2,369 matches
-
organizat prima ediție a concursului de ciclism montan "Cupă Concordia". Concursul a continuat an de an, în prezent fiind la a 13-a ediție, reunind cicliști din toată România și Europa. Anual au loc tabere de ecologizare, ce vizează masivele muntoase din apropierea Lugojului.
Clubul de turism Concordia din Lugoj () [Corola-website/Science/317825_a_319154]
-
1765, malul stâng al Terekului, deși încă în stăpânirea nominală a cazacilor, a fost oferit cecenilor, care doreau să treacă sub suzeranitatea rusă și să se mute aici. Pe la jumătate secolului al XVIII-lea, relațiile cazacilor cu popoarele din zona muntoasă caucaziană au început să se acutizeze. În 1765, a fost fondat avanpostul de la Mozdok, care a devenit în scurtă vreme ținta atacurilor kabardinilor, care au atacat de asemenea și așezările de pe Terek și Kizliar. Emelian Pugaciov a sosit în regiunea
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
inițiativa strategică. Cele mai multe bătălii la care au participat cazacii au avut loc în Cecenia și Daghestan, la mare depărtare de stanițele lor. În timpul deceniului al cincilea al secolului al XVIII-lea au fost organizate mai multe expediții militare în teritoriile muntoase încununate cu succes. Cazacii de pe linia Caucazului au participat la Războiul Crimeii (1853-1856) și la ultimele faze ale luptelor împotriva lui Imam Șamil în 1859. Sfârșitul luptelor din Caucaz a marcat sfârșitul Armatei cazacilor liniei Caucazului. În 1860, această armată
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
dus la o explozie demografică, atât în rândul indigenilor cât și în rândurile cazacilor. Descoperirea țițeiului a dus însă la conflicte în legătură cu dreptul de proprietate asupra terenurilor. Cazacii stăpâneau terenuri întinse, iar indigenii aveau în proprietate doar terenuri în regiunile muntoase. În această perioadă, cazacii de pe Terek au participat la luptele din Asia Centrală din 1879 și 1855. Izbucnirea Revoluției din Februarie și mai târziu a Revoluției din Octombrie i-a găsit pe cei mai mulți dintre cazaci pe fronturile din Kurdistan. Populațiile indigene
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
ruso-turc din 1828 - 1829, cei mai mulți cazci ai Siciului Dunărean au trecut în mod oficial de partea rușilor, au fost amnistiați și recolonizați între Mariupol și Berdiansk, formând Armata cazacilor de la Azov. Armata Mării Negre și-a continuat înaintarea sistematică în regiunile muntoase ale Caucazului Nordic. După ce au luat parte activă la faza finală a cucerirea Caucazului de către ruși, cazacii colonizat rând pe rând regiunile pe care le-au cucerit. Pentru a ajuta procesul de colonizare, la mijlocul secolului al XIX-lea, au fost
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
apoi să traverseze înot. O zi sau două mai târziu, într-un peisaj accidentat, au avut mari dificultăți de a găsi un drum pentru căruțe. La 27 octombrie, decid să le abandoneze. Până la 16 noiembrie, nu au traversat decât regiuni muntoase greu accesibile. Ajung la Murray , pe care Hovell îl numește "Hume", deoarece Hume a fost cel care la văzut mai întâi. Traversează Alpii Australieni (Munții Plenty și Désappointement), trec prin localitatea Mitta Mitta și peste râurile Ovens și Goulburn, atingând
William Hovell () [Corola-website/Science/318063_a_319392]
-
pe alocuri de vărsarea în mare a unor pârâuri cu debite mici, care în perioada verii sunt secate de cele mai multe ori. Un număr mai mare de golfuri și peninsule se găsesc pe coasta vestică. Relieful dominant al insulei Brač este muntos, lanțul munților având o orientare longitudinală cu direcția est-vest. Axul lanțului muntos se găsește la 3-4 kilometri de țărmul sudic fiind aproximativ paralel cu acesta, munții au pantă abruptă spre litoral, pe alocuri puternic accidentat, prezentând falii aproape verticale ce
Brač () [Corola-website/Science/318182_a_319511]
-
care în perioada verii sunt secate de cele mai multe ori. Un număr mai mare de golfuri și peninsule se găsesc pe coasta vestică. Relieful dominant al insulei Brač este muntos, lanțul munților având o orientare longitudinală cu direcția est-vest. Axul lanțului muntos se găsește la 3-4 kilometri de țărmul sudic fiind aproximativ paralel cu acesta, munții au pantă abruptă spre litoral, pe alocuri puternic accidentat, prezentând falii aproape verticale ce pot atinge înățimi de până la 200m. La nord de axul lanțului muntos
Brač () [Corola-website/Science/318182_a_319511]
-
