4,695 matches
-
vină aici, iar dacă vin, să vină ca martori. —Mă simt groaznic, spuse Bennie simțindu-se pe loc copleșit de vinovăție. Cu toții ne simțim așa. Vera Își puse o mână pe umărul lui Bennie. N-am fi oameni altfel. Marlena murmură: —Eu v-am spus că n-ar fi trebuit să venim. Ei bine, acum suntem aici, replică Dwight zâmbind amar. Așa că nu prea mai avem ce face, nu-i așa? — Dar ar trebui să facem ceva, spuse Heidi. Prietenii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
un demon. Se așteptaseră la asta. Marlena Îi prevenise deja că la chinezi era obiceiul de a refuza teatral de trei ori și poate că și aici aveau același obicei. După ce Îi fură oferiți a patra oară, Pată Neagră Îi murmură printre dinți bunicii să ia banii, aceasta se răsti la el spunându-i că banii nu le folosesc la nimic În junglă și că, În plus, dacă erau prinși de SLORC cu dolari, nu și-ar fi putut cumpăra cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
nimic. Bennie se Întoarse la restul prietenilor mei. Știți ce mi-a spus adineauri barcagiul? spuse el cu o voce tremurândă. Ceilalți Își ridicară privirile. —Walter a murit. Câteva ore după aflarea veștii, cu toții l-au jelit pe Walter. Heidi murmură: N-a făcut decât o greșeală. În rest era un om pe care puteai conta. Marlena Îl descrise ca fiind „drăguț și manierat“. Moff spuse despre el că era „integru și extrem de inteligent“. Iar Bennie remarcă faptul că Walter era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
greață. Apoi, zbura ca un montagne russe, propulsat Înainte și Înclinat Într-o parte până când depășea limitele propriei conștiințe. Uneori, oamenii Îi spuneau după aceea că se uitase În gol, ca un zombie, și se jucase cu nasturii de la cămașă murmurând Încontinuu „Îmi pare rău, Îmi pare rău“. Când i se povestea asta, Bennie se Înroșea și spunea: „O, Îmi pare rău“. În ultimul timp, plimbarea În montagne russe anunța o stare de rău cumplită. I se Întâmpla de obicei când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mei deciseră că nu avea nici un rost să se certe cu barcagiul. Vor găsi singuri o cale de a pleca de acolo. Chiar În acea seară, Rupert fu primul care Începu să tremure. Moff Îi puse mâna pe frunte și murmură cu vocea gâtuită de panică: —Malarie. În următoarele zile, fu rândul celorlalți: Wendy, Wyatt, Dwight, Roxanne, Bennie și Esmé, doborâți unul câte unul de frisoane care le zguduiau oasele și febră delirantă. Cei care nu se Îmbolnăviseră Încă erau ocupați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Încât nu vede nimic altceva. A văzut mulți oameni pățind asta când se aflau lângă Buddha. Turiștii nu-l vedeau niciodată. Se Întoarse spre statuie și se așeză În rând cu Harry. — După cum văd ești un bărbat bogat și faimos, murmură el În birmaneză. Iar eu, după cum vezi, sunt un bărbat sărac. Nu am ce Încălțări să-mi scot Înainte de a intra În pagodă. Dar m-am spălat pe picioare azi pentru ca Buddha să știe cât de mare e respectul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
filma următorul episod. Dacă doriți, putem să-l vedem Împreună. Știa că e o ofertă tentantă. Și, exact cum se aștepta, ea Îi răspunse: —Serios? O, ar fi super. Ea se aplecă asupra camerei, iar Harry se dădu mai aproape murmurând niște scuze cum că trebuia să fie cât mai la umbră ca să poată vedea bine. Piciorul lui păros se lipi de coapsa ei proaspăt epilată. Belinda de-abia se putu abține să nu râdă de trucul acesta evident adolescentin. Puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Data spune 30 decembrie, deci e 31 decembrie, Anul Nou. Rupert e Întins pe jos, cu privirea În sus, poate se uită la stele. Cine ține camera, nu o ține deloc bine, imaginea tremură. Rupert pare cuprins de friguri. Rupert murmură ceva, dar nu se aude ce spune. Din când În când, țipă. O molie trece În zbor, dansând În lumina focului. Vera vorbește. N-ar trebui să faci asta. Nu-l ceartă. Pare foarte blândă. Probabil Îi spune lui Rupert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Iar acum tocmai am auzit pe caseta făcută de americanca Roxanne Scarangello, americanii vor să Îi ajute pe cei din tribul Karen, nu doar printr-un gest de recunoștință, ci și, citez, „Într-un mod substanțial care să conteze“. Roxanne murmură: —O sută de dolari. Prezentatorul părea Îngrijorat —Asta nu va fi prea bine primit de regim, așa-i? Englezul spuse cu o privire tristă: —A fost un gest foarte curajos, dar de-asemenea nesăbuit. Îmi pare rău să spun asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
