2,604 matches
-
un grup de rezistență. Toți oamenii mei au fost lichidați în timpul luptei, mai puțin două camarade. Mâine ar fi trebuit să fim transferați către o unitate specială de interogare, dar spre fericirea noastră ați apărut dumneavoastră. De sus, prin fereastra minusculă decupată în zidul dinspre exterior, se aud strigăte înăbușite și dupăitul unor pași grăbiți. Cunoașteți văd foarte bine limba română. Am avut ocazia să vizitez des România înaintea războiului, mai ales Aradul unde sunt mulți dintre prietenii mei. Domnule locotenent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
într-o stare foarte gravă. Ceva în legătură cu niște complicații după naștere. Maiorul von Streinitz a dat-o în grija unei infirmiere. Sunetul unor pași grei pe coridor le întrerupe discuția. În cameră intră Mâțu. Lumina zgârcită provenită de la un bec minuscul montat pe tavanul holului pătrunde odată cu el în cameră. "Au reparat băieții generatorul" gândește Marius. Dom' locotenent, avem doi prizonieri. O infirmieră pe care am trimis-o sub escortă la magazie pentru niște cutii cu lapte praf, precum și un ofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lua de gât cu rușii iar "bătrâna doamnă" va fi desfigurată de un nou război. Iar el se săturase să stea pe baricade. Poate undeva în Brazilia, sau mai bine în Australia. Ori de ce să nu-și cumpere o insulă minusculă, pierdută prin oceanele lumii unde el să fie rege? Acum, are destui bani să facă asta. Un timp se amuză la gândul supușilor și mai ales supuselor lui pe jumătate dezbrăcate care îl vor venera pe omul alb venit de peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cumva ești speriată? Nu cumva asta e poziția pe care o aveai în burta maică-tii? Nu cumva n-ai vrut să te naști?" Am luat-o în brațe, am ridicat-o și am pus-o iar la loc pe minuscula ei saltea și am învelit-o. Îi apăsam ușor fragila ei făptură. "Stai cuminte, îi spuneam, dormi așa cum te-am pus, nu sta pe brânci și în genunchi. Nu abandona din fașă! Nu te lăsa de pe acum pedepsită..." VII Bineînțeles
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
care a fost trimisă să facă o reverență ceremonioasă celor mari. Apoi se vîrî sub pătura albă, care, încărcată de electricitate, o făcu să se înfioare. Vrei să vezi ceva?" zise și stinse lumina. Ca să-mi arate în întuneric scânteile minuscule, ca niște păreri, pe care le făcea corpul ei gol în contact cu cearceaful. Reaprinse. "Știi cât e ceasul?", zise prevenindu-mă astfel că o să am o surpriză. "Opt, nouă?" "Ba e miezul nopții! Am dormit șase ore... Ne-ajunge
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pe care toate femeile aveau grijă s-o poarte cu ele împreună cu rujul, pudriera și creionul, nu se știe unde "se dă" ceva și erau totdeauna pregătite.) Să știi că se întinde, nu te uita la ea că e așa minusculă, adăugă. Și e foarte rezistentă, ține și trei kilograme!" Nu mai spune", zisei, și abia atunci se trezi, înțelese că nu amorțisem, că o iubeam și că așteptarea nu mă îndobitocise; râse discret, hi, hi, "te sărut, îmi șopti, te
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
E ceva acolo. O secundă s-au dat la o parte norii și am văzut. Nu știu ce anume, dar este enorm. Și ne aparține. Ție, mie, și copiilor... În raport cu mărimea navei extraterestre, tractorul care s-a oprit nu prea departe, părea minuscul. Din pupa epavei se ridicau spre cer doi piloni de sticlă sau de metal, curbați armonios deși ciudat. De departe parcă erau brațele întinse ale unui om culcat, fixat într-o rigiditate cadaverică. Unul era mai scurt și totuși simetria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
clipa în care te trezești cu el deasupra. Și sunetul te copleșește și te sufocă. Cu un geamăt răgușit, Ripley se ridică în pat, încleștând mâinile pe piept. Respira greu, dureros. Inspiră adând și se uită în jur, prin camera minusculă. Lumina slabă a veiozei îi dezvălui pereții goi, cearșafurile căzute lângă pat, toaleta și comoda. Pe acesta din urmă, cocoțat pe partea cea mai înaltă, impasibil, Jones îi întorcea privirea. Își luase acest obicei la puțină vreme de la întoarcere. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
