179,812 matches
-
au lăsat în plata Domnului, de doi ani textele mele sunt formele diferite ale aceluiași țipăt. mă căuta iubita. își apropia de mine albul grav al ochilor. îmi lingea coastele și lacrimile cu limba șlefuită ca limba unui clopot. o lăsam să învețe câte ceva de la tunet. "nu mă despărți de tine" zicea "am trupul plin de vânătăi de la stropii de ploaie mari cât pumnul și tari ca patul puștii " se lăsa înserarea și eu nu mai știam zice altceva decât că
Poezii by Marin Malaicu () [Corola-journal/Imaginative/7907_a_9232]
-
și lacrimile cu limba șlefuită ca limba unui clopot. o lăsam să învețe câte ceva de la tunet. "nu mă despărți de tine" zicea "am trupul plin de vânătăi de la stropii de ploaie mari cât pumnul și tari ca patul puștii " se lăsa înserarea și eu nu mai știam zice altceva decât că se lasă înserarea. desigur Kleist ar fi preferat Corvette oricum, ceva cât mai apropiat de viteza glonțului. ca un nebun adormit în cămașă de forță visam la rochia miresei care
Poezii by Marin Malaicu () [Corola-journal/Imaginative/7907_a_9232]
-
învețe câte ceva de la tunet. "nu mă despărți de tine" zicea "am trupul plin de vânătăi de la stropii de ploaie mari cât pumnul și tari ca patul puștii " se lăsa înserarea și eu nu mai știam zice altceva decât că se lasă înserarea. desigur Kleist ar fi preferat Corvette oricum, ceva cât mai apropiat de viteza glonțului. ca un nebun adormit în cămașă de forță visam la rochia miresei care era întocmai defuncta Vogel. "Henrietta", șopteam trăgând peste mine giulgiul fierbinte. de
Poezii by Marin Malaicu () [Corola-journal/Imaginative/7907_a_9232]
-
aromate. după o vreme o dădeam cu capul de pereți cu buzele umflate îmi căuta dosul palmei o plezneam peste gură. "să nu mă mai bați", se ruga de mine și-și frângea mâinile ca dinaintea unui mort. "să mă lași în pace", ziceam, "altfel îți rup gleznele" a plecat. degetul pe care port inelul de la ea supurează, nu se mai vindecă. Ultima întâlnire cu Viorel Paraschivoiu la barul Sîlîuța un om singur șade la o masă joasă. pe tăblia de
Poezii by Marin Malaicu () [Corola-journal/Imaginative/7907_a_9232]
-
lumina aceea ca de lampă șopârlele se desfătau pe zidul cald. urmăream cum o femeie își aranja gulerul subțire. îi vedeam foarte clar degetele: zece sloiuri începute de scarlatină. și-a tăiat unghiile le-a adunat pe făraș le-a lăsat la intrare. o auzeam cum se îndepărtează. vedeam cum i se albesc nările de parcă ele s-ar fi aflat în pragul leșinului. adu aminte: pe ziduri calde ne-am desfătat și noi ca târâtoarele în noroi cu bivolii și porcii
Poezii by Marin Malaicu () [Corola-journal/Imaginative/7907_a_9232]
-
lui. în iureșul de întâmplări, milioane de oameni trec pe scenă și spun exact acele cuvinte pe care le-ar fi spus și el ori mor cu mâna pe inimă, privindu-l drept în ochi, încât o disperare imensă se lasă asupra lui, un fel de pălărie sub care e întuneric beznă și în care mii de buze se laudă foșgăitoare, dân-du-i de înțeles că nimic din ceea ce el însuși a gândit sau a sperat nu mai contează. Toate chestiile importante
Lacătul și cheia by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7895_a_9220]
-
că ea vrea să-i arate clar că nu-i face decât o favoare. A sunat-o acum o oră, vino, fă, că nu te mănânc, stăm și noi de vorbă, jos, la Vodafonele de pe Ferdinand. Și ea s-a lăsat destul de repede, bine hai, dar pe urmă mă lași dracu-n pace. Băiatul își scutură capul, ca să-și simtă părul abia spălat, iar ea își îndreaptă umerii, ca să i se ridice hanoracul verde de pe capul auriu al șarpelui ei proaspăt
Lacătul și cheia by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7895_a_9220]
-
-i face decât o favoare. A sunat-o acum o oră, vino, fă, că nu te mănânc, stăm și noi de vorbă, jos, la Vodafonele de pe Ferdinand. Și ea s-a lăsat destul de repede, bine hai, dar pe urmă mă lași dracu-n pace. Băiatul își scutură capul, ca să-și simtă părul abia spălat, iar ea își îndreaptă umerii, ca să i se ridice hanoracul verde de pe capul auriu al șarpelui ei proaspăt. Din doi pași, Maimuțu calcă printre tufele trotuarului și-
