2,490 matches
-
dovedească benefică chiar pînă în secolul al optsprezecelea. Marile probleme ale Reformei și Contra-Reformei și Războiul de treizeci de ani au abătut și ele atenția statelor europene. Deși puterea militară otomană a început practic să decadă după domnia lui Soliman Magnificul, rivalitățile dintre marile puteri europene le-au împiedicat să organizeze o nouă cruciadă a statelor creștine. Datorită acestei situații, Imperiul Otoman a putut continua să facă unele anexări teritoriale. Două posesiuni venețiene, insulele Cipru și Creta, au fost cucerite în
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
în case, unde nu puteau fi văzute de ochi străini. Comparativ, în ceea ce privește stilul, Imperiul Habsburgic era unul dintre marile centre ale Europei. Într-o epocă dominată de cultura barocă, civilizația habsburgică era superbă. Nobilimea își putea permite să întrețină reședințe magnifice și să înzestreze artele. Exista de asemenea o burghezie destul de avută. Legea și ordinea erau asigurate, bandele de tîlhari nemaiacționînd după plac. Era de așteptat ca funcționarii publici să se mențină în limitele unor anumite standarde. Deși corupția era prezentă
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
7; 117; 174; 177; 178; 251 Stroganov, G.A., 197 Strossmayer, Josip, episcop, 283; 284; 291; 297 Struma, rîul, 14 Sturdza, Mihail, 241; 243 Sublima Poartă, 57, 74, 187 Suțu, Alecu, 194 Suțu, Alexandru, 193 Suedia, 69; 72; 76; 114 Suleiman, Magnificul, sultan, 42 Suleiman Pașa, 246 Suleiman Usküplü, 188 Suli, 77; 81; 83 Šumadija, 183; 185 Šupljikac, Ștefan, 281 Supplex Libellus Valachorum, 149 Suvorov, 76; 108 Sviatoslav, țarul Rusiei, 27 Sylva, Carmen, vezi Elizabeth de Wied, 263 Széchenyi, Ștefan, 270 Ș
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
arheologia locală au fost denumite „hrubele Brăilei”. Tata mi-a făcut un fel de corespondență cu „catacombele Parisului,” ori ale Romei, Varșoviei, Berlinului. Sute de ani s-au bătut romanii, turcii și rușii ca să cucerească frumoasa cetate de la Dunăre. Soliman Magnificul, Mahmet al II-lea Fatih, Ioan Vodă cel Cumplit sau Mihai Viteazul, precum și nesfârșite detașamente de soldați trimiși de țarii ruși au asediat zile și nopți celebra fortăreață de la Dunăre, construită pe ruinele unei cetăți dacice. Cei care au construit
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
de soldați trimiși de țarii ruși au asediat zile și nopți celebra fortăreață de la Dunăre, construită pe ruinele unei cetăți dacice. Cei care au construit aceste tunele au fost turcii. Au cucerit cetatea Brăilei în 1528 sub conducerea lui Soliman Magnificul și vreme de trei secole au deținut controlul acesteia, transformând-o în „raia turcească.” În felul acesta Brăila a devenit Ibraila în limba turcă. Nu i-au schimbat complet numele, doar au prefixat denumirea geografică prin adăugarea unui „i.” Ca
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
repede În casă la el să guste din bucatele nevestii cu un apetit de Împrumut și cu o grimasă de dispeptic chinuit de râgâieli și de arsuri. Se Însurase, stors cum era de orice valgă, cu o fată de popă, magnifică creatură, aducând, nici mai mult, nici mai puțin, cu statuia Libertății din Ploiești - și care, lihnită după [o] Îmbră țișare mai ca lumea decât a nevoiașului său bărbat, mă cam mânca din ochi; altfel, soție și gospodină bună, dar mamă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
prezentat de Voces, marți 10 august, un sentiment de legitimă mândrie ca ieșean, pentru prestigiul de care se bucură colegii noștri. Și stările de admirație pentru întregul concert s-au contopit cu cele ale publicului. Prin aplauze prelungite, cei patru magnifici ai serii au fost răsplătiți cu dăruire pentru interpretarea în cele aproape două ore, fără întrerupere, care ne-au Ținut cu respirația tăiată în contact direct cu muzica lui Bach. Cvartetul VOCES: Bujor Prelipcean, Vlad Hrubaru, Constantin Stanciu, Dan Prelipcean
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
unui îndărătnic din naștere ca mine, m-a abordat în felul acela civilizat în care se adresează niște persoane bine educate una alteia când vor să facă neprotocolar cunoștință. M-a întrebat cum găseam spectacolul, fiindcă lui i se părea magnific. Cuvântul magnific era și el o premieră. Vocabularul meu, deși consistent și îngrijit, nu era unul de dicționar, ci de practică zilnică. Nu știu de ce, dar aveam convingerea că o seamă de termeni, cum era, bunăoară, magnific, trebuiau luați cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
