314,502 matches
-
bine de douăzeci de ani înainte ca George Călinescu să imagineze, în Bietul Ioanide, celebra scenă a fostei aristocrații române vânzându-și hainele și bijuteriile, Georges Simenon a văzut-o aievea, la Odesa. Numai că bijuteriile se terminaseră demult, iar lumea pieței de vechituri nu mai avea forța de a încerca salvarea vreunei aparențe de bunăstare. În Odesa anului 1933, totul se sfârșise. Nu există altă cale spre viitor, așa cum nu există o altă opinie despre tot ce se întâmplă în
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
pieței de vechituri nu mai avea forța de a încerca salvarea vreunei aparențe de bunăstare. În Odesa anului 1933, totul se sfârșise. Nu există altă cale spre viitor, așa cum nu există o altă opinie despre tot ce se întâmplă în lume, decât cea expusă în "Pravda". Aglomerarea de situații stranii sfârșește prin a-i provoca și lui Simenon senzația clară a coșmarului: "Încep să am senzații de coșmar. Și nu doar din cauza celor văzute. Halucinantă, după două-trei zile, este absența oricărei
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
simplă plimbare prin centrul orașului Batum spune mai mult decât orice discuție cu oficialii sovietici sau cu una din cele două Sonii ("Sonia doi" este numele dat tinerei care îi e ghid în Batum). Se întretaie, în centrul orașului, două lumi diferite din care una trebuie să dispară. Căci nu se plimbă decât tinerii entuziaști, ieșiti de la clubul de marxism-leninism, și înfrânții istoriei, "trădătorii" supraviețuind încă dincolo de limita mizeriei, aflați într-o bejenie fără șansă și fără sfârșit. Nici o înduioșare, nici o
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
a defini atmosfera din URSS. Și tocmai aici, în construirea atmosferei, e conexiunea dintre literar și real în reportajul lui Simenon. După cum remarcă unul din principalii lui exegeți, Alain Bertrand, atmosfera e "arma secretă" a lui Maigret, iar imersiunea în lumea senzațiilor directe generează soluțiile firești, "organice", ale enigmei. De altfel, în numeroasele interviuri acordate de-a lungul anilor, Simenon explică ritmul alert în care își scrie romanele tocmai prin "scufundarea" în atmosfera cărții, experiență greu de îndurat pe termen lung
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
moral" nu se interpune între imaginea pe care o avea despre Uniunea Sovietică înainte de a ajunge acolo și cea dobândită la întoarcere. Nici un compromis nu-și are rostul. Peuples qui ont faim devine, deci, mărturia limpede a unui cetățean al lumii care nu știa, înainte, nimic despre "miracolul sovietic". Și care nu știe nimic în plus față de ceea ce a văzut, a simțit și a scris. Georges Simenon, Peuples qui ont faim în vol. Mes apprentissages. Reportages 1931- 1946, édition établie et
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
altceva decît încercarea de a controla evoluția canonică. Deruta criticii ar fi catastrofală: revizuindu-se (și revizuind), ea încearcă să oprească fuga pămîntului literar de sub picioare. În sfîrșit, s-a ivit și ideea că întreaga dezbatere este inutilă, într-o lume complet dezinteresată de revizuiri și de tot tacîmul. Iertat să-mi fie cuvîntul, dar ideea cu pricina e o prostie. Niciodată astfel de lucruri n-au interesat întreaga societate. Nici Maiorescu, nici Lovinescu nu concepeau revizuirile ca valabile pentru toți
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
Constantin Țoiu New-York, 20 dec. 1978. Metroul new-yorkez murdar, contestatar. Lume săracă, negri mulți și obraznici. Contrastul dintre Fifth Avenue și Broadway, singura stradă care o ia razna, celelalte fiind drepte, ca trase cu rigla. La numărul 97 intru la Army Navy Store, mai mult să văd decât să cumpăr. Vânzătorii
Note americane (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14283_a_15608]
-
istoriei, cu o forță greu de evaluat la o privire superficială, propriile sale răspunsuri, speranțe și utopii. Este dificil de găsit, în întreaga noastră pictură cultă, o a doua personalitate în măsură să comenteze, cu atîta autenticitate și profunzime, halucinanta lume prin care a trecut. Poate doar lui Eustațiu Stoenescu i s-ar mai putea face un asemenea portret, dar la un alt nivel al implicării și la o altă cotă a combustiei lăuntrice. Cum a străbătut Baba acest secol, iată
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
un ecou puternic în însăși configurația operei sale de mai tîrziu. Migrația din Oltenia în Banat, chiar dacă acum însemna o deplasare în aceeași țară și o mișcare pe un spațiu geografic mic, era, în fond, un salt uriaș dintr-o lume în alta, experiența unei alte civilizații și descoperirea unor alte repere. Provincial ca așezare pe hartă și lipsit de importanță în sine ca centru urban și administrativ, incomparabil mai mic decît Craiova, Caransebeșul era, totuși, în ciuda retragerii precipitate a marilor
