2,772 matches
-
mundi pe care o repetă, obsedant, tâlcuirile gesturilor care duc la monahism) ca mărturisirea pe care o va insera în propria cronică, peste secole, marele vornic Radu Popescu, și el autor al unui gest asemănător ce l-a „ transformat” în monahul Rafail de la Mănăstirea bucureșteană Radu Vodă (unde și-a așteptat moartea, ce va veni înainte de 23 mai 1729): „[...] ca fiind vornic mare eu, Radul Popescu, în cinstea și în dragostea măriei sale [ Nicolae Mavrocordat - nota mea, D.H.M.], și viind la vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
iar pe tabloul votiv o inscripție în slavonă atestă schimbarea de identitate: „župan Barbul; prěmenova ime imu Pahomie” - Jupan Barbul, i s-a schimbat numele în Pahomie 258. Când se hotărau să părăsească „valurile acestei lumi”, boierii se „tundeau întru monahi” adesea în mănăstirile lor, private, ale lor sau ale familiilor lor259 ori în alte lăcașuri de reculegere. Mănăstirile particulare - domnești sau boierești Bistrița Craioveștilor, Brâncovenii a acelorași, Stăneștii a marelui postelnic Gruia, Călinul Buzeștilor, Comana lui Radu Șerban, pe atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Călinul Buzeștilor, Comana lui Radu Șerban, pe atunci doar paharnic, Flămânda Rudenilor, Polovracii marelui postelnic Dancu Pârâvanu etc.), veritabil fenomen istoric românesc de sursă bizantină 260, subordonate dreptului cutumiar și putând fi lăsate moștenire, le ofereau adăpost. Este posibil ca monahul Nicodim - în viața lumească marele vornic Nistor Ureche - să fi viețuit în obștea de la Mănăstirea Secu, locaș zidit de el. După cum, la fel, cu destule decenii înainte, marele vistier Eremia - cel care uneltise, în 1523, contra lui Ștefăniță Vodă - să
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
destule decenii înainte, marele vistier Eremia - cel care uneltise, în 1523, contra lui Ștefăniță Vodă - să-și fi găsit liniștea, sub numele de Evloghie, la mănăstirea sa din Sălăgeni. Rudenii înălțaseră Mănăstirea Flămânda. Poate acolo s-a retras - devenind Theofil monahul - paharnicul Teodosie, fiul marelui logofăt și cronicar al lui Mihai Viteazul, Teodosie Rudeanu. Despre alt Rudeanu, Tudor, fratele cronicarului, știm cu siguranță că a îmbrăcat rasa de călugăr, numindu-se Teofil, la Mănăstirea Cozia. Același cuvânt al posibilității - „poate” - ne
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a îmbrăcat rasa de călugăr, numindu-se Teofil, la Mănăstirea Cozia. Același cuvânt al posibilității - „poate” - ne poate ajuta și atunci când încercăm să descoperim „sediile” de după călugărire ale altor boieri ce au optat pentru acest celibat particular: aga Stoica Berilescu - monahul Serghie (ctitor al Mănăstirii Vălenii-de-Munte din Prahova; și tatăl lui Stoica, postelnicul Ștefan își sfârșise viața între zidurile mănăstirii; ca monah l-a chemat Serafim); marele șetrar Tudor Greceanu - monahul Teofil (ctitor al Schitului Greci); marele stolnic Radu Izvoranu - călugărul
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
încercăm să descoperim „sediile” de după călugărire ale altor boieri ce au optat pentru acest celibat particular: aga Stoica Berilescu - monahul Serghie (ctitor al Mănăstirii Vălenii-de-Munte din Prahova; și tatăl lui Stoica, postelnicul Ștefan își sfârșise viața între zidurile mănăstirii; ca monah l-a chemat Serafim); marele șetrar Tudor Greceanu - monahul Teofil (ctitor al Schitului Greci); marele stolnic Radu Izvoranu - călugărul Rafailă (a înălțat Mănăstirea Sfântul Ioan Grecesc din București) etc. Câteodată mănăstirile adăposteau „disidenți” firavi și speriați. Ca în cazul acelui
