomane, o țară a căzut și s-a ridicat. Oamenii care ieșeau din cetățile asediate veneau din infern. La fel oamenii din satele eliberate, din cătune, din colibe, din păduri. Incredibil. Absolut incredibil. Văd Dunărea. Ceea ce e un capăt de drum. Observ că cei doi frați Oană au dispărut. Nimeni nu-mi explică unde. Ceea ce este deja un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]