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
se poate solda cu sentințe extrem de diferite. Un personaj mitologic (deși pururi secundar) al filmului american, pe care l-am remarcat în atîtea filme vechi, e "omul cu citația", silueta grăbită care apare în fața personajului principal, ca un emisar al lumii adverse, și-i trîntește plicul în față, plicul care-l obligă să se prezinte în fața instanței... De astă dată, portărelul devine personaj principal, iar filmul deschide, fără simpatie, o ușă, spre breasla acestor ciocli ai bunei dispoziții, o breaslă lipsită
Servicii complete (pentru Sara și Tinu) by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14258_a_15583]
-
ce aflăm din declarația într-un ziar central a regizorului Ioan Cărmăzan, care se anunță hotărît să facă urgent "un film despre viața lui Tinu", căruia o să-i spună "Blîndul domn Tinu", sau "Blîndul domn Dinu" (sau Zinu, nu contează, "lumea va înțelege despre cine e vorba"!). Ca-n articolele stupide de pe vremuri, aflăm că va fi "un film-dezbatere, care va pune în discuție cîteva probleme fundamentale ale condiției umane și, mai ales, ale societății noastre"! Pentru ca tacîmul să fie complet
Servicii complete (pentru Sara și Tinu) by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14258_a_15583]
-
Havel ș.a. care n-au fost deloc egoiști, ci s-au comportat față de apropiați conform principiilor pe care le-au propovăduit. Se pare că autorul a ales doar câteva dintre personajele "negative" care îi erau lui cunoscute, mai ales din lumea anglo-saxonă - pentru a demonstra că "intelectualii nu sunt mai înțelepți în calitate de mentori, nici nu sunt niște exemplare mai valoroase decât vrăjitoarele, vracii și preoții din trecut" și că nu ar avea dreptul, mai mult decât orice om de pe stradă, să
Cartea străină by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14262_a_15587]
-
teatrul lui Herodius Atticus erau alte puncte de întruniri culturale. Grădinile din afara Atenei, precum Academos, unde se găseau cei doisprezece măslini sacri și gimnazii amenajate pentru efebi, aduceau la rândul lor "ordinea celestă"; aici a funcționat școala lui Platon, Academia. Lumea plină de zei a fost creată de sculptori și poeți, într-o relație familiară. Multe rituri amintesc Orientul Apropiat, de pildă purificarea și descălțarea pentru intrarea în templu (vestita statuie o reprezintă pe zeița Nike nu reparându-și sandala, ci
Cartea străină by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14262_a_15587]
-
Mihai Zamfir Există pe lume ceva care nu poate fi în nici un fel planificat, programat ori măsurat, ci doar constatat: nașterea marilor talente. Popoare întregi se pot enerva din cauză că, în țările lor, decenii la rînd, literatura, muzica, pictura ori filozofia bat pasul pe loc, trăiesc
Scrisori portugheze - Coincidențe by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14295_a_15620]
-
comunistul, Nobel-ul pentru literatură din 1998; Eugénio de Andrade, cel mai mare poet portughez contemporan, una dintre vocile distincte ale secolului; Eduardo Lourenço, poate cel mai cult și mai inteligent eseist portughez de astăzi, autoritatea critică numărul unu a lumii lusitane; și José Augusto França, celebrul istoric al artei. Să mai precizăm că patru din cei cinci - Augustina, Saramago, Eugénio de Andrade, Eduardo Lourenço - sînt laureați, în diferiți ani, ai Premiului Camões, cea mai rîvnită consacrare în lumea scriitorilor de
Scrisori portugheze - Coincidențe by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14295_a_15620]
-
unu a lumii lusitane; și José Augusto França, celebrul istoric al artei. Să mai precizăm că patru din cei cinci - Augustina, Saramago, Eugénio de Andrade, Eduardo Lourenço - sînt laureați, în diferiți ani, ai Premiului Camões, cea mai rîvnită consacrare în lumea scriitorilor de limbă portugheză. Fapt mult mai important - cei cinci sînt, intelectual vorbind, extrem de activi și scriu în continuare capodopere. Asta înseamnă că, între noiembrie 1922 și mai 1923, într-o Portugalie nefericită, aflată în mizerie și sfîșiată de lupte
Scrisori portugheze - Coincidențe by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14295_a_15620]
-
climat incipient de dezgheț cultural, timid, ezitant, noua prozatoare se înfățișa cu o carte curajoasă, adică decontaminată de ideologie. Nu ținea să demonstreze ceva, să militeze pentru ceva, cum i s-ar fi impus înainte, ci numai să proiecteze o lume de ficțiune, de roman, cu personaje ale căror destine să fie omenește semnificative. Blana de focă îi plăcuse lui Mircea Eliade, se poate presupune, și pentru că literar se înscria pe o linie pe care el însuși o ilustrase, în nuvele
