2,024 matches
-
de lucru, ca și fascinația pentru filmele și modele americane erau o poveste veche chiar și Înaintea celui de-al doilea război mondial. Intelectualii europeni din perioada interbelică deplângeau lumea „haină” a modernității americane care Îi aștepta pe toți, iar naziștii și comuniștii deopotrivă au făcut mare caz de rolul lor ca ocrotitori ai culturii și valorilor În fața capitalismului american dezlănțuit și a cosmopolitismului „corcit” și dezrădăcinat simbolizat de New York și de exemplul său contagios. Dar, cu toată prezența lor În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cea a Marii Britanii. În ochii multor observatori, Regatul Unit avea toate șansele să devină oaia neagră a Europei. Sursele acestei răsturnări ironice de situație sunt instructive. Premisa „miracolului” economic german al anilor ’50 a fost revirimentul din anii ’30. Investițiile naziștilor - În comunicații, armament și producția de autovehicule, În optică, În industriile chimică, constructoare de mașini și a metalelor neferoase - au fost Întreprinse pentru o economie adaptată la război; dar răsplata lor a venit douăzeci de ani mai târziu. Economia socială
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
firme precum Mercedes-Benz În Stuttgart și BMW În München puteau vinde mașini din ce În ce mai scumpe unei piețe aproape captive, la Început acasă și apoi, treptat, În străinătate. Guvernul de la Bonn a susținut fără rețineri astfel de „campioni naționali”, exact așa cum făcuseră naziștii Înainte, alimentându-i În primii ani cu Împrumuturi preferențiale și Încurajând nucleul pieței bancare care a furnizat prompt capital pentru investiții companiilor germane. În cazul Volkswagen, startul s-a dat din 1945. Ca mare parte din industria vest-germană postbelică, Volkswagen
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
funcționeze fără eforturi suplimentare. Când s-a dezlănțuit cererea pentru mașinile mici de familie, produse În masă, nu exista o competiție locală serioasă pentru VW Beetle, așa Încât, chiar și la un preț mic și fix, mașinile au adus profit - datorită naziștilor, compania nu avea datorii de returnat. și În Marea Britanie exista un „campion național”: British Motor Corporation (BMC), un conglomerat de diverși producători de mașini anterior independenți, precum Morris sau Austin, care a fuzionat el Însuși mai târziu cu Leyland Motors
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de antipatia instinctivă față de țărani ce caracteriza toată stânga europeană, de la remarcile lui Marx despre „idioțenia vieții rurale” la dezgustul lui Lenin față de „culaci”. Mizeri și Încrâncenați, țăranii din centrul și sudul Europei interbelice au format un electorat facil pentru naziști, fasciști sau populiști agrari de o zi. Însă fermierii, arendașii, cherestegii și pescarii la fel de necăjiți din nordul Îndepărtat al Europei s-au Îndreptat spre social-democrați, care sprijineau activ cooperativele agricole (cruciale În Danemarca, unde exploatarea agricolă comercială era frecventă și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eliminăm defectele condiției umane, să prevenim (sau să eliminăm) făpturile umane imperfecte? În primele decenii ale secolului XX, proiectele sociale sau genetice bazate pe descoperiri științifice erau des Întâlnite și perfect respectabile; ideea a fost discreditată În Europa abia de naziști, prin ambițiile lor „igieniste” care au debutat cu o antropometrie contrafăcută și au culminat cu camerele de gazare. Cum s-a dovedit după mulți ani, autoritățile scandinave nu abandonaseră complet interesul teoretic - și practic - pentru „igiena rasială”. Între 1934 și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe obrazul democrației noastre, care nu poate exista fără o presă liberă - fără libertatea neîngrădită a presei”. Apoi, patru ani mai târziu, În decembrie 1966, creștin-democrații aflați la putere l-au ales ca succesor al cancelarului Ludwig Erhard pe fostul nazist Kurt-Georg Kiesinger. Noul cancelar fusese membru plenar al partidului timp de doisprezece ani, iar numirea lui a fost pentru mulți dovada clară că regimul prezent era de un cinism nerușinat. Dacă șeful guvernului nu era jenat de faptul că Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de sub stăpânirea maghiară În 1918, slovacii erau rudele sărace În Cehoslovacia multietnică dintre cele două războaie mondiale, iar Praga nu-i trata Întotdeauna bine. Astfel, mulți politicieni slovaci au Întâmpinat cu bucurie scindarea țării În 1939 și apariția, sub oblăduirea naziștilor, a unui stat-marionetă „independent”, cu capitala la Bratislava. Invers, cehii din Boemia și Moravia, urbani și preponderent social-democrați, au fost cei care au votat pentru comuniști În alegerile postbelice, În timp ce slovacii catolici s-au opus sau au rămas indiferenți. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru ideile sale din partea unor intelectuali și universitari altminteri pacifiști 10. Una dintre sursele simpatiei locale era o nostalgie crescândă pentru trecutul pierdut al Germaniei În cercurile literare și artistice. Exista sentimentul că Germania fusese de două ori dezmoștenită: de naziști, care Îi privaseră pe nemți de un trecut respectabil, „utilizabil”, și de Republica Federală, ai cărei șefi americani impuseseră țării o imagine de sine falsă. În cuvintele regizorului de film Hans-Jürgen Syberberg, nația fusese „dezmoștenită și deposedată spiritual... trăim Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
