2,311 matches
-
Și în stradă i-a spus ofițerului: "Vă prezentați dumneavoastră la tovarășul Mircea și o să vedeți ce faceți cu repartiția". Ăla a dat din umeri: "N-am iscălit-o eu! Aici mi s-a repartizat, aici am venit..." Era cam nedumerit! Cum, bărbatu-său arestat și o mai apără cineva? Nu-i venea să creadă! Din prudență, el și oamenii lui veniseră în civil. S-au urcat în mașini și au întins-o." Matilda arăta foarte încîntată de această ispravă, în timp ce
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
-l intimideze pe Vintilă, dimpotrivă, îi stârnise și mai mult verva sarcastică), domnul Calistrat, fii atent, domne, nu te lansa, fiindcă s-ar putea să rămâi foarte ușor, deși ești așa de gras..." Adică?! Ce putea să-i facă? Rămăsei nedumerit asupra acestei enigme, dar nu pentru multă vreme. Bacaloglu continuă: "...Eu am fișe, domnu Calistrat, și deocamdată fișa dumitale e albă. (Și se legănă imperceptibil și se uită în zare visător.) E albă, domne, dar te observ! Fii atent!..." "Jjj
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nas când mă apropiai de ea. "Miroși urât, zise, unde-ai fost? De unde ai luat mirosu-ăsta? Apoi, cu o privire bănuitoare: și pantalonii unde i-ai pătat?" "La serviciu", îi răspunsei. "Ce serviciu?" "La deratizare!" "Cum la deratizare?", șopti ea nedumerită. "Nu știi ce e o deratizare? o întrebai la rândul meu cu un glas voit abrutizat, intri într-o clădire în care sânt șobolani și, cu vermorelul în spinare, îi omori!" Ea se uită la mine cu o privire apăsătoare
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și se fixează apoi la o distanță de o palmă una de alta și amândouă rămânând nemișcate. Clipii, dozele se uniră, dar apoi începură iar să se despartă. În același timp tavanul începu și el să se clatine. Mă ridicai nedumerit. Chiar atât de mult băusem? Nicidecum, două pahare, asta nu însemna a bea. Mă întinsei la loc. Fenomenul se repetă eu plafoniera, care așa mare cum era începu și ea să se dubleze. Dar nu atât de mult ca doza
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
grămada aceea de flori care între timp mai crescuse... "Și cine a spus, tată, că sânt flori pentru mireasă?" o întrebai. Nu știa! Bineînțeles unul dintre ei, pe care dacă l-ai fi întrebat s-ar fi arătat și el nedumerit și n-ar fi confirmat că el spusese. Mitul miresei care trebuia să vină ținu câteva zile și se stinse în propriile lui flori inițiale, care se veștejiră atât de tare, încît întreținerea lor își pierdu înțelesul: mireasa așteptată nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
că mi-am ponegrit țara în cărțile mele, mi-am ponegrit neamul peste hotare... Ei, da, îl opri iar primul ministru, dar cine... Se lăsă o tăcere și se produse o relaxare și în prezidiu, toți cu expresii vesele, fals nedumerite și cu ridicări din umeri: ei, cine să fi spus, unde, când... Da, da, am să spun, șopti prozatorul parcă cu o tristețe metafizică, n-ași fi vrut să spun, dar trebuie să spun... O să-l numească oare pe I.C.
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a murit pe loc. Cartea era Reportaj cu ștreangul de gât, de Julius Fucik și înăuntru o hârtie pe care scrisese ceva în acest sens: că se sinucide în semn de protest contra nedreptăților care există. "Ce similitudine, zise medicul nedumerit, apoi se opri. Știi cine e? mă întrebă. Fostul soț al doamnei Malilda! Nu putuse, cică, trăi cu taică-său, se mutase cu soția într-un bloc. Se spune că această soție ar fi venit apoi la școală și le-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
acolo, dar căpăcelele colorate și beculețele dinăuntru lipseau; mașina era deci chioară, adică nu chioară, oarbă de-a binelea. Le știam culorile acelea de la strungul la care învățasem, roșu pentru avans, albastru pentru ungere, pornire, oprire ețetera... Dădui din umeri nedumerit. Dacă avansul se deregla, nu se întîmpla nimic, dar dacă ungerea era defectuoasă, strungul se putea gripa. Când prima operație se termină, îl oprii și îl anunțai pe maistru, un ins neprietenos, cam posomorât și cocârjat, care veni, se uită
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să i se plătească salariul din urmă pe timp de un an cât timp fusese concediat pe nedrept; uzina refuza totuși să execute hotărârea judecătorească; salariatul i se adresase personal lui, lui Ciceo, care judecase conflictul de muncă, întrebîndu-l foarte nedumerit ce valoare are un verdict în justiție, dacă practic, totuși, o uzină nu ține seama de el? Și atunci se întîlniseră ei doi, Ștefan Pop, judecător, și Lavinia Mureșianu, șefa serviciului juridic al acelei uzine. "Considerați că hotărârea noastră a
