2,480 matches
-
sinucide pentru că nici nu există, e doar un personaj proiectat și manevrat de autor, singurul care-l poate ucide. Revolta lui Augusto („Și dumneavoastră veți muri, domnule Unamuno“) sau amenințarea sa că și el îl poate omorî pe autor, îl irită la culme pe profesorul salamantin, care-l înștiințează că, odată întors acasă, va muri. Așa a decis el și așa a și scris. Ceea ce se va și întâmpla, fără a se ști sigur însă dacă moartea lui Augusto Pérez se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
el, în ordinea inversă a filelor, ca să nu poată urmări pe care anume. Când mi-a povestit, l-am întrebat de ce o făcuse, și el mi-a spus: „Știu eu..., din amuzament! Ca să fac o piruetă! Dar și pentru că mă irită și mă scot din sărite cuvintele subliniate și culese cursiv. Înseamnă să-l insulți pe cititor, să-l socotești tare de cap, să-i spui: ia aminte, dom’le, ia aminte, aici e o intenție! Și tocmai de-aia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sanatoriul acela? — Nu, n-a fost asta... A fost ceva mai rău. A urmat o tăcere. Víctor privea în pământ. — Bine, bine, nu-mi spune nimic; nu vreau să-ți violez secretele. — Lasă, fie, am să-ți spun. Sătul și iritat de certurile alea intestine cu biata mea nevastă, am ajuns să-mi închipui că povestea depindea nu de intensitate sau de ce-o mai fi fost, ci de număr, mă-nțelegi? — Da, cred că te-nțeleg... Și m-am apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
retrăgându-și cuvintele pe care mi le-a spus - gândi el apoi -, îmi va spune că da, mă acceptă ca logodnic, ca viitor soț? Căci trebuie să te aștepți la orice. Și dacă cumva, zic, mă acceptă? Asta chiar mă irită! Mă pescuiește cu propria mea undiță! Așa aș deveni chiar pescarul pescuit! Dar nu, nu, nu se poate! Și dacă da? Ah! Atunci nu rămâne decât resemnarea. Resemnarea? Da, resemnarea. Trebuie să știi să te resemnezi în fața sorții fericite. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cruditățile astea sunt crudități... pedagogice. Chiar așa, pedagogice! Și-un pic grotești... — E-adevărat, nu te contrazic. Plăcerea bufoneriei. — Care, în fond, e totdeauna sumbră. — Tocmai de-aceea. Nu-mi plac decât glumele lugubre, bancurile funerare. Râsul de dragul râsului mă irită și chiar mă sperie. Râsul nu e decât o pregătire pentru tragedie. — Ei bine, mie bufonadele astea crude îmi produc un efect detestabil. Pentru că ești un singuratic, Augusto, un singuratic, înțelege-mă bine, un singuratic... Or, eu le scriu ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
crede că sunt eu ar fi altul. Și-acum, acum când sunteți adormit și visați și când recunoașteți că dormiți și că eu sunt un vis, iar eu recunosc că așa sunt, acum vă spun încă o dată ceea ce v-a iritat atât de mult când v-am spus-o data trecută: luați aminte, iubite don Miguel, nu cumva să fiți dumneavoastră ființa fictivă, cea care nu există în realitate, nici viu, nici mort; nu cumva să nu fiți nimic mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu v-aș spune ceva ce, fără știrea voastră, v-ar sta scris în adâncul sufletelor, atunci nu m-ați citi. Căci am pretenția să dau formă unor gânduri ale voastre informe și obscure. Și dacă uneori vă veți simți iritați pe alocuri de cele spuse de mine și vă veți ridica împotriva spuselor mele, însemnează că am dat de ceva ce rămăsese foarte ascuns în cotloanele și cutele gândirii voastre și vă irită că se află acolo. Ce rost are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
obscure. Și dacă uneori vă veți simți iritați pe alocuri de cele spuse de mine și vă veți ridica împotriva spuselor mele, însemnează că am dat de ceva ce rămăsese foarte ascuns în cotloanele și cutele gândirii voastre și vă irită că se află acolo. Ce rost are toată această introducere? - se va fi întrebând câte un cititor de-al meu -. Și eu îi spun: Și ce-ar fi dacă tot eseul meu de azi n-ar fi altceva decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Am petrecut multe seri ascultându-i poveștile. Știi, era fascinant; când povestea, retrăia totul. Visa să se reîntoarcă în Congo, cândva. Într-o zi s-a întors cu un braț de cărți pe care le cumpărase pentru mine. M-a iritat chestia asta peste măsură. „De ce faci toate astea pentru mine, Jan? M-ai luat noaptea de pe autostradă fără