2,380 matches
-
primit astfel, dar ele erau ascunse, atâta vreme cât reducția a scos la iveală doar sensurile "tari" ale judicativului constitutiv, socotite potrivit fenomenului inflației de autorizare, căruia nu îi putem scăpa atunci când gândim, rostim și făptuim în "sfera publică" a fi "rele", nefirești, denaturante. De fapt, formalizarea logos-ului, evenimentul care a deschis orizontul dictaturii judicativului, nu trebuie privit ca fiind nici "bun", nici "rău"; el poate fi doar corespunzător sau necorespunzător, pe de o parte, logos-ului însuși, ca fapt originar ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu domnul conf.dr. Mihai Lazăr. Am fost superîncântat de maniera de lucru a domniei sale. În primul rând era foarte documentat și avea o gândire de mare fiziolog. Era deosebit de simpatic și de apropiat de noi, fără a ne permite intimități nefirești. Dezbaterile de la seminar erau foarte interesante și ne ajutau foarte mult la înțelegerea și fixarea cursului. După absolvire i-am citit cursul de Fiziologie animală multiplicat pentru studenții de la Institutul Pedagogic de trei ani, un curs de înaltă ținută academică
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
că au fost scrise astăzi și că este vorba de o cronică a evenimentelor actuale. Nimic nu-i nou sub soare și nimic nu s-a câștigat în înțelegerea evoluției ca fenomen cosmic nici după optzeci de ani. Ar fi nefiresc să selectăm din gândirea evoluționistă a lui Emil Racoviță doar ideile care și astăzi își probează valabilitatea, doar capacitatea de a pătrunde în înțelegerea subtilă a structurilor și proceselor biologice și de a convinge pe cititor de realitatea transformismului, și
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
femeie speriată vine într-un suflet la cei adunați la căscat gura. Ce-i, ce s-a întîmplat? A născut? Da, a născut. Ce-i, băiat, fată? Nu, spune femeia speriată. L-a făcut pe Scaraoțchi. Toți înmărmuresc. O liniște nefirească și întrebătoare se așterne. Da, continuă femeia. Are ochii în frunte. Toată fața și fruntea sînt acoperite de păr. De fapt n-are frunte. Să tragem clopotele la biserică. Toți aleargă să ducă vestea că mare necaz se va abate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cruce. Este la douăzeci de metri de drum. Să merg pînă acolo? Dar ce, te temi? parcă aude cum rîde prostănacul. Eu să mă tem?! Ce tîmpenie! Inima îi bătea cu putere și prin aer, prin acel loc, parcă ceva nefiresc există. Simte că nu-i chiar curat locul acela și ceva... ceva... Parcă ar fi auzit fata plîngînd sau rugîndu-i pe criminali să n-o omoare. Vezi că te temi, insistă prostul. Ei, ceva este în mintea noastră doar... Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ca îngerii. Clopotele de la Mitropolie mă transpuneau parcă într-o ființă cu doar două dimensiuni. Cea de a treia dimensiune, care avea în componență și răutatea omenească, dispăruse și eu devenisem ușor, atît de ușor că pluteam într-o pace nefirească dar benefică, împăcat cu lumea asta a noastră așa cum este. Apropierea sfintelor Paște, ca de obicei, mă cheamă din nou la vechile mele întrebări, care provin din dualitatea omului, de proveniență divină și din păcat, din componența structurii sale din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Victor se enervează, smucește geanta fetei și scoate hîrtiile date de medic. Citește și iar citește și amuțește un timp. Apoi întreabă din nou fata: Cam cît voi mai umbri pămîntul? Trei luni, spune Ancuța izbucnind în plîns. Un rîs nefiresc, forțat, zguduie pacientul. Aproape răcnește, surprinzînd întreg salonul. Trei luni? Ha, ha, ha. Doar trei luni?! Mă jur pe ce am mai sfînt că voi prinde Crăciunul. Ce spun eu Crăciunul, Paștele, Învierea. Auzi, Ancuța?! Vom ciocni ouă roșii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
La televizor se transmitea Slujba Învierii! Mare de oameni așteaptă lumina Învierii Domnului. Deodată Mitropolitul rostește: Hristos a înviat! Cu adevărat a înviat! strigă Victor triumfător. Fața se destinde și capătă trăsăturile întîlnite la icoanele noastre ortodoxe. Ochii îi strălucesc nefiresc și mereu răspunde Mitropolitului: Cu adevărat a înviat! Ciocnește ouă roșii. Radiază de fericire! A învins! Mai respiră oxigen și spune triumfător celor dragi: Ați văzut? Am învins! Hristos a înviat! Lara Lara moștenise o căsuță acoperită cu paie, compusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