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu blândețe să se așeze cu fața în sus pe canapeaua de piele. Suzy se supuse, aproape pierdută, și medicul o dezveli și mă și mirai că îndată se și îndepărtă, atât de rapid îi înfipsese seringa, sau atât de nedumerit eram încît clipele se comprimaseră pentru percepția mea. "Gata, zise părosul, acum puteți să ieșiți. Dumneavoastră, mi se adresă, doamna mai rămâne un sfert de oră." Nu chiar un sfert de oră, poate chiar o oră întreagă, atât de lungă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
oră umple odaia cu hârtii rupte, pătează totul cu cerneală, mese, cearceafuri, până și pereții... Rupe creioanele, strică stilourile (un stilou ține la ea o singură zi!)... "Dar ce e cu ea, e agitată? De ce nu cheamă un medic?", zisei nedumerit. "Nu e agitată deloc, au chemat și un pediatru care a examinat-o și le-a spus că e perfect sănătoasă. Ea face lucrurile astea Dumnezeu știe de ce, fiindcă ea nu știe. Matilda plânge, o ia în brațe, doarme cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de iarnă. Cu crengile sale desfrunzite, răsfirate ca niște gheare, atârna aplecat peste stâncă și părea să spânzure acolo, gata să se răstoarne. Așteaptă până ce băiatul observă copacul; apoi își aruncă privirea spre nor. - Există fulgere, iarna? întrebă Enin cam nedumerit. - Oh, făcu Gosseyn. Era o întrebare care nu-i trecuse prin minte nici lui, nici celorlalți Gosseyn. Nemulțumit își dădu seama că, pe Pământ, fulgerul era asociat cu furtunile de vară. - Cred că ai dreptate, aprobă el. Dar își făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
oferit - cuiva care avea tot ce-și dorea - nu știa clar. Dar se retrase, să nu fie văzut. Împinse ușa doar cât să fie puțin întredeschisă. Și ascultă: - Vrei să zici, de ce mă port așa? Vocea de copil era din ce în ce mai nedumerită. - Da. Era vocea lui Dan Lyttle. Mai adineauri ai venit aici și mi-ai comandat să-ți pregătesc micul dejun. Și eu l-am pregătit, nu-i așa? - Și? - Ei, bine, - tonul bărbatului era destul de neutru - tu ești musafir în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
se stinse. Fața luă iarăși o expresie încruntată. Blayney scutură din cap. - Jocul politic, spuse el, este strict Aristotelian. Idealiștii nu au ce căuta în el. Deasupra lui, fața aspră își schimbă iar expresia. Când se aplecă, Blayney părea iar nedumerit și, cu mâna dreaptă, pipăi sfoara cu care erau legați genunchii lui Gosseyn. - Am tot încercat să-mi imaginez, spuse individul cu vocea lui moale, de ce ai lăsat să ți se întâmple asta din nou? Întrebarea părea să implice faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
spuse: - Nu sunt morți. Dar - adăugă el - nu se mai află pe această planetă. - Am tot încercat, spuse Blayney, să descopăr unde ar putea fi instalat dispozitivul de Distorsiune care să-i facă să dispară de aici. Pentru că - omul părea nedumerit, dar și impresionat - trebuie să fi fost necesară o selecție de mare finețe pentru ca scaunele să rămână pe loc. Pentru Gosseyn, aceasta fusese o intervenție care-i conveni: acum era evident că Blayney nu știa nimic despre posibilitățile super-creierului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
reuși cu greu să-i distingă - Gorrold - se dovedi a fi un individ de pe lista lui Blayney, cu cei două sute de susținători din cămăruța din dos. Iar Gosseyn, care se dusese drept la biroul acestuia, stătea acum în picioare, ușor nedumerit, privind la trupul mătăhălos și figura insolentă a lui Gorrold. Pentru că nu era frumos să transferi dodecimal o persoană așa de subțire îmbrăcată, în zona aceea înghețată... de-acolo. În timp ce căuta în minte alte posibilități, Gosseyn spuse cu amabilitate: - Președintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
simultan. Enin veni în fugă și-l apucă pe Gosseyn de încheietura mâinii strigând: - Uuaau! domnule Gosseyn, ce bine-mi pare că te văd. Dan Lyttle se uita către acoperișul clădirii cu două etaje. - Ce-a fost asta? întrebă el nedumerit. Tânăra femeie, Strella, se adresă și ea lui Gosseyn: - Îți mulțumesc pentru că m-ai trimis aici. (Îl luă pe Pan Lyttle de mână cu o atitudine posesivă), o să fie totul bine, ai să vezi. Crang dădu buzna pe ușa clădirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
