11,805 matches
-
și a se preda l-a scăpat de condamnarea la moarte. Povestea lui Alexandru Soponaru, de a cărui vizită a aflat și el pînă la urmă, mi-a spus-o chiar tata. Nu s-a mai arătat temător, ci doar mirat de farsele pe care i le poate juca Întîmplarea. — Soponaru ăsta, zis Maioru’, că a fost ofițer În armata regală, e unul din bandiții ăia, cum li se spunea nu demult, un partizan care se ascundea Înarmat prin păduri și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
armata regală, e unul din bandiții ăia, cum li se spunea nu demult, un partizan care se ascundea Înarmat prin păduri și prin sate, Îndemnînd oamenii să se opună colectivizării și politicii Partidului. A făcut multă Închisoare pentru asta, mă mir cum a mai ieșit teafăr de acolo. Oricum, și prăjiturile cu cremă, am auzit că abia a putut să le mănînce... — Săracu’ om, făcea mama Maria, n-are dinți În gură, da’ are tăt atîta minte ca Neculae Iorga, alduiască
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
rău o mai fost chinuiți! În vorbele tatii se răsfrîngea trecerea timpului dintre primăvara lui 1964, cînd mă sfătuise să nu mă mai mîndresc că aș fi „bandit“, și vara asta a lui ’73 cu ciudatul musafir picat de te miri unde. Iar din cuvintele bătrînei răzbătea cultul față de Iorga pentru sufletul căruia, Împreună cu moșu’, se ruga În fiecare seară deoarece, ca șef de guvern, dăduse Legea conversiunii datoriilor agricole și-i scăpase de la sărăcie și de la robie În Închisoarea datornicilor
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
al nostru, nu numai al meu, fiindcă astfel pot eu să mă iscălesc uneori În joacă cu numele lui atît de sonor și de bine ritmat. Pornind motoarele de căutare, scormonind pe fel de fel de situri, deconspirîndu-mă pe te miri unde, intrînd pe o fe reastră și ieșind pe alte trei, am dat pînă la urmă peste. Nu apare nici unul Înainte de Războiul de secesiune. Se indică un loc și un an pentru cei care n-au cum să mai fie
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Dar am căzut pe gînduri cu privire la vechiul nume al orașului, cu izvoare În latina medievală. Rivulus Dominarum, adică RÎulețul Doamnelor... CÎnd a fost Întemeiat orașul, În secolul al XIII lea, pentru minerii germani aduși la scos aur și argint, mă mir ce fel de doamne or fi bîntuit pustietățile locului... Judecător absolut fusese ochiul onomastului. Să fi văzut el În trăsăturile femeilor care or fi spălat rufe la rîu atîta distincție, Încît nu s-a putut opri să nu le numească
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
tește, Într-un potir sacru, picuri din sîngele lui Iisus. Nimic mai potrivit decît culoarea sîngerie a vinului și purpura sîngelui MÎntui torului la Weingarten, nu departe de Marea Șvabă. — Are Într-adevăr formă de melc, marea asta interioară? mă mir eu În avionul de Paris. — Poate unul nemaivăzut, preistoric - crede Nicole nedezlipită de hublou -, se termină În partea de vest prin cele două cornițe, cum ți-am spus. O lăsăm În urmă. Nu mai văd nici avionul care urcă, nici
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
adîncul meu. Da, femeia e cu atît mai minunată cu cît mă Încîntă mai mult. Iar ca să mă Încînte, e nevoie ca ea să vorbească, să rîdă, să șovăie, să tacă, să zîmbească, să murmure, să Îndrăznească și să se mire. E o rostire de sine această femeie și de necuvîntare, o expresie, o prezență, nu e nevoie să o ating, e de ajuns că se Învăluie În aura pro priului ei surîs ca-ntr-o mireasmă. Nu Înseamnă că pot
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ei deveneau tot mai incandescente pe măsură ce coniacul se Împuțina. Am azvîrlit o piatră În apă. A plescăit o dată și a spart, fără ndoială, lacul În cercuri. — Bravo, a sărit ea sărutîndu-mă, cum de ți-a reușit? Dar ce, m-am mirat eu, e mare lucru? — Da, e foarte mare lucru... Fiindcă tu nu trebuie să scrii pentru tine, ci pentru publicul obișnuit, pentru oameni ca mine, de ce nu vrei să-nțelegi? Ochiul din vis Brandy-ul o dezinhibase complet pe Richi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
