2,843 matches
-
de cîțiva ani, de cînd s-a lăsat pradă unei noi mode literare și a primit cu brațele deschise literaturile scandinave, ilustrînd îndeosebi subgenuri ca romanul polițist, "negru", sau thriller-ul de o factură specială, în care ritmul lent, sumbru, melancolic se combină cu un umor decalat, pișcător și cu o autoironie remarcabilă. Totul înscris în magia povestirii transmise din negurile timpurilor vikinge... Iată că, la finele lui 2010, această fascinație și-a găsit obiectul în romanul Purge (ed. Stock) al
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Începînd cu Orașul borcanelor, care a fost adaptat și pentru cinematografie și a rulat cu mare succes, Arnaldur (căci așa se identifică islandezii, după prenume) a știut de fiecare dată să surprindă, să intrige, să marcheze cititorul. Obscuritatea pătrunzătoare și melancolică a romanelor sale face din scenariul de suspens un pretext pentru a porni mecanismul unei lumi cangrenate. Iată-l într-un exercițiu de sinceritate: Cînd l-am întîlnit, acum cîteva săpătmîni, confratele dvs., Arni Thorarinsson, ne-a povestit cît e
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
transmit ideea unei deconstrucții a lumii moderne lipsite de patetism, și într-un anume sens contaminată de o "voioșie" nietzscheană, completată totuși de un sentiment acut de melancolie ("melancolia este calitatea inerentă a modului de dispariție a sensului [...]. Toți suntem melancolici." 437). De asemenea, așa cum carnavalul face apel la o gamă largă de strategii și procedee ca parodia, grotescul, râsul, la fel și "carnavalul postmodern" se recunoaște în scene ale persiflării, distrugerii și nimicirii bunurilor culturale moderne îndelung venerate, care ar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
1776, strania și faimoasa Ugetsu Monogatari (aproximativ Povești despre lună și ploaie, însă traducerea titlului în limba română se îndepărtează de finețea poetică a originalului)110, o culegere de povestiri cu substrat supranatural, bântuite de fantome răzbunătoare și de spirite melancolice, operă beletristică fără egal în istoria literaturii universale, însă rămasă multă vreme, din cauza evidentului obstacol lingvistic, aproape necunoscută în Occident. Corespondentul ei în teatrul kabuki (cel puțin din punctul de vedere al celebrității) ar fi Yotsuya Kaidan (Povestea cu fantome
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Pentru o prezentare utilă a omului Bolintineanu în contextul social-politic în care s-a format și a creat, cf. Vârgolici, 1971. 51 Este greu de înțeles de ce Istoria literaturii române editată de Academia Română subliniază însușirea lui Gane "de a rememora melancolic copilăria" (1970-1973: III, 52), aserțiune exemplificată prin Aliuță sau Cânele Balan, prima o poveste violentă, iar a doua una terifiantă (sau, cel puțin, resimțită ca atare de erou). 52 Nu voi face abuz, în această lucrare, de jargonul impus de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
notează Benjamin, „mișcările creaturii“, ea ajunge să reflecte mișcarea dialectică a acumulării și a dispersiei, ca îmbinare de fragmente, („ausgebro chenen Redestücken“). Ea nu comunică, ci exprimă, prin scriitură, suprafața lumii. Exercițiul lingvistic, proiectat asupra lucrurilor în ruină, devine contemplație melancolică a acestora. Benjamin descrie, s-ar putea spune, natura melancolică a limbii, în forma ei scrisă, singura legitimă din punct de vedere onto logic. Interioritatea sunetului, caracterul său ideal (după cum îl descria Hegel, în Prelegeri de estetică) sunt, în lumea
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a acumulării și a dispersiei, ca îmbinare de fragmente, („ausgebro chenen Redestücken“). Ea nu comunică, ci exprimă, prin scriitură, suprafața lumii. Exercițiul lingvistic, proiectat asupra lucrurilor în ruină, devine contemplație melancolică a acestora. Benjamin descrie, s-ar putea spune, natura melancolică a limbii, în forma ei scrisă, singura legitimă din punct de vedere onto logic. Interioritatea sunetului, caracterul său ideal (după cum îl descria Hegel, în Prelegeri de estetică) sunt, în lumea căzută a barocului, irelevante. Scriitura care reflectă materialitatea închisă a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
obiec telor, neintențională, care le salvează prin cunoaștere: „Die Melancholie verrät die Welt um des Wissens willen. Aber ihre ausdauernde Versunkenheit nimmt die toten Dinge in ihre Kon templation auf, um sie zu retten.“ Fidelitatea față de lucru este, în privirea melancolică, deconstrucția lucrului respectiv, reflecția asupra caracterului de ruină al ruinii și, astfel, salvarea carac terului său trecător. Viața pe care o sesizează privirea me lan colicului nu este o plenitudine ideală, ci constituie tocmai ca rac terul muritor, decă zut
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
