3,421 matches
-
sol, acea uscătură, care acum semăna cu o fostă, mai mărișoară, broască țestoasă, urgent veni În picaj, o apucă În gura-i cât o treucușoară de pe la fântânile lipovenești de pe nu tare departe de Dunăre, și lată cât niște lopățele pentru mânat barca, și se pierdu, cu ea, În zare, spre acolo, spre unde nu se mai observă, licărind stins, un ochi de apă, dintr-o fostă mare baltă danubiană. Și nu mai știe nimeni, de pe nicăieri, ce s-o mai fi
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Roșia Montana, sa pomenit pe meleaguri spaniole. S-a dus acolo cu vise cât lumea de mari. A căutat mult și bine, și n-a dat peste nici un dram de vis, care să se asemuie cu ale celor care-l mânaseră pe glie spaniolă. Și, mai Întâi, zvonurile, iar, mai apoi, propaganda, reclamele, despre care pomeneam În rândurile de mai sus, i-au răsucit, cam la două sute, două sute și ceva de grade, capul. Și - hai Înapoi, acasă, la marea cu sarea
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
după multă vreme, anatema ar fi fost ignorată, totul ar fi fost Împins Înainte de aceeași plăcere, plăcere, plăcere, asta era, se pare, esența stirpei. Și cîinii se călăreau, gîfÎind, pentru a lăsa urmași, porcii la fel, maimuțele; nu stricăciunea le mîna pe dobitoace; aveau anumite perioade, În restul anului parcă nici nu mai aveau sex. La om, se pare, mîncărimea În zonele pubiene, anale, bucale devenise aproape insuportabilă, era un scărpiniș general, În cupluri, treimi, În grupuri, tot mai des; probabil
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
nebună. Prăjina unui puț cu cumpănă îi urmări multă vreme din depărtare, fără să-și poată da seama dacă era o simplă prăjină sau un stâlp colosal. Un cal ieșit pe neașteptate în marginea câmpurilor părea gigantic, copilul care-l mâna din urmă cu o nuia, un ciclop. Multă vreme, lipsa desăvârșită a oricărei așezări omenești dădea călătorilor impresia ieșirii din orice margine posibilă a civilizației și diforma noțiunea de timp. Era un ceas numai de când coborâse din tren, și Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îngroșată cu colb, îi brobona fruntea adăpostită sub o pălărie mică, ardelenească, foarte unsuroasă, și semănând cu tichia lui Mercur. Părea Hermes însuși, rătăcit prin nămoluri, cu caduceul rupt. - Tu ești, măi Lepădat! zise Pascalopol. Unde îi duceți? - D-apăi îi mânăm mai sus, la jgheaburi! - N-ați pierdut nici unul? - Ba nu, numai pe doi i-am lăsat la ocol, că-s răi tare, tunedracu-n pielea lor. Nu trag deloc la jug! - Să-i trimiteți la iarmaroc, să-i vândă. Pascalopol dădea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
caldarâm. Atunci Simion întoarse capul înapoi și, ca și cuprins de o subită emoție, strigă, arătând cu degetul: - Uite salcâmul ce mare s-a făcut! - Lasă, zise Stănică speriat, că-l vedem când ne-ntoarcem. Și făcu semn birjarului să mâne repede. Rămasă singură, Aglae își puse un șorț dinainte, mobiliză pe Aurica și pe Olimpia, precum și pe servitoare și începu să scoată afară toate lucrurile din camera lui Simion. Strânse patul și-l aruncă într-o magazie, aruncă pe foc
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
camerei decolorate de prea multă lumină. Simți că era treaz și valul de sunete e o realitate. Sări din pat. O mână ușoară, furtunoasă execută partea allegro moderato, scoțând picurături vitroase. Inima lui Felix bătu să se smulgă din loc. Mâna aceasta obișnuită cu fraza clasică, exercitată la muzică înaltă, pasionată în geometrie, era numai a Otiliei. Își apucă lucrurile să se îmbrace, și de nervozitate și le puse pe dos, întîrziind operația. În cele din urmă, de bine, de rău
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
zise că de la Stănică (pe care-l găsi cu ușurință) poate afla misterul de-a dreptul. Sentimentul lui era că-și îndeplinește mandatul moral, că, aflând calomnia, va fi în stare să apere mai viguros reputația Otiliei; în fond era mânat de o gelozie pe care o credea vindecată. - Domnule Stănică, zise el, te întreb ca pe un om cuexperiență, să-mi spui drept, ce crezi dumneata, ca bărbat, despre mergerea Otiliei la Paris? - Ha, făcu Stănică, luat repede, ce cred
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
strigă din mijlocul curții: - Știi câți stăm noi aci? Aici sunt două sute de chiriași, așa să am eu bine, și numai un singur closet. Înfricoșat, Felix se urcă în trăsura care-l aștepta, și făcu semn cu mâna birjarului să mâne. Se dădu jos în strada Rahovei și o luă apoi pedestru și iute spre casă. În curtea care i se păru a avea un aer cimitiros, dezolat răsuna ecoul convorbirii din sufrageria cu ferestrele deschise. Felix îi găsi pe toți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