aer mai pufoasă sau mai vîrtoasă. Poate că unora li se pare că se și ciocnesc de cîte ceva, dar atunci omul Își visează de fapt propria lipsă de atenție. — Cum să apară una ca asta-n vis, neatenția?! se miră Erica. — Nu neapărat așa ceva, ci starea personală, faptul că nevăzînd, poți să fii și neglijent și să te ciocnești de una, de alta. De ce să nu visez că dai cu capu-ntr-un toc de ușă și să te trezești brusc? — Dacă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
afla Într-o mare primejdie și-mi cerea ajutorul. Am mai auzit o dată strigătul: „Radu!“, dar mai slab, În stingere, În dispa riție, fără ecou, ca Într-o scufundare, ca Într-un Înec. N-am scos o vorbă, azi mă mir cum de n-am făcut-o. Înțelesul celor două strigăte era inconfundabil: Valeriu Ruba murise ori suferise un atac de cord aproape fatal. Mai trecuse peste vreo două preinfarcturi În ultimii ani, fără să le bage În seamă. I se
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
rezultatele și dădea o mînă de ajutor la schimbarea la față a casei. Tot cu „dumneavoastră“, cu „domnul Radu“ uneori, alteori cu „domnul Sergiu“, mi se adresa și de la sol, din labirintul ăla de mobile dislocate și Împrăștiate pe te miri unde. Avea un fel nemaiîntîlnit de a Înviora tot ce atingea, Împrospăta ceea ce Întreprindea prin plăcerea de a aspira totul În poveste: de la examenele susținute la cărțile negăsite, de la Înghețata cumpărată la colțul străzii la sandalele noi care o roseseră
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
epoca sa: „Acum câțiva ani”, povestește el, „pe când războinicii goți amenințau să distrugă cetatea Romei, locuia acolo, împreună cu tatăl și cu mama ei, o femeie cu forme gigantice; venea lumea din toate părțile ca s-o vadă. și toți se mirau că nici mama, nici tatăl ei nu aveau și ei aceeași statură ieșită din comun” (15,23). În concluzie, comentariul episcopului Hipponei se caracterizează atât printr-o mare doză de realism, cât și printr-un foarte subtil sens metafizic. Interpretarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
li se înfioară vârfurile aripilor. Dar a trecut ! Acum însă e altceva. Și-au pregătit creioanele de lumină, pămătuful de ceață pentru șters, s-au semnat pe foile de brumă și așteaptă. Când subiectul a apărut, au fost atât de mirați încât unii mai-mai ar fi vrut să dea foile de brumă albe ca la început. Dar nu se face. Și au început să se gândească timp aveau, oricum. La o bucată de vreme, a apărut scris pe foaie un indiciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ajungea pe pământ, ci se usca, așa, pe la jumătatea drumului; soarele, când răsărea, dădea înconjur orizontului, dar nu se mai ridica pe boltă, așa că nu era nici zi, nici noapte nici secetă, nici ploaie, nici pustiu, nici grădini... Oamenii se mirau, se minunau, ei singuri mergeau încă așa cum se merge, cu picioarele pe pământ... dar nu înțelegeau. De fapt, nici între ei nu se mai înțelegeau. Fiecare vorbea, dar vorbele, chiar dacă ajungeau la urechea celuilalt, nu se înțelegeau, fiindcă nu intrau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în grajdul hangiului de lângă stâna noastră. O să mă întrebați de cel care lipsea. V-am spus, era cel mai curios. Aflase, cine știe cum, ce-l aștepta pe copil. Se dusese acolo, acoperise copilul cu lumina lui ca să-l apere și se mira de ce copilul dăruiește așa de multă lumină (doar știm cu toții că acela care de-abia s-a născut aduce lumină mare cu el), dar lumina acelui copil întrecea tot ce văzuse vreodată îngerul. Și atunci și-a spus: cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vedeam. Uite, chiar acum trecea unul încărcat de pachete, ba ducea și un buchet mare de flori într-un coș pus pe cap așa cum poartă numai femeile la munte. Și ce pas vesel și iute avea ! Nu m-aș fi mirat să-l văd sărind într-un picior sau jucând șotronul, așa, cu toata greutatea pe care o căra ! "Hei, nu-ți irosi timpul ! Ce crezi că faci acolo?!" Stai așa ! am strigat la el, sărind în picioare . Drept cine mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
el la casa lui, cu copii cât e tânăr acu' era trist, trist de-mi venea să plâng de mila lui. Cât despre vecinu' Cleopa măcar ăluia toată vremea-i tuna și fulgera (mai ales de când se însurase), nu mă miram de el. Ba gurile rele scorniseră că nevastă-sa, acră și nesuferită, striga la el câtu-i ziulica de mare acu' mai și înnebunise: se făcuse pâinea Lui Dumnezeu de când Îl văzuse pe profetul ăla mare murind (așa-i ziceau vecinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
