2,817 matches
-
simțea liniștit gândindu-se că, dacă Beth nu se va descurca cu sistemele vitale, va reuși Harry. — Mda, sunt teafăr. Închise ochii și oftă. — Cine a mai rămas? — Beth. Eu. Tu. — Dumnezeule! — Mda. Vrei să te ridici? — Da, o să mă lungesc nițel În pat. Sunt realmente obosit, Norman. Aș putea dormi un an. Norman Îl ajută să se ridice. Harry se aruncă grăbit pe patul cel mai apropiat. — Te deranjează dacă o să ațipesc o vreme? — Nu, deloc. Asta e bine. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
lăsase capul În jos, privind țintă În podea. Norman se gândi că era interesant felul În care alunecase de la starea agresivă de Încredere În sine la polul opus, În de autocompătimire umilă. Fără nici o stare intermediară. — Hai să n-o lungim prea mult, spuse Norman. Suntem obosiți cu toții. — Pur și simplu, mă simt oribil, continuă Beth. De-a dreptul oribil. Simt că v-am dezamăgit pe amândoi. În primul rând, nu trebuia să mă aflu aici; nu merit să fac parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
mereu cu „domnule“ la sfârșitul fiecărei fraze, Îl călca pe nervi. Se uită din nou la ele. Uniformele apretate acopereau niște mușchi puternici. Nu se simțea În stare să treacă cu forța de ele. Dincolo de ușă Îl văzu pe Harry, lungit pe spate și sforăind. Ar fi fost ocazia cea mai bună pentru a-l injecta. — Doctore Johnson, putem vedea ce aveți În mână? — Nu, la dracu’, nu puteți! — Prea bine, domnule. Norman se Întoarse si se Îndreptă Înapoi spre Cilindrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
metodele ei obișnuite. „Acum se Înscrie“, Își zise el, luând un costum nou dintr-un dulăpior. Se Întoarse În Cilindrul D și urcă scara. De sus se vedea o lumină albăstrie stranie. — Beth ? — Sunt aici, Norm. Ajuns sus, o văzu lungită pe spate, goală, sub o baterie de lămpi de ultraviolete, prinse În perete. Pe ochi avea niște calote opace. Își răsuci corpul Într-un mod Îmbietor. — Da. — Mulțumesc mult. Pune-l undeva lângă banchetă. — Bine, zise el și-l puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
nou peste punte, se Îndoi, se suci, ridică un picior, Într-un echilibru precar, apoi și pe celălalt, pe care-l nu-l mai putea simți, iar În cele din urmă se văzu, În sfârșit, ieșit din apă și se lungi peste punte. Tremura. Încercă să se ridice și căzu. Întregul corp Îi tremura atât de tare Încât nu-și putea menține echilibrul. În partea opusă Își zări costumul, atârnând pe peretele cilindrului. Își văzu si casca purtând inscripția „JOHNSON“. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
În urechea lui Norman. Ai văzut? E o zi a dracului de perfectă! 00.00 ORE Când se trezi, Norman văzu o rază strălucitoare de lumină ce pătrundea prin singurul hublou, luminând toaleta dintr-un colț al camerei de decompresie. Lungit pe banchetă, privi În jurul său: un cilindru orizontal, lung de cincisprezece metri; câteva banchete, o masă metalică și niște scaune În mijloc, toaleta din spatele unui mic paravan. Harry sforăia În patul de deasupra lui. Vizavi, Beth dormea, cu brațul Îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
aerul se petrecea prin trupul înveninat al sărutului. Totul era în adierea sensului când aglomerată de durerile secetei, m-am oprit din drumul cunoașterii pentru a gusta din luna plecată la ardere. Focul pământului, urla după tristețea stelelor ce se lungeau în materii de vieți. Într-o geană de umbre am întâlnit omul - Luceafăr și am încercat să-i iubesc acel chip secular prin florile lumii de vieți. Liniștea caldă încercase să desființeze hăul. Himerele nopților se lăsau purtate prin conul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
la ceasuri târzii din licorile nopților făceau legământ în iubirea stelară. Sufletul cerului zăcea pe o plapumă albă unde în brațele mele strângeam țărâna de zile alături de privirile uitate. Ele, vor rămâne ca o ruină a dimineților, iar glăsuirile vor lungi acele ferestre albe unde-mi odihnesc nemurirea. Rămân o frumoasă legendă a lumii în care-mi adun lacrimile stelelor, să-mi fie stăpâne peste poemele mele. CUMPĂNA CUMINTE A VEȘNICIEI Pe zidurile nopților, auzi cerul plâns de singurătate. Orașul, nu
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