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ce au optat pentru acest celibat particular: aga Stoica Berilescu - monahul Serghie (ctitor al Mănăstirii Vălenii-de-Munte din Prahova; și tatăl lui Stoica, postelnicul Ștefan își sfârșise viața între zidurile mănăstirii; ca monah l-a chemat Serafim); marele șetrar Tudor Greceanu - monahul Teofil (ctitor al Schitului Greci); marele stolnic Radu Izvoranu - călugărul Rafailă (a înălțat Mănăstirea Sfântul Ioan Grecesc din București) etc. Câteodată mănăstirile adăposteau „disidenți” firavi și speriați. Ca în cazul acelui mare clucer Tudoran (era al doilea purtător al acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
-i taie capul, dar l-au iertat; iar el, viind în țară [întâmplarea se petrecuse în Polonia, într-o campanie militară— nota mea, D.H.M.], s-au călugărit; n-au vrut să mai fie mirean” (Cronica Bălenilor). Este aproape sigur că monahul Teodosie - fostul mare clucer - s-a ascuns în ctitoria sa de la Aninoasa din ținutul Muscelului. Nu știm dacă toți marii dregători (înregistrați în Dicționarul... lui Nicolae Stoicescu) care s-au îndreptat spre mănăstire au trecut prin acele „ispită”, „iscodire”, „căutare
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
va fi pe dreptate partea lui de moșie care vrea să o moștenească după moartea lui, ori bărbat de va hi, ori muiare” -, „pentru că și acela ca un mort să socotéște”263. în cele mai multe situații, boierii care „se tund întru monahi” erau însurați (nu trebuie exclusă o asemenea stare civilă nici în cazurile în care informațiile lipsesc). Ei „mor” și lasă în urmă „văduve” (dacă nu cumva - aduc din nou în discuție speranța de viață mai scurtă a femeilor - soțiile nu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nici în cazurile în care informațiile lipsesc). Ei „mor” și lasă în urmă „văduve” (dacă nu cumva - aduc din nou în discuție speranța de viață mai scurtă a femeilor - soțiile nu muriseră cu adevărat mai înainte). Moldoveanul Eremia, mare vistier (monahul Evloghie), era căsătorit cu Anușca, nepoata pârcălabului Duma, văr cu Ștefan cel Mare264. Marele logofăt Ion Movilă (sau Moghilă) (călugărul Ioanichie), tatăl celor ce vor urca pe tronul Moldovei, o ținea de soție pe Maria, o fiică a lui Petru
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Duma, văr cu Ștefan cel Mare264. Marele logofăt Ion Movilă (sau Moghilă) (călugărul Ioanichie), tatăl celor ce vor urca pe tronul Moldovei, o ținea de soție pe Maria, o fiică a lui Petru Rareș. Nevasta marelui vornic Nistor Ureche (ca monah Nicodim) a fost Mitrofana, iar marele medelnicer Nicolae Bașotă (monahul Nicodim) a avut două soții: întâi pe Axinia și apoi pe Anița, fiica marelui vornic Ionașco Balș. în țara Românească, marele sluger Tudor Rudeanu (călugărul Teofil de la Cozia) a avut și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sau Moghilă) (călugărul Ioanichie), tatăl celor ce vor urca pe tronul Moldovei, o ținea de soție pe Maria, o fiică a lui Petru Rareș. Nevasta marelui vornic Nistor Ureche (ca monah Nicodim) a fost Mitrofana, iar marele medelnicer Nicolae Bașotă (monahul Nicodim) a avut două soții: întâi pe Axinia și apoi pe Anița, fiica marelui vornic Ionașco Balș. în țara Românească, marele sluger Tudor Rudeanu (călugărul Teofil de la Cozia) a avut și el două soții: Stanca, al cărei tată era Udriște din