întotdeauna cu voi, pe Mine însă, nu Mă aveți întotdeauna". Ca să vezi! În timpul mesei, nu scosese nici un cuvânt, nici când Maria, soră-mea, I-a uns picioarele, nici când ceilalți au încremenit de uimire, nici când satul venise să se mire de învierea lui Lazăr, frate-miu, și să-l atingă, nu cumva să fie vreun duh, și acuma... uite ce spune! Mai bine tăcea! Ce mai e și asta?! Ce înmormântare?! Dacă l-a înviat pe frate-miu, te pomenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să lași timp gândurilor negre să domine situația. Hai să vedem ce noutăți avem În clinică - l-a Îmbiat profesorul, luându-l de braț. Mergeau ca și cum tatăl s-ar fi sprijinit de brațul feciorului... Cei care Îi vedeau nu se mirau, fiindcă profesorul avea obiceiul să-l ia de braț pe oricare colaborator, când acesta avea vreo problemă deosebită... Asta o Învățase de la profesorul Zenit, fostul lui mentor... ― Eu zic să mergem să vedem cum evoluează post operator șetrarul. La ultima
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
este infirmieră la Spitalul Sfântul Spiridon, la Chirurgie. Ea v-a recunoscut - a vorbit fata, toată numai incuri. Cum o cheamă? - a reacționat Gruia, fără să și dea seama. ― Tanti Ileana. Așa o cunoaște toată lumea... ― Aaa! Tanti Ileana!... s-a mirat plin de plăcere Gruia. ― Nu mi-ați spus, domnule doctor, dacă doriți... - a reluat frumoasa vorba, cu zâmbet ademenitor. ― Da! Vreau... Atunci, „dulcineea” s-a aruncat asupra lui Gruia cu priviri care trădau o dorință paroxistică de a-i ceda
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
În liniște, dragilor? ― Mai ferit de orice nechemat nu poate fi alt loc decât noastre. Știi bine, Nicule, În ce hardughie stau. În Încăperea din spate - care cred că era sala de mese a hanului - Încape un pluton Întreg! Mă mir că Încă n-au venit să mă scoată din ea... Întrebarea e când vor avea loc Întâlnirile noastre, că... Că cu una-două nu ne-om mulțumi... ― Păi, dacă musafirii noștri sosesc joi, atunci prima Întâlnire „În plen” - cum spun „bolșăvicii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
afla ce am făcut, chipul lui Toader se lumina și mă privea cu alți ochi. La sfârșit, a rostit un „bravo, flăcăii moșului!” Și, În „mărinimia” lui, mi-a așezat o mână pe umăr... ― Am făcut eu asta? - s-a mirat tata Toader pe ton șugubăț. ― Ai făcut-o, Toadere, dar să știi că eu m-am simțit tare mândru atunci. Ca și acum de altfel. După aceasta ne-am organizat În așa fel Încât fiecare să poată dormi cât de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
aprecia momentul - ne adunăm aici și vom hotărî cum să acționăm mai departe. Aveți altă părere? Vă ascult”. „Nu” - a fost răspunsul nostru dat doar din priviri... „Atunci, la treabă,flăcăii tatii!”... ― Doamne, ce om cum se cade! - s-a mirat Elena. ― Acesta era căpitanul nostru... Un bărbat trecut doar de prima tinerețe, dar cu un comportament de bunic. Nu prea Înalt, cu chip luminos și privire ocrotitoare... Mereu zâmbitor... De fiecare dată, când plecam În vreo misiune, eram cu gândul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
camerei sale de dormit și se apucă fără zăbavă de lucru, aducându-și materialele și uneltele în chioșcul de vară, pe care îl transformă într-un veritabil atelier de tâmplărie. Ce te-ai mai apucat să faci iar, tată?! se miră Norica sosind pe neașteptate în vizită într-o zi de sâmbătă, împreună cu Sever și cu copiii. Ce rost are să mai pui uluci noi la garduri sau mai știu eu ce, când mai bine-ar fi să vedem cui putem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Stelică, vorbi cu glasu-i trist și blajin omul, turnând țuica în pahare. N-ați auzit și dumneavoastră?... Culae al meu a fugit cu Mituș ăsta al Stancăi la Sabar și nu mai știm nimic de ei... Ei, cum așa?! se miră Stelian. Eu nu știam nimic. Uite-așa, domn Stelică..., de ieri dimineață sunt duși și nu știm ce să ne facem!... grăi țăranul, ștergându-și lacrimile răzlețe de pe obraji. Mitra reapăru cu căldările pline și Leana dădu fuga să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]