într-o noapte târzie până când am devenit noaptea bătrână de îngeri. Luna a pășit prin fiecare ramificație a sufletului și n-am putut să-ți spun cât de mult te iubesc... Îmi curgeau sentimentele amestecate cu dragoste șienigma unei stele lungite între necuvintele noastre. Am luat brațul să-mi strângă sângele răvășit peste o lume în care am încercat să-mi trăiesc viața cu acest timp ce vrea să-mi odihnească voința mult mai umilă decât toate cețurile răvășite peste diminețile
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
pietruiește-n firimiturile de suflet muzica înnoptărilor? Până când apropierile vinovate se aprind în acel întuneric din trup de iubire sfioasă? Până când sărutul tău din lacrimi de umbră, prin haine albastre de dor răstălmăcește-n fiori de săruturi păcat al dorului lungit în zorii numelui tău? O, Tu, iubitule, născocește un vers să mă lupt în idee ca o nebună învăluind misterele vrăjite din ploile verilor. O, tu, iubitule, din brațele tale aș zăvorî uimitoare cuvinte și ți le-aș așeza în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Orașul oftează în muzica gerului, poeții sunt triști în blesteme, mi-adun pribegia și lacrimi îmi cad la ușa înghețată unde iubitul meu nu o va putea deschide niciodată. Geamurile au florile dragostei despletite una câte una. Mi s-au lungit ochii în fulgii cețoși. Ei m-au sărutat în ziua din urmă și mi-au spus pe un ton dureros: Ai grijă de sufletul tău, poetă, și nu-l amesteca în foamea de ger, lupii au licărul lunii, te cuprind
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
și te macină-n cer. Ah, câte cuvinte aș dori în noaptea asta să le arunc pe fereastră, dar e atât de târziu... numai o adiere mă sărută și pleacă, mă rezem în zidul odăii și privesc pisica ce se lungește pe o nucă de vis, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, n-au fost ele singurătățile cu mine, nu ele m-au rănit, nu, doar el norul întunecat ce vroia să mă ningă din nou. Am încercat să întind brațele
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
auzi-ne și ne poartă nouă grija zilei de mâine Suntem speriați de viituri și, știi despre noi, că n-o să avem nici de pâine; Fă Doamne, un izvor de liniști și soare Să cuprindă pământul de suflete ce se lungesc înspre zare. Ferește-ne pe noi și scapă ne de atâtea ploi, Noi știm cât de răi suntem unii și alții; O, Doamne, vrem iarăși dimineți de soare prin Sufletul nostru albastru de-atâtea nevoi. Cerul e plin de lacrimi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de vis și nemurire, Zăcea întins în somnuri de lumi amestecate. Dar a venit în Zori, fără a mă ști Că voi rămâne Cerul ce se-adâncește-n ape Și dragostea din vieți, prin calme sindrofii S-a prefăcut în clipe arse lungite în EPAVE. L-am privit ca pe-o icoană vie Era un prinț frumos venit din zări Avea în ochi privirea unor arse zile L am îndrăgit ca o nebună prin Spuma unei mări. Și m-a iubit frumos, îi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mi arde-n suflet gândul de-o viață amputată. Eu nu doresc ca CERUL să se-adâncească-n VAN Pe lungi poteci de geruri te voi veghea în șoapte Și voi iubi, iubirea din liniștea de ani, Când brațul suferind se va lungi pe-o noapte. 04-12-2007, 1157h TRUPUL DE LUMINĂ Domnului Horea Zilieru TRUPUL DE LUMINĂ domnului Horea Zilieru Prin cerul suferind, poetul e cu sine, Într-un dezastru dureros ce-i rugă în declin, Că și-a pierdut iubirea prin toamnele
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Pe tremurul suav al sălciilor tale. În norii timpului e un poet învins Și-o inimă învinsă prin gânduri ideale. Cum suflă vântul peste toamna grea Și saltă nemurirea dintre noi dorințe, Doar fericita clipă ne va da Cântecul dragostei lungit pe-o biruință. Cum sufletul mai plânge peste-un orizont Și nopțile destramă chipuri neștiute, Legenda tremurândă în sufletul de sorți, Lacătele se-nfundă-n tainele nuntite. Cum fiecare timp își cântă dorul Și fiecare om își vrea menirea Din
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