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lui Constantin Brâncoveanu, ajutat de fiul său, clucerul Constantin) o chema Ilinca și era soră cu mama lui Constantin Brâncoveanu, fiică adică a marelui postelnic Constantin Cantacuzino. Cu o Alexandra, fata logofătului Stan din Crețulești, a fost însurat Tudoran Vlădescu (monahul Teodosie) din Aninoasa. Marele șetrar Tudor Greceanu (monahul Teofil) a ținut o fiică (pe care nu știm cum a chemat-o) a vistiernicului Sima (ori Simon). Prima soție, Maria, fiică a marelui spătar Drăghici Cantacuzino, Radu Izvoranu, mare stolnic (călugărul
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Constantin) o chema Ilinca și era soră cu mama lui Constantin Brâncoveanu, fiică adică a marelui postelnic Constantin Cantacuzino. Cu o Alexandra, fata logofătului Stan din Crețulești, a fost însurat Tudoran Vlădescu (monahul Teodosie) din Aninoasa. Marele șetrar Tudor Greceanu (monahul Teofil) a ținut o fiică (pe care nu știm cum a chemat-o) a vistiernicului Sima (ori Simon). Prima soție, Maria, fiică a marelui spătar Drăghici Cantacuzino, Radu Izvoranu, mare stolnic (călugărul Rafailă), se înrudea cu Cantacuzinii. Prezența copiilor suplinește
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
informațiilor despre soții. Marele ban Barbu Milescu Pârâianu (călugărul Dositei), a avut o fată, Marica, pe care a dat-o după Dumitrașco, căpitan „za Cerneți”, fiul lui Cornea Brăiloiu. Nu știm cum o chema pe nevasta marelui logofăt Ivan Călinescu (monahul Ioan), inamic al lui Mihnea cel Rău, dar acest boier, din care s-a tras neamul Știrbei din Izvorani, a avut un fiu numit Bunul. Știm cu siguranță că aga Stoica Berilescu (monahul Serghie) a avut copii (o fată se
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
chema pe nevasta marelui logofăt Ivan Călinescu (monahul Ioan), inamic al lui Mihnea cel Rău, dar acest boier, din care s-a tras neamul Știrbei din Izvorani, a avut un fiu numit Bunul. Știm cu siguranță că aga Stoica Berilescu (monahul Serghie) a avut copii (o fată se numea Stoichița) și că, „luând chip îngeresc”, a urmat pilda tatălui său, postelnicul Ștefan din Berilești, devenit monahul Serafim 265. Și fiii marilor boieri, cum vedem, se călugăreau. Unii chiar din tinerețe. Nicolae
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
din Izvorani, a avut un fiu numit Bunul. Știm cu siguranță că aga Stoica Berilescu (monahul Serghie) a avut copii (o fată se numea Stoichița) și că, „luând chip îngeresc”, a urmat pilda tatălui său, postelnicul Ștefan din Berilești, devenit monahul Serafim 265. Și fiii marilor boieri, cum vedem, se călugăreau. Unii chiar din tinerețe. Nicolae, fiul grecului Manolachi Hrisoverghi, ajuns mare stolnic în Moldova, a intrat între monahi în 1701. Un alt fiu al lui Cornea Brăiloiu, Vlăduț, a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
chip îngeresc”, a urmat pilda tatălui său, postelnicul Ștefan din Berilești, devenit monahul Serafim 265. Și fiii marilor boieri, cum vedem, se călugăreau. Unii chiar din tinerețe. Nicolae, fiul grecului Manolachi Hrisoverghi, ajuns mare stolnic în Moldova, a intrat între monahi în 1701. Un alt fiu al lui Cornea Brăiloiu, Vlăduț, a devenit monahul Vasile (poate la schitul Jupănești, ctitorit de el). Un băiat al lui Teodosie Rudeanu, cronicarul, tot Teodosie pe nume, s-a călugărit sub numele de Theofil, după ce