se cionească niciodată. Hicks superviza operația și bifa articol după articol pe un tabel electronic. În arsenal, Wierzbowski, Drake și Vasquez erau ocupați cu demontarea și remontarea armelor ușoare, iar degetele lor aveau precizia încărcătoarelor din buncărul de îmbarcare. Scoteau minuscule circuite imprimate, le testau, le ștergeau de praf, apoi le reinserau în armele de metal și plastic. Vasquez își desprinse criblorul masiv din rastel, îl fixă pe un banc apoi îl controlă cu dragoste, cu ajutorul unui ordinator. Nu era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sirenă semnală depresurizarea buncărului de îmbarcare a lui Sulaco. Roboții fugiră în adăposturi. Clipeau o serie de semnalizatoare. Soldații erau așezați pe scaune laterale, separate de un culoar strâmt. Pe lângă acești militari încotoșmănați din cap până-n picioare, Ripley se simțea minusculă și foarte vulnerabilă. Peste salopetă nu avea decât un bluzon de zbor și niște receptoare. Nu-i oferise nimeni nici o armă. Hudson nu avea stare. Adrenalina se revărsa în vene, iar ochii i se bulbucară. Mergea pe culoarul central cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
să moară de foame sau de sete. După ce sudă două treimi din placă, Hicks puse jos aparatul de sudură și scoase dintr-un buzunar al centurii o mică brățară. Apăsă comutatorul miniatural prins în metal și se aprinse o diodă minusculă. Îi întinse lui Ripley obiectul. ― Ce-i asta? ― Un emițător individual. Versiunea militară a EBP-urilor colonilor. Au o rază de acțiune mai mică și se poartă la încheietură și nu sunt implantate chirurgical în interiorul corpului, dar principiul este același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
transporta la ei. Ajunși pe mâinile lor, nimic nu i-ar fi împiedicat să ne trezească fără martori. Ea își mută privirea pe silueta plăpândă a copilei, așezată pe aproape. Newt își strângea genunchii la piept și urmărea scena. Părea minusculă, cum era așa ghemuită în haina mare de adult pe care i-o dăduse cineva. Părul încă ud, era lipit de frunte și de obraji. Hicks se opri din mers pentru a se uita la Ripley. ― O clipă. Ai uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
vâscoasă care ieșea tăcută din apă, chiar în spatele ei. Oricum, nu avea unde să se refugieze, nu era pe acolo nici o conductă de aerisire în care să se arunce. La un moment dat, creatura o domină pe fetiță, care părea minusculă în comparație cu ea. Numai atunci când se mișcă din nou, Newt îi simți prezența și se răsuci. Abia avu timp să urle și umbra o și înghiți. Auzind strigătul și clipoceala, Ripley își pierdu capul. Grilajul era secționat pe jumătate. Ajutată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
creaturii, Ripley strânse și degetele ei cât putu de tare înăuntrul mănușilor telemanipulatoare, zdrobind brațele reginei care se contorsiona de furie. Ghearele celorlalte două mâini ajunseră la câțiva centimetri de postul de conducere a încărcătoarei, amenințând-o cu sfâșierea pe minuscula făptură omenească. Ripley înălță brațele și-și ridică adversara. Motorul mașinii gemu: considera această sarcină excesivă. Labele posterioare ale creaturii zgâriară mașina, deformând cabina de securitate care o adăpostea pe conductoare. După aceea, țeasta oribilă se înclină către Ripley și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
dau seama. Cineva îmi virusa creierul, descărcând datele, ca de pe-un calculator sănătos. Întâmplările strecurate la interval, în fanta subțire și-adâncă dintre pupilă și imaginea trucată, dilatată pe cortex, rămâneau un mister. Ce se introducea acolo, câte pachete minuscule de informație puteau fi îndesate în momentul imperceptibil în care lumea se scufunda, pentru o zecime de secundă, în întuneric, nu știam nici eu, nici Mihnea. Era ca un exercițiu de întreținere a sfârșitului: dispăreai pentru o vreme de pe lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
supremă: urmăream cu plăcere, aproape cu voluptate dinamica dezastrelor, cronometram secundele rămase până la impact, aveam acces la camera de filmat a morții, supraviețuiam în timp ce alții erau rași cât clipeai de pe suprafața pământului, dar fiecare cadru îmi încărca memoria cu un minuscul bâzâit de fond, în care recunoșteam vocea altcuiva. L-am întrebat odată pe Mihnea dacă nu crede că cineva ne omoară lent cu povești, infectându-ne creierul pe-ascuns. Mi-a zâmbit, cum numai prietenii buni știu s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și folosească; sau poate îl folosea altcineva în locul lui? Bidileanu Ovidiu avea acum, ca și mine, 38 de ani. Ne despărțeau două străzi, câteva mii de cărți (pe care eu le citisem, iar el nu) și ceva necunoscut, un angrenaj minuscul care-n creierul lui funcționa într-un fel, iar în al meu altfel, făcându-ne străini și diferiți, ca