este atât de ciudată pe cât pare. La 17 noiembrie, poliția pragheză a autorizat desfășurarea În centrul orașului a unui marș studențesc ce comemora o altă dată nefastă: cu cincizeci de ani În urmă, studentul ceh Jan Opletal fusese ucis de naziști. Însă atunci când participanții au Început să strige sloganuri anticomuniste, poliția i-a atacat, Împrăștiind mulțimea și agresând victime izolate. Poliția Însăși a alimentat apoi zvonul că unul dintre studenți a fost omorât, ca o reeditare a asasinatului lui Opletal. Deși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ianuarie 1947). Aceste hotărâri prezentau avantajul suplimentar că Îi selectau pe evrei pentru o eventuală Întoarcere În Germania, acum, că nu se mai aflau sub amenințarea persecuției naziste. În Olanda, unde (conform relatărilor din ziarul Rezistenței Vrij Nederland) până și naziștii au fost surprinși de promptitudinea cu care populația locală și liderii civili au cooperat la propria Înjosire, puținii evrei care s-au mai Întors nu erau deloc bineveniți. Rita Koopman, o supraviețuitoare, Își amintea că a fost Întâmpinată cu remarca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
coloniile italiene din Africa. Poveștile pe care și le spuneau polonezii sau olandezii despre război aveau să alimenteze decenii de-a rândul imaginea de sine națională - olandezii, Îndeosebi, puneau mare preț pe imaginea lor de națiune care a opus rezistență naziștilor, făcând tot posibilul să uite că 23.000 de olandezi au fost voluntari În Waffen SS (cel mai mare contingent din Europa Occidentală). Chiar și Norvegia a trebuit să accepte cumva ideea că mai mult de o cincime din ofițerii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din 1952, aproape doi din cinci adulți din RFG nu ezitau să declare că era „mai bine” să nu existe evrei pe teritoriul Germaniei. Faptul că În imediata vecinătate reperele atrocităților naziste erau relativ absente a Înlesnit astfel de poziții: naziștii avuseseră grijă să amplaseze principalele lagăre ale morții departe de „Vechiul Reich”. Ceea ce nu Înseamnă că proximitatea În sine este o garanție a sensibilității. Faptul că la Dachau, o suburbie a Münchenului, se putea ajunge cu un tramvai luat din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asociat până atunci național-socialismul. O nouă generație Începea să descopere natura și amploarea atrocităților naziste. Revistele populare ca Stern și Quick nu mai aveau cum să minimalizeze importanța lagărelor, așa cum o făcuseră În anii ’50, ori să Îi elogieze pe naziștii „buni”. În conștiința publică se Înrădăcina ideea că trecutul recent al germanilor era inacceptabil și rușinos. Proporțiile schimbării nu trebuie totuși exagerate. În anii ’60, unul dintre cancelarii vest-germani (Kiesinger) și președintele (Heinrich Lübke) erau foști naziști - o contradicție flagrantă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îi elogieze pe naziștii „buni”. În conștiința publică se Înrădăcina ideea că trecutul recent al germanilor era inacceptabil și rușinos. Proporțiile schimbării nu trebuie totuși exagerate. În anii ’60, unul dintre cancelarii vest-germani (Kiesinger) și președintele (Heinrich Lübke) erau foști naziști - o contradicție flagrantă cu imaginea de sine a republicii de la Bonn, sesizată prompt, așa cum am văzut În capitolul XII, de comentatorii mai tineri. Una era să spui adevărul despre naziști și cu totul altceva să admiți că răspunderea colectivă revenea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre cancelarii vest-germani (Kiesinger) și președintele (Heinrich Lübke) erau foști naziști - o contradicție flagrantă cu imaginea de sine a republicii de la Bonn, sesizată prompt, așa cum am văzut În capitolul XII, de comentatorii mai tineri. Una era să spui adevărul despre naziști și cu totul altceva să admiți că răspunderea colectivă revenea poporului german, un subiect asupra căruia clasa politică continua să păstreze tăcerea. Deși proporția vest-germanilor care credeau că Hitler ar fi fost unul dintre cei mai mari oameni de stat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și-a oferit pentru prima oară contribuția la memorialul de la Auschwitz - deși au trecut Încă șapte ani până când Olanda a acceptat să