să fie doar parțial deconectat și de aceea a primit un sprijin minim, de la sursa de energie de care, se înțelege, trebuia să fie ferm atașat, dar nu era. Rezultatul acestei conexiuni parțiale arată fantastic. - Ce vrei să spui? întrebă nedumerit Eldred Crang. O terminație nervoasă afectată, după cum o văd eu, nu este decât un capăt liber cenușiu, extrem de mic, pe care numai un expert l-ar putea identifica drept anormal; dar cuvântul acesta, "fantastic" este prea dramatic. Urmă o tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
o șansă, și ai refuzat-o pentru totdeauna. Încheie: - Ai refuzat-o într-o manieră pe care n-am s-o uit niciodată. Gosseyn respiră adânc: - Trebuie să-ți atrag atenția că ești mamă. - Mama lui Enin, aprobă ea. Părea nedumerită. - El știe că sunt aici? - Nu. - Cheamă-l. Pauză. Ochii ei îl cântăriră. Brusc, ea se ridică în picioare și merse la o ușă din spatele căreia se auziseră chicoteli pe tot parcursul discuției lor. Se opri în prag și strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
obiect, orice...“ „Nu-mi amintesc.“ Începeam să mint și ăștia parcă își dădeau seama. „Ia mai gândiți-vă.“ „Da, mai gândiți-vă!“, s-a băgat și Penciu, „Cu-asta vă ocupați, nu?“ „Iar mă completezi!“, s-a enervat Rapotan. Părea nedumerit. „Nu, nu.“ „Nu și mai cum?“ „Nu, să trăiți!“ „Deci, domnu’ Robe, nimic ieșit din comun, nici un detaliu așa, mai deosebit?“ „Nu, absolut nimic. Am băut vin și-am stat la povești.“ „Da?“, și-a țuguiat Rapotan buzele, parcă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să aflu cine-a venit cu găselnița.“ „E simplu. Treaba merge ca la Kraft’s sau Mc Donald’s. Mă rog, mai exact invers: marile companii alimentare, multinaționalele pe mâncare au copiat chestia de la noi, cu cafeaua.“ „Noi?“, am întrebat, nedumerit. „Noi, austriecii.“, a fost de acord Grosescu. „Povestea se duce undeva pe la la 1683. Apariția primei cafenele vieneze e-aproape o poveste de roman. Asediul otoman al Vienei a fost oprit prin acțiuna eroică a unui anume Georg Kolschitzky - un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sări generalul, uitându-se la ceilalți ca un descreierat. Chiar să fie o moștenire la mijloc? Toți își ațintiră privirile spre Ptițân, care citea scrisoarea. Curiozitatea generală primise un impuls nou și extraordinar. Ferdâșcenko nu-și găsea astâmpărul; Rogojin privea nedumerit și, teribil de alarmat, își muta privirea de la prinț la Ptițân și invers. În așteptare, Daria Alexeevna ședea ca pe spini. Nici măcar Lebedev nu rezistă, ieși din colțul său și, chinuindu-se de mama focului, începu să citească peste umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
au mai văzut prinți însurându-se cu te-miricine, chiar și cu țigănci luate de-a dreptul din șatră. În ceea ce-l privea pe Rogojin, acesta stătea în picioare și se uita în jur, cu fața strâmbată într-un zâmbet imobil, nedumerit. — Prințe, dragule, vino-ți în fire! îi șopti îngrozit generalul, apropiindu-se dintr-o parte și trăgându-l pe prinț de mânecă. Nastasia Filippovna observă și izbucni în râs. — Nu, generale! De-acum sunt și eu prințesă, doar ați auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
însuși Parfion Rogojin; văzându-l pe prinț, se făcu alb la față și încremeni în loc, astfel încât un timp păru o statuie de piatră, care îl țintuia cu privirea lui fixă și speriată, cu gura strâmbată într-un zâmbet cu desăvârșire nedumerit, ca și cum în vizita prințului găsea ceva imposibil și aproape miraculos. Deși se aștepta la așa ceva, prințul era stupefiat. — Parfion, poate n-am venit într-un moment potrivit, plec imediat, spuse el, în cele din urmă, fâstâcit. — Ba-i potrivit! Potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
suferi absolut deloc; a doua impresie fu cea de mirare, văzându-l pe tânărul aparent sănătos, elegant îmbrăcat, surâzător, care le păși în întâmpinare, pe când ea se aștepta să găsească un suferind aflat pe patul de moarte. Chiar se opri nedumerită, spre marea satisfacție a lui Kolea, care, desigur, ar fi putut foarte bine să-i explice încă înainte de a ieși din casă că nu moare nimeni și că nu există nici un pat de moarte, dar nu-i explicase, presimțind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]