Lacătul și cheia by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7895_a_9220]
-
sale reprezintă unul dintre primele mistere ale omenirii. Acești bărbați "nășteau" (adică procreau) începând de la 65 de ani încolo, frecvent după 100 de ani. La polul celălalt se află, în Noul Testament, Isus însuși. El n-a avut urmași fizici (dacă lăsăm deoparte ipoteze de tip Dan Brown) și a murit la o vârstă fragedă, 33 de ani, o vârstă la care patriarhii nici nu-și începeau bine viața care lasă urme. Isus și-a asumat și la nivelul vârstei destinul omenesc
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
în Noul Testament, Isus însuși. El n-a avut urmași fizici (dacă lăsăm deoparte ipoteze de tip Dan Brown) și a murit la o vârstă fragedă, 33 de ani, o vârstă la care patriarhii nici nu-și începeau bine viața care lasă urme. Isus și-a asumat și la nivelul vârstei destinul omenesc, ba chiar unul crud, în care nici nu se atinge bine jumătatea vieții. Fiindcă, după cum se știe, "vârsta lui Isus" a devenit sinonimă cu ceea ce Dante socotea a fi
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
din zilele noastre nu mai poate gândi non omnis moriar". În perspectiva unui apropiat sfârșit al lumii vârsta care, într-un fel sau altul, supără pe toată lumea, dispare, dar odată cu ea și consolarea horațiană a artiștilor, a tuturor celor care lasă urme: "nu voi muri de tot". Cât timp nu ne gândim la această ultimă posibilitate de a ne pierde vârsta de tot, ne putem plasa liniștiți în roata mereu reluată a anilor: " Faptul că totul curge - fără întoarcere pentru individ
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
apăreau niște tovarășe secretare. Ce căutau niște tovarășe secretare la șase seara în clădirea Universității de pe Schitu Măgureanu? Cred că ele știau exact, eu nu. În rest, era zgomot, se întrerupea destul de des lumina, mai erau sticle goale de brifcor lăsate prin colțurile palierelor, pe vremea aceea puteai să combini brifcorul cu vodcă Wyborowa luată pe sub mână, dacă aveai relații. Dacă nu, beai vin spumos rose care umplea la liber metri întregi de rafturi în toate alimentarele, în loc de mâncare și de la
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
de bale În buluciri pe străzi municipale; Eu te-oi plimba aievea pe coclauri Cu fluturi și căsuțe-n crengi de arbori În care-ți odihnești trupul de silă Și de tristețe, proaspătă copilă, Numai cu mine, Puck, fără de martori. Lasă-mi o clipă părul cald în mînă Ca pe-o coroană dulce de Stăpînă...
Se-ncheie anul. Poate-i cel din urmă... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8376_a_9701]
-
care mă fascinau mă "ficționalizau" tacit și pe mine ca cititor, cum îmi manipulau așteptările, cum mă făceau curios etc. La rîndu-mi, nu-mi puteam ficționaliza cititorul decît ca pe un alter ego: ceea ce făcea comunicarea propriu-zisă de prisos. Mă lăsam hipnotizat de ce citeam, fără să bănuiesc că lectura hipnotică e dușmanul ascuns cel mai redutabil al scrisului. Atmosfera politică încuraja indirect lectura ca formă de evaziune dintr-un cotidian posomorît, amenințător, opac. Într-un tîrziu, am început să citesc ceva
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
să devină nici mai mult, nici mai puțin decît autori virtuali ai textului pe care-l parcurg. Ei se simt liberi, în imaginația lor, să rescrie acel text altfel, atunci cînd văd în el posibilități nefructificate, zone deschise, fascinante, dar lăsate neexplorate. Poate nu fără un sentiment de vinovăție (tot virtuală) de a fi "violentat", prin lectură scormonitoare, textul în chestiune, acești cititori-scriitori devin membri de drept ai așa-numitei "republici a literelor". Aș ilustra aceste afirmații printr-un citat dintr-
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
puțin fantomatică? Oare acest sentiment nedefinit, de a nu fi acolo mai mult decît o fantomă, a fost cel care m-a determinat în ultimă instanță să părăsesc din nou și mereu Itaca? Chiar și cu prețul de a-mi lăsa umbra acolo, ca-ntr-o nouă versiune a lui Peter Schlemihl din povestea periodic recitită-rescrisă a lui Adalbert von Chamisso?