să mă cunoști, mă lași să dorm și să mănânc la tine, acum îmi cumperi cărți. I do not understand!” A râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o scot la capăt. I-am povestit cu de-amănuntul despre fuga mea și intervenția prințesei, Înainte de a mă Întoarce la șederea mea prea scurtă și la Întâlnirea cu Fazel. Apoi la Mirza Reza. Simpla menționare a numelui acestuia Îl irită pe Djamaledin. Tocmai am aflat că a fost spânzurat luna trecută. Dumnezeu să-l ierte! Bineînțeles, Își cunoștea soarta, nu poate surprinde decât Întârzierea În a-l executa. Mai bine de o sută de zile de la moartea șahului! L-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
venit la mine; erau bucuroși să le poată răspunde, de acum Înainte, celor care le reproșau că-și trimit copiii la Misiunea Presbiteriană: „Eu mi-am Încredințat fiul institutorului care l-a plâns pe Imamul Husein”. Unii conducători religioși erau iritați, ostilitatea lor față de mine se explică prin succesul meu, preferă ca străinii să arate a străini. Îi Înțelegeam mai bine comportamentul, dar scepticismul rămânea: — Așadar, pentru tine rezolvarea problemelor Persiei Înseamnă să te alături cohortei bocitorilor! N-am spus asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
afla mai multe despre povestea noastră de azi: povestea tragică... îhm... șovăie, ascultând ce i se spune în cască... sau, mai degrabă, povestea... ă... despre triumful... ă... Jingle‑ul de generic izbucnește dintr‑un difuzor și ea aruncă o privire iritată spre cabina producătorului. — Să se hotărască naibii odată! Mai vorbim, zic și mă ridic. Trebuie s‑o șterg. — S‑o ștergi? zice Emma. Dar nu poți să pleci acum! — Ba bine că nu. Duc mâna la microfon, iar Eddie, sunetistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mai suporta. ― De ce ascultați aiurelile astea? Dallas examină ideea pe toate părțile, încercând să-și imagineze derularea operației. Creatura e prinsă într-un colț, îi amenință cu dinții și ghearele. Îi trimit câteva șocuri electrice, destul de puternice pentru a o irita dar nu pentru a o răni. Doi membri ai echipajului o împing puțin câte puțin spre plasă, apoi îi atrag atenția după ce e prinsă, iar alții o târăsc spre sasul principal. Monstrul răspândește acid pe plasă pentru a scăpa, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
goi În fața mării și a celor care coboară pe țărmul lor? O noapte de primăvară pe țărmul mării, Într-o cameră ai cărei pereți subțiri vibrează la fiecare val mai puternic, nu se poate dispensa de amintiri oricît m-ar irita gîndul că memoria mea are uneori voluptatea de a mă transforma În obiect al ei. Și nimeni nu mă va convinge că fiecare clipă ia tot ce-a adus, cum declară un personaj al lui Gide, Ménalque. Regrete, remușcări sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
niciodată zeilor sacrificii. A avut chiar Îndrăzneala să profaneze cu lovituri de topor o pădure străveche consacrată Demetrei ai cărei arbori erau locuiți de driade. MÎnioasă, zeița s-a răzbunat ordonînd monstrului foamei să pătrundă În măruntaiele celui ce-o iritase, În timp ce acesta dormea. Eresichton sfîrși prin a se devora pe el Însuși. Dar de ce l-am Învinui pe Narcis de frivolitate? În fond, ce-i reproșează lui Schopenhauer cei care subliniază cu sarcasm inconformitatea vieții sale față de ideile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Zeul se scufundă Într-o ezitare pentru a-și consolida echilibrul. Și dacă filosofia a pornit din uimire, cum afirmă Aristotel, există multe motive de nedumerire ca Ianus nu este un zeu iubit. În fapt, ceea ce mă atrage și mă irită la el este echivocul. Nimic nu distinge o față de alta și totuși e greu de găsit printre zeii antici unul mai enigmatic. În ce-l privește pe Zeus, lucrurile sînt clare. Cretanii Îl reprezentau fără urechi pentru a indica imparțialitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ca și Poussin În pictură. Meduza Se pare că Meduza fusese de o frumusețe neobișnuită și a avut chiar Îndrăzneala să-și dispute frumusețea cu Atena, uitînd că zeii sînt În această privință la fel de vanitoși ca oamenii. Zeița s-a iritat atît de tare, Încît a schimbat În șerpi buclele părului glorios al Meduzei și le-a dat ochilor ei proprietatea funestă de a preface În piatră tot