muntos se găsește la 3-4 kilometri de țărmul sudic fiind aproximativ paralel cu acesta, munții au pantă abruptă spre litoral, pe alocuri puternic accidentat, prezentând falii aproape verticale ce pot atinge înățimi de până la 200m. La nord de axul lanțului muntos, există un mic podiș care continuă cu dealuri ce coboară într-o pantă lină spre țărmul nordic, formând mici depresiuni pe firul unor prâuri. Acesată zonă a insulei este regiunea cea mai favorabilă practicării agriculturii, viticulturii și pomiculturii. Vârful cel
Brač () [Corola-website/Science/318182_a_319511]
-
care continuă cu dealuri ce coboară într-o pantă lină spre țărmul nordic, formând mici depresiuni pe firul unor prâuri. Acesată zonă a insulei este regiunea cea mai favorabilă practicării agriculturii, viticulturii și pomiculturii. Vârful cel mai înalt al lanțului muntos este Vf. Vidova Gora, aflat în centrul lanțului cu o înălțime de 778 metri față de nivelul mării, el fiind cel mai înalt pisc de pe insulele din Marea Adriatică. Insula s-a format în urmă cu aproximativ 100 de milioane de ani
Brač () [Corola-website/Science/318182_a_319511]
-
sunt o grupa muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Budacul, având 1859 m . La sud Râul Bistricioara desparte masivul de la vest la est, mai întâi de Munții Giurgeu până la Tulgheș și mai apoi
Munții Bistriței () [Corola-website/Science/319605_a_320934]
-
sunt o grupa muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Budacul, având 1859 m . La sud Râul Bistricioara desparte masivul de la vest la est, mai întâi de Munții Giurgeu până la Tulgheș și mai apoi de Masivul Ceahlău, culmile bistrițene desfășurându-se
Munții Bistriței () [Corola-website/Science/319605_a_320934]
-
apelor a fost barata de lanțul vulcanic al Călimanilor, în spatele acestuia s-ar fi format un lac, iar când apele lacustre s-au revărsat, Bistrița și-ar fi găsit actualul curs. Se pare totuși, că procesul de ridicare a culmii muntoase Pietrosu - Giumalau în calea apă Bistriței a avut loc concomitent cu erodarea tânărului relief de către ape. Din jocul pe verticală a celor două forțe ale naturii a rezultat spectacolul geologic la care astăzi suntem martori. Apele care brăzdează versanții ambelor
Munții Bistriței () [Corola-website/Science/319605_a_320934]
-
hectare, incluzând rezervația naturală Mlaștina de la Iaz. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri în amestec, pășuni, mlaștini, turbării, terenuri arabile cultivate și pajiști) încadrată în bioregiunea continentală a Plopișului (unitate de relief a Apusenilor, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali). Structura Munților Plopiș se evidențiază prin suprafețele netezite (ce imprimă reliefului aspectul unei câmpii suspendate) și cele câteva măguri (Dealurile Silvaniei, Dealul Măgura, Măgura Chilioarei) fragmentate de apele Barcăului (cu afluenții de drepta: Valea Iazului și Valea
Muntele Șes (sit SCI) () [Corola-website/Science/319818_a_321147]
-
de la Kavala, de-a lungul țărmului Mării Egee până la Salonic, iar în vest era teatrul de luptă din Marea Adriatică. Fronturile se întindeau pe aproximativ 400 km lungime și o adâncime de 300 km. Cea mai mare parte a acestui teritoriu era muntos, iar câmpiile se întindeau doar de-a lungul văilor râurilor și în zona litorala. În regiunea nordică a teatrului de luptă s-au dus lupte în zone muntoase de până la 2.600 m altitudine. În zona centrală a frontului aflat
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
adâncime de 300 km. Cea mai mare parte a acestui teritoriu era muntos, iar câmpiile se întindeau doar de-a lungul văilor râurilor și în zona litorala. În regiunea nordică a teatrului de luptă s-au dus lupte în zone muntoase de până la 2.600 m altitudine. În zona centrală a frontului aflat pe teritoriul Șerbiei, altitudinea la care s-au dus lupte a fost între 1.000 și 1.500 m. La vest de Sofia, Balcanii ajung la înălțimi de
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
foarte dificilă, iar în același timp, defensivă putea fi organizată foarte eficient pe o distanță de aproape 400 km. Râurile mai mici se intersectau în regiunea centrală a frontului: Velika Morava, Vardar și Strumă. Combinația unei multitudini de factori — terenul muntos, numărul redus de căi de comunicație, problemele de aprovizionare, criza de muniție — au făcut că operațiunile militare să se desfășoare în condiții foarte grele. În afară de regiunile litorale ale Mării Egee, era nevoie pe toate fronturile de soldați specializați în lupta montană
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