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Serafim 265. Și fiii marilor boieri, cum vedem, se călugăreau. Unii chiar din tinerețe. Nicolae, fiul grecului Manolachi Hrisoverghi, ajuns mare stolnic în Moldova, a intrat între monahi în 1701. Un alt fiu al lui Cornea Brăiloiu, Vlăduț, a devenit monahul Vasile (poate la schitul Jupănești, ctitorit de el). Un băiat al lui Teodosie Rudeanu, cronicarul, tot Teodosie pe nume, s-a călugărit sub numele de Theofil, după ce fusese însurat și făcuse copii (unul dintre ei, ajuns clucer, purtând numele de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în memoria comunității (fie ea restrânsă sau de mari dimensiuni). Văduva trebuia să se îngrijească de mormântul soțului și de locul unde el odihnea. Neagoslava, soția lui Barbu Craiovescu (cel îngropat la Mănăstirea Bistrița 71, unde-și sfârșise zilele ca monah:(trad. din slavonă) „A răposat robul lui Dumnezeu, jupan Barbul marele ban al Craiovei, care și-a schimbat numele în Pahomie, veșnica lui pomenire; în anul 7013 [1520], luna martie 9”)72, a pus un epitrahil (o eșarfă lungă, brodată
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
unei anume Maria, soția lui Dumitrache Chiriță, fost mare postelnic, precum că a dăruit Mănăstirii Bisericani satul Vânători din ținutul Neamț, cu mori în apa Bistriței [două urice, unul de la Constantin Voevod, altul de la Gașpar Voevod confirmau spusele ei], pentru ca monahii să se roage pentru „răpăusatul giupânul meu postelnicul”, „Dumnădzău-l poménească”83), daruri fixate uneori în testamentele defuncților; cei mai puțin cuprinși (iarăși văduvele) nu se dădeau în lături de la sacrificii - observau călătorii străini, un Weismantel, un G.B. Frontali, pentru împlinirea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Petru Rareș, a „înfrumusețat” mormântul - de la Mănăstirea Probota - al fratelui ei, Ștefan, ucis de boieri, s-a aflat - probabil - între cei ce au compus textul de pe lespedea tombală a lui Alexandru Lăpușneanu de la Mănăstirea Slatina (trad.) „[Această groapă este a monahului] Pahomie, care s-a strămutat din viața de aici la veșnicele lăcașuri și a fost îngropat aici în ctitoria lui cea nouă, în anul 7076 [1568], luna mai, 5” a avut grijă de înhumarea unei fiice a ei: (trad. „Această
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Sacrului. Lacrimile - semn al durerii Lacrimile, emblemă a tristeții omenești, lacrimile din care Părinții Deșertului făcuseră un centru al „vieții spirituale”144 (Sfântul Antonie cel Mare le transformase într-o marcă esențială a renunțărilor pe care trebuie să le accepte monahii) și al penitenței, iar teologii occidentali, vorbind în „grația lacrimilor” (componentă a grației divine - „Fericiți cei ce plâng...”), le-au adăugat calității purificatoare 145, erau un însoțitor al văduviei. Ele erau socotite și un semn al „urmării lui Hristos”(al
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fiecare dată cu totul altfel. Ne vom opri la un singur exemplu, extrem de sugestiv tocmai prin laconicitatea expresiei sale. Varsanufie, un mare mistic al Bizanțului timpuriu, trăitor în Gaza este autorul unor scrisori ce însemnau răspunsuri la neliniștile și frământările monahilor din mănăstirea sa. Puse laolaltă, împreună cu cele ale unui alt Bătrân din aceeași mănăstire, Ioan, ele constituie o parte de mare valoare a colecției fundamentale a spiritualității răsăritene, Filocalia. Surprinde la Varsanufie felul în care înțelege să interpreteze și să
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
passim) și (2005: passim). 87 Pentru o expunere completă, cf. Anthologie du fantastique, 1966: I, 7-24. 88 La rândul său, Constantin Ciopraga subliniază că "[l]a "temelia" unor pagini ca Moara lui Călifar, În pădurea Cotoșmanei, Mustafa Efendi ajunge Macarie Monahul stau câteva din povestirile tatălui" (1970: 469). 89 Cartea a devenit un manual sui generis al Inchiziției, la adăpostul căruia s-au putut pronunța numeroase condamnări la moarte. 90 Este de reținut că însuși numele teatrului este unul antifrastic: spațiul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]