sarin. Am discutat timp de o oră într-o cămăruță din depozitul magazinului de șuruburi, care se află pe un pod. La sfârșit mi-a zis oftând: „În ultima vreme, multe lucruri îmi devin brusc nesuferite. Nu înțeleg de ce...“ A murmurat de parcă nu vorbea cu nimeni. În fiecare zi se urcă în metrouri supraaglomerate și stă în picioare două ore și jumătate până ajunge la muncă, deja este extenuat. „Avem nu știu câte zeci de mii de șuruburi, pe care trebuie să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nevăzute ale rutinei. Când ultimele acorduri ale valsului se stinseră, mecanismul automat lăsă să curgă într-un jgheab câteva grăunțe, pe care găina le ciuguli tot atât de mecanic precum dansase, după care își reluă locul și starea dinainte. Ce spectacol oribil! murmură Carol. Detest animalele dresate și pe cele ținute în cușcă. Găina asta a fost schingiuită cu pricepere și răbdare chinezească jumătate din viața ei, până să fie dresată, pentru ca apoi, cealaltă jumătate din viață, să mimeze un vals vienez pentru
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în profunzime, până la cele mai mici detalii. Viața este o șansă atât de uimitoare a materiei cu o durată infimă, de o clipă cosmică încât nu merită să o ratăm... Nu trebuie să ne căznim prea mult. O ratăm oricum, murmură Carol. Prin însăși condiția noastră. Prin faptul că intrăm cu frică în viață și, odată intrați, ne e frică să o părăsim. Cu toate că moartea nu este o experiență nouă care să ne sperie. Am cunoscut-o înainte de naștere. Starea prenatală
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
balneare și alte chestii din acestea, pe care tiranul le dădea obligatoriu românilor, în schimb poporul acesta și-a dobândit ceva încă nedefinit, despre care habar n-avea că se numește libertate. Am auzit pe un tip mai cu cap, murmurând în barbă: „Așa le trebuie, poate chiar mai rău!”. Poate știa omul ce spune, dar eu care sunt mai opac uneori, trebuie să depun oarecari eforturi suplimentare, ca să descopăr ce este aia, libertatea. Sunt un om obișnuit, dar al naibii de dependent
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
făcea să crezi că totul nu este decât o nouă "poză", cu toate că, de data aceasta, toți doctorii atestau adevărul. Într-adevăr, la vreo sincopă, își lungea degetele în stânga pieptului cu atâta eleganță, își închidea pe jumătate ochii cu atâta falsitate, murmura un mon cher așa de delicat, că nu puteai fi impresionat. Moartea i-a venit după două zile de boală în pat. Mi s-a spus că nu și-a schimbat deloc obiceiurile nici atunci. A rugat să fie ridicat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
însă, că nu și împotriva masoneriei, căci erau destui masoni în Guvern) și să suspende imunitatea parlamentară. Decretul poartă data de 31 ianuarie și ministrul de justiție ia trenul spre Vila Viçosa ca să-l supună Regelui. Don Carlos îl semnează, murmurând "Mi-am semnat sentința de moarte!". E probabil că singur el își dădea într-adevăr seama de gravitatea situației. Indignarea populară împotriva lui Joîo Franco nu mai cunoaște margini. Toată lumea așteaptă asasinarea dictatorului: din ceas în ceas. Don Carlos se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mulțimea aceea înnebunită de spaimă și durere. Gărzile republicane și agenții încep să lovească în neștire. Sidonio e dus pe brațe în automobil, e deschis la piept. Nu mă mai necăjiți, băieți!", le spune zâmbind. Apoi, dîndu-și seamă că moare, murmură: "Salvați patria!". Asasinul era un tânăr din Alemtejo și se numea José Julio da Costa. Tipul criminalului lombrozian, conchid toți cei care 1-au cercetat. Venise la Lisabona ca să-l omoare pe Sidonio Paes, pentru că, așa cum mărturisea în urmă, Sidonio