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
dă să înghită iar și iar nu știu ce substanță afrodiziacă, să nu se smerească nici azi, ci să se înalțe și să se înfumureze. În lanul de rapiță osândit în lanul de rapiță, amirosind a nespălat, la o margine a lumii, lăsat să circule pe cărarea care duce la beție, la secția de sicrie - nu glumesc: am spus parola și unul dintre soldați a bătut de trei ori cu patul puștii în ușă. Deschideți! Deschideți, circarilor, tu-vă mama voastră de bandiți
Poezii by Liviu Ioan Stoiciu () [Corola-journal/Imaginative/8259_a_9584]
-
două, luate cu multă ploaie, începuse deja să se simtă bine: visele dispăruseră, ea se făcuse mare, sănătoasă și fericită. Și totuși mă vedea iar cum număr, cu unghiile în tutunul din buzunare, vagoanele cu întuneric ce treceau tăcute, încet, lăsându-mă într-o zi fără sfârșit; umărul ei stâng se făcea tot mai alb sub trandafirul gri, necredincios. Era vremea petrecerilor. Bisericile își mușcau buzele privind spre sălcii ușoare: se dezveleau inimi de păsări smolite, crescute cu greu, cu pâine
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
sălcii ușoare: se dezveleau inimi de păsări smolite, crescute cu greu, cu pâine mestecată de mamele tinere; cutele cearșafurilor de pe brațe se îngropau pentru totdeauna. Așa coboram încet, mult după miercurea nopții: ca o mânecă, înapoi, la brățara unui ceas. Lăsasem mereu pe masă o iarnă albă, pe jumătate golită, când femeile începeau să limpezească melodii vechi și tulburi la fiecare sfârșit, iar fereastra își gonea florile și bătrânii, să vadă mai bine ce se aude: că ninge între nicio ninsoare
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
ieșeau tot mai rar din case. Trăiau modest, fără povești scumpe sau cine știe ce ziare; doar uneori își mai cumpărau de la copii desene în creion cu șosele și plopi ca viețile ordonate și sigure ale femeilor. Semănau cu câte o stradă lăsată ziua cu luminile aprinse, cum stăteau la ferestrele lor reci, rupând caiete albe, neîncepute. Îi vedeam numai seara, când o boală subțire și înaltă se îneca în mine cu un măr: nefericiți, așteptând fiecare, la cină, aceeași iarnă însorită.
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
visului le îmbraci geometric în crengi ce nu se mai pot zbate Pe vîntul legat la o gură de spaima venirii tale. El intră pe geamul străin cu pietre de rîu așezate Ca bibelourile-n vitrina balconului. Adormită iedera se lasă-n tăria ierbii Nemuritoare. Orbirea e numai un cod Orbii cu orbitele reci în visul luminii Pe cîmp șerpuind splendorile ierbii - Ascunși ochii lor - diamante în natură - Pot vedea mult mai multe decît în orbite - Dar orbirea e numai un
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8161_a_9486]
-
pietrelor calde în acest început coborît Pe scara luminiscentă Prinsă, salvator, în cădere. O fereastră princiară A Tristei splendoare între colinele reci Privită cu ochii îndrăgostiți de ceea ce văd pe fereastră într-un obraz de lucie lună Aburind cu pleoapele lăsate peste plecarea mea. înapoi în lumea cenușie Sub cerul fetid în lumea cenușie în care m-am născut, Evitată de ai mei care și azi se-ntreabă dacă Mare lucru am făcut, Steaua de deasupra ei n-o văd, în
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8161_a_9486]
-
Cu pleoapele lăsate ca și lipite-n raze - splendori ce mă îmbracă-n armura nemișcării - Doar coiful cu viziera dantelată e semn al corpului meu de demult Doar coiful adunînd pletele risipite pe umerii strînși în argint Pînă la brațele lăsate în greutatea spadei. O lună somnoroasă abia simțită O lună de fum o lună aburind de melancolie Mă așează pe munții ei albi - Cavaler cu armura de cețuri - Portret Posibil pămînt al nopții Pe raiul nemișcării, încremenită viața din mine
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8161_a_9486]
-
fapte: au vrut s-o gonească din casă. Tanti marioara a țipat ca din gură de șarpe. Sau de tigru, sau de lup. S-a pus jos și n-a vrut să se miște din loc. |ia nu s-au lăsat: i-au înghesuit într-o valiză câteva lucruri la întâmplare, haine, prosoape, câteva tacâmuri de argint, fețe de masă. Au învelit-o cu forța într-o haină de blană peste capotul de mătase și au aruncat-o în stradă. Câinele
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
să-l dai așa cum înapoiezi la bibliotecă o carte împrumutată, după ce ai citit-o? Nu, probabil că nu. Sau să-l dai înapoi ca pe limbile ceasului ori ca pe ciutura din care ai turnat apa în găleată și o lași să se-ntoarcă în fântână, coborând ușor lanțul, ori ca pe rola de film când fericitul operator de la cinematograful "arta" din calafat (nu-i mai țin minte numele) învârte invers manivela? Mai degrabă, mai degrabă astfel. Și ce obții dacă
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]