un grup mobil, care acoperea linia de apărare naturală a râurilor Dunărea, Sava și Drava. Diviziile de rezervă ale Armatei a 3-a asigurau apărarea împotriva atacului bulgarilor folosindu-se de obstacolele naturale ale cursurilor Timokului, Moravei și a lanțurilor muntoase dintre ele. Sârbii au prevăzut existența celor două versiuni ale planului austriac (al atacului din nord, pe Dunăre și Sava, și dinspre vest, pe râul Drina) și au concentrat în sectorul central al țării, la distanță egală de cele două
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
regimente de infanterie din alte sectoare. În sprijinul bulgarilor au fost aduse și mai multe batalioane de infanterie germană de pe frontul din România cât și un corp de infanterie turcă. În luna septembrie a avut loc o bătălie în regiunea muntoasă Kajmakčalan între trupele sârbe și cele bulgare. Atacurile repetate ale sârbilor au fost respinse de bulgari cu ajutorul artileriei grele. După ce de-a lungul celor 20 de zile de luptă avantajul tactic a trecut dintr-o tabăra în alta, trupele sârbe
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
altă problemă importantă cu care trupele Antantei au fost obligate să se confrunte a fost malaria. Peste 80.000 de soldați aliați au fost bolnavi de malarie de-a lungul timpului pe frontul din Balcani. Puternică apărare bulgară din regiunile muntoase nu a permis trupelor aliate părăsirea așa-numitelor „vai ale malariei” care se întindeau de-a lungul cursului Vardarului. Aliații nu au reușit să evacueze bolnavii de malarie din regiune. În ciuda unor măsuri luate de medicii militari, răspândirea epidemiei de
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
unor subunități franceze ca rezultat al înfrângerii suferite pe frontul de vest în cadrul ofensivei „Nivelle”. Rebeliunile au fost însă rapid înăbușite de comandamentul Antantei. Pe 18 mai, trupele bulgare au obținut un succes limitat în luptele pentru cucerirea unor înălțimi muntoase, aflate până atunci sub controlul francezilor. Această modificare nu a influențat însă în mod considerabil situația de pe front. Antanta a luat o serie largă de măsuri pentru a-i face pe greci să intre în război de partea Aliaților. În
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
au capturat 3.000 de prizonieri bulgari și 50 de piese de artilerie. După acest succes, a urmat atacul a cinci divizii sârbe. Au avut loc o serie de lupte violente între bulgari și sârbi pentru controlul mai multor înălțimi muntoase, dar sârbii au reușit să-și atingă toate obiectivele propuse. Trupele franco-elene au cucerit pozițiile bulgarilor de pe muntele Dzena. Bulgarii de sub comanda generalului Vazov au reușit să reziste doar în regiunea lacului Dojran. Până la urmă, pe 18 septembrie, breșă din
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
Româniile populare (uneori desemnate că Românii populare când se referă numai la așezările românilor) sunt comunitățile romanofone medievale, rămase fără acoperire politică după retragerea sau prăbușirea Imperiului Român pe teritoriul unde locuiau (în general păduros sau muntos, si situat la marginea imperiului, în contact direct cu "Barbaricum"). este o apelație științifică datorată istoricului Nicolae Iorga, dar așezările respective erau denumite de proprii locuitori "terrae" sau "țări", iar de popoarele sau puterile vecine : "Wallons", "Walha", "Gallo", "Welschen" sau
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
în toate râurile din Franța care se varsă în Marea Mediterană. În România, trăiește în toate râurile de deal și șes (Prut, Siret, Jiu, Olt, Argeș, Tisa, Mureș, Cerna, etc.); în Dunărea propriu zisă este mai rară. Se urcă până în regiunea muntoasă (afluenții Bistriței: Tarcău, Bicaz). În Republica Moldova se întâlnește în Prut, sectorul de mijloc al Nistrului, mai rar în cel de jos, rar în lacul Dubăsari, brațul Turunciuc, gurile afluenților și în limanul Nistrului. Are o lungime de 30-120 cm (de
Mreană () [Corola-website/Science/319139_a_320468]
-
Putnei, Groapa cu Pini, Muntele Goru, Pădurea Lepșa - Zboina, Strâmtura - Coza și Valea Tișiței. Parcul prezintă o arie naturală încadrată în bioregiunea alpină aflată în sectorul central nord-vestic al Munților Vrancei (subunitate geomorfologică a Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali), ce adăpostește, protejează și conservă o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. Parcul dispune de 15 tipuri de habitate naturale; astfel: Păduri de fag de
Parcul Natural Putna - Vrancea () [Corola-website/Science/319263_a_320592]