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o privire fugară, apoi, prefăcându-se că îl îmbrățișează, îl trase la sine și îi șopti în ureche: — Spune-mi, iute! La auzul numelui asasinului, se trase înapoi, negru la față, iar trăsăturile i se înăspriră. — Poți să faci dovada? murmură încruntat. — Desigur. Te las pe tine să hotărăști când anume. Atunci, fă-o imediat. Cerul mi te-a trimis; dezvăluirile tale îi vor cutremura pe cei încă nehotărâți. O să-ți dau curând cuvântul. întinzând mâna, îl invită să urce cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Și pe urmă, nu se puteau petrece altfel, fiindcă dreptatea era de partea ta. — Aveai poate nevoie de acest duel ca să fii sigur! răspunse cu un accent polemic Sebastianus. Burgundul ridică din umeri și făcu semn către mulțime, care încă murmura: — Eu nu, dar ei da. Acum nu vor mai șovăi. Sebastianus se mulțumi să scuture din cap, renunțând să mai încerce să înțeleagă. Avea să se gândească la motivațiile lui Gundovek mai târziu. în mijlocul mulțimii în tumult, ochii săi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl prinde în colți, vechilul sare de pe cal, îl înșfacă de păr și... în sfârșit: l-a prins. Suspină, privindu-și cu ochi febrili comesenii, care-l ascultau atenți — Ați dat și voi de belea! observă Metronius. Scuturându-se, Divicone murmură: — Noi? Care noi? Metronius agită mâna. — Păi da: tu și confratele tău, nu? — Da, sigur. „Ah, călugări blestemați, făcu acela, voiați să-l apărați, eh? O să vedem ce o să zică de asta abatele vostru!“ între timp, totuși, îl smucea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de acolo; în vreme ce animalele se îndepărtau, plescăind prin apa putredă, torțele fură aruncate pe acoperișul de trestie al construcției. însă la lumina incendiului care urmă, figurile atacatorilor - Sebastianus numără repede șase - deveniră ușor de deslușit. — Hai, îi porunci lui Maliban, murmurând scurt. Alanul își întinse arcul și reflexele flăcărilor, împreună cu lumina unii, îl ajută să recunoască posibilele ținte. Săgeata ce porni se duse să lovească pe acela dintre cei doi bagauzi care conducea caii și care se găsea mai departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
efort, o trăgea de părul lung și blond. încă înainte de a-i distinge trăsăturile, Hippolita știu că era vorba de Flavia. îl simți pe tânărul ce stătea lângă ea dând înapoi un pas și, sufocat de oroare și de frică, murmurând cu o voce pierdută: — Oh! Dumnezeule mare! Fixând-o cu ochi metalici, ironici și pătrunzători, și strâmbându-și gura într-un zâmbet crud, barbarul lăsă coama femeii și îi arătă trupul chinuit, plin de pământ și de sânge, care căzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apară imediat. Dar înainte, dați-mi timp să mă îndepărtez cu barca, altfel, când hunii o să prindă de veste că aici sunt mișcări, o să am necazuri. Noroc! Fără să mai adauge altceva, se depărtă și dispăru iute printre trestii. „Bine! murmură puțin după aceea Sebastianus. Să vedem dacă merge.“ Ridicând privirea, lovi pietrele una de alta, conform instrucțiunilor barcagiului. După câteva clipe de așteptare încordată, el și tovarășii săi auziră deasupra lor niște voci întărâtate. Pe taluzuri pâlpâi o lumină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Are de gând să te asasineze sau, oricum, să-i ajute pe huni dinăuntru. încă o dată, bătrânul prelat suspină, iar mâna sa căută crucea de pe piept. Lăsând privirea în jos și scuturând cu amărăciune din cap, puse jos clopoțelul și murmură: — Până aici am ajuns! Tăcu pentru un moment, dar își reveni imediat și, aprinzându-se într-un acces de mânie, bătu cu pumnul în masă și îi aruncă lui Sebastianus o privire cumplită: — Nedreptățile celor puternici sunt cauza pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nevăzute ale rutinei. Când ultimele acorduri ale valsului se stinseră, mecanismul automat lăsă să curgă într-un jgheab câteva grăunțe, pe care găina le ciuguli tot atât de mecanic precum dansase, după care își reluă locul și starea dinainte. Ce spectacol oribil! murmură Carol. Detest animalele dresate și pe cele ținute în cușcă. Găina asta a fost schingiuită cu pricepere și răbdare chinezească jumătate din viața ei, până să fie dresată, pentru ca apoi, cealaltă jumătate din viață, să mimeze un vals vienez pentru
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în profunzime, până la cele mai mici detalii. Viața este o șansă atât de uimitoare a materiei cu o durată infimă, de o clipă cosmică încât nu merită să o ratăm... Nu trebuie să ne căznim prea mult. O ratăm oricum, murmură Carol. Prin însăși condiția noastră. Prin faptul că intrăm cu frică în viață și, odată intrați, ne e frică să o părăsim. Cu toate că moartea nu este o experiență nouă care să ne sperie. Am cunoscut-o înainte de naștere. Starea prenatală
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]