din păcate, nu reușea. M-am așezat lîngă el la pauza de prînz, la umbra rară a unui salcîm. Și-a dat jos o parte din echipament ca toți ceilalți. Mă uit la fața lui și observ că este vînătă, nefiresc de vînătă. La fel sînt și unghiile de la mînă. Ce ai Floricel? întreb arătînd spre unghii. Privește unghiile și îmi răspunde ca din altă lume. Am o insuficiență circulatorie. Ceva la inimă, se amestecă sîngele oxigenat cu celălalt. Atunci de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pe deasupra se mai rătăcea cîte un norișor ca un smoc de vată, și el auriu. Prin locuri mai îndepărtate se vedeau norișori (de fapt aburi de ceață) răsfirați, parcă așezați de oameni pricepuți și cu gusturi estetice ireproșabile. O pace nefirească dădea impresia vagă că totul în jur doarme. Puteam citi busola fără ajutorul fosforului sau lanternei și porneam mereu cu speranța că Poiana Mare era destul de mare încît o eroare mică de unghi să n-o lase într-o parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ai sugerat... ținînd cont de ce ți-a spus indianul... Nu, a vorbit. Atunci l-am împins ușor în apă. Ai mai prins altul, după istoria asta? Nu. De atunci n-am mai pescuit niciodată! În cameră se așterne o tăcere nefirească. Seara se lasă încet și umbre abia sugerate apar în apartamentul lui Hans. Halbele rămîn intacte și noi ne evităm privirile. Nu aprindem lumina ca să nu ne vedem fețele. Ne ajunge lumina lăptoasă de la iluminatul stradal. Știi Hans, cred că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cînd în cînd privesc îngrijorați spre geamurile casei și spre locul de unde eu îi priveam. Cînd au socotit că au furat îndeajuns, au pornit pe drumul deja făcut, în sens invers. Atunci mă ridic și decid să-i sperii, răcnind nefiresc de tare: Mă, bandiților, măăă! În românește, dar ei au înțeles. Primul se aruncă din înaltul gardului în stradă. Dar cel cu punga, în care era recolta, cade lat, surprins total. Se ridică apoi și aleargă spre gard. Ajuns la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ca să-i văd dantura. Sînt sigur că n-aș întîmpina oponență și nici observații verbale. Eforturi care nu se justifică. Mă uit atent sub borurile pălăriei să-i văd fața, să văd dacă dormitează sau chiar doarme. Poziția mea este nefirească și un turist se oprește, oarecum contrariat. Îi fac semn și-l arăt pe señor. Devine curios și adoptă aceeași poziție ca și mine, ca să vadă mai bine. Între timp, se mai opresc vreo doi și ne întrec în curiozitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
moară. Țin cîrma cu mîini încleștate și izbesc nava frontal în valuri furioase. Prin urgie văd intrarea în golf. Văd salvarea arătată de Dumnezeu. Cu puterea speranței în sufletele lor disperate îndreaptă coaja de nucă înspre intrarea salvatoare. Liniștea pare nefirească și nava, sleită de puteri, saltă peste valurile domolite. Oamenii se îmbrățișează și aduc laude lui Dumnezeu. Promit, care și cum, daruri pentru sfinte lăcașuri. De după stîncile din stînga apare și moartea, nava piraților, care niciodată nu a lăsat supraviețuitori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Rîd fără poftă. Și cînd scriu aceste rînduri, iarăși rîd. Ha, ha, ha. Și tot fără poftă... Visul spulberat Diferența dintre ei sărea în ochi și rămîneai pe gînduri, imaginîndu-ți diverse evenimente triste care puteau duce la o așa asociere nefirească. El, Carlos, licențiat în filozofie, atletic, cu piele măslinie, ochi negri, părul negru ondulat, mîini delicate, rafinat, cu o voce excepțională de bariton, era soțul. Vîrsta în jur de 35 de ani. Ea, Zaira, cu cîteva clase elementare, tuciurie, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pentru care mă invidiau toți colegii. Aranjasem să ne întîlnim la mine, eram singur. Am pus flori peste tot, am pus șampania sub jetul de la robinet, pentru că n-aveam frigider. Cîteva lumînări albe așteptau să fie aprinse. Aveam o emoție nefirească, pulsul inimii îl simțeam în gît. O muzică în surdină îmi trecea pe lîngă ureche. Nu mă puteam concentra la nimic. Imagini confuze se succedau haotic prin capul meu. Mă mișcam ca un somnambul, cu pași stîngaci și gesturi neobișnuite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și ea o știință aproape exactă (?!). Mie mi-a plăcut medicina, așa că m-am făcut doctor. (Continuă) A, nu de mare performanță, deși mi-aș fi dorit. Mă uit la el. Este negru ca noaptea, dar emană o căldură sufletească nefirească. Are riduri cu nemiluita, este ascet și contrastează cu mine țipător. Tac și aștept, îmi creez o pauză ca să tatonez puțin individul. Poate doriți să vorbim în franceză? Mi s-a spus că spaniola cubaneză vă cam irită... Tresar. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