punctul de vedere al multiplicității limbilor, traducerea ocupă astfel locul descrierii filozofice, despre care vorbește Benjamin în prologul epistemo critic. Traducătorul, voi încerca să arăt, îndeplinește funcția unui salvator al cuvântului și, corelativ, a unui mijloc de oglindire a chipului melancolic al lumii. Die Aufgabe des Übersetzers debutează cu o serie de con siderații care trimit spre conceptul de critică, la care m-am re fe rit mai sus. Traducătorul, spune Benjamin, nu se află în servi ciul publicului cititor, ci
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
semnul feminității. Acest fapt construiește diferența față de simbolismul occidental unde melancolia constituie un simptom al declinului vast, generalizat, o proiecție imaginară a lui fin du monde sau finis latinorum, sau doar fin de l'ancien régime. Acest personaj generic al melancolicului cristalizat adesea în persoana unui ultim vlăstar al aristocrației muribunde trăiește într-un regim estetizant, izolaționist, de catastrofă delectabilă. Melancolia, în contextul sensibilității decadente, devine paradoxal un sindrom carceral, un complex estetizant ca în poemul Christinei Rossetti, Cine mă va
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care-și asociază o hipersensibilitate împinsă spre maladiv, cât și un final tragic. Ambele apar și în pictura simbolistă românească la Pallady din perioada sa de formare și la Kimon Loghi, cum de asemenea, Frederic Storck are în vedere compoziții melancolice, dintre care câteva sunt destinate unor monumente funerare. Artistul decadent se remarcă prin aceea că tinde să-și construiască propriul spațiu, care să corespundă proiecției sale imaginare despre artă, care ține locul religiosului. Sacerdoțiul artistic presupune edificarea unui spațiu de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
chiar o anume capacitate vizionară, care sesizează deschiderile inițiatice și explorează misterul. Ambiguitatea, indiscernabilul, constituie trăsături definitorii ale picturii simboliste, îi imprimă uneori un caracter difuz asociat cu o état d'âme, cu vague á l'âme, cu o atmosferă melancolică sau relevând cu expresia inspirată a simbolistului flamand Verhaeren, cu privire însă la pictura neoimpresionistului Seurat: "l'âme des choses"10. Acest caracter difuz dispare acolo unde filiația onirică este asumată ca în cazul viziunilor embrionare ale lui Odilon Redon
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decadentismului ca dublă reacție, la naturalism, dar și la formula clasicizantă a parnasianismului, de la care preia o serie de elemente: tema langorii, a unei hipersensibilități informate cultural și asociate cu un anumit rafinament morbid, compensarea acțiunii prin reverie și reflecție melancolică, abandonarea realului și a prezentului în favoarea visului, a fantasmelor, a mitului. Mai presus de toate, se află cultul artei, al artificiului estetic asociat ambiguităților sexuale, ca o contranatură, impersonat exemplar de către personajul huysmansian din În răspăr, Des Esseintes, pe care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al compoziției. Rapetti consideră acestă melancolie ca fondatoare pentru viziunea artistică a lui Puvis de Chavannes, în acord cu pesimismul veacului. Plasarea subiectului său într-o atemporalitate care reunește statuarul și simbolicul generează o armonie stranie, în acord cu insolitarea melancolică. Avem aici un tardiv reflex romantic, vizibil mai degrabă în pictura unui Caspar David Friedrich decât a lui Delacroix și congenerilor francezi, dacă excludem componenta mistică a picturii sale. Așa cum remarcă și Lucie-Smith, se pot decela în picturile lui Puvis
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ideilor și Ștefan Popescu îl utilizează la rândul lui cu privire la tablourile lui Burne-Jones. Dacă descrierea tablourilor acestuia are o notă naivă, în schimb, pictorul identifică câteva locuri comune ale criticii cu privire la arta lui Burne-Jones, pe care el o definește drept melancolică, dar căreia îi sunt atribuite note pesimiste, decadente. "Burne Jones este poate cel mai sentimental liric al veacului nostru, și cu toate că i se impută un temperament bolnăvicios, că operele lui au o tendință pesimistă, nesănătoasă, decadentă (s.n.). Cu toate acestea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Carmen Sylva în urma unei conversații, în care "morala" este definitorie pentru credo-ul simbolist: "eu nu zugrăvesc lucruri, ci idei și sentimente"94. Operând în cadrul tiparului tematic al lui Memento mori, cu o recuzită alegorică consacrată, pictorul realiza un tablou melancolic înfățișând un cadavru învelit în giulgiu, așezat pe un pat mortuar, având la picioarele patului obiectele investite simbolic ale profesiei militare, coiful, lancea, scutul; ale plenitudinii vieții, cupa deșertată, mandolina, și cartea, simbol al unei înțelepciuni care nu salvează de la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
engendrent la résignation/ Elisabeth". Dincolo de asocierea literaturii cu arta decorativă, simptomatică pentru sensibilitatea simbolistă, opera de artă apare ca produs al unei reflecții pe marginea ei, reflecție marcată sugestiv aici de textul aforismului care indică o contemplatio morosa, o înclinație melancolică spre reverie, devenită ea însăși un stil. În 1905147, Apcar Baltazar începe o ofensivă pentru susținerea și dezvoltarea artelor industriale în România cu o serie de articole pe aceeași temă. Primul care reclamă însă o documentare solidă este "Note asupra