scurtcircuitate adică, policlinicile secrete, piscinele arogante și disprețuitoare în care înotau odrasle speciale, transparente, fără vezică, destinate încă din pungile seminale sau din mistica cursului scurt de materialism-dialectic să devină pe viață prim-secretari. Deasupra Împotrivitorului, cârd de norișori gri-trandafirii, mânați de la spate de suflul unor guri nevăzute, sinchisindu-se doar de-a face umbră Stăpânului actual al Lumii și al Pământului. Când șarjă peste Combinatul poligrafic "Casa Scînteii", has-Satan se abătu un moment pentru a se marghioli cu poporul de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
între noi catafalcurile. Trăgeam clopotele unor ucenice de-ale fermecătoarei, care, în zile normale, ne slobozeau la trăscău, dar acum fuseseră dresate să păstreze ordinea în convoi, să-i curenteze pe zvăpăiați și, la un semnal al ciohordoaicei, să ne mâne cu forța printre cele două focuri vii. Pentru că, în trecătoarea dintre casele lui Jubilău și cele ale lui Spasmatu, fermecătoarea aprinsese cele două focuri vii, iscate nu cu scânteie cordită de la chibrit sau brichetă. Ci cu scânteie sfântă, slobozită de la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-l studiaseră decât pe Victor Socaciu, lălăiau, chirăiau, își zburleau bărbile și mustățile, răcneau până își făceau franjuri bojocii, făcând 80 DANIEL BĂNULESCU Fulgerător, din direcția pistelor pentru avioane, își făcu apariția, în zbor, o trăsură de jucărie. Caleașca era mânată de loviturile de bici ale unui vizitiu de jucărie. De asemenea, vizitiul purta pe pântecul revărsat, gol, prinsă într-un singur nasture, o livrea de jucărie. Deșănțatul surugiu blestema îngrozitor. Iar pe măsură ce se apropia, suduielile sale mitocănești se transformau, ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de teroare. Stăpânii acelor ochii, cele patru bagaje, fugiră mâncând pământul, încercînd să scape în direcția contrară. În cinci metri însă, vuietul de pași îi ajunse. Îi încălecă. Îi strivi de asfalt ca pe o mână de chiștoace fumegânde. Îi mână înapoi însiropați în propriul lor sânge. Obligîndu-i ca, lipindu-se de bara din spate a taximetrului și alcătuind un soi de piramidă sportivă, să-și prăvale făpturile, primii doi (Fiorosul Marcel și Gabi cel Norocos) în prăpastia metalică a portbagajului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
le zărească), cupele și tărășeniile de argint ale serviciului de masă. Instrumentele subțiate ale hărmălaiei de lăutari. Paftaua frunții și umerii Pulheriei Cocorăscu, iuțită, către budă, de nevoile cafenii ale cărnii. Trupul bălegos și zburlit al stăpânului casei, Vatracan Cocorăscu, mânând porcii dintr-un jilț, cu furtunul ciubucului de cireș îmbrobodit în jurul gâtului și cu piesa de chihlimbar, de introdus în gură, înșurubată în fund. Zece metri mai gios, pe mâna dreaptă, Casa Oștirii. Tot pe dreapta, lăfăindu-se ca o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai târziu strada General Florescu), lingând, ca pe acadele, fundațiile hanului Berevoiești (niște căsoaie țestoase, amarnice, fără multă carte, prăvălite ca din ceruri ori smulse cu echipajele de catâri de prin pietrăriile altor tărîmuri). Cotea pe dinapoia altarului bisericuței Răzvan, mânând, de la coadă, flotilele de gâște, peste zona străzilor Stelea Spătaru, Decebal, Armenească, Paleologu și bulevardul Hristo Botev. Secționând Podul Târgului de Afară (Calea Moșilor). Tăind de-a curmezișul Cișmeaua Seacă, până la numărul 18 (niște alea de zăplazuri ursuze pe care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
desfundase sinusurile și canalele, îi ondulase cartilagiile. Și, ieșindu-i pe partea cealaltă, i se așezase, mușchi tegumentos, să zacă alături de limba sa, precum doi dulăi somnoroși, pe planșeul vascularizat al cavității bucale. Pe la ora 15,20, Ho diábolos îl mână printre casele indisciplinate, neconstruite în linie, ci după profunda știință a bunului plac, de-a lungul curților garnisite cu troace, cotețe de porumbei, automobile stricate și hârdaie, către gurile pârâiașului Bucureștioara. Adică de unde Bucureștiul, cu asfalturile și cartierele lui, țâșnea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nici un ținut de pe glob, nu mai reușise până atunci să aclimatizeze picior de rafinărie în Mozambic... ...Mi se ordonase deci, pe un ton ce nu admitea replică, să plec, în numai într-o zi și jumătate, într-acolo unde mă mâna politica Partidului de industrializare a lumii... Și, dacă prima perioadă de pregătiri mi-am consacrat-o rezolvării unor chestiuni administrative relativ domestice (procurarea pașaportului și-a tichetului de avion), a doua zi, către seară, după ce, în ultima clipă, am