drept. - Mărite Spirit. Dacă nu-ți este cu supărare, aș dori să mergem la mănăstirea Sfântul Sava. - Ne vedem acolo! Odată cu ultimul cuvânt al Spiritului domnesc am simțit din nou un gol în jurul meu și s-a așternut o liniște nefirească...Nu am stat însă prea mult pe gânduri și am pornit grăbit spre locul întâlnirii... De departe m-a întâmpinat o zidire cu o înfățișare aparte. În timp ce mă apropiam, prin minte îmi umblau spusele lui Paul de Alep: „Biserica Sfântul
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
mai curând deviantă, cu consecințe, pe termen lung, deformatoare. Prefer copiii care citesc Andersen, frații Grimm, Creangă și Ispirescu. Cei care se aferează printre picioarele adulților răsfoind dialogurile lui Platon sau vreo pagină shakespeariană mă neliniștesc. Simt o adiere de nefiresc, de afectare și paradă (încurajată, vanitos, de surâsul exaltat și complice al părinților). În ce mă privește, mi-am făcut, nespectaculos, traseul lecturilor „de etapă“: mi-am citit, cuminte, basmele (printre care unele chinezești, exotice și misterioase), „Cuore“-le, Jules
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
fl. Luiescent leafă brută, iar indemnizația pentru chirie a fost sistată. Această dispoziție pripită, brutală și inechitabilă a trebuit să fie augmentată. N-a fost de ajuns că subsemnatul a trebuit să sufere atât de mult, de îndelungat și de nefiresc în contul funcției sale, a serviciilor aduse, a libertății sale și a existenței sale, ci a trebuit, Maiestatea Voastră, să se întâmple asta și în contul propriei averi. A trebuit să achite 1318 fl. și 34 kr. pentru timpul șederii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
anual fără cale de întoarcere, fie în străinătate, fie în provinciile din mijloc, și în același timp nu deține produse pe care țările învecinate să nu le aibă în exces și în calitate mai bună. Granițele ei sunt deopotrivă neregulate, nefirești și apăsătoare. Această Bucovină, săracă în bani, are singurul său mare comerț cu Moldova, fiind strâns legată de aceasta prin prisma granițelor, a asprimii cerului, a perimetrelor restrânse, a lipsei unei mulțimi de realizări, precum și prin cea a proprietăților, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
Într’un târziu, renunțând și la doza de risc păstrată pentru sine, omul a „descoperit“ luptele de câini ori cocoși. Toate ca toate, dar ca să exacerbezi prin selecție porția de agresivitate a câinelui, firească pentru un ancestral vânător, dar devenită nefirească căci e Îndreptată Împotriva semenului, În detrimentul restului caracterelor: fidelitate, frumusețe, afecțiune, proprii aceluiași animal, doar pentru a avea ocazia unui pariu, deci a câștiga, nu un loc În rai, cât bani, adică „ochiul dracului“, e prea de tot. Asta ca să
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
curând, adică În timpul normalizării, cauza: prietenul lui patruped murise. Iar el prevăzuse asta, prin acea inversare inexplicabilă de biocâmp, măcar o lună Înainte. Dar... Între cei doi exista o comuniune perfectă, chiar În biocâmp. „Pacientul“ meu era Într’o stare nefirească, pe care micul și patrupedul lui prieten i-a compensat-o. Săracul, epuizat, n’a mai putut rezista vicisitudinilor unei vieți libere, cu prieteni dar și cu dușmani. Iar „pacientul“ meu se simte chiar și acum vinovat de o moarte
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
colesterolul și În final aterioscleroza, nu văd unde țintești cu artera de circulație, strada. - Păi, Moti, acolo fiecare se prelinge În direcția lui, căutând să scape la lărgimea casei ori serviciului. Dar se Împiedică de „depuneri“, de unii care stau, nefiresc, În șuvoi: cerșetorii. Pe marginea ori În mijlocul trotuarului, nu contează unde, te silesc a-i ocoli ori a-i blestema când ți-ai pierdut firul gândurilor la lamentațiile căzute din senin. - Credeai, Cristi, că dacă plătești taxe locale pentru Întreținerea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
demiurgului: Eu vecinic treaz (s.n.), din visu-ți voi face o viață 264, un demiurg în puterea căruia stau înseși visurile: Iar visurilor mele le poruncesc să treacă./ Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă 265. Altădată, lucrurile capătă contururi nefirești: Se clatin visătorii copaci de chiparos/ Cu ramurile negre uitându-se în jos266. Or, mai explicit, în Geniu pustiu, într-un colț al camerei lui Toma Nour dormeau una peste alta câteva sute de cărți, visând fiecare din ele ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]