din naștere ca mine, m-a abordat în felul acela civilizat în care se adresează niște persoane bine educate una alteia când vor să facă neprotocolar cunoștință. M-a întrebat cum găseam spectacolul, fiindcă lui i se părea magnific. Cuvântul magnific era și el o premieră. Vocabularul meu, deși consistent și îngrijit, nu era unul de dicționar, ci de practică zilnică. Nu știu de ce, dar aveam convingerea că o seamă de termeni, cum era, bunăoară, magnific, trebuiau luați cu binișorul, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
i se părea magnific. Cuvântul magnific era și el o premieră. Vocabularul meu, deși consistent și îngrijit, nu era unul de dicționar, ci de practică zilnică. Nu știu de ce, dar aveam convingerea că o seamă de termeni, cum era, bunăoară, magnific, trebuiau luați cu binișorul, să nu se sperie. Eu nu m-aș fi încumetat să numesc genial, colosal sau grandios nici un spectacol la Scala. M-am dat mare și, ca un obișnuit al holului de la parter, am spus că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
permite, adaugă și o nuanță intimă: „Drumul șerpuiește printre poalele unor dealuri joase, care marchează Începutul marii cordiliere a Anzilor, apoi coboară abrupt, pînă ajunge Într-un oraș sărăcăcios și lipsit de farmec, aflat Într-un contrast izbitor cu munții magnifici, cu păduri bogate, care Îl Înconjoară.“ Episodul Încercării de a fura vin, precum alte cîteva din această serie Îndrăzneață, conține adevărate perle de stil: „Rezultatul: eram, ca Întotdeauna, faliți și retrăiam În minte zîmbetele care Îmi Întîmpinaseră caraghioslîcurile, Încercînd să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
căutăm adăpost la o fermă, dar pînă să ajungem acolo a trebuit să urcăm cam 300 de metri pe o cărare Înnămolită, așa că ne-am mai trezit de Încă două ori zburînd În aer. Primirea celor de acolo a fost magnifică, dar bilanțul primei noastre experiențe pe drumuri neasfaltate era alarmant: nouă căzături Într-o singură zi. Așezați În paturi de campanie, singurele paturi pe care le vom mai cunoaște de-acum Încolo, Întinși lîngă La Poderosa, cochilia noastră de melc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ANDES San Martín de los Andes Drumul șerpuiește printre poalele unor dealuri joase, care marchează Începutul marii cordiliere a Anzilor, apoi coboară abrupt, pînă ajunge Într-un oraș sărăcăcios și lipsit de farmec, aflat Într-un contrast izbitor cu munții magnifici, cu păduri bogate, care Îl Înconjoară. San Martín e așezat pe pantele galben-verzulii care se pierd În adîncimile albastre ale lacului Lacar, o fîșie Îngustă de apă, lată de 35 de metri și lungă de 500 de kilometri. De cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
trebuit să abandonez partida și, În onoarea patului adevărat de care aveam parte, am dormit dus. Ziua următoare am petrecut-o meșterind la motocicletă În atelierul companiei unde lucrau prietenii noștri. În noaptea aceea am avut parte de o despărțire magnifică de Argentina: un grătar cu carne de vită și de miel, cu pîine și sos și o salată minunată. La finele cîtorva zile de petrecere am plecat, după multe Îmbrățișări, pornind pe drumul spre Carrué, un alt lac din regiune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și ziua cea mare, iar din ochii lui Alberto s-au scurs două lacrimi simbolice. Luîndu-ne adio de la La Poderosa, care a rămas În urmă, la atelier, ne-am Început călătoria spre Valparaíso. Am pornit pe un drum de munte magnific, cel mai frumos oferit de civilizație În comparație cu adevăratele minuni ale naturii (adică neatinse de mîna omului), Într-un camion care ducea toată povara pe care o strînseseră niște linge-blide ca noi. LA SONRISA DE LA GIOCONDA Surîsul Giocondei Începuse o nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
perfecte...“ Stăteam În ușă la Gioconda și așteptam să apară compatriotul nostru, care nu dădea semne că ar mai veni; proprietarul ne-a poftit Înăuntru, să nu mai stăm În soare, și am avut parte de una dintre mesele sale magnifice, cu pește prăjit și supă cu multă apă. N-am mai primit nici un semn de la argentinianul nostru În tot timpul cît am rămas În Valparaíso, dar ne-am Împrietenit la cataramă cu patronul barului. Era o specie de individ ciudat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