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simbolist al picturii rezidă, cum am menționat, și în crearea unei atmosfere de o densitate specifică, o atmosferă enigmatică provenită și din tenta alegorică a tabloului pe care titlul o reclamă, din eclerajul crepuscular al unei lumini ce se dizolvă melancolic, în decorul care sugerează prin dezordinea vegetală un loc părăsit, retras, cât și atitudinii aproape hieratice a femeii care ascultă vrăjită o muzică ce ne este inaccesibilă. În același sens se orientează și observațiile Paulei Constantinescu, care subliniază importanța efectelor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
așezat la o masă, într-o atitudine meditativă, cu o carte în față și cu o vioară alături. Cele trei elemente configurează un spațiu al sugestiei în care artele (muzica, literatura) deschid către o expresie a emoției artistice, a reflecției melancolice, generând un rapel către propria interioritate. Muzicalitatea invocată simbolic reprezintă liantul simbolist al unui larg spectru al unor états d'âme difuze care se reflectă la Petrașcu în pierderea conturilor și încețoșarea imaginilor. În schița de panou intitulată Iarna, nota
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
parcă în atmosfera crepusculară, o femeie-nimfă-sirenă se află la marginea mării. Este vorba de o ființă mitologică ieșită în singurătatea deplină a unui loc pustiu, desfășurându-și grația departe de ochiul profan. Simbolist în această pânză este un anumit aer melancolic, o deschidere spre visare pe care-l degajă peisajul natural. Frumusețea sa se răsfrânge în apariția solitară a sirenei și a momentului magic, privilegiat, la cumpăna dintre zi și noapte. Petrașcu urmărește acest efect contemplativ, și mai puțin detaliul "naturalist
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Refugiat pe o culme unde adoarme, tânărul se confruntă în spațiul oniric cu fantasmele sale erotice întruchipate de zânele-iele, care încearcă să-l seducă pentru a le urma în palatul unde locuiesc, glasul seducției fiind cel al doinei, cântec popular melancolic, asociat adesea suferințelor din dragoste. Promisiunea împlinirii erotice eufemizată de chemarea-doină a zânelor asociază amnezia thanatică. În cântecul-chemare al ielelor, precum în cel al sirenelor adresat lui Ulise, se află codificată prezența morții. Aceste forme diafane, fantasmale, desprinse din inconsistența
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
depozitele universale "Șaranga" și "Socec" își fac concurență în a edita și comercializa "Kitsch"-ul sub forma cărții poștale ilustrate. Pentru că Salmen rămâne un prodigios artizan al "Kitsch"-ului"283. Acest sentimentalism ușor, peste care planează uneori câte o umbră melancolică, a întreținut o atmosferă propice diseminării unui simbolism tardiv, accesibil gustului comun. În 1909, graficianul organizează chiar și o expoziție personală la Galați, numai cu lucrări inspirate din Eminescu. Tot el ilustrează, în 1910, ediția Scurtu a poeziilor lui Eminescu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
29 de ani, portret expus la expoziția Tinerimii artistice din 1914. Trăsăturile artistului sunt puternic reliefate, fruntea surplombează o privire scrutătoare, un titanism al compoziției care nu derivă din dimensiunile, ci din forța imprimată de expresivitatea chipului conlucrează cu sugestia melancolică, cu un tragism ineluctabil, aliaj care conferă nota simbolistă. Fritz Storck realizează câteva sculpturi ale unor figuri emblematice pentru istoria culturii europene, asociate geniului. Este vorba despre Johan Wolfgang Goethe (ronde-bosse în bronz, 65 x 43 x 4,5 cm
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de frisonul unei nervozități erotice. Sculptorul va descărca acest erotism în formele voluptuoase ale unei feminități aparent pasive, ca în Nud culcat sau Dormind, sau în reflectarea unor états d'âme simboliste, nudul fiind asociat unor stări reflexive, de orizont melancolic, ca în cele două statuete, Pe gânduri și Femeie pe gânduri. Diferența dintre ele este nu numai sesizabilă, ci și relevantă pentru traseul pe care-l ia arta simbolistă la Storck. Prima proiectează în grația feminină, accentuând poziția șoldului pentru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Charcot simptome eminamente isterice, însă medicul observă că artiștii își disociază personajele de violențele fazelor convulsive pentru a păstra doar "o poză expresivă, o pură atitudine pasională"360. O întâlnim în picturile lui Fernand Khnopff, la femeile sale de expresie melancolică, care dau impresia unor încarnări onirice, unor "apariții". Cel care se ascunde sub pseudonimul Y Grec, consemnează expoziția sculptorului român George Swiacinsky, doctor în chirurgie la Iași, care a renunțat la chirurgie pentru a se dedica artei în urma unui accident
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]