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
deschise ochii, timpul nu mai avea măsură; era fără opreliște și se lăsa tot văzut parcă de foarte sus. Întâmplările se amestecau, aproape, departe, unele nu se mișcau din ceața aceea lăptoasă cu sticlă pisată. Văzu vălmășagul războiului, oameni murind, lume venind peste lume, dar toate astea erau dincolo, ca umbrele, pluteau ca în vis și n-o atingeau". Cornel Ungureanu, într-un studiu mai vechi, vorbește despre "proza etnografică", "descriptivă" a Mayei Belciu, impresionat desigur de capacitățile prozatoarei de a
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
nu mai avea măsură; era fără opreliște și se lăsa tot văzut parcă de foarte sus. Întâmplările se amestecau, aproape, departe, unele nu se mișcau din ceața aceea lăptoasă cu sticlă pisată. Văzu vălmășagul războiului, oameni murind, lume venind peste lume, dar toate astea erau dincolo, ca umbrele, pluteau ca în vis și n-o atingeau". Cornel Ungureanu, într-un studiu mai vechi, vorbește despre "proza etnografică", "descriptivă" a Mayei Belciu, impresionat desigur de capacitățile prozatoarei de a evoca un ținut
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
poate numai de Sorin Titel, în ciclul său de romane în care a înfățișat mediul bănățenesc de mici așezări urbane. Criticul remarca la Maya Belciu "exactitatea detaliului", "finețea observației", ascuțimea simțului auditiv, arătând totodată, pe bună dreptate, că imaginea acelei lumi descrise cu atâta minuție și har plastic nu ar fi fost completă dacă nu i se da și legendei locul cuvenit. Legenda era o componentă firească, naturală a acelei lumi și scriitoarea nu o putea ocoli. Legenda, la urma urmei
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
simțului auditiv, arătând totodată, pe bună dreptate, că imaginea acelei lumi descrise cu atâta minuție și har plastic nu ar fi fost completă dacă nu i se da și legendei locul cuvenit. Legenda era o componentă firească, naturală a acelei lumi și scriitoarea nu o putea ocoli. Legenda, la urma urmei, "confirma" realul, odată mai mult. "Ca toate să fie confirmate (să depună mărturie) convocate sunt, să întărească spusele scriitoarei, istoria și legenda; ea se adresează, așa cum fac toți romancierii bănățeni
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
mergând înspre Maurice Blanchot, André Gide, J. P. Sartre, Jean Paulhan, René Daumel, Drieu la Rochelle, Camus, ca literatură străină, Tudor Arghezi și Const. Brâncuși, ca expresii ale artei românești moderne. Textele sale din "Caete de Dor" sunt plimbare prin lumea artelor moderne. Numele lui Brâncuși îl asociază numelor intrate în marele repertoriu mondial, Lautréamont, Kafka, Shönberg. Brâncuși nu este un vizionar "ci o vrere de a crea", trăsătură care dă lumii conștiința că arta lui este modernă, mare și nepieritoare
"Caete de Dor" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14282_a_15607]
-
Textele sale din "Caete de Dor" sunt plimbare prin lumea artelor moderne. Numele lui Brâncuși îl asociază numelor intrate în marele repertoriu mondial, Lautréamont, Kafka, Shönberg. Brâncuși nu este un vizionar "ci o vrere de a crea", trăsătură care dă lumii conștiința că arta lui este modernă, mare și nepieritoare. O rară valoare a "Caetelor de Dor" constă în deținerea unui important fond de informații. În paginile revistei au apărut pentru prima oară fragmente din Jurnalul lui E. Lovinescu, prezentate de
"Caete de Dor" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14282_a_15607]
-
e prea apropiat de cei frămîntați, sfîșiați de suferințe, de cei "slabi", "învinși", fiind, dimpotrivă, fascinat de cei "puternici", "biruitori", de creatorii care-și pot înscrie, triumfător, autoritatea. Bunăoară fervoarea cosmică, solemnitatea oficierii din creația lui Saint-John Perse, pentru care "lumea toată" n-ar fi "prea vastă pentru a încăpea în cuvîntul Poetului" (natural, grafiat cu majusculă), se oglindesc în conștiința eseistului cu deplină înțelegere: "Explorarea e sistematică și meticuloasă. Poemele meteorologice-cosmice ale lui Perse abundă în înregistrări de elemente și
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
a culturii sale. De aceea, în ochiul său, ochiul romancierului balzacian pe care el îl compară cu acela, înscris în eternul triunghi, al lui Dumnezeu cel atoatevăzător, recunoaștem mai puțin lentila prin care se adună într-un focar razele unei lumi reprezentate, cît ochiul vizionarului care dispune de viziunea sa, cel care, văzînd, creează cele ce vede". Dar această exaltare, să recunoaștem, ușor luciferică, a măreției livrești, nu e radicalizată, nu alcătuiește decît unul din aspectele discursului în chestiune. Ea coexistă
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]