că prietenul nostru din Argentina ne dăduse informații greșite și că mama lui nu mai locuia În Oxapampa de destul de multă vreme. Însă locuia acolo un frate vitreg de-al său, așa că am căzut pe capul acestuia. Primirea a fost magnifică și am avut parte de o masă mare, improvizată, dar ne-am dat seama că am fost primiți ca musafiri doar datorită tradiționalei curtoazii peruviene. Am decis să ignorăm absolut orice, mai puțin ordinele exprese de a o șterge imediat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Între limitele sale, astfel că o plimbare cît de scurtă te aduce pe urcușul dealurilor, iar de acolo, pe măsură ce orașul ți se descoperă, treptat, la picioare, Începe să ți se arate un nou aspect al compoziției sale multifațetate. Negrii, exemplare magnifice ale rasei africane, care și-au păstrat puritatea rasială datorită lipsei unei afinități cu Îmbăierea, și-au văzut teritoriile invadate de un alt soi de sclavi: portughezii. Iar cele două rase străvechi și-au Început astfel conviețuirea, plină de ciondăneli
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
privit: aveam ochii plini de lacrimi și mi-a fost rușine... Mi-am coborât privirile în pământ. 14 iulie 1952 Ne-am sculat către orele zece dimineața, prea devreme după părerea lui. și ne-am dus la lacuri. O zi magnifică, cu un cer fără pată. După-amiază am dormit, pentru a mă odihni, fără îndoială, dar și pentru a scurta timpul care mă desparte de Dânsul. Îmi povestea mult... Despre copilăria lui, despre neliniștile adolescenței, despre disperarea certitudinii (eu nu avusesem
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Am vedenii. Nu-i nimic. A început ora. Urmăream cu aviditate și maximă concentrare monologul aristotelian al magistrului de "historia mundi", gata-gata să ne convingă de faptul că "generalul există în lucrurile individuale". La un moment dat, interesul meu față de magnifica pledoarie a distinsului aristotelian a scăzut din intensitate până la anularea totală, devenind mult mai prozaic; atenția mea îndreptându-se spre un alt obiectiv cu mult mai important. Organul olfactiv detectase mirosul unui produs de patiserie rurală în vecinătatea băncii mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o urmă vizibilă în carnea neagră a asfaltului. E însoțit de alți doi mici vagabonzi, care aleargă brownian în jurul său, ca doi pești piloți în jurul unui rechin. Tabloul în sine conține ceva din abjecția străzii Evului Mediu, este dezgustător și magnific în același timp. Omul cu crucea traversează piața în diagonală. Florăresele, vânzătorii de soft-uri pirat și DVD-uri pornografice, taximetriștii de la stația din apropiere au înlemnit cu toții. Imaginea ființei acesteia chinuite și pierdute, penitența aceasta inutilă și ireală este
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cu un celebru medic genevez, se trăgea dintr-una din cele mai respectate familii burgheze din Elveția romandă. Cum majoritatea medicilor bogați au și bune reflexe imobiliare, soțul doamnei a cumpărat prin anii 1940, în plină criză de după război, o magnifică proprietate de circa două hectare și jumătate într-unul din cele mai bune cartiere ale orașului. Vecinii acesteia erau tumultuosul râu Arve, care izvorăște din ghețarul Mont-Blanc și este rece ca gheața, chiar și în timpul verii, și o pădurice declarată
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
o regăsesc mai târziu etalată pe toate zidurile din București în cadrul unei campanii publicitare de recrutare de tinere talente bancare). Fac service à la table (citește chelner de lux, discret) chez Madame de Launay, o burgheză scăpătată, proprietară a unui magnific hôtel particulier (un fel de palat în miniatură) undeva la marginea unei păduri din cartierele "verzi" ale Genevei. Organizează mese sofisticate pentru alți burghezi și, mai ales, pentru "ciocoii" de afaceri ai locului (există așa ceva și acolo, există, spre marea
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
după un scurt timp". Bizar cum aceast citat se poate aplica nefericitei mele țări, unde toate reformele eșuează una dupa alta. Sunt expuse și mai multe planșe aparținând lui Nicolas Bouvier, adevărați altgoritmi literari pe baza cărora și-a scris magnifica literatură de voiaj, quasi-necunoscută în România. Remarc abundența citatelor din Mircea Eliade, un autor apreciat de Bouvier. Tot în această expoziție extraordinară, într-una din săli este reprodusă o "lanternă magică". Impresia produsă asupra vizitatorului modern este extrem de puternică: amestec
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de microfoane AGFA ascunse în farfurie stăruie în aer. Aici Războiul Rece parcă nu a luat sfârșit. Nu mai lipsește decât să apară în cadrul ferestrei James Bond în misiune cu pistolul său cu amortizor. Pe perete, într-un colț, un magnific tablou ce reprezintă o mahala bucureșteană a anilor '30 (Lucian Grigorescu?). Plin de farmec și culoare tabloul acela. Mă întreb cum de s-a rătăcit acolo. Iar ca să fiu răutăcios până la capăt, mă gândesc la Talleyrand care scria că, în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]