doi imbecili care se întâlnesc și nu se recunosc. Mă depășea în viteză cu bicicleta, râzând în altă parte. Îl priveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai prindeam detaliile: cascheta și zâmbetul tip Colgate al căpitanului Van Zanten (doar poza mai rămăsese din el); norii de foc portocaliu și fum maro; PANAM-ul cu aripile smulse și reactoarele învârtindu-se în gol; pompierii pierduți prin ceață, minusculi, inutili. M-am sprijinit de-un perete, îmi apăsam degetele de tencuială și asta îmi făcea bine. De fapt, leșinul n-are nimic frumos, nu vezi nici volane, nici bucle, nici decolteuri; doar luminițe multe, ca de Crăciun în desenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în schimb ramele, aurii, precise, borcănate, puteai să le dai jos și să te iei la bătaie cu ele. Sus, la etaj, am bătut la ușa Mariei, ca un vizitator conștiincios. Mi-a deschis veselă, în halat, cu o pată minusculă de vopsea lipită în păr. Exact acolo am sărutat-o, în punctul ăla strategic, care fusese cucerit. Simțeam vopseaua între dinți, intrusul fusese îndepărtat. „Pe unde-ai umblat?“, s-a eliberat ea, încercând să-mi surprindă privirea. N-aveam nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
licitație. Maria își ridica premiul, senină și triumfătoare. Mie îmi venea să ies suprarealist din magazin, cu un singur pantof. Într-un târziu, am ajuns și „La Mama“, lângă Ateneu. Ospătarii accelerau pe lângă noi cu tăvile încărcate și prosopelul ăla minuscul atârnat pe braț; niciodată nu pricepusem la ce folosește. Nu-l mișcau un centimetru de pe braț, așa cum nici aprozariștii de pe vremuri nu umblau la creionul chimic de după ureche. Ne-am așezat la o masă imensă, cu tăblia lată și încăpătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a consistenței stofei; o stridență a parfumului cu care plecase de-acasă; o impregnare străină de cea a pielii (pe gât, pe mâini sau pe-obraz); un intrus printre firele de păr, de-o lungime sau culoare nepotrivită; o pată minusculă pe țesătură. Seara, după dușul interminabil, scotoceam prin coșul de rufe și-i miroseam chiloții. Doar așa poți fi sigur. „Când ne vedem cu Andrei Lupu?“, s-a interesat Maria. „La șapte, la «Safari».“ „Pe faleză?“ „Da, deasupra plajei «La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
explic totul.“, a promis Mihnea, fluturând vreo două hârtii de-o sută. Ironia sorții, Caragiale ajunsese pe ele: portocaliu, hepatic, duios. Marii scriitori întotdeauna sfârșesc pe-o bancnotă. Sobri, mustăcioși, îmbrăcați în hârtie de ziar. Dedesubt, li se imită semnătura, minuscul, în plastic. Scrisul e reprodus caligrafic, cu respect față de detalii. De parcă s-ar uita cineva. L-am lăsat să plătească și-am ieșit din restaurant. Maria nu știa ce să mai spună, tânărul Lupu se întorcea în toate direcțiile. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
l cunoșteam foarte bine. Privirea ei devenea castanie. Se încuia în baie sau în bucătărie și toca mărunt cojile fructelor, se-auzeau zgomote vreo două ore. Sunete reci, uscate, de fier pe lemn. Găseam mașina de spălat plină de bucățele minuscule, parfumate, cât o granulă de zahăr. „Așa e. Ai dreptate.“, și-a adunat ea mândria, înaintea lacrimilor. „Acum nu e momentul.“ Am admirat-o în retrovizor, cum nu lasă nimic să țâșnească din ochi. Privirea părea mată, opacă, golită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Artex“ în pungă. Acțiunea avea un aer filantropic, inutil, patronat de Facultatea de Filologie. Sala își păstrase însă farmecul, prin așezare și geometria interioară: autoritățile o trântiseră la ultimul etaj, chiar sub acoperiș, iar de intrat, intrai printr-o ușiță minusculă, care se deschidea într-un fel de depozit. Ușa fusese plasată intenționat, la un capăt al sălii, lipită de perete: nu vedeai, dar erai imediat văzut. Holul de etaj se scufunda în beznă, așa că apăreai în cadru spășit, fantomatic, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lipească de-o semnificație sexuală căreia numai eu îi știam rostul și care-mi procura bucuriile cele mai infecte. Papuceii de plajă cu baretă în V (lăsând libere degetele, indiferent de forme și dimensiuni), tatuajul larg de pe crupă sau cel minuscul de pe umăr (un fluture mizerabil, de cerneală violet), saboții cu toc înalt, ascuțit (făcând din orice gleznă un premiu), brățara de picior, subțire, din aur (purtată diabolic ziua, sub dresurile negre de mătase), părul vopsit în două culori (se chemau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]