le plătească evreilor care au supraviețuit deportării aceeași pensie acordată după 1947 membrilor rezistenței și altor victime ale naziștilor. La fel ca În Germania, interesul olandezilor pentru trecutul lor tăinuit a fost declanșat de procesele din Israel și Germania la Începutul anilor ’60. și, ca peste tot, și În Olanda cei născuți după război erau intrigați de istoria recentă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să ignore zeci de ani soarta vecinilor lor evrei nu fiindcă Îi apăsa vina și Își reprimau amintiri de nesuportat. Motivul era altul: În afară de câțiva Înalți oficiali naziști, nimeni nu credea că subiectul războiului au fost evreii. Chiar și pentru naziști, exterminarea evreilor făcea parte dintr-un proiect mai ambițios de epurare rasială și strămutare forțată. Tentația firească de a interpreta anii ’40 prin prisma informației și emoțiilor din prezent atrage astfel după sine o rescriere a evenimentelor care plasează antisemitismul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fasciști. Scriitorii naționaliști din anii ’30 au revenit la modă. Parlamentele postcomuniste au votat moțiuni care Îi proslăveau pe mareșalul Antonescu al României sau pe omologii lui din Balcani și Europa Centrală. Denunțați odinioară ca naționaliști, fasciști și colaboratori ai naziștilor, lor li se ridicau acum statui pentru eroismul dovedit În război (parlamentul român a păstrat chiar un minut de reculegere În memoria lui Antonescu). Odată cu discreditarea retoricii antifasciste au dispărut și alte tabuuri. Rolul Armatei Roșii și al Uniunii Sovietice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale Armatei germane, care au fost instalate în Iași, i-au ajutat pe români să-și realizeze fantezia lor antisemită. Planificarea masacrului s-a bazat pe exemplul pogromului de la Dorohoi, din vara anului 1940, și nu pe pogromurile executate de naziști în Europa de Răsărit, care abia începuseră (de pildă, pogromul de la Lvov, de la începutul lunii iulie 1941); însă fără prezența Armatei germane în România, regimul lui Antonescu nu ar fi îndrăznit să pună la punct un astfel de plan, de
"Chestiunea evreiască" în documente militare române. 1941-1944 by Ottmar Traşcă [Corola-publishinghouse/Science/913_a_2421]
-
războiului. Pe 17 mai, Tribunalul Poporului i-a condamnat la moarte pe 13 dintre aceștia. Guvernul Groza se folosea de acest proces ca de o armă prin care să arate că național-țărăniștii și liberalii sînt fasciști sau sînt de partea naziștilor 326. La cîteva zile după aceea, Statele Unite s-au plîns oficial guvernului Groza de întîrzierea alegerilor, de cenzura presei și de hărțuirea partidelor de opoziție prin angajarea de către guvern a unor "bande de huligani". Washingtonul atrăgea atenția Bucureștiului că își
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
prin instituirea unei "justiții tranziționale". Prototipul justiției tranziționale este reprezentat de procesele de la Nürnberg organizate imediat după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial de către forțele aliate câștigătoare în care au fost judecați responsabilii pentru crimele de război comise de naziști. Cealaltă modalitate de luare în stăpânire a trecutului are o încărcătură mai degrabă spirituală decât juridică. Trecutul traumatic este demonizat, considerat a fi posedat de forțe oculte, iar ororile asociate acestui trecut sunt considerate a fi lucrarea diavolului. În aceste
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
prin puciul de la berăria din Munchen, Hitler a încecat să preia conducerea Germaniei. Încercarea a eșuat iar Hitler a fost arestat. Aflat în închisoare, Hitler a scris cartea „Lupta mea” (Mein Kampf). Criza economică din anii 1929-1933 a favorizat ascensiunea naziștilor. Astfel, alegerile parlamentare din 1932 au fost câștigate de Partidul Nazist. La 30 ianuarie 1933, președintele german Paul von Hindenberg l-a numit pe Hitler în postul de cancelar al Germaniei. În 1934, după moartea președintelui, Hitler și-a asumat
ISTORIA CONTEMPORANĂ by DANIELA RAMONA HOBJILĂ IONELA ADRIANA LEPĂRDĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1210_a_2074]
-
de la Versailles (a introdus serviciul militar obligatoriu 1935, a remilitarizat Renania 1936); în anii 1936-1937 s-a produs apropierea dintre Germania, Italia și Japonia care au încheiat alianța Axa Berlin-RomaTokyo. martie 1938 = Germania anexează Austria (Anschluss); Italia a fost alături de naziști iar Franța și Marea Britanie s-au limitat la proteste formale; 29-30 septembrie 1938 = s-a desfășurat Conferința de la Munchen care reprezintă apogeul politicii de conciliatorism promovată de Franța și Anglia. Au participat: Adolf Hitler, Benito Mussolini, N. Chamberlain, E. Daladier
ISTORIA CONTEMPORANĂ by DANIELA RAMONA HOBJILĂ IONELA ADRIANA LEPĂRDĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1210_a_2074]