ce priveau. Ceea ce era un blestem mai mare pentru Meduza decît pentru victimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cine îți supraveghează digestia și masca fericită... și să uiți de Titi și de Gică și de Gina. Tolea ieșise din baie, zăcea pe canapea cu un volum în mână. Își pregătea rolul, impertinențele și citatele cu care să-și irite colegii de la hotelul TRANZIT. Adusese cineva o sticlă de whisky pentru tov. Teodosiu? Perfect, vezi nea Gică, sticla aia fumurie a lăsat-o un tovarăș pentru matale. A aranjat ochelaristul Tirbușon o cameră pentru nu știu ce autoritate? Perfect, la douășpe vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
afișează, însă, o obrăznicie de neînțeles! De parcă misiunea sa nu ar fi de nasul vulgului, de parcă i seconferise un grad mai mare decât al colegilor, de parcă banala rețea de ascultare-transmitere în care erau cuprinși cu toții nici nu-l interesa. Îi irita până la ură, dar îi și intimida. Suspiciunea, combinată cu misterul, inhiba reacția. L-ar fi zvârlitcât colo... Țicneala era o cursă, erau convinși, nu știau niciodată cât de stupefiați sau sceptici să se arate. Vorbea despre dictatori, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Cicatricea, zic. Un mic semn lângă sprânceană. Ți-ai recunoscut semnul, nea Gică? Ai pipăit vreodată cu degetul semnul acela aproape invizibil?“ Nea Gică, amuțit, nu avu timp nici să se dezmeticească, vorbele o și zbughiseră, în altă direcție. Agitat, iritat peste măsură, vorbitorul. „Unde-i Vasilica?De trei zile o caut. Adică, nu pe ea. Punga mea de cafea o caut. N-o mai interesează, te pomenești, bacșișul. Nu-și mai căptușește fundul cu hârtii de 25? S-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Scrisoarea becherului... da, da, persoană însemnată. Arma cu efect întârziat... o am acasă, la păstrare. La loc sigur, la păstrare. Dar doctorul Marga tocmai când înțelesese jocul și își amintea replicile celebre din celebra piesa, se și plictisise. Sau îl irita, poate, faptul că Tolea părea să-și bată joc de el. — Gata, Tolea, nu te mai maimuțări. Doar n-ai venit până aici, la marginea orașului, să interpretezi comedia națională. Spune ce s-a întâmplat, hai, spune! — Comedia națională, conașule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu știi ce să mai născocești, să te distrezi, să-ți mai treacă plictiseala. Ai dreptate, doctore. De fapt, pentru altceva am venit. — Aha, deci tot ai venit pentru ceva. Da, n-am putut spune de la început, să nu te irite. Am venit să-ți pun o întrebare și să-ți ofer o consultație. — Consultația se cere, nu se oferă. Dar care e întrebarea? — De ce nu intrăm toți în închisoare? Asta e întrebarea. De ce nu avem acest curaj? Explică-mi, Bombonel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Cu câteva zile mai înainte îi scriam lui Constantin Clisu câteva impresii despre cartea lui care m-a iritat. Nu suport morala! O respect, pe aceea fundamentală, dar nu și pe aceea care condamnă lucrurile firești, dreptul omului la o existență confortabilă și nebântuită de angoase. Deci îi spuneam: soluție clasică, ca în filme în cartea ta „Restul e
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93024]
-
unui adevăr, unui bun câștigat prin căsătorie? Drama este că femeia căzuse într-o fixație, într-o psihoză posesivă și de la acest stadiu de sănătate precară, până la nebunie calificată (internată) nu mai e decât un pas. Pe mine m-a iritat tatăl ei, țăranul român, care în pragul morții își reneagă comportamentul, realizând efemeritatea moralei în raport cu marele sfârșit (nesfârșit!) Și dacă o carte te irită înseamnă că e bună. Ei, mi-am mai spălat obrazul? Vezi cum o întorc ca la
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93024]
-
sănătate precară, până la nebunie calificată (internată) nu mai e decât un pas. Pe mine m-a iritat tatăl ei, țăranul român, care în pragul morții își reneagă comportamentul, realizând efemeritatea moralei în raport cu marele sfârșit (nesfârșit!) Și dacă o carte te irită înseamnă că e bună. Ei, mi-am mai spălat obrazul? Vezi cum o întorc ca la Brăila? Mare lucru e și argumentul cu două capete. Al tău pentru totdeauna, C.H. Postat în „Jurnal tardiv început și fără sfârșit, vol. I
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93024]