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
duce la reîmpropietărire, într-atîta se îmbrăca de vioi tata-mare. Trăznetul ăla, uite, că se potrivise la manieră mai mult cu un ofițer de Securitate și, prin negura timpului, nu mai apărea deloc clar, la ei, în familie, către ce-l mânase pe bunic, către împropietărire, reîmpropietărire sau cooperativizare. - Ba nu. Către spiritualizare! îi căzuse nepotului Doru fisa, după atâta amar de ani de zile. Pentru că, imediat ce-ai trecut pe spiritualizare, te-ai și ars! cugeta pentru sine Sinistratul, contemplând cozile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ceaușist-pe jumătate mitic, în luna aprilie 1988. Has-Satan nu face nimic altceva decât să-și inventarieze fidelii, să le îndosarieze basmele fantastice într-o enciclopedie zăpăcitoare, alcătuită - poate - pentru a exorciza senzual (?) Răul. Este, oare, Ho diábolos masochist? Ce-l mâna pre el în luptă, dacă - așa cum mi se pare mie - cu cât se ia tot mai în serios ca producător de convenție ficțională, cu atât își subminează mai abitir menirea sa de corupător? De fapt, Diavolul nu prea mai are
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
avu un fior de spaimă. - Ce-i cu ăștia? întrebă. - Așteaptă și ei pomana mortului... Caii se opriră adulmecând. -Ptrrr! Noii-sosiți priviră porțile ferecate cu lanț și lacăt și ferestrele întunecate. - Hei, nu-i nimeni aici? întrebă tare cel care mânase caii, sărind jos de pe capră, și se întoarse spre mulțimea tăcută, parcă zidită cu picioarele în zăpada înghețată. Nu răspunse nimeni. Nici o perdea nu se clătină. Unde-i mortul, oameni buni? întrebă ajutorul, că aici ne-a dat adresa. Cineva
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de rachiu, întinzîndu-le noilor-veniți: - Luați, de sufletul mortului! Cioclii băură de două ori la rând și se apucară de treabă, trăgfad cu urechea spre stradă. Dintr-acolo nu se auzea nimic. Când capacul fu bătut în cuie cineva spuse: - Și mânați mai cu viață, că v-ajungem noi! Se mai bău câte un pahar cu rachiu. Unul din bărbați și o femeie rămaseră acasă. Ceilalți își luară paltoanele din cui cu o strângere de inimă care nu scăpă nimănui. Ușa fu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
abia se dezmeticise din plăceri și o lene ucigașă fl cotropea încă. Cataroiul râdea sălbatic, clătinând din pieptul lui uriaș. 305 - Zi, d-ăștia mi-ești, ucenicule? Îi trecuse oboseala. La șoseaua Mandravelei, dăduse sluga cfr-ciumarului la o parte și mânase el caii. Trap i-a adus. Nu mai putea să rabde gândul de a-l ști pe Paraschiv în brațele ibovnicei. Îi părea rău că nu 1-a omorât, acolo, la circiumă, să nu mai ajungă până la ea. Aproape de casa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cunoașterii, și nimic nu exprimă mai direct această supremă destrămare ca nesiguranța pașilor în lume. Amețeala consecutivă finalului uman este un fior de limită, la început prevestitor și dureros, apoi promițător și întăritor. O speranță de o vitalitate drăcească ne mână spre căderi repetate, în vederea unor purificări nebănuite. Altceva va începe, după ce omul s-a copt în noi și a leșinat, ceva străin presimțirii celor rămași în urmă, pe la mijlocul umanității. Să ți se descompună Dumnezeu în vine, să-l îngropi împreună cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și-ți îngăduie să râzi, să disprețuiești, să calci totul în picioare și pe tine însuți în primul rând, mândru de absența universală. Cinicul este spectatorul acestei universale absențe. El privește - îndurerat sau râzând - la nimic. Ce l-o fi mânat pe Diogene înspre catastrofala ruptură de farmecul naiv, delicat și învăluitor al existenței? Ce l-o fi aruncat în situația de criminal al erorilor indispensabile vieții? Nu-i datorăm lui un minus de iluzie de care ne fălim, îndurerați? Ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
exces de individualizare. Tot așa, orice voluptate care înlocuiește iubirea directă, legală și obligatorie a genului uman. Nu se poate concepe forță fără boală. Nu în zadar oamenii cei mai primejdioși sânt acei a căror sănătate e atinsă. Istoria e mânată de oameni care-și pipăie necontenit pulsul. Elementele care definesc boala: excesul conștiinței; paroxism de individuație; transparență organică; luciditate crudă, energie proporțională "pierderii"; respirație în paradox; religiozitate vegetativă, reflexă; orgoliu visceral; vanitate rănită a cărnii; intoleranță; delicatețe de înger și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]