prin trupuri de nor acorduri de chitară mă clatin pe ceața albastrelor vise. Sufletul mi-e seva câmpului-dor, Amiezi de iubire, uitate-n veșmânt Mă sărută în treacăt, alintul de zor și-mi lasă prin zile, fărâme de vânt. Timpul lungit pe-o șoaptă flămândă așteaptă mirifice unde-n cuvânt și-n zări devorate sunt ochiul de de umbră, suspinul de cer prin brațe de sfânt. IUBIRI DIVINE Te iubesc, iubire, și-n durerea înnoptărilor din noi te iubesc, iubire, și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Ce tălmăcește arderea în noapte Și gustă focul de dureri. Era o liniște prea castă În ziua ninsă de visări. Zăceam întinsă fără zgomot Și camera ca un tablou de dor Cu lungi ispite tălmăcind o toamnă Și mâlurile prea lungite-n sori. El a venit și-a sărutat în umbră Doar o plecare-n timp de univers Mă strecura prin ani de spumă Cu-același vis îngenunchiat în vers Ei m-au purtat prin sângeratul vis Și am ajuns pe
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cer Să ai măicuță grijă și de mine când viețuiești pe aerul din ierni. NORI DE STEA Spun mamei că a mai trecut o zi Și-am stat să o privesc Din patul ei de-a nemuri Doar lacrimi se lungesc. Spun mamei c-o să-mi fie dor Și iar încep a plânge Cu al nemuririi nor S-a dus prin nor de sânge... Spun mamei că nu pot Să mă despart de ea În casa-n care stam ades Și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
întoarcere copiii au discutat numai despre pădure și meserii până au ieșit în șoseaua principală. Curând, în liniștea ce se lăsase în mașină, au adormit amândoi. Ilinca își adunase picioarele pe banchetă și dormea ca acasă în fotoliu. Ionuț se lungise cât putea cu picioarele pe podeaua mașinii și cu capul răzimat de marginea canapelei, către fereastră. Mama lui asigurase ușile. Nu era niciun pericol. Până acasă, în fața blocului, nu s-au mai trezit. Oare ce vise credeți c-au avut
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
băiețel mărunt, cel mai scund din clasă. Muntele despre care doriți să aflați câte ceva se numește..., se numește... Sfântul Munte Athos, îndrăzni Mariana să vorbească, oarecum nesigură, roșie la obraji și cu privirea în pământ. Cum? Sfântul? o întrerupse Sandu lungindu-și gâtul ca pentru a o vedea mai bine pe fată ori pentru a o auzi. Un munte poate fi sfânt ca oamenii? continuă el privind-o sfidător de data aceasta. O liniște nefirească se așternu peste grupul de copii
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
neplăcută? Iar metoda asta însemna să inspir profund, să privesc în ochi situația, să o umilesc cu privirea și să-i demonstrez cine e șeful. Să rup pisica în două, cum se zice. Sau, dacă vreți, să nu-mi mai lungesc boala-n oase. Dacă cineva mi-ar cere sfatul în legătură cu metoda de a face față unei situații de care se teme, exact asta i-aș spune să facă. Chiar credeam cu tărie în chestia asta. Și poate că într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Numai că eram așa de agitată, iar atmosfera era așa de încărcată de tensiune și speranță încât mi-a venit să-i spun: „Uite ce e, Adam, dragule, amândoi știm de ce mă aflu aici, așa că hai să n-o mai lungim“. Nici el n-a putut să mănânce mai nimic. Deși asta se poate să fi fost din cauza mâncării, nu a agitației. Am stat amândoi, față în față, la masa din bucătărie, învârtind spaghetele prin farfurie. Salata rămăsese în castron, neatinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Dublin, a venit în grabă la masă și a pierdut o grămadă de timp, absolut fără sens, așezându-mi șervetul în poală. —Ăăăă, mulțumesc, am zis atunci când am considerat că se îngroașă cu gluma. Cu plăcere, mi-a răspuns el lungind vocalele, într-o manieră la fel de italienească precum varza cu costiță. Apoi mi-a făcut cu ochiul peste capul lui James. Ei, na! După care m-a apucat paranoia. Poate că tipul mă credea curvă. Oare arătam ca o prostituată? Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Și nu uita: tu ai spus-o. Nu eu. Miercuri, înainte de plecare, Anna, Kate și eu eram în grădină. Vremea era încă frumoasă. Anna era, ăăăă, cum să spun? era în perioada dintre slujbe, așa că amândouă ne petrecuserăm toată săptămâna lungite prin grădină, îmbrăcate într-o combinație de sutiene și pantaloni scurți, încercând să ne bronzăm. Eu eram câștigătoarea. Mă bronzam ușor, pe când Anna nu. Pe de altă parte, Anna era micuță, fragilă și arăta superb în bikini. Pe lângă ea, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]